Posturi cu tagurile ‘Peter Wohlleben’

Noutățile Publica la Bookfest 2018

În perioada 30 mai – 3 iunie, la Romexpo, se desfășoară Bookfest. Salonul Internațional de Carte! Anul acesta ne găsiți într-o nouă locație, mai spațioasă: pavilionul B2, pavilionul A10, între orele 10:00 – 20:00, iar vineri și sâmbătă vom fi la stand până la ora 21:00.

Discountul cu care vă așteptăm în această perioadă — atât la Romexpo, cât și pe publica.ro — va fi de 20% din prețul de bază al cărților disponibile, inclusiv pentru noutăți!

Apropo de noutăți, iată ce va veni direct din tipar:

Noua autobiografie Richard Branson: Regăsirea virginității

După douăzeci de ani de la apariția celebrului său volum de memorii intitulat Pierderea virginității, celebrul antreprenor Richard Branson se întoarce cu restul poveștii. Branson ne împărtășește cu franchețe detaliile unei vieți de triumfuri și eșecuri și părerea personală despre viața și cariera lui atât de singulare.

Conducând imperiul Virgin în noul mileniu, Branson a extins fără frică marca în noi categorii, cum ar fi telefonia mobilă, mass-media, cluburi de fitness și servicii bancare, în toate colțurile lumii. În tot acest timp și-a păstrat spiritul iconoclast și rebel. A reușit chiar să ducă Virgin și în spațiul cosmic, cu Virgin Galactic, prima linie de transport spațial comercial din lume. Regăsirea virginității ne duce în culisele acelor incredibile eforturi intelectuale și emoționale și ale sacrificiilor care au făcut din zborul spațial privat o realitate iminentă – chiar și după cea mai teribilă criză cu care Branson s-a confruntat vreodată.

Această carte este mult mai mult decât o serie de aventuri ale unui om de afaceri. Este și povestea evoluției lui Branson de la nivelul de antreprenor vedetă la cel de filantrop pasionat și devotat binelui public, prin intermediul inițiativelor de protecție a mediului și a sănătății sub marca Virgin Unite și prin Sfatul Bătrânilor, un consiliu alcătuit din lideri globali influenți. Și este povestea strădaniei sale personale de a deveni un fiu mai bun, un soț mai bun, un tată mai bun și un bunic mai bun pentru cei patru nepoți ai săi.

Cu personaje secundare cum ar fi Bill Gates, Kate Moss, Nelson Mandela şi Barack Obama, Regăsirea virginității spune povestea fascinantă a unui om care nu se va opri niciodată din aspirația lui de a ajunge la stele, în toate sensurile posibile.

POLITICĂ ȘI SOCIETATE. Un dialog inedit: Papa Francisc cu Dominique Wolton

Aceasta este prima carte a Papei Francisc în care îşi prezintă viziunea despre politică şi societate. Vreme de un an, Papa Francisc a avut douăsprezece întrevederi cu intelectualul francez Dominique Wolton (director de studii la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS), fondatorul și directorul revista Hermès, autor consacrat).

Rezultat al acelor întâlniri pline de omenie şi căldură, acest dialog excepţional şi inedit abordează în deplină libertate marile teme ale epocii noastre, dar şi ale existenţei umane: pacea şi războiul, politica şi religiile, mondializarea şi diversitatea culturală, fundamentalismele şi laicitatea, Europa şi migranţii, ecologia, inegalităţile pe plan mondial, ecumenismul şi dialogul interreligios, individul, familia, alteritatea, timpul, încrederea şi bucuria.

Scrisă fără urmă de conformism și evitând limba de lemn, această carte ilustrează viziunea Papei despre Biserică şi despre societate: dărâmarea zidurilor şi construirea de punţi între oameni, naţiuni şi credinţe religioase.

DESCOPERĂ-ȚI PROPRIUL DE CE de Simon Sinek, Peter Docker și David Mead

Începe cu DE CE a convins milioane de oameni să regândească lucrurile pe care le fac atât în viața personală, cât şi în cea profesională sau în organizațiile din care fac parte. Descoperă-ţi propriul DE CE este un ghid cu exerciții, exemple și pași de parcurs în fiecare fază a procesului de a descoperi mai multă inspirație în ceea ce facem și, prin asta, să motivăm la rândul nostru pe cei din jur.

Cu toții suntem îndreptățiți să ne trezim dimineața cu pofta de a merge la serviciu, să ne simțim în siguranță cât timp suntem acolo și să ne întoarcem acasă, la sfârșitul zilei, plini de satisfacție. Ca să atingem acest sentiment de împlinire trebuie să începem prin a înțelege exact DE CE facem ceea ce facem. Descoperă-ţi propriul DE CE te poate ajuta să răspunzi la multe întrebări, cum ar fi:

Indiferent dacă te afli la prima slujbă, dacă ești în fruntea unei echipe sau dacă ești directorul general al unei companii, exercițiile din această carte te vor ghida pe un drum al succesului și al împlinirii pe termen lung, atât pentru tine cât și pentru colegii tăi.

CODUL CULTURII de Daniel Coyle

Daniel Coyle pătrunde în intimitatea câtorva dintre cele mai eficiente organizații din lume – printre care SEAL Team Six din Marina Militară a Statelor Unite, compania IDEO –, sau echipe sudate precum echipa de baschet San Antonio Spurs, Zappos, continuând cu trupa de comedie Upright Citizens Brigade și terminând cu o bandă îndrăzneață de hoți de bijuterii, pentru a arăta ce anume le face să funcționeze atât de bine.

Autorul demistifică procesul de edificare a culturii, identificând trei competențe-cheie care generează coeziune și cooperare, și arată cum reușesc să învețe mai multe grupuri să funcționeze ca și cum ar avea un singur creier. În plus, prezintă strategii specifice, care declanșează procesul de învățare, aprind scânteia colaborării, edifică încrederea și potențează schimbarea pozitivă.

Combinând descoperiri științifice de ultimă oră, revelații ale unor lideri de clasă mondială și idei practice de acțiune, Codul culturii se constituie într-o hartă de traseu pentru crearea unui mediu în care inovația este la ea acasă, problemele se văd rezolvate și așteptările, depășite.

QUIET de Susan Cain

Cel puțin o treime dintre persoanele pe care le cunoaștem sunt introvertite – preferă să asculte, în loc să vorbească; inovează și creează, dar nu le place să se autopromoveze; se descurcă mai bine să lucreze de unii singuri, decât în echipă. Introvertiților ca Rosa Parks, Chopin, dr. Seuss, Steve Wozniak le datorăm multe dintre marile contribuții la progresul societății.

Susan Cain susține că introvertiții sunt extrem de subapreciați și ne arată cât de mult avem de pierdut din această cauză.

Cu argumente susținute cu pasiune, cu studii excelente și poveștile de neuitat ale unor oameni reali, Quiet are forța de a schimba pentru totdeauna modul în care îi percepem pe introvertiți și, la fel de important, modul în care se percep ei înșiși.

ALTE TITLURI PUBLICATE RECENT:

Dolari și rațiune – profesorul nostru preferat de economie comportamentală, Dan Ariely, alături de comedianul Jeff Kreisler, ne ajută să înțelegem de ce înțelegem greșit banii și cum putem să îi cheltuim mai înțelept. #smartread

De multe ori s-a întâmplat ca părinții care ne vizitau la stand să fie nevoiți să le cumpere copiilor o carte din seria Idei pe Bandă, Aisbergul nostru se topește sau O hiperbolă și jumătate. Chiar dacă au ilustrații, mesajul acestor cărți e mai degrabă pentru oamenii mari. Acum, în sfârșit, părinții pot să ia o carte de la standul Publica, fără ca ulterior să fie întrerupți constant cu tot felul întrebări: Auzi cum vorbesc copacii? de Peter Wohlleben, prima carte din seria Publica Youngster.

Noutățile seriei Narator sunt foarte diferite, dar se citesc pe nerăsuflate: dacă comedianul Adam Kay ne arată în O să vă cam usture cum e viața în spital din perspectiva unui medic junior, Nick Bilton adună într-un loc informațiile legate de tânărul Ross Ulbricht, fondatorul Silk Road (site-ul de pe dark web unde se comercializau droguri, programe de hacking, otrăvuri, pașapoarte și bani falși) și cum au reușit autoritățile să îl captureze – în Geniu criminal din spatele Silk Road.

În Co-lecția de știință am publicat recent Viața nemuritoare a Henriettei Lacks – o poveste care trebuie citită, primul Sapolsky tradus în română – De ce nu fac zebrele ulcer? și o carte minunată despre Geniul păsărilor. #scienceiscool

Publica Extra s-a îmbogățit recent două titluri despre wellbeingul nostru: Pădurea – despre cum să ne purtăm în casa noastră la scară largă și Disconfort Residence – despre capcanele pe care să le evităm atunci când alegem apartamentul în care ne trăim viața.

Legat de modul în care ne petrecem viața, cartea lui Victor Papanek, Design pentru lumea reală, e un must read pentru designeri, gânditori și antreprenori sociali.

Ufff… un concediu pentru lecturat, vă rugăm :)!

Publica Youngster: noua colecție pentru copii şi adolescenţi

Suntem tare bucuroși să anunțăm o nouă colecție de cărți de nonficțiune! După ce am publicat biografii și memoriile unor personalități în Victoria Books, nonficțiune creativă în Narator, comicbook de business în Idei pe bandă și Publica Pocket pentru cei care citesc în tranzit, a venit timpul să dedicăm o colecție copiilor și adolescenților: Publica Youngster — Nonficţiune pentru copii şi adolescenţi.

Cărțile din această colecție tratează subiecte educative în texte și ilustrații captivante pentru tinerii cititori. Prima carte din colecția Publica Youngster este dedicată copiilor și curioșilor, părinți sau bunici deopotrivă, de peste 6 ani: Auzi cum vorbesc copacii? de Peter Wohlleben.

Alte titluri pe înțelesul celor tineri pe care le pregătim în perioada următoare în colecția Publica Youngster: Dilema omnivorului de Michael Pollan, Cum am ajuns aici de Steven Johnson, adaptată de Sheila Keenan, Shoe Dog de Phil Knight (creatorul Nike) și Elon Musk & misiunea construirii unui viitor fantastic de Ashlee Vance.

Pădurarul Peter Wohlleben a însoțit prin pădure, de-a lungul timpului, familii și clase de elevi, astfel că a adunat multe dintre curiozitățile copiilor pe această temă. Cei care au citit Viața secretă a copacilor vor descoperi în Auzi cum vorbesc copacii? ideile principale expuse de autor—de data asta formulate și mai savuros, alături de ilustrații simpatice. Cei mici sunt invitați într-o drumeție în care vor afla lucruri nemaiauzite despre copaci și alți locuitori misterioși ai pădurii.

Peter Wohlleben și-a dorit de mic să devină ecologist. A studiat silvicultura și s-a angajat la administrația forestieră din landul Hümmel, Germania, în care locuiește. În prezent, administrează o pădure din munții Eifel, unde încearcă să protejeze copacii seculari. Viața secretă a copacilora fost un bestseller instant în Germania, ulterior și în Statele Unite. Peter a fost invitat în nenumărate emisiuni TV, ține prelegeri și seminare și este autorul mai multor cărți despre păduri și protecția mediului. Recent am publicat, de același autor, și cartea Pădurea. Instrucțiuni de folosire.

Azi și mâine, 24 și 25 mai, la achiziția unui exemplar Auzi cum vorbesc copacii? oferim cadou cartea Dincolo de linii. Așa cum copiii vor citi versiunea mini-me a unei cărți pentru adulți, în acest timp părinții se pot relaxa, colorând

Peter Wohlleben: fulgere și tunete

Ce faci când te prinde furtuna în pădure? Bineînţeles că dacă prognoza arată astfel, este recomandabil să nu pleci deloc la drumeţie, dar dacă eşti prins de vreme rea, trebuie să acţionezi. Ce este cu vechiul proverb, „De stejar fereşte-te, fagul însă caută-l”? Se bazează pe observaţiile strămoşilor noştri, care au văzut stejari loviţi de fulger, niciodată însă fagi. Ce altceva să faci decât să cauţi adăpost sub aceştia din urmă?

Dar această presupusă protecţie este înşelătoare, pentru că fagii nu sunt nicidecum imuni la asemenea fenomene. Au o scoarţă netedă, pe care la precipitaţii puternice se formează un strat de apă care se revarsă ca un mic râu spre rădăcini. Uneori, în cazul unor ploi torenţiale, este atât de multă apă încât la baza trunchiului se formează o spumă albă. În schimb, stejarii au scoarţa aspră, crăpată. Apa care se scurge formează mii de mici cascade, „râul” este întrerupt mereu. Fulgerul caută mereu cea mai bună conductivitate, care în acest caz dispare. Sub scoarţă se află ţevile de apă ale arborelui, tuburi prin care, pe inelele exterioare, se asigură transportul dinspre rădăcini spre coroană. Aici loveşte fulgerul, dar conductele subţiri ca firul de păr nu sunt adecvate pentru încărcătura enormă şi crapă. În parte explozia fulgerului este atât de puternică, încât aşchii mari zboară prin aer ca nişte cuţite şi se înfig în arborii învecinaţi. La mulţi ani după aceea, pe stejarul lovit se mai vede un aşa-numit „jgheab al fulgerului”, iar pe vremuri acesta era socotit un semn că specia respectivă are efect de magnet. De fapt, posibilitatea de a fi lovit este egală la toţi arborii, decisivă este doar înălţimea. Evitaţi, aşadar, crestele munţilor şi nu vă adăpostiţi sub arbori foarte mari şi care se ridică peste acoperişul pădurii.

Mai des decât o furtună avem parte de o ploaie obişnuită. Ce să facem când începe să toarne şi nu avem nici haine de ploaie, nici umbrelă? Depinde de alegere, anume a arborelui sub care vreţi să vă puneţi. Pentru că, spre deosebire de credinţa populară în momentul când trăsneşte, în cazul de faţă există diferenţe importante între diferiţii arbori. Foioasele îşi întind ramurile drept în sus, ca apa să se scurgă şi să fie dusă de-a lungul trunchiului direct spre rădăcini. Deci stejarii şi fagii sunt adevăraţi colecţionari de apă şi de aceea sub ei este deosebit de neplăcut. În plus, la mult timp după reapariţia soarelui, din frunze cad picături, ceea ce a dat naştere vorbei „Sub foioase plouă mereu de două ori”.

Lucrurile stau altfel cu coniferele. Acestea îşi au originea în înălţimile nordului, deci în regiuni cu suficientă umiditate. Să strângi apă cu crengile nu este aici atât de important, mai complicat e cu căderile masive de zăpadă. Povara albă poate frânge coroane întregi. De aceea ramurile sunt orizontale şi îndoite în jos la capete. Dacă ninge mult, arborele poate pur şi simplu să-şi strângă „braţele” din cauza greutăţii crescânde şi astfel să aibă o siluetă mult mai suplă (văzută de sus). Şi când plouă? Multă apă se scurge de-a lungul ramurilor spre exterior, deci departe de trunchi. De aceea sub conifere este tot timpul foarte uscat, lucru de care vă puteţi folosi în cazul unei ploi intense. Cu cât sunteţi, de pildă, mai aproape de trunchiul unui molid, cu atât rămâneţi mai uscaţi. În regiunile noastre acest lucru este însă un dezavantaj pentru arbore, pentru că astfel iroseşte multă umezeală preţioasă. Dacă adăugăm la aceasta şi pământul comprimat cu utilaje, setea de vară vine chiar mai repede.

Dacă sunteţi într-o pădure de foioase, puteţi asculta prognoza meteorologică a păsărilor. Cintezoiul, de pildă, are mai multe strigăte în repertoriu. Pe cel obişnuit, de vreme frumoasă, îl puteţi reţine cu ajutorul unui stih, care redă silabele aproape corect şi pe care îl ştiu de la profesorul meu de biologie: „Bin bin bin ich nicht ein schöner Feldmarschall?” / „Nu sunt oare un feldmareşal frumos?”. Dacă se apropie ploaia, succesiunea frumoasă de sunete se transformă într-un „Treeeeci” meschin.

Vremea liniştită şi ceţoasă este înşelătoare. Hoinăreşti sub arbori mari şi falnici – ce se poate întâmpla? În schimb este foarte romantic şi misterios când, ca în poveşti, trunchiurile întunecate ba apar, ba dispar printre norii ceţoşi de aburi mişcători. În plus ceaţa atenuează toate zgomotele, aşa că îţi închipui că eşti singur cu natura. Dar când ceaţa este foarte deasă auzi din când în când un „bum” puternic. O bufnitură înfundată, ca şi cum ceva mare s-ar izbi de pământul din pădure. Şi asta se şi întâmplă. Sunt crengi groase cât braţul, care cad din coroanele arborilor falnici. Fără să bată vântul? Dacă s-ar fi dezlănţuit o furtună, nu ar fi fost de mirare, dar la o asemenea vreme liniştită nimeni nu se aşteaptă la pericol de moarte venit de sus. Cauza este marea umiditate a aerului. Crengile moarte, putrede, absorb picăturile de apă ca un burete. Stabilitatea lor este deja puternic afectată de ciuperci, bacterii şi larve de gândaci, pentru că micile organisme devorează neobosite lemnul şi lasă în urmă o rămăşiţă molatică. Umiditatea absorbită este picătura care umple paharul. Greutatea suplimentară suprasolicită resturile fragile de lemn – se rup şi creanga se prăbuşeşte.

Aşa-numitul „parfum rece” este un pericol mortal nu doar pentru voi, ci şi pentru arbori. Pentru că ce pare a fi un miros plăcut este de fapt brumă. Şi din nou îşi face apariţia ceaţa, însă de data aceasta la temperaturi sub punctul de îngheţ. Dacă o asemenea vreme durează mai multe zile, pe crengi se aşază tot mai multe cristale de gheaţă. Până când crengile groase se rup sau chiar arborele întreg crapă cu zgomot. E drept că un asemenea lucru se întâmplă aproximativ o dată la cinci până la zece ani. În schimb am văzut o singură dată în activitatea mea profesională de până acum pădurea îngheţată. O ploaie uşoară şi nevinovată s-a revărsat timp de trei zile la minus trei grade Celsius şi peste toată pădurea s-a aşternut o glazură de gheaţă de mai mulţi centimetri. Din cauza greutăţii, în special arborii tineri s-au îndoit, unii până la pământ, în timp ce coniferelor mai vechi li s-au rupt vârfurile şi s-au prăbuşit. Nu erau drumeţi, pentru că drumurile se transformaseră în gheţuşuri netede ca oglinda.

Cu toate acestea, pericolele sunt limitate pentru cei care fac drumeţii prin pădure şi nu ar trebui să fie mai mari decât cel de a fi lovit de fulger. Este deci ceaţa mai periculoasă decât furtuna? Nu, nici vorbă. Dacă nu mi-aş face nicio problemă să mă plimb pe ceaţă, pe furtună vă recomand categoric să rămâneţi acasă, pentru că arbori întregi se frâng şi cad.

Textul de mai sus este un fragment din cartea Pădurea: instrucțiuni de folosirede Peter Wohlleben.

Descoperă viața secretă a copacilor

Peter Wohlleben: „Când mi-am început activitatea ca pădurar, ştiam despre viaţa secretă a copacilor cam tot atât cât ştie un măcelar despre emoţiile animalelor.

Te invităm să descoperi pădurea într-o lumină cu totul nouă în cartea Viața secretă a copacilor, un instant bestseller în Germania și în Statele Unite. Promitem că o să te uiți cu alți ochi la copaci! Cartea e recomandată oricui vrea să experimenteze pădurea într-un mod nou, studenților la Silvicultură și oricui e interesat/ă de ecosistem, comunități sustenabile și schimbările climatice.

Mai jos găsești un capitol al cărții – numai bun pentru a ne reaminti cât de importante sunt pădurile și copacii pentru noi.

Aspiratorul de CO2

O imagine destul de răspândită încă şi uşor simplistă a ciclurilor din natură ne prezintă arborele ca simbol al echilibrului. Copacii absorb prin fotosinteză dioxid de carbon, pe care îl folosesc pentru a se dezvolta. Ei depozitează, de-a lungul vieţii, până la 20 de tone de dioxid de carbon în trunchi, în crengi şi în rădăcini. Atunci când copacul moare, el eliberează exact aceeaşi cantitate de gaze de seră, produse prin consumul lemnului de către ciuperci şi de către bacterii. Pe această idee se bazează şi afirmaţia că arderea lemnului nu are niciun impact asupra climei. Până la urmă nu contează dacă buştenii sunt transformaţi de micile organisme în particule gazoase sau dacă această activitate e lăsată în seama sobei de acasă.

Dar pădurea nu funcţionează atât de simplu. Ea este, în realitate, un imens aspirator de dioxid de carbon, care filtrează şi depozitează încontinuu acest element. Într-adevăr, după moartea ei, o parte revine în atmosferă, însă restul rămâne în ecosistem. Trunchiul zdrenţuit e transformat încet în aşchii şi mâncat de diverse specii, devenind centimetru cu centimetru una cu pământul şi îngropându-se tot mai adânc în el. Ultima lovitură o dă ploaia care spală şi duce cu ea resturile organice. Cu cât zona e mai la nord, cu atât e mai rece. Şi, odată cu temperaturile scăzute, ritmul vieţii încetineşte la rândul său, până când se opreşte complet. În acest moment, dioxidul de carbon îşi găseşte din nou liniştea, sub formă de humus, şi continuă să se acumuleze încet, dar sigur. Într-un viitor foarte, foarte îndepărtat, el se va transforma, poate, în cărbune brun sau în huilă. Depozitele actuale ale acestor resurse fosile s-au format acum aproximativ 300 de milioane de ani, tot din copaci. Ei arătau puțin altfel pe atunci, asemănându-se mai mult unor ferigi uriaşe sau unor tufişuri de coada-calului înalte de 30 de metri, dar puteau ajunge la un diametru al trunchiului de doi metri, similar aşadar cu speciile din zilele noastre. Cei mai mulţi copaci creşteau în mlaştini şi, când mureau de bătrâneţe, trunchiul se prăbuşea în apa mlăştinoasă, unde nu putrezea. De-a lungul mileniilor, s-au format astfel straturi consistente de turbă, care au fost apoi acoperite de pietriş şi, datorită presiunii, ulterior, s-au transformat în cărbune. În marile centrale electrice convenţionale sunt arse astăzi pădurile fosile de ieri. Nu ar fi mai frumos şi mai cu folos dacă le-am da şansa copacilor noştri să urmeze exemplul înaintaşilor? Ar putea măcar să capteze din nou o parte a dioxidului de carbon şi s-o depoziteze în sol.

Astăzi însă se produce tot mai puţin cărbune, pentru că pădurile sunt tăiate constant în scopul comercializării lemnului. Razele calde ale soarelui ajung pe sol şi dezmorţesc speciile care trăiesc acolo. Acestea devorează şi ultimele rezerve de humus din straturile mai profunde şi le elimină în atmosferă sub formă de gaz. Cantitatea totală a gazelor emanate este aproape egală cu cea a lemnului tăiat. Pentru fiecare buştean ars în soba de acasă, pe solul din păduri se elimină în atmosferă o cantitate egală de dioxid de carbon. Depozitul de dioxid de carbon de sub copaci e golit pe măsură ce se formează.

Puteţi observa procesul incipient al producerii cărbunelui, la fiecare plimbare prin pădure. Săpaţi un pic în sol până daţi de un strat mai deschis la culoare. Până la acea linie, stratul superior, mai întunecat, este încărcat cu dioxid de carbon. Dacă pădurea ar fi lăsată în pace, aici ar începe să se producă gaz, cărbune sau ulei. Cel puţin în zonele protejate, cum ar fi zonele centrale din parcurile naturale, aceste procese îşi continuă nestingherite cursul. Straturile subţiri de humus nu sunt însă doar rezultatul actualei dezvoltări în domeniul forestier: romanii şi celţii îşi făceau şi ei cu sârguinţă loc prin pădure, doborând-o la pământ şi punând astfel capăt în mod brutal proceselor naturale.

Dar ce sens are pentru copaci să stea departe de felul de mâncare preferat? Şi nu e vorba doar despre copaci: toate plantele, inclusiv algele din ocean, filtrează dioxidul de carbon, care, după moarte, e depozitat în nămol sub formă de compuşi ai carbonului. Împreună cu resturile animale – cum ar fi calcarul din corali, care este unul dintre cei mai mari depozitari de dioxid de carbon existenţi –, din atmosferă s-a retras în sute de milioane de ani foarte mult carbon. La momentul apariţiei celor mai mari depozite de cărbune, în Carbonifer, concentraţia de dioxid de carbon era de nouă ori mai mare decât valoarea actuală, înainte ca pădurile din acea vreme s-o reducă la de trei ori valoarea din zilele noastre. Dar care este limita maximă a pădurilor? Vor continua să depoziteze dioxid de carbon până când, la un moment dat, acesta va dispărea din atmosferă? Din cauza foamei noastre de consum, nu ne mai punem această întrebare, pentru că am întors deja armele şi golim cu hărnicie depozitele de dioxid de carbon. Uleiul, gazul şi cărbunele sunt folosiți sub formă de combustibili și carburanți și sunt eliberați în atmosferă. Dacă facem abstracție de schimbarea climei, să fie oare o binecuvântare că eliberărăm gazele cu efect de seră din închisoarea lor subterană? N-aş merge atât de departe, însă deja poate fi observat un efect de îngrăşământ datorat concentraţiei crescute. Copacii cresc mai repede, aşa cum o dovedesc ultimele inventare în domeniu. Tabelele pentru estimarea producţiei de lemn trebuie readapatate, pentru că, între timp, biomasa creşte cu o treime mai mult decât acum câteva decenii. Dar vă aduceţi aminte de discuţia noastră? E nevoie de timp pentru îmbătrânirea propice a unui copac. Această creştere este nesănătoasă, fiind susţinută, în plus, şi de acumulările masive de azot din agricultură. Aşadar, regula rămâne: mai puţin (dioxid de carbon) înseamnă mai mult (ca durată de viaţă).

Încă din studenţie am învăţat că arborii tineri au o importanță vitală şi cresc mai repede decât arborii bătrâni. Această teorie este acceptată până în zilele noastre şi duce la necesitatea întineririi pădurilor. Întinerire? Un alt cuvânt pentru tăierea trunchiurilor bătrâne şi pentru înlocuirea lor cu puieţi. Conform asociaţiilor forestiere şi patronatelor din domeniu, doar aşa se poate menţine stabilitatea pădurilor şi se poate produce mai mult lemn, precum şi pentru a prelua şi fixa mai mult dioxid de carbon din atmosferă. În funcţie de specie, impulsul de creştere ar încetini la vârsta de 60 până la 120 de ani, aşa că atunci e deja momentul să punem în funcţiune utilajele de recoltat. Oare idealurile tinereţii veşnice, atât de discutate şi de controversate în societatea noastră, sunt pur şi simplu transferate asupra pădurii? Cel puţin aşa se pare, pentru că un arbore de 120 de ani, raportat la standardele umane, abia a ieşit de pe băncile şcolii. Într-adevăr, premisele acceptate de cercetători par a fi greşite, aşa cum demonstrează un studiu internaţional. Oamenii de ştiinţă au cercetat în jur de 700 000 de copaci de pe toate continentele. Rezultatul a fost surprinzător. Copacii cresc mai repede odată cu înaintarea în vârstă. Copaci cu trunchiuri cu un diametru de un metru produc de trei ori mai multă biomasă decât arborii cu trunchiuri de două ori mai mici. În cazul copacilor, să fii bătrân nu înseamnă, aşadar, să fii neputincios, încovoiat şi sensibil, ci, dimpotrivă, plin de vigoare şi în putere. Seniorii pădurii sunt mult mai productivi decât lupii tineri şi, în contextul schimbărilor climatice, aliaţi de nădejde ai oamenilor. Sloganul să întinerim pădurile ca să le regenerăm este cel puţin înşelător, în special după apariţia studiului mai sus menţionat. Singura scădere a valorii, după o anumită vârstă, este în sensul utilităţii lemnului. Ciupercile pot cauza putrezirea mijlocului trunchiului, însă asta nu împiedică deloc creşterea arborelui. Dacă ne dorim să ne folosim de păduri în lupta noastră împotriva schimbărilor climatice, atunci trebuie să le lăsăm să îmbătrânească, așa cum cer toate marile organizații de protecție a mediului.

 

 

12