Posturi cu tagurile ‘open’

Agassi introduce un nou autor Publica

Iubitorilor de tenis și nu numai, vă prezentăm cu bucurie o carte care de câțiva ani încoace brad-gilbertstă la loc de cinste în bibliotecile marilor jucători de tenis: Câștigă urât. Războiul mental în tenis de Brad Gilbert. Gilbert este considerat de majoritatea experților din lumea tenisului ca fiind un foarte bun strateg și tehnician, remarcându-se de-a lungul timpului ca antrenor al lui Andre Agassi, Andy Roddick și Andy Murray. Fiindcă apare des în Open, autobiografia lui Agassi, ne-am gândit să vă înseninăm ziua cu un fragment în care Agassi relatează cum a devenit Gilbert antrenorul lui:

 

În noua lui calitate de manager al meu, prima sarcină a lui Perry e să‐mi găsească un nou antrenor, cineva care să‐l înlocuiască pe Nick. Alcătuieşte o listă scurtă de candidaţi, iar în vârful ei e un tip care tocmai a scris o carte despre tenis: Câştigă urât. Perry îmi dă cartea, mă îndeamnă să o citesc. Îi arunc o privire urâtă.
— Mulţumesc, nu mulţumesc. Nu‐mi mai trebuie şcoală.
În plus, n‐am nevoie să citesc cartea. Îl ştiu pe autor, Brad Gilbert. E şi el jucător. Am jucat cu el de multe ori, inclusiv acum câteva săptămâni. Jocul lui e opusul celui al meu. E un ţepar, combină vitezele, foloseşte schimbări de ritm, direcţii înşelătoare, şiretlicuri. Are calităţi limitate şi e în mod clar mândru de acest lucru. Dacă eu sunt cazul clasic de om care evoluează sub aşteptări, el e cel care depăşeşte în mod constant aşteptările. Mai degrabă decât să îi învingă pe adversari, îi frustrează, se aruncă pe defectele lor. S‐a aruncat pe mine de multe ori. Sunt intrigat, dar nu se poate. Brad încă joacă. De fapt, din cauza operaţiei şi a perioadei în care am stat departe de teren, e mai sus decât mine în clasament.
— Nu, spune Perry, Brad se apropie de sfârşitul carierei. Are treizeci şi doi de ani şi poate că e dispus să antreneze. Perry insistă că e profund impresionat de cartea lui Brad şi crede că are în ea tipul de înţelepciune practică de care am nevoie.
În martie 1994, când suntem cu toţii la Key Biscayne pentru turneu, Perry îl invită pe Brad la cină la un restaurant italian de pe Fisher Island, Café Porte Chervo. Direct pe apă. Unul dintre preferatele noastre.
Seara abia începe. Soarele tocmai dispare în spatele catargelor şi pânzelor vaselor de pe doc. Perry şi cu mine ajungem mai devreme, Brad chiar la ora stabilită. Am uitat ce înfăţişare ieşită din comun are. Întunecat, robust, e cu siguranţă chipeş, dar nu în sensul clasic. Trăsăturile lui nu sunt cioplite; par turnate. Nu pot să mă dezbar de ideea că Brad arată ca omul primitiv, că tocmai a ieşit dintr‐o maşină a timpului, un pic epuizat pentru că a descoperit focul. Poate că părul lui mă face să gândesc aşa. Capul, braţele, bicepşii, umerii şi faţa îi sunt acoperite de păr negru. Brad are atâta păr, încât sunt în acelaşi timp îngrozit şi invidios. Genele lui sunt fascinante. Mă gândesc: „Aş putea să fac o perucă frumoasă doar din geana dreaptă“. Citește mai mult

Open și Pulitzer: o relație de poveste

Care este legătura dintre un turneu Open, unde suveran este tenisul și Pulitzer, distincția la care visează scriitorii? Care este legătura dintre un mare tenisman și un mare scriitor? Ce poate ieși din colaborarea lor?  

Open, cartea lui Agassi, este deosebit de bine scrisă pentru memoriile unui sportiv, iar o parte a meritului îi revine lui J. R. Moehringer, colaboratorul lui Agassi, care a insistat ca numele său să nu apară nici pe copertă, nici pe prima pagină. „Moaşa nu ia copilul acasă„, a spus el. “Sunt memoriile lui Andre, nu memoriile mele, nu nişte memorii ‘povestite lui.’ E realizarea lui şi el a făcut alegerile finale.” Moehringer a adăugat că în septembrie, înainte de tipar, a vrut să schimbe ultimul rând, dar Agassi nu l-a lăsat. “Mi-a explicat finalul cărţii. Îl înţelegea mai bine decât mine.”

Janet Maslin a scris despre Open în New York Times că “cineva din echipa care a scris aceste memorii are un mare talent pentru dramatismul înduioşător.” Moehringer, care la începutul carierei a lucrat o scurtă perioadă de vreme pentru Times, este un ziarist câştigător al Premiului Pulitzer şi autorul Dulcelui bar, o carte de memorii din 2005, bine primită, despre cum a crescut fără tată în Manhasset, NY şi despre cum şi-a găsit modelele într-o cârciumă. Agassi, care a abandonat şcoala în clasa a noua şi al cărui tată era atât de tiranic şi de obsedat de tenis încât fiul său şi-a petrecut o bună parte a vieţii încercând să-şi construiască o familie alternativă, a citit această carte în 2006. A fost atât de captivat de ea, după cum povesteşte, încât a început să-şi raţionalizeze paginile, sperând să o facă să dureze mai mult. Citește mai mult

Despre vise, pasiune și realizări

Open – autobiografia lui Andre Agassi.

În mintea unui campion – autobiografia lui Pete Sampras.

Indiferent de simpatia fiecăruia dintre noi, e greu să stai departe de autobiografia „celuilalt”. Inevitabil, vei găsi câteva păreri din cealaltă perspectivă. Din „Open” ne amintim de pariul pierdut de Agassi legat de cât bacșiș a lăsat Sampras la ieșirea dintr-un restaurant sau de interpretarea fiecărui gest al oponentului în lungile lor finale de Mare Șlem. Acum putem spune că avem ocazia unei lecturi complete:

DSCF4407-800Pete Sampras:

În după-amiaza târzie a zilei de 9 septembrie 1990, jucătorul din partea cealaltă a fileului era Andre Agassi – un puști, ca mine. Și era ușor de reperat datorită extravagantului său costum fluorescent, ca o lămâie verde, și a părului său umflat.

Nu aveam cum să știu în acel moment, dar Andre și cu mine urma să devenim adversari istorici și amândoi aveam să ajungem în International Hall of Fame.

Bine-nțeles, autobiografia lui Sampras nu se rezumă la momentele împărțite cu Agassi, ci trece în revistă întreg parcursul lui – de la mic copil, la mare campion, soț și tată.

Crescut într-o familie în care nici măcar nu exista interesul pentru acest sport, copilul care în primii ani de viață vorbea cu o rachetă veche de tenis, și-a văzut visul împlinit când s-au mutat în sudul Californiei. Într-o eră în care zona Los Angelesului era epicentrul culturii tenisului american, ce lipsea era cineva cu talent, pasiune și vise…