Argumentul traducătorului: Nu genul ăla de fată, de Lena Dunham

Mona Mitarcă a tradus recent Nu genul ăla de fată de Lena Dunham – carte care face parte din seria Narator. Am rugat-o să ne spună câteva cuvinte despre carte, așa că… here it is:
nu genul ala de fata_lena dunham_editura Publica
 
Amestec de povestiri vesele şi triste, toate autobiografice, în buna tradiţie a auto-naraţiunii care înfloreşte în ultimul timp ca formă supremă de expresie, Nu genul ăla de fată este, înainte de toate, o operă subversivă.
Ridicând, pe rând, mingea la fileu diferitelor grupuri de „interese sensibile”, atacând frontal probleme delicate, Lena Dunham ne oferă, aparent într-o scriitură cinică, o operă de o candoare pe care doar fiorul subversiv care o străbate de la un capăt la altul ne-o restituie ca scriere conştientă şi întrucâtva programatică, au rebours faţă de modele actuale, faţă de aşteptări şi convenienţe.
Nu faima autoarei, datorată în cea mai mare parte serialului Girls, produs şi difuzat de HBO, nici maşinăria uriaşă de promovare a industriilor culturale de peste ocean nu vor face ca această carte să fie un best-seller. Ci, mult mai probabil, o lectură onestă, într-o cheie care să nu conducă la judecăţi de valoare. O lectură de recunoaştere, în care să identificăm, în măsura posibilului, date fiind diferenţele culturale evidente, tiparele micilor şi marilor noastre „poveşti” pe care le trecem sub tăcere.
De la familie, la prietenie, profesie, dragoste şi sex – dar şi la corp, care reprezintă terenul marilor bătălii socio-culturale pe care le duce Lena Dunham –, în cele cinci părţi ale cărţii, autoarea ne vorbeşte despre viaţa ei: nu lecţii de viaţă, ci poveşti, al căror umor le (şi o) salvează de penibil. Astfel, ne sunt restituite nu situaţiile, în desfăşurarea lor narativă şi în învelişul cuvintelor, ci esenţa traiului într-o societate politically correct, în care pozitivismul şi „salubrul” stau cu necesitate în conformarea la un tipar. (Şi chiar dacă individualismul şi accentul pus pe creativitate par să fi lărgit liniile tiparului, în ultimele decenii, acesta este din ce în ce mai constrîngător.)
 

Lena Dunham nu e genul ăla de fată

Să fii apreciată pentru cine ești, pentru ceea ce gândești și spui este probabil cel mai reconfortant sentiment. Lena Dunham este o norocoasă din acest punct de vedere: ceea ce face se bucură de succes tocmai datorită onestității și dezinhibiției ei.
Lena este creatoarea apreciatului serial Girls (producătoare executivă, scenaristă, regizoare, actriță). Este prima femeie care a câştigat premiul Directors Guild of America pentru realizări în domeniul regiei de comedie.
lenaInevitabil, Girls e comparat cu un alt serial celebru produs de HBO care urmărește viața a patru prietene în New York. Dacă în Sex and the City protagonistele sunt tinere femei de carieră sigure pe ele, în Girls acestea sunt mai tinere cu aproximativ 10 ani, circumstanțele post-recesiune provocându-le frământări și anxietăți, îndoindu-se de tot ceea ce li se întâmplă.
În cartea Nu genul ăla de fată, Lena se focusează pe copilăria, adolescența și primele experiențe de tânără femeie care își dorește să fie apreciată.
Maria Popova, Brain Pickings: Marea majoritate a oamenilor încearcă cu disperare să ascundă acea prăpastie angoasantă dintre acel eu bine şlefuit, aspiraţional şi reprezentaţional şi eul real, uman şi plin de defecte. Dunham trăieşte în această prăpastie, unde dă acces tuturor, cu inima deschisă, fără limite sau bariere şi scrie despre ea, cu un profund sentiment al conştiinţei de sine şi al autocompasiunii, care ne provoacă să încercăm şi noi să sălăşluim în propriile prăpăstii şi poate să le acceptăm puţin mai mult şi să ne angoasăm ceva mai puţin când ne gândim la ele.
Mesajul Lenei este de fapt mesajul unei generații de tineri talentați, de o onestitate uneori inconfortabilă, fără frică, și în același timp, vulnerabili.
Un filmuleț în care Lena vorbește despre cât e de important să știi ce urmărești, în ciuda unor eventuale critici:
De ce Nu genul ăla de fată nu e o carte doar pentru fete: