Posturi cu tagurile ‘nate silver’

Semnal vs. zgomot: o lecție pentru viitor

De când e istoria‐istorie și lumea‐lume, omul a vrut să‐și afle viitorul. Oracolul din Delphi, ghicitul în măruntaiele animalelor, Nostradamus, calendarul maiaș, mama Omida – toate, surse mai mult sau mai puțin credibile de potolire a incertitudinii și anxietății legate de viitor.

În zilele noastre, efectul bătăii de aripi de fluture, determinat de interconectivitatea de care beneficiem ca parte din satul global – care a devenit, astăzi, lumea – se manifestă plenar. Criza locuințelor din Statele Unite determină o recesiune economică globală. Astăzi, știm că o bună predicție combină cunoștințele cu îndemânarea și norocul.

Evoluția acțiunilor la Bursă, pariurile sportive, politica, starea vremii, răspândirea molimelor, a cataclismelor naturale, actele teroriste, încălzire globală. Tot atâtea domenii în care acumularea exponențială de „Big Data“ îi descumpănește pe cei care vor să fie cu un pas înainte în anticiparea viitorului.

E un fapt: „Big data“ fac mult zgomot. Atât de mult, încât numai o combinație de factori atent aleși și gestionați poate să facă diferența între zgomot și semnal. Între bruiaj și bitul de informație purtător de semnificație.

Semnalul este adevărul, iar zgomotul este ceea ce ne distrage de la adevăr“ spune, apasat, Nate Silver. Cum le putem însă diferenția? Citește mai mult

Noutăți Publica la Gaudeamus 2013

În perioada 20 – 24 noiembrie are loc târgul de carte Gaudeamus – International Book and Education Fair la Romexpo, București. Și la această ediție ne veți găsi în pavilionul central, la standul 15A. Anul acesta standul nostru s-a îmbrăcat într-o little black dress: lăsăm „accesoriile” moderne și personalitatea lor să strălucească!

publica_gaudeamus 2013

Așadar să trecem în revistă bijuteriile Publica, sezonul toamna-iarna 2013:

 

davidgoliat
David și Goliat de Malcolm Gladwell
Așteptarea s-a sfârșit pentru fanii Gladwell! Cea mai recentă carte semnată de Gladwell este disponibilă și în limba română, și autorul nu dezamăgește nici de această dată. Stilul lui de a relata o poveste sau o întâmplare mai mult sau mai puțin cunoscută ne suprinde cu o întrebare în minte: eu de ce nu m-am gândit la asta?! – în opinia mea, este un argument suficient pentru a se clasa în topul personal de autori preferați.
semnalul
Semnalul și zgomotul de Nate Silver

Silver este preferatul americanilor. Și nu degeaba: este un statistician cu o poveste profesională impresionantă. Este semnatarul blogului socio-politic FiveThirtyEight.com al ziarului New York Times, a elaborat PECOTA – un sistem de prognoză a performanței în baseball și este autorul unei foarte importante cărți: despre cum să alegem informația care contează din marea de date și mai ales despre cum putem estima cât mai corect viitorul.

Roz tranchilizant de Adam Alter
roz
Cum poți calma deținuții turbulenți? Cum poți obține donații mai consistente? Cum poți câștiga un meci în care nu ai șanse de izbândă? Poate ai ghicit deja: cu ajutorul culorii roz-bombon! Cartea lui Alter nu este despre cromoterapie, ci despre micile detalii care ne impactează gândirea, implicit felul în care reacționăm – iar Daniel Gilbert concluzionează ferm: „Roz tranchilizant este o minunată introducere în unele dintre cele mai ciudate fenomene psihologice.”
papa
Papa Francisc. Convorbiri cu Jorge Bergoglio

Prima carte albă din Victoria Books, ne invită la un interviu cu fascinantul om de la Vatican: Papa Francisc. Acesta răspunde cu sinceritate şi curaj la întrebările directe care îi permit să mărturisească modul său de gândire, fără să ocolească niciun subiect incomod: de la cum trebuie să fie trăită experienţa rugăciunii, trecând prin celibat şi activitatea pastorală a Bisericii, până la scandalurile sexuale sau opinia sa despre dictatura argentiniană.
djokovic
Dieta câștigătoare de Novak Djokovic
Cartea lui Djokovic nu este neaparat o autobiografie. Deși ne duce magistral prin câteva locuri și experiențe din viața lui, cartea e despre cum regimul alimentar fără gluten l-a ajutat să ajungă numărul 1 ATP. Nole este considerat de majoritatea specialiștilor și comentatorilor sportivi drept unul dintre cei mai buni jucători de tenis din toate timpurile; vă invităm să citiți despre secretul succesului lui.

Alte titluri foarte bune care și-au făcut loc recent în portofoliul nostru:
Cum îți vei măsura viața? – Clay Christensen, gânditorul numărul unu din lumea de business, te va ajuta să-ți conturezi un răspuns care să te împlinească.
Efectul de platou – despre cum să depășim acele momente când, deși depunem efort, parcă batem pasul pe loc. O carte care merită citită!
Cum a salvat Stella ferma – o poveste-parabolă simpatică despre inovația în organizații. Interesant de văzut cu ce animal ne asemănăm :)!

Ne vedem la Gaudeamus, nu-i așa?

Informaţia nu mai este o marfă rară; avem mai multe informaţii decât ştim ce să facem cu ele. Credem că dorim informaţie când, în realitate, dorim cunoaştere.­
Semnalul este adevărul. Zgomotul este ceea ce ne distrage atenţia de la adevăr. Aceasta este o carte despre semnal şi despre zgomot. – Nate Silver, Semnalul și zgomotul

Cât de corectă e strategia pe care o alegi?

semnalulSemnalul și zgomotul este o carte care pornește de la întrebarea: de ce unele predicții au succes, iar altele nu? Tehnologia ne dă acces zilnic la un număr enorm de date, însă informația pe care o extragem este suficientă pentru a ne formula o opinie corectă?

Cartea semnată de Nate Silver, cea mai creativă persoană a anului 2013 în opinia publicației Fast Company, este un tur de forță în lumea științelor sociale: ce se întâmplă când informația întâlnește omul.

 

Dacă prima jumătate a cărții trece în revistă domeniile vieții noastre în care previziunea este esențială (și în care, în foarte multe situații, aceasta a eșuat), cea de‐a doua jumătate este dedicată speranței. Lecției. Exemplului care arată care sunt cheile către decelarea unui semnal de calitate.
Cartea lui Nate Silver este un semnal în marea de zgomot, pentru că ne arată, cu umor, onestitate și echilibru, care ne sunt limitele și care ne este puterea în a crea sens în universul informațional în care trăim.

Alina Stepan, Managing Director, Ipsos Research România Citește mai mult