Posturi cu tagurile ‘Leadership’

Madi Rădulescu: cele trei cercuri de aur

Prin 2012 îmi trimite un client un link la o conferință TED.com. A fost prima data când l-am urmărit pe Simon Sinek vorbind despre cele trei cercuri de aur. Am fost fascinată de simplitatea și de puterea modelului, în același timp. Ulterior, am început să includ purtarea celor trei cercuri în tot ce-am făcut: de la felul în care mi-am conturat viziunea și strategia de companie la felul în care am gândit proiectele mele de training, workshopurile chiar și ofertele către clienți. A răzbătut nu numai logica frumoasă și înlănțuirea conceptuală, dar a crescut în mod vizibil și puterea de convingere și impactul pe care l-am creat.

 

 

 

 

 

 

Este un exemplu viu despre cum funcționează în practica de zi cu zi un model care este bine fundamentat. Îți structurează gândirea, abordarea și argumentele într-un fel care funcționează pentru că vine din felul nostru de a fi și nu din vreo tehnică manipulativă învățată la diverse cursuri. Mai mult decât atât, am testat puterea celor trei cercuri în dialogurile mele cu tânăra generație: nu este ușor când intri într-o sală în care participanții sunt sub 30 de ani (sau pe-acolo) să nu ai momente de inadecvare, momente în care nu numai ei, dar și tu însuți pui uneori la îndoială rețeta ta de succes construită de-a lungul atâtor ani, cu felul tău de-a fi și modalitatea ta de înțelegere a lumii.

 

 

 

Sinek face un lucru foarte simplu în această carte, și ne dă nenumărate exemple din care să putem învăța ușor, intuitiv și cu care să ne identificăm. Sinek ne trimite înapoi la valori și la credințe și ne invită să răspundem întâi unei întrebări de care unii fug toată viața lor: DE CE facem ceea ce facem, care-i scopul, care-i credința care stă în spatele aceea ce ne ghidează. O introspecție esențială pentru orice lider, pentru orice om care dorește să găsească în viața lui personal și profesională un sens.

 

 

 

 

Foarte mulți oamenii se întreabă cum pot fi mai inspiraționali pentru echipele lor, cum pot convinge mai ușor, cum pot obține angajament și entuziasm de la echipele lor. Iar Sinek ne propune una dintre cele mai simple metode pe care le-am întâlnit vreodată. Dacă începi cu DE CE?, cu sensul, cu scopul a ceea ce ceri, cu credința care stă în spatele viziunii și planurilor tale vei constata o accelerare a celor de mai sus. Pentru că vei ținti exact în locul în care emoția își face loc și generează încredere, liniște și disponibilitate de a asculta.

Sunt nenumărate companii care imaginează, proiectează și implementează programul de transformare a culturii organizaționale pentru că e clar că astăzi trebuie să te miști repede, să fii agil, oamenii să aibă schimburi de informație clare și rapide, să înțeleagă repede despre ce este vorba și să acționeze pentru a menține competitivitatea companiilor lor. Ceea ce contează în transformările culturale este obținerea unei mase critice de comportamente productive care însă nu se întâmplă peste noapte. Este vorba de a schimba obiceiuri, de a convinge oamenii că puțin câte puțin este mai bine pentru tine și pentru compania lor să se comporte în altfel. S-au scris cărți multe despre dificultatea schimbărilor comportamentale. Ceea ce le spune Sinek este că putem deveni mai rapizi in aceste transformări dacă ne conectam cu oamenii la nivelul credințelor și valorilor lor, dacă ii încurajam să vorbească despre aceasta într-un fel respectuos care să rezoneze cu ceilalți.

Începe cu de ce ne scoate din paradigma gândirii pe termen scurt, sufocate de KPI-uri și rezultate imediate fără a nega însă nevoia acestora, fără a propune soluții idealiste, pur conceptuale, rămânând pragmatică în abordare. Pune însă lucrurile în ordinea corectă.

Madi Rădulescu este Managing Partner MMM Consulting

Simon Sinek: Totul începe cu DE CE

CE: Fiecare companie și organizație de pe planetă știe CE face. Este un lucru valabil indiferent că vorbim despre o companie mică sau mare, din orice domeniu. Oricine este capabil să descrie produsele sau serviciile pe care le vinde o companie sau rolul pe care fiecare îl are în acel sistem. Răspunsurile la întrebarea CE sunt ușor de identificat.

CUM: Unele companii și unii oameni știu CUM fac ceea CE fac. Indiferent că o numești „propunere de valoare care face diferența”, „procese originale” sau „propunere unică de vânzare”, răspunsurile la întrebarea CUM sunt date de cele mai multe ori pentru a explica de ce o ofertă este diferită sau mai bună. Nu la fel de evident ca în cazul lui CE, mulți cred că este vorba despre factorii care diferențiază sau care motivează o decizie. Ar fi fals să credem că se rezumă doar la acest aspect. Fiindcă lipsește un detaliu.

DE CE: Foarte puțini oameni sau companii pot spune clar DE CE fac ceea CE fac. Și nu, răspunsul nu e pentru a face bani − acesta este doar rezultatul. Prin DE CE autorul se referă la scopul pe care îl ai, la cauza în care crezi sau la convingerea pe baza căreia acționezi. DE CE te dai jos din pat dimineața? Și DE CE ar trebui să îi pese cuiva?

Prima carte semnată de Simon Sinek ne învață cum să ne conectăm și cum să îi conectăm pe alții la esența mesajului pe care vrem să-l transmitem, într-un mod simplu, autentic și puternic.

Marii lideri sunt capabili să îi inspire pe ceilalți să acționeze. Ei reușesc să facă aceasta oferindu-le oamenilor un scop sau dezvoltându-le simțul proprietății, care are o foarte mică legătură cu orice alt stimulent extern sau beneficiu dobândit.

Ediția în limba română a continuării cărții Începe cu de ce, Find Your Why, va fi publicată în luna mai.

Oamenii buni din fiecare companie

Am întâlnit mulți lideri care sunt „oameni buni”. Și totuși, în spectacolul vieții și al muncii în companii, dar și al societății de azi, ideea de a ne putea înconjura de oameni buni și de a putea conduce din paradigma de „oameni buni” pare ușor idealistă. Desigur, aceasta este o carte pentru lideri. Dar oare este doar pentru lideri? Vă invit pe voi, cititorilor, oricare ar fi rolul vostru într-o organizație, în comunitate sau la nivelul societății noastre, să vă aplecați asupra posibilității de a deveni cu ușurință oameni buni. Cu toții. Această carte nu este una dintre acele abordări care ar putea face un om pragmatic, trecut prin viață și deținător al unui scepticism educat, să zâmbească. Este o carte cât se poate de pragmatică, un volum care propune o abordare structurată și care ne face să înțelegem încă o dată valoarea adevărului, a libertății asumate, a puterii pe care o putem folosi pentru a face bine în jurul nostru.

Pe aceia dintre voi care sunteți lideri în organizațiile voastre vă invit să reflectați la extraordinara putere cu care v-a învestit organizația în momentul în care v-a alocat responsabilitatea pentru viețile altor oameni. Leadershipul deține o putere extraordinară. Puterea de a face bine. Și totuși, dacă ne uităm în foarte multe companii, observăm că acțiunile și comportamentele liderilor sunt disfuncționale, uneori inexplicabile, generează stres, presiune și conflicte, pentru că țin cont doar de rezultate și de indicatori și, în general, nu par să aibă nimic în comun cu idea de „bine”.

Puterea liderului are trei paliere de pe care o putem analiza. În primul rând, conștiința de sine. Cât de mult înțelegi măsura puterii pe care o ai și ce poți face cu ea? Cum te va influența pe tine, ca om, dar și emoțiile și gândurile tale, și cum va influența echipa ta, organizația ta și, ca un val într-un lac liniștit, chiar societatea în care trăiești? Ești conștient de toate acestea? Capacitatea ta de a deveni un om mai bun și de a-ți folosi puterea pe deplin, cu un scop bun, depinde 100% de cât de conștient ești deja. Un al doilea palier este intenția ta. Intenția noastră ca lideri se regăsește în deciziile pe care le luăm. Mecanismele noastre de luare a deciziilor și tiparele noastre de gândire, felul incluziv de a fi în procesele noastre decizionale, ghidarea după „adevăruri” imprimă puterii noastre
direcții care pot face diferența între „bine” și „mai puțin bine”. Cel de-al treilea palier este acceptarea puterii într-un fel echilibrat, care se regăsește în acțiunile liderului, în felul în care își pune în practică deciziile și mai ales în felul în care își asumă responsabilitatea acțiunilor sale.

Aceste trei paliere se sprijină unul pe celălalt, se îngemănează și creează frumusețea actului de leadership care transformă totul în jurul său. Definiția generală a „oamenilor buni”, așa cum o vede autorul acestei cărți – „cei determinați să cultive încontinuu valorile care îi ajută atât pe ei, cât și pe ceilalți să se împlinească” –, pare să fie definiția ideală a unui lider care își asumă darul puterii cu care a fost învestit. Pentru că este greu de crezut că puterea în absența valorilor poate conduce la un rezultat bun. Și, pentru a trage această concluzie, este suficient să ne uităm în jur. „Fundamentul bunătății îl reprezintă adevărul, iar la temelia adevărului stă modestia”, mai spune autorul.

Culmea este că fiecare dintre noi aspirăm încontinuu să fim oameni buni. Și stima de sine a fiecăruia dintre noi înclină balanța înspre convingerea că suntem lideri buni, oameni buni care fac tot ce pot și care se străduiesc fără încetare să contribuie la bunăstarea celorlalți. Și totuși calea spre bunătate, spre momentul în care transformăm adevărul în fundament al tuturor acțiunilor noastre, spre înțelegerea adevărului fiecărui om cu care lucrăm, cu care colaborăm sau pe care îl ghidăm, este o cale foarte lungă, aparent fără sfârșit. Iar modestia pare mai degrabă o vulnerabilitate decât o aspirație și un comportament normal.

Conduc o companie, lucrez de peste 25 de ani cu lideri de la toate nivelurile organizaționale aici, în România, dar nu numai. Slujesc dezvoltării acestor lideri prin dezvoltarea mea continuă. Sunt executive coach, lucrez cu echipe și văd foarte, foarte multe efecte ale acțiunilor și ale deciziilor de leadership în viața a mii și mii de oameni. Mi-am pus de nenumărate ori întrebarea: care este acel ingredient esențial al leadershipului, care ar putea în societatea noastră de astăzi, cu atât de multe dinamici, schimbări și ajustări, să facă diferența cu adevărat? I-am spus în multe feluri: integritate, respect, viziune, modestie, empatie… După ce am citit această carte, sunt convinsă că ingredientul care le conține pe toate este BUNĂTATEA.

Societatea noastră are nevoie de oameni buni. Mediul de afaceri din România are nevoie, fără doar și poate, de oameni buni. Primiți această carte ca pe un dar, ca pe un ghid simplu, deschis, pragmatic, „de traducere” a bunătății, a integrității, a respectului, a căutării adevărului și a cultivării modestiei în familiile voastre, în echipele voastre, în companiile voastre, dar și în societatea noastră, pentru a ne însănătoși cu toții și pentru a lăsa o moștenire solidă. Vi se pare puțin patetică invitația mea? Vă las să citiți cartea…

Madi Rădulescu, PCCTM, MBA Managing Partner MMM Consulting, semnează Cuvântul înainte al cărții Oameni buni. Singura decizie de leadership care contează cu adevărat

 

Împreună este mai bine

Simon Sinek este un optimist care crede într-un viitor mai bun al omenirii. Este autorul bestsellerurilor Start with Why și Liderii mănâncă ultimii, iar discursul lui TED este al treilea cel mai vizionat din istoria TED Talks (după alți doi autori Publica: Sir Ken Robinson și Amy Cuddy). Alături de ilustrațiile lui Ethan M. Aldridge, noua carte semnată de Sinek – Împreună este mai bine – ne arată într-un mod unic și încântător că putem să depășim dificultățile ivite în drumul fiecăruia dacă ne ajutăm unii pe alții:

E plăcut să te simți inspirat. E uimitor să ne simțim inspirați de munca noastră.

Cum putem să construim o lume în care cei mai mulți dintre noi să ne trezim în fiecare dimineață inspirați să mergem la muncă, să ne simțim în siguranță când suntem acolo și, la finalul zilei, să ne întoarcem acasă împliniți? Nu va fi ușor, dar dacă ne angajăm să lucrăm împreună, să facem fiecare partea care ne revine pentru a contribui la concretizarea unei viziuni comune, putem clădi această lume pe care ne‑o imaginăm. Aceasta este călătoria pe care sper să o surprind în cartea de față.

Fun facts despre această carte:

 

Iar în cazul în care nu ai văzut răspunsul lui Sinek la așa-zisa „The Millennial Question” (un video viral acum câteva săptămâni), iată-l aici:

Și o completare la intervenția de mai sus:

Pentru cei interesați, iată clipul întreg de la Inside Quest cu Simon Sinek.

1234