Primele 20 de ore ale lui Josh Kaufman

Cei care au citit Excepționalii (Outliers) de Malcolm Gladwell știu despre „regula celor 10.000 de ore”. Gladwell a popularizat cu această expresie cercetările realizate de Anders Ericsson (detaliate în cartea Peak): ca să atingi performanța într-un domeniu ai nevoie, în medie, de 10.000 de ore de practică deliberată.

Ca idee, 10.000 de ore înseamnă 260 de zile lucrătoare pe an de slujbă cu normă întreagă timp de aproape cinci ani, presupunând că petreci 100% din timpul respectiv concentrându‑ți efortul și eficiența 100%.

Dar oare de cât timp ai nevoie dacă vrei să înveți ceva nou, fără a avea pretenția să fii expertul experților? Mai știți scena din Matrix în care Keanu Reeves deschide ochii, clipește de câteva ori și șoptește „Știu kung fu”? Cu părere de rău, abilitățile nu se deprind chiar atât de repede. Dar în 20 de ore de practică delibrată, da!

Josh Kaufman, autorul The Personal MBA și, după cum se autodefinește, un learning junkie (dependent de învățare), ne propune o carte cu teorii testate și experimentate: Primele 20 de ore. Cum să înveți orice repede. E imposibil, după ce o citești, să nu îți propui să testezi și tu regulile lui Josh! E genul de carte care creează adevărate mișcări, cu adepți înfocați.

Iată mai jos discursul lui Josh de la TED despre primele 20 de ore. Fun and cute fact: de la minutul 12:34 poți vedea cum își încheie el cele 20 de ore în care a învățat ceva.