Madi Rădulescu: cele trei cercuri de aur

Prin 2012 îmi trimite un client un link la o conferință TED.com. A fost prima data când l-am urmărit pe Simon Sinek vorbind despre cele trei cercuri de aur. Am fost fascinată de simplitatea și de puterea modelului, în același timp. Ulterior, am început să includ purtarea celor trei cercuri în tot ce-am făcut: de la felul în care mi-am conturat viziunea și strategia de companie la felul în care am gândit proiectele mele de training, workshopurile chiar și ofertele către clienți. A răzbătut nu numai logica frumoasă și înlănțuirea conceptuală, dar a crescut în mod vizibil și puterea de convingere și impactul pe care l-am creat.
 
 
 
 
 
 
Este un exemplu viu despre cum funcționează în practica de zi cu zi un model care este bine fundamentat. Îți structurează gândirea, abordarea și argumentele într-un fel care funcționează pentru că vine din felul nostru de a fi și nu din vreo tehnică manipulativă învățată la diverse cursuri. Mai mult decât atât, am testat puterea celor trei cercuri în dialogurile mele cu tânăra generație: nu este ușor când intri într-o sală în care participanții sunt sub 30 de ani (sau pe-acolo) să nu ai momente de inadecvare, momente în care nu numai ei, dar și tu însuți pui uneori la îndoială rețeta ta de succes construită de-a lungul atâtor ani, cu felul tău de-a fi și modalitatea ta de înțelegere a lumii.

 
 
 
Sinek face un lucru foarte simplu în această carte, și ne dă nenumărate exemple din care să putem învăța ușor, intuitiv și cu care să ne identificăm. Sinek ne trimite înapoi la valori și la credințe și ne invită să răspundem întâi unei întrebări de care unii fug toată viața lor: DE CE facem ceea ce facem, care-i scopul, care-i credința care stă în spatele aceea ce ne ghidează. O introspecție esențială pentru orice lider, pentru orice om care dorește să găsească în viața lui personal și profesională un sens.
 
 
 
 
Foarte mulți oamenii se întreabă cum pot fi mai inspiraționali pentru echipele lor, cum pot convinge mai ușor, cum pot obține angajament și entuziasm de la echipele lor. Iar Sinek ne propune una dintre cele mai simple metode pe care le-am întâlnit vreodată. Dacă începi cu DE CE?, cu sensul, cu scopul a ceea ce ceri, cu credința care stă în spatele viziunii și planurilor tale vei constata o accelerare a celor de mai sus. Pentru că vei ținti exact în locul în care emoția își face loc și generează încredere, liniște și disponibilitate de a asculta.
Sunt nenumărate companii care imaginează, proiectează și implementează programul de transformare a culturii organizaționale pentru că e clar că astăzi trebuie să te miști repede, să fii agil, oamenii să aibă schimburi de informație clare și rapide, să înțeleagă repede despre ce este vorba și să acționeze pentru a menține competitivitatea companiilor lor. Ceea ce contează în transformările culturale este obținerea unei mase critice de comportamente productive care însă nu se întâmplă peste noapte. Este vorba de a schimba obiceiuri, de a convinge oamenii că puțin câte puțin este mai bine pentru tine și pentru compania lor să se comporte în altfel. S-au scris cărți multe despre dificultatea schimbărilor comportamentale. Ceea ce le spune Sinek este că putem deveni mai rapizi in aceste transformări dacă ne conectam cu oamenii la nivelul credințelor și valorilor lor, dacă ii încurajam să vorbească despre aceasta într-un fel respectuos care să rezoneze cu ceilalți.
Începe cu de ce ne scoate din paradigma gândirii pe termen scurt, sufocate de KPI-uri și rezultate imediate fără a nega însă nevoia acestora, fără a propune soluții idealiste, pur conceptuale, rămânând pragmatică în abordare. Pune însă lucrurile în ordinea corectă.
Madi Rădulescu este Managing Partner MMM Consulting

Simon Sinek: Totul începe cu DE CE

CE: Fiecare companie și organizație de pe planetă știe CE face. Este un lucru valabil indiferent că vorbim despre o companie mică sau mare, din orice domeniu. Oricine este capabil să descrie produsele sau serviciile pe care le vinde o companie sau rolul pe care fiecare îl are în acel sistem. Răspunsurile la întrebarea CE sunt ușor de identificat.
CUM: Unele companii și unii oameni știu CUM fac ceea CE fac. Indiferent că o numești „propunere de valoare care face diferența”, „procese originale” sau „propunere unică de vânzare”, răspunsurile la întrebarea CUM sunt date de cele mai multe ori pentru a explica de ce o ofertă este diferită sau mai bună. Nu la fel de evident ca în cazul lui CE, mulți cred că este vorba despre factorii care diferențiază sau care motivează o decizie. Ar fi fals să credem că se rezumă doar la acest aspect. Fiindcă lipsește un detaliu.
DE CE: Foarte puțini oameni sau companii pot spune clar DE CE fac ceea CE fac. Și nu, răspunsul nu e pentru a face bani − acesta este doar rezultatul. Prin DE CE autorul se referă la scopul pe care îl ai, la cauza în care crezi sau la convingerea pe baza căreia acționezi. DE CE te dai jos din pat dimineața? Și DE CE ar trebui să îi pese cuiva?

Prima carte semnată de Simon Sinek ne învață cum să ne conectăm și cum să îi conectăm pe alții la esența mesajului pe care vrem să-l transmitem, într-un mod simplu, autentic și puternic.
Marii lideri sunt capabili să îi inspire pe ceilalți să acționeze. Ei reușesc să facă aceasta oferindu-le oamenilor un scop sau dezvoltându-le simțul proprietății, care are o foarte mică legătură cu orice alt stimulent extern sau beneficiu dobândit.
Ediția în limba română a continuării cărții Începe cu de ce, Find Your Why, va fi publicată în luna mai.

Iancu Guda: De ce eșuează companiile?


Cunoașterea vine împreună cu responsabilitatea de a spune adevărul și de a schimba lucrurile în bine. În cei peste zece ani de experiență în managementul riscului de credit, acumulați la compania Coface, am întâlnit peste 1 000 de antreprenori din toate domeniile de activitate, am analizat declarațiile financiare pentru aproape 100 000 de companii care au intrat în insolvență, am susținut cursuri de finanțe corporative pentru aproximativ 1 000 de profesioniști din toate industriile și am fost invitat în calitate de lector, ca să susțin prelegeri privind mediul de afaceri din România, la aproape 100 de evenimente publice.
În urma acestor experiențe am constatat că greșelile făcute de firmele insolvente sunt destul de comune și că se repetă, inconștient sau conștient, și în prezent. De ce eșuează companiile? documentează cele mai comune zece greșeli ale companiilor care au intrat în insolvență în ultimii zece ani și propune o sută de soluții pentru evitarea sau depășirea acestora. Este o carte scrisă din practică și care prezintă deopotrivă studii de caz, dar și exemple de firme de succes, dar și companii care au intrat în incapacitate de plată.
Mediul de afaceri din România s‑a perfecționat în procesul distrugerii creative: întreruperea activității unei companii și transferul afacerii pe numele altei firme au devenit un sport național. Cifrele pentru perioada 2005–2016 o confirmă într‑un mod foarte obiectiv: aproximativ 200 000 de companii au intrat în insolvență și peste un milion de companii și‑au întrerupt activitatea (incluzând aici și restul formelor de întrerupere a activității: suspendare, dizolvare, radiere). Volumul este imens având în vedere că, la finalul lui 2016, doar 450 000 de companii erau active (înregistrau venituri). Aproximativ 40% dintre persoanele fizice care au deținut la un moment dat o afacere au fost afectate de acest fenomen, în timp ce 80% dintre companii au raportat cel puțin un client care a intrat în incapacitate de plată. Probabil că realizezi că te regăsești în cel puțin una dintre aceste categorii sau că lucrezi (ori ai lucrat) pentru o companie care a trecut prin această situație. Greșelile identificate sunt atât de natură cognitivă (erori de procesare a informației), cât și emoțională (cauzate de anumite stări emoționale sau de sentimente) sau… nu sunt greșeli, în sensul că starea de insolvență a companiei a fost indusă în mod intenționat de către managementul sau acționarul firmei respective. Această carte te va ajuta să faci deosebirea dintre aceste situații când analizezi o companie prin tehnicile propuse!
Winston Churchill spunea că „succesul este abilitatea de a trece de la un eșec la altul fără pierderea entuziasmului”. Gestionat cum trebuie, eșecul poate fi calea către succes, condimentul care dă savoare marilor realizări. Gary Cohn (președintele Goldman Sachs) explică într‑un interviu foarte pragmatic motivul pentru care eșecul poate fi secretul succesului:
Jurnalist: Care este secretul succesului dumneavoastră?
CEO: Două cuvinte.
Jurnalist: Și care sunt acestea?
CEO: Decizii corecte!
Jurnalist: Și cum ați ajuns să luați deciziile corecte?
CEO: Un cuvânt.
Jurnalist: Care este acela?
CEO: Experiență!
Jurnalist: Și cum ați dobândit experiență?
CEO: Două cuvinte.
Jurnalist: Și care sunt acestea?
CEO: Decizii greșite!
În același timp, unele greșeli pot fi fatale mai ales dacă sunt repetate sau dacă nu conduc la învățămintele corecte. Când eroarea este realizată prima dată, este o greșeală. A doua oară, aceasta este o opțiune! Se spune că viața este cel mai bun profesor, dar că aplică cele mai scumpe facturi. Într‑adevăr, studierea succeselor și a eșecurilor din mediul de afaceri este cea mai înțeleaptă și mai ieftină cale de a învăța. Aceasta este misiunea cărții De ce eșuează companiile? – de a transforma eșecul altora într‑o curbă a învățării!
Am scris această carte folosind un limbaj cât mai simplu și cu o adresabilitate largă, pentru a contribui la dezvoltarea sustenabilă a mediului de afaceri, pentru un viitor mai bun, pentru că, dacă nu știm istoria, greșelile din trecut se vor repeta. Munca mea de aproape zece ani, sintetizată într‑o carte practică și pragmatică, în slujba unui mediu de afaceri mai sănătos, pentru noi și pentru generațiile viitoare!
Mi‑am ghidat întreaga activitate didactică după îndrumările lui Confucius (cel mai mare filosof și lider spiritual al chinezilor): aud și uit. Văd și îmi aduc aminte. Fac și înțeleg. Cartea este structurată pe cele trei etape de învățare: citești (înțelegând cele zece greșeli cu ajutorul glosarului tehnic, precum și modul în care pot fi corectate sau evitate acestea folosind cele o sută de soluții), vezi (prin exemplele practice de companii de succes versus firme care au intrat în incapacitate de plată din cauza greșelilor respective) și faci (prin studiile de caz propuse și rezolvate la finalul fiecărui capitol).
Iată cele 10 motive care m‑au determinat să scriu această carte:

  1. Pentru că fenomenul insolvenței este generalizat, afectând foarte multe companii, creditori și antreprenori. Procedura de insolvență trebuie să fie activată în situații excepționale și frecvența acesteia în mediul de afaceri trebuie să fie foarte redusă!
  2. Pentru că greșelile realizate de companiile care au intrat în insolvență în ultimii zece ani sunt repetate de majoritatea companiilor care astăzi intră în incapacitate de plată. Trebuie să învățăm din greșelile altora, pentru a nu le repeta!
  3. Pentru că nivelul educației financiare din România este foarte scăzut și mulți antreprenori încearcă să‑ș‑și conducă afacerile după ureche. Trebuie să contribuim la creșterea nivelului educației financiare și antreprenoriale din România!
  4. Pentru că spiritul antreprenorial autohton este foarte modest, România înregistrând un număr foarte scăzut al companiilor active la fiecare o mie de locuitori. De asemenea, în contextul accentuării fenomenului polarizării, companiile mari s‑au dezvoltat, în timp ce firmele mici și‑au restrâns activitatea. Trebuie să contribuim la creșterea păturii de mijloc din mediul de afaceri, prin încurajarea și dezvoltarea antreprenoriatului autohton!
  5. Pentru că jumătate dintre companiile nou‑înființate din România își întrerup activitatea în maximum cinci ani de la momentul înregistrării și durata medie de viață a unei companii autohtone este de numai 10 ani. Trebuie să contribuim la creșterea ratei de supraviețuire a firmelor nou înființate, precum și la extinderea duratei de viață a companiilor!
  6. Pentru că mediul de afaceri autohton este vulnerabil în contextul creșterii riscului sistemic și al predictibilității fiscale reduse. Este foarte important ca antreprenorii să fie conștienți de aceste riscuri când își planifică dezvoltarea propriei afaceri!
  7. Pentru că am încredere în potențialul mediului de afaceri autohton, în capacitatea acestuia de inovare și de creștere a competitivității. Încrederea dă încredere!
  8. Pentru că am avut și am acces la informație și cred că acest privilegiu vine împreună cu responsabilitatea de a transmite adevărul mai departe, într‑un mod cât mai obiectiv, simplu și corect!
  9. Pentru că am încrederea că această carte poate contribui la un mediu de afaceri mai sănătos, la un viitor mai bun pentru noi și pentru generațiile viitoare!
  10. Pentru că această carte poate dărui viață, la propriu (având în vedere cauza nobilă pe care o susțin prin vânzarea acestei cărți) și la figurat (având în vedere cele o sută de soluții care pot ajuta mii de companii să evite greșelile firmelor insolvente).

Cred că fiecare dintre noi a primit mai mulți talanți, prin darurile cu care a fost înzestrat la naștere de către Dumnezeu. Consider că sunt un norocos, deoarece am fost luminat să‑mi descopăr unul dintre talanți: pasiunea pentru finanțe corporative. Pentru mine, cea mai mare satisfacție este posibilitatea de a șlefui și de a înmulți talantul descoperit, prin muncă și pasiune, în folosul și binele societății. De aceea am hotărât ca 10% din prețul acestei cărți să fie donat pentru construirea primului spital de oncologie și radioterapie pediatrică din România. Acest proiect este inițiat și dezvoltat de Asociația „Dăruiește viață”, despre care poți afla mai multe informații din platforma lor de strângeri de fonduri www.bursadefericire.ro. Vreau ca peste ani să spun: am ajutat la construirea unui spital!
Fragmentul de mai sus este semnat de Iancu Guda și face parte din introducerea cărții.

Când să renunți și când să perseverezi


Seth Godin a scris optsprezece bestselleruri internaționale, cărți care au transformat felul în care oamenii privesc marketingul, leadershipul, schimbarea și modul în care se răspândesc ideile. Este unul dintre primii antreprenori online (a scris o carte despre ), iar cel mai recent proiect online al său este workshopul online altMBA. Scrie zilnic articole pline de inspirație pe blogul lui, cotat ca fiind cel mai bun blog de marketing și unul dintre cele mai bune 100 bloguri din lume.
Partea cea mai tare e că anul acesta, în 11 mai, Seth Godin este unul dintre invitații conferinței Brand Minds de la București!
Hopul, cea mai recentă carte a lui tradusă în limba română, face parte din seria cărților de buzunar Publica Pocket.
Fiecare proiect nou, loc de muncă, hobby sau companie încep prin a fi foarte interesante, dar, la un moment dat, ceva nu mai funcționează bine. Apare un obstacol temporar, un Hop. Sau poate că apare o fundătură, un impas fără ieșire.
Toată lumea știe că drumul spre succes include multă muncă, dedicație, poate puțin noroc. Dar care ar fi cheia succesului, în special atunci când dai de greu? Seth Godin răspunde: adevărații câștigători sunt cei care știu când să renunțe și când să persevereze. Știu să renunțe repede, des și fără remușcări, până când ajung la un nou Hop, Hopul care trebuie depășit.
Indiferent dacă ești stagiar sau CEO, această cărticică te va ajuta să afli dacă te afli într-un Hop care merită timpul, efortul și talentul pe care le consumi.
Seth Godin:
„Nu renunța niciodată” este un sfat extraordinar de prost. Aproape la fel de prost ca „O, ce amuzantă e gluma asta porcoasă. Să i‑o spunem profesorului!”
Nu renunța niciodată? Să nu renunți niciodată să uzi patul? Sau la slujba pe care o aveai la Burger King, când erai în liceu? Să nu renunți să vinzi un produs care nu mai este folosit acum?
De fapt, renunțarea ca strategie pe termen scurt este o idee proastă. Renunțarea pe termen lung este o idee excelentă. Cred că persoanele care îți dau acest sfat vor să zică, de fapt: „Nu renunța niciodată la lucrurile care au un potențial major pe termen lung, doar pentru că nu faci față stresului pe moment”. Acesta este un sfat bun.
De asemenea, adaptarea este o alternativă dezastruoasă la renunțare. Adaptarea este ceea ce fac oamenii atunci când încearcă să reziste. Se adaptează la un loc de muncă prost sau la o sarcină dificilă.
Problema cu adaptarea este că aceasta nu conduce niciodată la performanțe excepționale. Munca mediocră este rareori rezultatul lipsei de talent și adeseori este cauzată de o Fundătură. Adaptarea nu face altceva decât să‑ți irosească timpul și energia. Dacă tot ce poți face este să te adaptezi, ar fi mai bine să renunți. Renunțarea este mai bună decât adaptarea deoarece îți eliberează programul pentru a putea excela la altceva.

O carte cât un curs de antreprenoriat

Carmen Dimitruc este profesionist în comunicare și ne povestește mai jos despre cartea pe care a tradus-o recent: Oare o să zboare? de Pat Flynn.

Cred cu tărie că în fiecare dintre noi se găsește un antreprenor potențial.
O persoană cu multe idei, cu planuri și visuri, care privește și citește cu jind poveștile de succes ale altora, dar care are… anumite probleme de implementare, ca să spunem așa. Prea puțini dintre antreprenorii-visători care se ascund” în fiecare dintre noi ajung să își și pună ideile în practică. Iar de cele mai multe ori, nu ideile sunt problema, ci ei înșiși. Și teama lor de eșec.
Deși facultățile de profil economic sunt, în continuare, foarte căutate de absolvenții de liceu, n-aș putea spune cu precizie că la terminarea facultății eram capabilă să mă apuc de antreprenoriat. Nu țin minte nici să fi fost capabilă să mă cunosc pe deplin, să știu ce pot să fac sau ce mă pasionează. Acestea sunt lucruri pe care le-am descoperit mai târziu, prin experiență și multe teste, unele picate cu brio. Am sentimentul că lucrurile stau la fel și pentru alții.
De aceea, recunosc că mi-ar fi plăcut să îl citesc (și traduc) pe Pat Flynn la 20 de ani. Pentru că Oare o să zboare? este exact acel manual de antreprenoriat și curaj de care avem nevoie ca să ne depășim statutul de visător și să ne rezolvăm problemele cu implementarea de care vorbeam mai sus.
Oare o să zboare? este o carte specială. Este și manual și caiet de teme pentru acasă. Are și rol terapeutic și de încurajare. Îți dă senzația că lucrezi și testezi lucruri în același timp cu profesorul de curs, că poți greși, te poți răzgândi, dar că există întotdeauna o altă șansă de a învăța din eșec și a o lua de la capăt.
Pat Flynn, el însuși o persoană care a avut nu o dată ocazia de a învăța din propriile eșecuri, nu este genul de autor distant, care îți oferă o poveste romanțată a propriului său succes, în timp ce îți explică el cum stau de fapt lucrurile. Nu. Este tipul de autor imersat în ceea ce scrie, pe care ți-l imaginezi suflecându-și mânecile pentru a face împreună experimentele și exercițiile pe care ți le propune. Iar cartea este plină de exerciții de imaginație, de teste, și trebuie citită cu creionul și hârtia alături.
Vă recomand să o faceți. Să vă luați ideile, să le priviți din diferite unghiuri, sa vedeți cât de mult i se potrivesc persoanei care sunteți astăzi, dar și celei care vreți să deveniți. Nu va fi ușor să vă priviți atent în oglindă, să renunțați la unele visuri, să o luați de la capăt cu altele, însă per ansamblu, veți fi mult mai câștigați, chiar dacă nu veți deveni antreprenori chiar de mâine.
Cel mai important lucru pe care mi se pare că ni-l oferă Oare o să zboare?, dincolo de ocazia unei lecturi de duminică, este curajul. Curajul de a avea idei, de a le testa, de a le pune în practică. Iar acest lucru mi se pare neprețuit.
Vă invit așadar în sala de curs, alături de Pat și vă doresc cât mai multe idei testate și… spor la teme! Va fi distractiv.
Lectură plăcută!

Cele două tipuri de popularitate

Dorinţa de a fi popular este o experienţă umană fundamentală. Indiferent că este un produs derivat de dezvoltare a instinctelor de turmă ale strămoşilor noştri, reflectat acum în sensibilitatea socială a ADN-ului nostru, o funcţie a amintirilor din adolescenţă care s-au transformat într-un şablon pentru toate interacţiunile noastre sociale ulterioare sau o rădăcină a schemei noastre psihologice colective, toţi avem în comun dorinţa universală de a fi priviţi în mod pozitiv de către ceilalţi.
Societatea noastră a devenit obsedată de statut – faima, puterea, averea, celebritatea, multe aprecieri pe social media – încât e ușor să credem că dacă am fi populari, am avea o viaţă mai frumoasă. Dacă am fi doar un pic mai populari, am avea mai mult succes, am fi mai bogaţi, mai încrezători, mai puţin stresaţi. Dacă toţi ceilalţi ne-ar admira, am simţi şi noi la fel despre noi înşine. Popularitatea este egală cu fericirea, cel puţin în mintea noastră.
Profesorul de psihologie și neuroștiinţe certificat în psihologia clinică a copilului și adolescentului, Mitch Prinstein, a surprins o lume întreagă când a lansat cartea Popular în care descrie cele două tipuri de popularitate, precum și beneficiile și capcanele lor: statutul (dacă o persoană este foarte cunoscută într-un anumit cerc, imitată de admiratori şi capabilă să obţină tot ce vrea de la ceilalţi), și atractivitatea (aceasta îi caracterizează pe cei despre care simţim instinctiv că putem fi apropiaţi, în care avem încredere şi pe oamenii care ne fac fericiţi atunci când ne petrecem timpul alături de ei) sunt cele 2 tipuri de popularitate care nu sunt relevante doar la liceu – ele aflându-se în centrul ierarhiei sociale a adulţilor.
Iată un interviu cu autorul pentru o emisiune radio despre cele două tipuri de popularitate și efectele lor în viețile noastre:

Cartea Popular examinează modurile în care popularitatea ne afectează propriu-zis în prezent – chiar şi când nu ne dăm seama de asta. Mulți continuăm să ne retrăim adolescența şi la maturitate, repetând un tipar de experienţe interpersonale care a început odată cu preocupările legate de popularitate, cu ani în urmă. Prea des se întâmplă ca persoanele care nu au fost populare să continue să se simtă respinse pe tot parcursul vieţii, acasă, la serviciu şi chiar de către cei dragi. Şi cei care au fost populari riscă să repete aceleaşi tipare care poate că au funcţionat când erau mai tineri, dar care nu îi mai fac fericiţi.
Într-o lume în care se promovează atât de mult statutul, iar hărţuirea şi ostracizarea au devenit preocupări serioase de sănătate publică, este esenţial ca părinţii şi profesorii să înţeleagă ce tip de copii vor deveni agresori, cine prezintă cea mai mare probabilitate să devină victimă şi ce spun rezultatele cercetărilor despre cum este mai bine să ne educăm copiii în ziua de azi.
Cu cât înţelegem mai multe despre popularitate şi despre cum ne afectează ea de-a lungul vieţii, cu atât creşte probabilitatea să întrerupem ciclul experienţelor interpersonale iniţiate în anii de şcoală. Şi cu atât mai mari sunt şansele să avem relaţii profunde, satisfăcătoare şi rodnice în prezent. Și poate un viitor mai lung pe acest pământ.

Cărți în pregătire la Publica în 2018: 1/2

Bine v-am regăsit! Sperăm că în vacanță ați reușit să micșorați teancul de cărți „de citit”, pentru că anul acesta editorii au ales multe titluri de nonficțiune de neratat: titluri de business, de economie comportamentală, cărți de popularizare a științelor, și biografii și memorii de impact.
Revin în portofoliul nostru, cu cele mai recente cărți, autori apreciați: Richard Branson, Dan Ariely, Simon Sinek, Daniel Pink, Walter Isaacson, Eric Ries, Chris Guillebeau, Peter Wohlleben, David Sedaris.
Apar câteva nume mari și noi – Robert Sapolsky, Papa Francisc în dialog cu Dominique Walton, Jonathan Foer, Victor Papanek. Și alte câteva cărți care au fost în topul aprecierilor cititorilor și criticilor deopotrivă.
Calendarul aparițiilor este mai jos; e posibil să intervină modificări pe alocuri, iar câteva suprize editoriale vor fi anunțate la momentul potrivit :)!
IANUARIE
Cei mai buni – cartea lui Matthew Syed (Gândirea de tip cutie neagră) despre performanță și jocul mental al sportului
Popular – despre puterea atractivității într-o lume obsedată de statut
FEBRUARIE
Geniul păsărilor de Jennifer Ackerman în Co-lecția de știință
Primele 20 de ore de Josh Kaufman
Întreabă-te de ce – bestsellerul lui Simon Sinek
Instrucțiuni de folosire a pădurii de la autorul Viața secretă a copacilor
MARTIE
Design for the Real World – de la Victor Papanek
American Kingpin, de la Nick Bilton, o viitoare carte Narator care ne spune într-un mod trepidant povestea din spatele Silk Road
Why Zebras Don’t Get Ulcer de Robert Sapolsky, renumitul cercetător neuroendocrinolog și profesor la Standord
This is Going to Hurt de Adam Kay, în seria Narator, o carte care va produce multe râsete
APRILIE
Politique et société – un dialog cu Papa Francisc
Noua autobiografie a celebrului antreprenor Richard Branson
Side Hustle – cartea pentru cei care vor să aibă un venit în plus
Hunch de Bernadette Jiwa
MAI
Find Your Why – cea mai recentă carte a lui Simon Sinek
Dollars and Sense de Daniel Ariely
Biografia lui Leonardo da Vinci – mult așteptata carte a lui Walter Isaacson
IUNIE
Culture code de Daniel Coyle despre importanța unui grup bun pentru un viitor lider adevărat
Eating Animals – cartea lui Jonathan Safran Foer despre ce a ales să mănânce el și familia lui.
Sperăm că selecția editorilor noștri are câteva cărți care au trecut și în listele voastre „de citit”:)! Pentru mai multe updates, urmărește board-ul Pinterest În curând la Publica.
Un an plin de lecturi interesante și idei bune să avem!
 

La final de 2017,

Dorim să vă mulțumim încă o dată pentru că ne urmăriți activitatea, ne trimiteți sugestii și în special pentru că alegeți să lecturați cărțile Publica, Victoria Books și Narator!
Câteva gânduri de final de an:
Publica a împlinit 10 ani de activitate în 2017! Da, 10 ani deja… Funky Business, cu „cei doi suedezi chelioși pe copertă”, a fost prima noastră carte publicată (fun fact: la târgul de carte Bookfest din 2007 am avut un stand doar cu această carte). În toți acești ani am rămas fideli genului non-ficțiune și am publicat cărți de business (leadership, comunicare, customer service, economie, dezvoltare personală), cărți extraordinare de științe sociale și economie comportamentală, biografii memorabile, non-ficțiune creativă, benzi desenate de business, cărți de lifestyle.

Multă lume ne-a întrebat de-a lungul timpului de ce hârtia pe care o folosim nu e mai… compactă. Am ales hârtia volumetrică (greutatea medie a unei cărți este de 0,300 grame) în special pentru a nu provoca cititorului dureri de brațe/ spate :). A fost important pentru noi și faptul că grupul suedez care produce hârtia Holmen are un angajament solid față de mediu, procesele lor fiind sustenabile, cu amprentă neutră de carbon. Fun fact: clientul cel mai vizibil al Holmen Group este chiar Apple, împreună cu care dezvoltă partea de packaging.
Anul acesta am demarat co-lecția de știință din dorința de a fi la curent cu cele mai noi cercetări din diverse domenii: sănătate, botanică, genetică, ingineria materialelor, istoria invențiilor. Editorii au ales titluri de popularizare a științelor, titluri care îmbină foarte plăcut informația cu storytelling-ul. Abia așteptăm să vă spunem ce titluri interesante vom avea la anul în această colecție!

În 2017 am avut și bucuria de a constata că laureatul Premiului Nobel pentru Economie din acest an a fost economistul Richard Thaler, autorul cărților Nudge (publicată de noi în 2016) și Comportament inadecvat (2015).
Anul acesta am lansat pentru prima oară un calendar advent cu surprize zilnice (1 – 24 decembrie); se pare că e primul calendar advent de pe piața editorială din România:

Iată o scurtă recapitulare, pe domenii de interes, a celor 52 de cărți publicate de noi în 2017 (exceptând reeditările/ edițiile adăugite ale unor cărți):

  • 13 cărți de știință: de la ingineria materialelor, la genetică, hrană, microbiota umană, istorie, surprinzătoare descoperiri din lumea plantelor, științe cognitive, și nu numai;
  • 7 de leadership, management, cultură organizațională și reorganizarea companiilor;
  • 6 de comunicare, marketing și psihologia utilizatorului;
  • 5 de coaching și dezvoltare personală/ profesională;
  • 4 cărți bune de antreprenoriat, project management/ testing, strategie de business;
  • 3 cărți în Co-lecția de economie;
  • Victoria Books: 5 biografii de tenismani, 2 din lumea fotbalului, și biografia muzicală a lui David Bowie;
  • 2 cărți Narator semnate de autori câștigători de Pulitzer + 2 cărți amuzante, semnate de autori de satiră;
  • 2 cărți Publica Extra: Botanistul euforic și cartea despre stilul de viață suedez, noul trend de lifestyle îmbrățișat de toată lumea.

Lecturi interesante și un 2018 mai bun! La mulți ani!
Încă ceva: până în data de 3 ianuarie beneficiezi de o reducere de 20% din prețul de bază al oricărui titlu disponibil pe site. Comandă cărțile dorite
 

Parenting pentru popularitate

Pot mami și tati să influențeze lucurile? Ar trebui să o facă?
Chiar lângă Portland, Oregon, în fiecare an, pe la începutul lui iunie, 200 de cetăţeni se adună în aula şcolii locale, la serbarea copiilor care termină grădiniţa. Evenimentul este o tradiţie cu vechime – un ritual de trecere pentru fiecare locuitor al oraşului care a urmat acolo şcoala primară.
Este un eveniment care i-a rămas viu în memorie lui Peggy. Cu vreo 30 de ani în urmă, stătea pe scenă, în acea sală, în spatele a două rânduri de colegi, în timp ce cântau pe rând câte o strofă din cartea de cântece The Sound of Music. Dar, în timp ce colegii ei zâmbeau şi le făceau semne cu mâna de pe scenă familiilor lor, Peggy se ascundea cât mai în spate, arătându-se doar când a auzit semnalul că i-a venit rândul – începutul melodiei „My Favorite Things”. Dintr-odată, Peggy şi-a simţit palmele calde şi umede. A păşit încet către centrul scenei, în timp ce copiii de dinaintea ei îşi cântau fragmentele. Când au ajuns la „mănuşile călduroase de lână”, inima ei bătea deja de două ori mai repede decât muzica. Într-un final, a ajuns în centrul scenei şi s-a uitat în faţă, la mulţimea de părinţi, învăţători şi colegi care se holbau la ea. Luminile o ardeau, îşi auzea propria respiraţie şi i se părea că muzica a devenit mai lentă când i-a venit rândul să cânte. Până la urmă, a deschis gura…
Pentru Peggy nu era prea plăcut să vină la grădiniţă. Născută din părinţi imigranţi, arăta un pic diferit faţă de colegii ei. Corpul ei era vizibil mai rotunjor. Părul îi era mai închis la culoare, iar hainele erau cumpărate de la second hand. Părinţii ei nu cunoşteau prea multă lume în comunitate, aşa că, de obicei, Peggy se juca singură în weekenduri. În rarele ocazii când reuşea să o convingă pe mama ei să o ducă în parcul din apropiere, vizita se termina aproape întotdeauna în disperare. În timp ce mama ei citea o carte, Peggy şi ceilalţi copii ajungeau inevitabil să se ia la harţă dintr-un motiv sau altul.
În acea dimineaţă de iunie, la serbarea şcolii, lui Peggy i s-a dat de cântat o strofă care nu o avantaja deloc. Când a început să cânte, auzea chicotelile colegilor din primul rând. Vocea i-a tremurat când a ajuns la partea cu ştrudelul crocant de mere şi şniţelul cu tăiţei.
„Purcico!”, a strigat unul dintre copii.
„E mai grasă şi decât Căpitanul von Trapp!”, a ţipat altul.
Toată lumea din primul rând a râs. Adulţii au încercat să-i potolească pe copii, dar aceştia au continuat să râdă de ea. Când şi-a terminat strofa, obrajii lui Peggy erau uzi de lacrimi şi a fugit de pe scenă direct în braţele educatoarei.
În deceniile care trecuseră de la serbarea de la grădiniţă, Peggy nu se gândise prea mult la acel episod, dar acum, când propria fiică stătea pe aceeaşi scenă şi tocmai începuseră acordurile muzicale din The Sound of Music, durerea acelei experienţe a năpădit-o din nou. Acolo era fetiţa ei, îmbrăcată ca o şcolăriţă austriacă, şi mai avea puţin până când trebuia să cânte. Peggy simţea cum i se umezeau şi ei palmele.
Mai ţineţi minte cum era la grădiniţă? Vă puteţi aminti detaliile legate de sala de clasă sau de educatoare? Cum erau ceilalţi copii din clasă? Vă jucaţi cu ei sau îi priveaţi de la distanţă? Se purtau frumos cu voi?
Există vreun incident anume sau o scenă care v-a rămas întipărită în minte? De ce credeţi că aceasta este cea mai vie amintire a voastră, după atât de mult timp? Ce înseamnă acel incident pentru voi?
Martha Putallaz, profesoară la Universitatea Duke, a adresat aceste întrebări unui grup de mame, în cadrul unui studiu despre popularitatea copiilor. Fiecare mamă avea un copil la grădiniţă în momentul când a fost invitată să participe. Odată, am realizat şi eu un studiu similar şi, la fel ca Putallaz, am descoperit că amintirile mamelor despre propria copilărie erau extrem de diferite.
„Mi-aduce aminte cât este de important să ai legături strânse cu prietenii… a fost o perioadă superbă”, a scris o participantă.
„Mi-aduce aminte cât pot fi copiii de cruzi şi de răi şi mă rog mereu ca propriii copii să nu sufere la fel ca mine”, a declarat alta.
O a treia a răspuns: „Eram destul de nesigură pe mine, îmi păsa de ce credeau ceilalţi, mă simţeam izolată”.
Studiile care le cer mamelor să-şi evoce experienţele timpurii avute cu colegii ajung în mod constant la concluzia că acestea se împart în trei categorii, în funcţie de amintirile lor cele mai pregnante. Putallaz a descoperit că mamele dintr-un grup aveau amintiri pozitive. Când se gândeau la grădiniţă, acestea îşi asociau colegii de atunci cu ideea de distracţie, bucurie şi entuziasm. Peste jumătate dintre respondente au relatat poveşti cu tematică pozitivă, veselă, cu foarte rare urme de regret, teamă sau tristeţe.
Aşa cum a scris una dintre femei: „Am petrecut vremuri fericite cu prietenii mei… mă simţeam încrezătoare şi în largul meu atunci când eram cu ei”.
Amintirile altor mame erau mai puţin plăcute. Putallaz le-a împărţit pe aceste respondente în două categorii. Prima le cuprindea pe femeile care aveau amintiri legate de agresivitate, ostilitate şi răutate. În poveştile lor din copilărie, colegii erau cruzi şi le ridiculizau. Uneori, aceste teme erau evocate în contextul unei amintiri de altfel pozitive, dar erau demne de luat în seamă în comparaţie cu acele femei ale căror amintiri erau în totalitate pozitive.
„Mă durea atât de tare”, şi-a amintit o femeie. „Toate tachinările erau atât de duşmănoase… le asociez cu durerea pe care o înfruntăm când suntem copii şi încercăm să ne integrăm, să aparţinem, să-i facem pe oameni să ne placă.”
Mamele din cel de-al treilea grup aveau amintiri caracterizate de anxietate sau singurătate. Aceste femei avuseseră parte de simpatie neîmpărtăşită, se simţiseră lăsate pe dinafară şi îi priviseră pe ceilalţi copii de pe margine. Multe dintre ele considerau că aceste amintiri le provocaseră răni emoţionale nevindecate nici chiar după trecerea atâtor ani.
Aşa cum a spus una dintre ele: „Mi-a creat un tipar care mă face să nu mă simt în largul meu în grupuri de străini”.
După ce a colectat amintirile acestor mame despre experienţele avute cu colegii din copilărie, Putallaz a studiat cum îşi gestionau copiii acestora propriile vieţi sociale de la şcoală. I-a rugat pe colegii lor de grădiniţă să nominalizeze copiii pe care îi plăceau cel mai mult şi pe cei pe care îi simpatizau cel mai puţin. Ea a folosit aceste informaţii pentru a calcula un scor al popularităţii fiecărui copil – tipul de popularitate bazată pe agreabilitate. Rezultatele au dezvăluit că Putallaz a putut prezice care copii erau cei mai populari sau cei mai puţini populari doar pe baza puţinelor informaţii deţinute despre mamele lor.
Popularitatea s-a dovedit remarcabil de consecventă peste generaţii. Mamele cu amintiri pozitive despre interacţiunile cu colegii aveau copii care se situau peste medie din punctul de vedere al popularităţii. Mamele cu amintiri despre experienţe ostile aveau copii nepopulari. Dar, în mod neaşteptat, femeile cu amintiri de anxietate sau singurătate aveau copii care nu păreau deloc nepopulari. Dimpotrivă, copiii cu mame anxioase/ singuratice fie aveau o popularitate medie, fie, în anumite cazuri, erau la fel de simpatizaţi precum copiii cu mame pozitive.
Rezultatele lui Putallaz ridică două întrebări interesante. Popularitatea se moşteneşte? Dacă da, atunci de ce copiii mamelor cu amintiri plăcute şi copiii mamelor cu amintiri de anxietate/ singurătate de la grădiniţă sunt la fel de bine văzuţi de către cei de-o seamă cu ei?
Desigur, este imposibil să garantăm că mamele şi-au amintit cu acurateţe experienţele din copilărie. Amintirile nu sunt întotdeauna fiabile, iar, în cadrul acestui studiu, amintirile povestite de mame puteau fi şi o reflexie a vieţilor copiilor lor din prezent, nu neapărat ceva ce li se întâmplase cu decenii în urmă. Din acest motiv, Putallaz a denumit amintirile mamelor „cadre de referinţă sociale” – lentile prin care acestea îşi privesc experienţele sociale trecute, prezente şi viitoare. Ceea ce a descoperit a fost că mamele cu cadre de referinţă sociale pozitive şi cele cu cadre de referinţă sociale de anxietate/ singurătate se asemănau mult mai mult decât ne-am aştepta din cel puţin un punct de vedere: ambelor categorii le păsa foarte mult de modul în care interacţionau copiii lor cu colegii. Mai exact, ambele şi-au declarat mult mai hotărât intenţia de a-şi ajuta copiii să devină agreabili decât mamele cu cadre de referinţă sociale ostile. Şi se pare că asta a însemnat o diferenţă semnificativă.
Ceea ce ne conduce la cele două întrebări pe care mi le pun adesea părinţii îngrijoraţi. În primul rând, au cum să-şi ajute copiii să devină mai populari? Şi, în al doilea rând, ar trebui să facă asta?
Răspunsul scurt la prima întrebare este da: părinţii pot influenţa popularitatea copiilor în mai multe moduri. Unele dintre acestea stau destul de mult în puterea noastră – altele, nu.
De exemplu, părinţii influenţează popularitatea copiilor prin genetică. Nicio genă anume nu poate face popular pe cineva, din câte ştim, dar un grup de gene pare să le dea un avantaj anumitor copii, iar pe alţii să-i dezavantajeze toată viaţa.
Aspectul fizic este un exemplu de trăsătură moştenită. De obicei, ne gândim la frumuseţe ca la un factor ce contribuie la tipul de popularitate care începe în adolescenţă şi se bazează pe statut şi dominaţie. Însă atractivitatea fizică prezice şi agreabilitatea, iar părinţii atrăgători au în general copii atrăgători.
Nenumărate studii au demonstrat puternicul efect al frumuseţii fizice asupra popularităţii. Unele cercetări s-au concentrat pe atractivitatea corporală. De exemplu, copiii obezi au, încă de la grădiniţă, o probabilitate mai mare să fie tachinaţi decât cei cu un aspect corporal mediu. Dar majoritatea cercetărilor s-au concentrat în mod specific asupra trăsăturilor faciale, sugerând că frumuseţea joacă un rol important în adetermina de cine ne place şi de cine nu – chiar şi cu mult timp înainte ca atracţia sexuală în sine să se manifeste ca factor.
În cadrul unui experiment tipic, unui grup de adulţi li se cere să privească o serie de fotografii cu chipuri de copii şi să le noteze în funcţie de atractivitate. Pentru a se asigura că aceste note nu sunt influenţate de cât de bogat sau fericit ar putea părea fiecare copil, fotografiile sunt decupate, astfel că participanţii nu pot vedea părul sau hainele copiilor, iar toate chipurile au o expresie neutră. Apoi, notele acordate atractivităţii se compară cu agreabilitatea copiilor, așa cum este ea raportată de colegii lor. Genul acesta de cercetări arată că, în general, copiii cei mai atrăgători sunt şi cei mai populari. Copiii notaţi ca fiind cel mai puţin atrăgători sunt şi cei respinşi cel mai puternic, chiar printre copii de numai cinci ani.
Cum se poate aşa ceva? Oare copiii de grădiniţă au absorbit deja standardele după care societatea noastră evaluează frumuseţea? Şi-au dezvoltat biasuri împotriva semenilor mai puţin atrăgători?
Se pare că lucrurile sunt și mai profunde. Cercetările efectuate de psihologul Judith Langlois de la Universitatea Texas din Austin arată că până şi bebeluşii de numai trei luni ţintuiesc cu privirea mai mult timp chipurile atrăgătoare decât pe cele neatrăgătoare. Nu contează dacă feţele aparţin unor adulţi ori altor bebeluşi, sau dacă fac parte ori nu din acelaşi grup etnic. Bebeluşii tind să se agite mai mult când se află în preajma unor străini neatrăgători.
De ce suntem, încă de la naştere, croiţi să preferăm atractivitatea? Unii sunt de părere că asta se datorează faptului că suntem programaţi să ne înmulţim, iar feţele atrăgătoare semnalează o bună sănătate genetică, crescând şansele de reproducere reuşită. Alţii sugerează că feţele atrăgătoare sunt favorizate de bebeluşi deoarece ele reprezintă cel mai bine prototipul modului în care ar trebui să arate o faţă. Langlois a demonstrat că oamenii atrăgători au chipuri mai simetrice decât ceilalți şi mai „tipice”. Când a combinat digital fotografiile mai multor feţe şi a creat un compozit, rezultatul părea de fiecare dată să fie considerat mai atrăgător decât chipurile individuale folosite pentru a-l compune – chiar dacă toate feţele erau deja foate atrăgătoare. Ideea noastră despre atractivitatea facială se bazează, în mare parte, pe „medie”. În copilărie, suntem atraşi către ceea ce este mediu sau tipic, deoarece asta ne ajută să contextualizăm toate lucrurile noi la care suntem expuşi. Ne naştem cu acest instinct pentru că ne ajută să întelegem ce este prototipic, iar apoi putem înţelege totul în termeni de deviere de la şablonul mediu.
Întrucât preferinţa noastră pentru persoanele atrăgătoare este prezentă încă de la naştere, semenii noştri chipeşi au un avantaj din start, care îi ajută să devină cei mai plăcuţi din cercul nostru social. Cercetările arată că profesorii acordă mai multă atenţie copiilor mai frumoşi din clasele lor. Chiar şi părinţii, în moduri subtile, tind să ofere mai multă alinare şi susţinere copiilor lor mai frumuşei.
Totuşi, subliniez că frumuseţea nu este singura trăsătură transmisibilă care contribuie la popularitate. Mai există şi un fundament genetic pentru cât de confortabil ne simţim atunci când interacţionăm cu ceilalţi. Nu este vorba despre extraversiune în sine, ci mai degrabă despre un atribut numit „inhibiţie comportamentală”, asociat în linii mari cu interesul pentru ceea ce este nou şi diferit versus ceea ce este comod şi familiar. Aşa cum vă puteţi imagina, bebeluşii predispuşi genetic să fie inhibaţi din punct de vedere social sunt mai puţin interesaţi să interacţioneze cu ceilalţi, ceea ce are un efect direct asupra popularităţii lor. Fiecare interacţiune socială evitată este încă o ocazie pierdută de a-şi dezvolta abilităţi sociale de care vor avea nevoie, în viitor, pentru a deveni copii acceptaţi şi plăcuţi de ceilalţi.
Însă genele nu ne controlează întotdeauna destinul, în special când vine vorba despre vieţile noastre sociale. Cercetările au dovedit că, aşa cum aceia dintre noi care nu au datele genetice pentru a deveni fotomodele sau vedete de cinema pot fi,  totuşi, consideraţi frumoşi, la fel şi predispoziţia moştenită către popularitate sau lipsa popularității este substanţial influenţată de anumiţi factori de mediu puternici.
[…]
Fragmentul de mai sus face parte din cartea Popular de Mitch Prinstein și reprezintă începutul capitolului Parenting pentru popularitate.
Cartea examinează motivele pentru care popularitatea joacă un rol atât de important în dezvoltarea noastră, influenţându-ne în moduri fascinante ADN-ul, fericirea, sănătatea și succesul pe termen lung.
Printre alte dezvăluiri interesante, cartea oferă părinţilor informaţiile de care au nevoie pentru a înţelege dacă este bine pentru copiii lor să devină populari şi ce gen de popularitate are cele mai mari şanse să le fie de folos în viitor. Într-o lume în care hărţuirea şi ostracizarea au devenit preocupări serioase de sănătate publică, este esenţial ca părinţii şi profesorii să înţeleagă ce tip de copii vor deveni agresori, cine prezintă cea mai mare probabilitate să devină victimă şi ce spun rezultatele cercetărilor despre cum este mai bine să ne educăm copiii în ziua de azi.

Lagom: secretul suedez al vieții bune


Lola A. Åkerström: „În căutarea noastră permanentă de a găsi noi modalități de a restabili echilibrul în viață și de a ne apropia milimetru cu milimetru de stările care ne fac fericiți, ieșim adeseori din zonele proprii de confort ca să ne stimulăm inspirația și să învățăm de la ceilalți. Ce fac bine alții din lumea asta mare și am putea imita și noi? Ce fac mai puțin bine și am putea evita?
De-a lungul timpului diverse noțiuni au fost preluate din diverse culturi: „hakuna matata”, „carpe diem”, „fernweh”, „hygge”. Însă un an și un context mai potrivit ca anul curent pentru termenul suedez „lagom” [laaaw-gum] nu se putea: e timpul să învățăm de la suedezi cum să facem ca acțiunile noastre zilnice să aibă conștiință socială, cum să fim cumpătați și să trăim sustenabil.
Adică nici prea mult, nici prea puțin, ci atât cât trebuie. Mai multe ne spune Lola, autoarea cărții:

Fiindcă poate te întrebi care e diferența între hygge și lagom, iată o explicație simplistă: dacă pentru hygge trebuie să creezi un moment (trecător) de confort și mulțumire, lagom este un stil de viață care promovează armonia, sinceritatea, moderația și mulțumirea pentru tot ceea ce avem.
Învață mai multe din noua carte Publica Extra: Lagom: secretul suedez al vieții bune.