Micuța planetă. Extras din ”What if?”

ce-ar fi dacaRandall Munroe este autorul celebrului blog xkcd, blog care îmbină întrebări cu fundament ştiinţific şi răspunsuri sub formă de bandă desenată + text. Munroe a construit roboți la Centrul de cercetare NASA (Langley) până în 2006, și de atunci încoace, prin ce face pe xkcd, este considerat unul dintre promotorii științei, printre fanii lui numărându-se și Bill Gates. Cartea What if? reunește o serie de răspunsuri la întrebări ipotetice, uneori ciudate. Randall Munroe răspunde cu rigoare științifică la aceste întrebări – de aici rezultând amuzamentul și farmecul acestei cărți.

Mai jos găsiți un extras din cartea What if? despre viața pe asteroidul Micului Prinț:

Întrebare Samantha Harper: Dacă un asteroid ar fi foarte mic, dar ar avea o masă foarte mare, ai putea trăi pe el, precum Micul Prinț?

wi1Răspuns: Micul Prinț, de Antoine de Saint‐Exupéry, este o poveste despre un călător venit de pe un asteroid aflat la mare distanță. Este o poveste simplă, tristă, profundă și memorabilă. (Deși nu toată lumea vede lucrurile astfel. Mallory Ortberg, care scrie pe site‐ul the‐toast.net, a rezumat povestea micului prinț astfel: un copil bogat îi cere supraviețuitorului unui accident de avion să‐i deseneze niște lucruri, după care îi critică talentul la desen).

Aparent, este o carte pentru copii, dar e dificil de stabilit precis care ar fi publicul vizat intenționat. Oricum, și‐a găsit o audiență, fără îndoială, pentru că este una dintre cele mai bine vândute cărți din istorie.

A fost scrisă în 1942. E interesant că în acele vremuri cineva a scris despre asteroizi, pentru că în 1942 noi nici nu prea știam, de fapt, cum arată asteroizii aceia. Și chiar și cu cele mai bune telescoape ale noastre, cei mai mari asteroizi nu erau mai mai mult decât un punct de lumină. De fapt, cam de pe acolo le vine și numele – cuvântul asteroid înseamnă „ceva care seamănă cu o stea“.

Noi am primit prima confirmare despre cum arată asteroizii în 1971, când naveta Mariner 9 a vizitat planeta Marte și a făcut câteva fotografii cu Phobos și Deimos. Aceste luni, considerate a fi fost niște asteroizi capturați pe orbita lui Marte, au cristalizat imaginea asteroidului ca fiind un fel de cartof cu cratere prin el. wi3

Înainte de anii 1970, era un lucru obișnuit ca science ­fiction‐ul să presupună că asteroizii ar fi rotunzi, precum planetele.

Micul prinț a dus lucrurile puțin mai departe, imaginând asteroidul ca pe o planetă mică, una cu gravitație proprie, cu aer și cu un trandafir. Nu are niciun rost să încercăm să analizăm științific această provocare, nu de alta, dar (1) nu este o poveste despre asteroizi și (2) începe cu o parabolă despre cât de stupizi sunt adulții când iau lucrurile prea literal.

În loc să ne folosim de știință ca să minimalizăm importanța acestei povești, hai să vedem ce ne aduce nou și interesant aceasta. Dacă ar exista cu adevărat un asteroid superdens, care să aibă destulă gravitație la suprafață cât să poți merge pe el, ar avea niște proprietăți destul de remarcabile.

Dacă asteroidul ar avea o rază de 1,75 m, atunci, pentru a avea la suprafață gravitația Pământului, ar trebui să aibă o masă de 500 de milioane de tone. Asta ar însemna cam cât masa combinată a tuturor oamenilor de pe Pământ.

wi4Dacă ai sta cu picioarele pe sol, ai experimenta forțe mareice. Picioarele ți‐ar fi mai grele decât capul, lucru pe care l‐ai resimți ca pe o senzație ușoară de întindere. Te‐ai simți de parcă ai fi întins pe o minge de cauciuc, curbată sau pe o învârtitoare, cu capul foarte aproape de centrul acesteia.

wi5Viteza de deplasare pentru a ieși din atmosfera planetei, la suprafața acesteia, ar fi de aproximativ cinci metri pe secundă. Adică mai puțin decât un sprint, dar tot destul de mare. Ca regulă generală, dacă nu poți să bagi mingea în coș, la baschet, de deasupra coșului, nu vei reuși să scapi de forța gravitațională a acestei planete sărind în sus.

wi6Totuși, ce e ciudat cu privire la această viteză de scăpare din atmosfera unei planete este că nu prea contează în ce direcție mergi. (…adică de asta ar trebui să se cheme „viteză de scăpare“ – faptul că nu mergi într‐o direcție anume (cum e și cu distincția dintre „viteză“ și „accelerație“) nu are, surprinzător, nicio importanță în cazul de față). Atât că dacă mergi mai repede decât viteza de scăpare, atâta vreme cât nu te îndrepți spre planetă, ci te îndepărtezi de ea, vei reuși să ieși de sub imperiul forței sale gravitaționale. Asta înseamnă că vei reuși să părăsești asteroidul alergând orizontal și sărind în gol de pe capătul unei rampe.

wi7Dar dacă n‐ai mers destul de repede cât să ieși de pe planetă, ai intra pe orbita din jurul acesteia. Viteza ta orbitală ar ajunge să fie de aproape trei metri pe secundă, cam viteza tipică la care facem jogging.

Doar că ar fi o orbită tare stranie.

Forțe mareice ar acționa asupra ta în câteva moduri diferite. Dacă ți‐ai întinde brațul în jos, spre planetă, ar atârna mult mai greu decât restul corpului. Și când, cu acest braț, ai atinge solul, restul corpului ar fi împins în sus, lucru care înseamnă că celelalte părți ale corpului ar simți încă și mai puțin gravitația. Efectiv, fiecare parte a corpului tău ar încerca să o ia pe o orbită diferită.

Un obiect orbitant de dimensiuni mari, aflat sub imperiul acestui tip de forțe mareice – să zicem, o lună – s‐ar separa, în principiu, în inele. (Cam asta se presupune că i s‐a întâmplat lui Sonic Ariciul.) Acest lucru nu ți s‐ar întâmpla și ție. Totuși, orbita pe care te‐ai înscrie ar deveni haotică și instabilă.

Acest tip de orbite a fost subiectul unui articol științific scris de Radu D. Rugescu și Daniele Mortari. Simulările realizate de aceștia au arătat că obiectele mari, de forme elongate, urmează traiectorii ciudate în jurul obiectelor față de care orbitează. Nici zona centrală în care se află concentrată masa acestora nu se mișcă pe elipsele tradiționale – unele adoptă orbite pentagonale, în vreme ce altele se rostogolesc haotic și se izbesc de planetă.

Acest tip de analiză ar putea avea, de fapt, aplicații tipice. Au existat diferite propuneri, de‐a lungul anilor, pentru folosirea unor pripoane lungi, spiralate, pentru a introduce diferite încărcături în puțurile gravitaționale sau a le scoate din aceste puțuri – un fel de lifturi spațiale care plutesc libere. Astfel de pripoane ar putea transporta încărcături către suprafața Lunii sau de pe suprafața Lunii sau să preia vehiculele spațiale de la marginea atmosferei terestre. Instabilitatea inerentă a multora dintre orbitele astfel priponite ridică provocări la adresa unui astfel de proiect.

Cât privește locuitorii asteroidului nostru superdens, ei ar trebui să fie foarte atenți – dacă ar alerga prea repede, s‐ar afla în pericolul de a intra pe orbită, de a se rostogoli și de a‐și pierde sendvișul în spațiu.

Din fericire, ar putea să sară fără probleme.

wi8Copyright © xkcd inc. și Publica, pentru ediția în limba română.

Dincolo de linii: expoziția cititorilor Publica

IMG_7902Cărțile de colorat pentru copiii mari sunt, de ceva timp, în topul activităților preferate pentru eliminarea stresului. Nu toată lumea însă se simte inspirată de mandale sau de același stil de desen prezent în toată cartea; așa că pentru persoanele creative, care apreciază diversitatea și arta contemporană, există Dincolo de linii! Cartea reunește 119 lucrări de artă contemporană semnată de artiști plastici, desenatori, ilustratori, artiști grafici, muzicieni, artiști amatori, fotografi, grafferi și creatori de jocuri video.

Instrucțiuni de folosire:

1. Răsfoiește cartea și alege desenul care îți atrage atenția. Dă pagina și citește cine l-a creat; pe website-ul indicat vezi care e stilul artistului.

2. Neaparat să alegi un playlist care te inspiră. Nouă ne place Cool Jazz for Studying din Activity Playlists de la Apple Music.

3. Gândește-te care e stilul pe care îl vei adopta (al tău sau al artistului) și alege culorile cu care vei lucra. E timpul să colorezi… dincolo de linii :)!

4. Când îți vei posta opera pe social media, nu uita să folosești cel puțin aceste două hashtag-uri: #dincolodelinii #otlbook

Dacă vrei să participi la expoziția colectivă Dincolo de linii: expoziția cititorilor Publica, trimite un mesaj pe facebook-ul editurii cu desenul tău. Intri automat în tragerea la sorți pentru a fi unul dintre cei 5 câștigători care vor primi în avanpremieră, înainte de a lansa pe piață, următorul proiect din seria Publica Extra.

pbl-extra-fb-cover-01-1.0.0

Cărțile Publica și Globurile de Aur 2016

Săptămâna trecută au fost anunțate nominalizările la Globul de Aur și ne bucurăm că trei cărți Publica stau la baza unor filme sau seriale nominalizate:

stevejobs-bioFilmul Steve Jobs, cu scenariu adaptat după biografia autorizată Steve Jobs de Walter Isaacson, a primit trei nominalizări: Michael Fassbender pentru cel mai bun rol principal masculin într-un film – dramă, Kate Winslet pentru cea mai bună actriţă în rol secundar într-un lungmetraj și Aaron Sorkin pentru cel mai bun scenariu.

Steve Wosniak, cofondatorul Apple a fost consultant la acest film, iar filmul se focusează pe trei momente principale din viața lui Jobs.

Isaacson, un iscusit biograf, a pornit de la o serie de peste 40 de interviuri cu Steve Jobs, derulate de-a lungul a peste doi ani – precum și pe intervievarea a peste o sută de persoane apropiate lui Jobs, familie, prieteni, adversari, competitori sau colegi, astfel că a reușit să creioneze portretul vieții trepidante și a personalității de o intensitate mistuitoare a unui antreprenor creativ care a revoluționat șase domenii de activitate: computerele personale, filmul de animație, muzica, telefoanele, tabletele computerizate și conținutul digital.

marea-contractieFilmul The Big Short, nominalizat pentru cel mai bun film – comedie/ musical, are la bază cartea cu titlu omonim, semnată de Michael Lewis. Pe lângă cei doi actori nominalizați pentru cel mai bun rol într-un film comedie/ muzical, Christian Bale și Steve Carell (mai joacă și Brad Pitt și Ryan Gosling), filmul mai e nominalizat și pentru cel mai bun scenariu.

În România filmul va fi lansat la finalul lunii ianuarie 2016 și se va numi Brokerii apocalipsei.

Lewis: Publicarea cărții a adus altă experienţă nouă pentru mine: interesele politicienilor. Încă mi se pare ameţitor. Cartea mea a nimerit într‐un vid. Guvernul american acceptase în sfârşit că trebuie să reformeze Wall Streetul sau, cel puţin, să‐l înţeleagă. Marele Wall Street devenise atât de complicat încât era aproape imposibil pentru cineva din afară să‐l înţeleagă fără ajutor. După o criză financiară obişnuită, liderii politici se întorceau, în mod obişnuit, la oamenii de pe Wall Street în care aveau încredere în ceea ce priveşte sfaturile şi educaţia. După această criză financiară, nu mai era nimeni de încredere pe Wall Street.  

portocaliulOrange is the New Black, are la bază cartea semnată de Piper Kerman, Portocaliul este noul negru. Cartea nu stă doar la baza serialului, Piper fiind consultant activ pentru serial. Serialul este nominalizat și anul acesta pentru cel mai bun serial de televiziune musical/ comedie, iar Uzo Aduba (Crazy Eyes) este nominalizată pentru cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial/ miniserie/ film TV.

Cristina Bazavan: Cartea lui Piper nu e doar o radiografie a unei pușcării americane (și, prin extenso, a societății americane) ci și o frumoasă metaforă despre nuanțele în care ar trebui să clasificăm oamenii. Nimeni nu e definitiv bun sau totalmente rău; sunt multe griuri în personalitatea fiecăruia. Nu e întâmplător că serialul inspirat din această carte e un fenomen mondial; sunt multe personaje aici care reprezintă tipologii ale prietenilor noștri, oriunde s-ar afla ei în lume, în libertate sau nu. O metaforă despre viață scrisă foarte accesibil, foarte tineresc și foarte dinamic.

81IWfWiI1vLȘi un update din categoria În curând la Publica: Aziz Ansari, unul dintre viitorii autori Publica, este nominalizat pentru cel mai bun actor în rol principal într-un serial comedie/ musical.

Cartea Modern Romance îmbină cu succes vocea comediantului ancorat la ce se întâmplă în prezent cu cercetarea sociologului Eric Klinenberg de la NYU.

Recomandăm cu căldură și primul sezon din serialul lui Aziz – Master of None mai ales că, începând cu luna ianuarie a anului 2016, Netflix va fi disponibil și în România.

Keynes, omul universal

Richard Davenport-Hines este istoric și biograf, laureat al Premiului Wolfson pentru istorie. A scris biografii ale unor personalități ca W.H. Auden și Marcel Proust și, cel mai recent, An English Affair, o relatare foarte apreciată a scandalului Profumo. În Omul Universal, autorul pornește în căutarea adevăratului Keynes, scriind despre „climatul“ din viața acestuia:

Keynes a fost intelectualul care a influențat cel mai mult viața publică britanică din secolul XX. El a fost, pentru Anglia, exemplul suprem al academicianului ca om de acțiune. A conceput teorii economice izolat în studiu, dar și în discuții animate. Apoi i‐a convins pe politicienii și finanțiștii de pe două continente să le implementeze.

Isaiah Berlin, care a lucrat cu el la Washington, în timpul războiului, îl considera ca fiind cel mai inteligent om pe care îl cunoscuse vreodată – „te inspiră să îl venerezi intelectual“. Lordul Beaverbrook, un magnat al presei scrise și un maestru manipulator al opiniei publice, se referea la Keynes, în 1945, ca fiind „cel mai bun propagandist în viață“ al Angliei.

Înainte de el, omul economic trăia condus de fosile ale sistemelor. Expresii ca economie keynesiană sau revoluție keynesiană sunt dovezi ale influenței sale atât asupra teoriei economice, cât și asupra politicilor guvernamentale. E drept, economia keynesiană nu a fost la fel de importantă pentru lume ca era keynesiană: acea perioadă de 35 de ani, de după cel de‐al Doilea Război Mondial, când versiuni ale ideilor sale economice dominau politicile economice ale guvernelor occidentale, generând o creștere care este considerată, astăzi, ca fiind cea mai stabilă perioadă de expansiune rapidă din istorie. Keynesianismul încuraja capitalismul reglementat. Presupunea un angajament pentru eradicarea șomajului cu orice preț, ceea ce, în Anglia, a dominat atât politicile economice ale guvernelor laburiste, cât și pe cele ale guvernelor conservatoare, începând cu Attlee, în 1945, și până la Thatcher, în 1979.

Keynes_Picture.

Keynes și‐a petrecut viața încercând mereu să îi încurajeze, să îi convingă și să îi stimuleze pe oameni să gândească așa cum ar trebui. El provoca circumstanțele și tot ceea ce îl înconjura pe măsură ce se opunea sloganelor, demasca minciunile, arunca la o parte vorbele goale, insista pe ceea ce era faptic, construia o punte către realitate.

La Universitatea Cambridge, în timpul anilor 1970, despre John Maynard Keynes se spunea că era un om mai presus de emulație.

Patruzeci de ani mai târziu, admirația mea pentru autocontrolul, autoritatea și bunăvoința lui s‐a intensificat. El pare să fie – mai mult ca oricând – un exemplu care inspiră, un exemplu de intelectual care era curajos cu ideile sale și deloc egoist cu felul în care le punea în practică. Dacă ar fi să se desprindă o lecție proeminentă din viața sa, bazată nu pe speranțele efemere pentru natura umană, ci pe probabilitățile unor rezultate bune, acea lecție ar fi că, dacă ne confruntăm cu alternative opuse atunci când alegem calea pentru a merge înainte în aspecte practice, principiul solid este de a urma cea mai generoasă variantă.

Extras din primul capitol al cărții Omul generos. Cele șapte vieți ale lui John Maynard Keynes, de Richard Davenport-Hines.