Weekendul acesta: alegi 3 cărți, plătești 2

Cu toții vrem să îmbunătățim câte ceva la noi, poate pe plan profesional, poate personal. Uneori, o carte bună poate fi soluția. Mai jos găsești o ofertă prietenoasă + câteva recomandări din partea noastră:
În perioada 28–30 septembrie, pentru orice comandă de trei cărți Publica, Victoria Books sau Narator, plătești doar două! Oferta este valabilă pentru oricare carte disponibilă pe publica.ro, inclusiv pentru noutăți. Cea de-a treia carte este cadou din partea noastră (cartea cu prețul cel mai mic).

#BackToSchool
Pentru a fi cu adevărat creativi, e important să ieșim din când în când din zona noastră de confort. Co-lecția de știință ne pune la dispoziție idei, descoperiri și inovații actuale, povestite pe înțelesul tuturor. Părerea noastră sinceră e că oricare carte din această serie e o idee bună :)! Dacă te interesează mai mult partea socială, recomandăm cartea lui Alvin Roth despre piețele de matchmaking sau cartea lui Galbraith despre teoria inegalităţii din Co-lecția de economie.

#Intrapreneurship #Entrepreneurship
Să ai spirit antreprenorial este o aptitudine a zilelor noastre, fie că ești angajat sau ești antreprenor full-time. Dintre cele mai recente cărți care să te inspire în acest sens, recomandăm The Startup Way, Bani extra job și Descoperă-ți propiul De Ce.

#BooksToFallFor
Serile de toamnă pot să fie mult mai plăcute când te cufunzi într-o lectură bună. Stilul nonficțiunii creative este fascinant, iar cărțile din seria Narator au tot ce trebuie: întâmplări, istorii și memorii deopotrivă adevărate, tulburătoare și, pe alocuri, amuzante.

#CărțiPentruToți
Dacă ai sau cunoști un copil peste 6 ani căruia vrei să-i încurajezi interesul pentru natură recomandăm Auzi cum vorbesc copacii? semnată de pădurarul german care a surprins o lume întreagă: Peter Wohlleben. El semnează versiunea pentru adulți a cărții recomandate mai sus + Pădurea. Instrucțiuni de folosire.

#Vizualizează
Imaginile, schițele și graficele fixează mai bine informația. În acest sens, recomandăm biografia lui Leonardo da Vinci care cuprinde reproduceri color ale operei lui, Înțelepciunea lupilor, sau orice carte din seria Publica Extra.

Să fie o toamnă bogată în informații și idei!

Corpul ca plantă, medicul ca grădinar


Dr. Victoria Sweet a fost medic la Spitalul Laguna Honda din San Francisco peste 20 de ani și în prezent este profesor de Medicină Clinică la Universitatea California. Deține un titlu de doctor în istorie și medicină socială și este bursieră Guggenheim și este autoarea bestsellerului God’s Hotel. Medicina lentă este noua ei carte în care relatează întâmplări memorabile despre profesori, medici, asistente și pacienți, dar și momentele în care a practicat medicina lentă, pentru care a fost deopotrivă pionier și model inspirațional.
Pentru a ajunge să înțeleagă și să descopere medicina lentă, Victoria Sweet a excelat în medicina rapidă. În perioada în care a lucrat ca medic, „serviciile de asistență medicală” au înlocuit medicina, „furnizorii” au început să se uite în laptop mai mult decât la pacienții lor și costurile au continuat să crească, într-o cursă feroce pentru obținerea eficienței. Și totuși, acea soluție pe care o tot ratează economiștii și arhitecții politicilor este uimitor de simplă: medicina de bună calitate are nevoie de un pic mai mult decât o tehnologie miraculoasă; are nevoie de timp – timp să răspundă corpului așa cum răspunde și informațiilor, timp să găsească diagnosticul corect și tratamentul potrivit.
Victoria Sweet: Nu eram singurul doctor care a alăturat „lent” și „medicină”. Au mai existat și alții care să facă această conexiune, chiar în aceeași perioadă. Era o legătură firească, mai ales dacă te gândeai la străvechiul dicton al lui Galenus: „Toată mâncarea este medicină”. Mai întâi în Italia și apoi în Statele Unite, s‑a aprins o lumină – dacă aveam nevoie de „Hrănire lentă”, atunci chiar aveam nevoie și de „Medicină lentă”. Existau diferite accente și diferite interpretări. Unii foloseau conceptul de „Medicină lentă” pentru a simboliza în special durata mai lungă, reținerea, lipsa grabei în relația cu pacientul. Pentru alții, „Medicină lentă” însemna să interpretezi cu atenție un anumit fapt, o concentrare să nu „supradiagnostichezi”, să nu „supratratezi”.
Pentru mine, „Medicina lentă” a însemnat și înseamnă un fel de a înțelege medicina așa cum am văzut‑o, învățat‑o și iubit‑o. Semnifică o Cale – o cale de a vedea, a face și a fi. Este un fel de a vedea al grădinarului, de a te da înapoi și de a vedea pacientul în contextul mediului său. Și de a întreba: în cazul acestui pacient, ce stă în calea puterii de vindecare a naturii? Și de a înlătura acea piedică. Nu este o Cale ce exclude „rapid” sau Calea Vitezei. Nu respinge interpretarea corpului ca fiind o mașină și a medicului ca fiind un bun mecanic urmărind sursele suferinței bolnavului până la rădăcina lor, un mecanic separând chiar lucrurile, reparându‑le și înlocuindu‑le. Nici nu înseamnă respingerea instrumentelor oferite de progresul medical fantastic la care am fost martoră în viața mea de medic generalist. Ci, mai degrabă, este o Cale de a încorpora ambele concepte, Lent și Rapid, Calea Grădinarului și Calea Mecanicului, de a vedea aceste două căi drept instrumente pe care le ții în geanta ta mică și neagră și de a le utiliza pe cele corecte pentru a‑ți face treaba.

Un talk al autoarei la Commonwealth Club:

După Lean Startup vine The Startup Way

Organizațiile de astăzi – atât cele consolidate, cât și cele aflate la începuturi – au nevoie să adopte și să aplice noi competențe pentru a prospera în secolul ce urmează: capacitatea de a experimenta rapid noi produse și modele de afaceri, capacitatea de a motiva angajații cei mai creativi și de a se angrena continuu într‑un proces de inovare – și să îl gestioneze cu rigoare și responsabilitate – astfel încât să deblocheze noi surse de dezvoltare și productivitate.
Eric Ries, autorul cărții The Lean Startup: După ce am lucrat efectiv cu sute de antreprenori, m‑am obișnuit să îi întreb: „Dacă detestați atât de mult marile companii, de ce încercați să creați încă una?”. Adesea, această întrebare îi blochează, deoarece, în mintea lor, firma la construcția căreia muncesc va fi diferită. Nu va fi ținută în loc de ședințe inutile și șefuleți băgăcioși. Va rămâne dinamică, mobilă, un startup perpetuu. Dar cât de des este o asemenea organizație ideală rezultatul eforturilor lor?
Ries a lucrat cu mii de manageri și fondatori pentru a testa și a finisa abordarea the startup way. A lansat alături de ei produse noi, a înființat firme noi, reinventând sisteme IT, auditând procese financiare, regândind politici de resurse umane și strategii de vânzări. A lucrat cu lideri din toate departamentele unei corporații: de la aprovizionare la juridic și cercetare‑dezvoltare. A lucrat într‑o varietate de domenii: foraj oceanic de mare adâncime, electronice, industria auto, modă, sănătate, armată și educație, și nu numai.

Startup Way combină rigoarea managementului general cu abordarea de tipul încercărilor și erorilor repetate specifice startup‑urilor. Ries crede că în zilele noastre spiritul antreprenorial ar trebui să fie peste tot – în afacerile mici, în corporațiile gigantice, în sistemul de sănătate, în școli, chiar și în administrația publică. Oamenii care fac efortul onorabil și adesea neapreciat de a testa o idee nouă, de a crea proceduri mai bune de lucru sau de a câștiga clienți noi prin extinderea unui produs sau a unui serviciu pe piețe noi sunt cei care fac lucrurile să se miște înspre bine.
The Startup Way își are rădăcinile în organizațiile reale care au implementat cu succes aceste idei într‑un evantai extins de domenii, industrii și mărimi. Cartea descrie în detaliu o serie de intervenții specifice care ajută la schimbarea culturii organizaționale, precum și crearea unui sistem nou, mai sustenabil, de generare a creșterii pe termen lung și a flexibilității.

Ce putem (re)învăța de la lupi

Cea mai recentă carte din Co-lecția de știință – Înțelepciunea lupilor – ne oferă o privire uimitoare asupra inteligenţei unei specii adesea greşit înţelese. Elli Radinger, specialista germană numărul unu în lupi, ne dezvăluie sfaturi de bună purtare și ne spune poveşti captivante, ilustrative pentru valori ca spiritul de familie, încrederea, răbdarea, abilităţile de conducere, grija, atitudinea în faţa nenorocirilor sau a morţii. Iată un fragment din introducerea cărții:

Pentru orice există un început. Pentru legătura mea specială cu lupii au fost trei „începuturi”: primul sărut al unui lup, primul lup sălbatic şi primul lup german.
Primul sărut l-am primit de la Imbo, un lup mascul canadian de şase ani, într-un ţarc cu lupi din America. Renunţasem la vechea mea viaţă de avocat independent. Faptele penale, litigiile pentru chirii şi divorţurile mă frustrau din ce în ce mai tare. În loc să lupt cu elan pentru triumful dreptăţii, mă chinuiam de la un termen la altul. Nu aveam detaşarea şi duritatea necesare unei bune avocate. Nu puteam şi nu voiam să-mi trăiesc toată viaţa aşa. Voiam să-mi împlinesc în sfârşit visul de o viaţă şi să îmbin dragostea pentru scris cu fascinaţia pentru lupi.
Fără studii de biologie, dar cu o doză zdravănă de pasiune şi optimism, mi-am depus candidatura la un curs practic de cercetare a comportamentului de la centrul de cercetare a lupilor din statul american Indiana. La discuţia preliminară, coordonatorul studiului, prof. dr. Erich Klinghammer, mi-a explicat că doar conducătorul haitei de lupi hotărăşte dacă un practician este angajat sau nu.
Dar cum te promovezi în faţa unui lup? Din fericire nu a trebuit nici să dansez, nici să cânt, nici să prezint alte numere artistice, dar jur că nici la Germanii au talent nu aş fi fost mai stresată – deşi aceasta este emoţia greşită când te întâlneşti cu un lup dintr-un ţarc, după cum spunea Klinghammer: „Trebuie să fii cât se poate de relaxată! Simte când eşti agitată”.
Încercaţi voi să rămâneţi relaxaţi când staţi faţă în faţă cu un pachet de muşchi blănos de 50 de kilograme, care vă fixează cu ochi galbeni imobili. În acel moment a trebuit să mă gândesc la ciobănescul meu, prietenul şi confidentul din copilărie. Bine. În fond, Imbo era şi el tot un câine mare – un câine foarte mare. Instrucţiunile de siguranţă mă pregătiseră pentru întâlnire şi îi asiguraseră din punct de vedere legal pe administratorii ţarcului. Am semnat o exonerare de responsabilitate cu următorul conţinut înfricoşător: Sunt conştient că există riscul să fiu rănit şi rănile să fie grave.
Astfel avertizată, am intrat în ţarcul de lupi cu doi îngrijitori, mi-am căutat o poziţie bună şi am tras adânc aer în piept. Apoi lumea mea s-a redus la lupul care plutea spre mine cu pas elegant de trap. Dungile argintii de pe blana lui luceau în soarele după-amiezii. Nările îmi inspirau adânc mirosul, urechile erau ridicate atent. Cu coada ochiului i-am văzut pe ceilalţi membri ai haitei lui Imbo cum stăteau la gard şi aşteptau. În mod evident erau nerăbdători să vadă dacă aveam să trec testul şi şeful avea să mă accepte. Şi eu la fel, pentru că doar aşa aş fi avut voie să mă înscriu la practică. Acum important era să trec peste următoarele secunde.
Filmul din capul meu a început să se deruleze cu încetinitorul. Picioarele din spate puternice ale lupului s-au lăsat un pic şi s-au pregătit de salt. Când a zburat spre mine şi eu i-am opus forţa mea, nu a mai existat cale de întors. Labele cât nişte palme mi-au aterizat pe umeri, iar colţii lui impunători erau la doar câţiva centimetri de faţa mea. Lumea s-a oprit în loc. Şi atunci m-a lins de câteva ori pe faţă cu limba lui aspră. Acest „sărut” a fost momentul în care am început să mă „droghez” cu lupi.
După ce am fost acceptată de Imbo, mi-am început practica în Wolf Park. Am învăţat tot ce se putea şti despre atitudinea şi comportamentului lupilor din ţarcuri, am crescut pui de lup cu biberonul şi am primit în următoarele luni numeroase dovezi umede de iubire de la Imbo şi restul haitei.

[…]
Asta a fost acum peste 20 de ani. De atunci am avut parte de peste 10 000 de vizionări de lupi. Uneori eram despărţiţi doar de câţiva metri. Nu m-am simţit niciodată ameninţată şi nu mi-a fost teamă. Pentru mine era un mare privilegiu să văd animalele aproape zilnic. Pentru a avea parte de aşa ceva, zburam de câteva ori pe an 10 000 de kilometri peste Atlantic, pentru că în Germania încă nu existau oficial lupi.
Să observi lupii în sălbăticie este o poveste fără sfârşit. Eşti acolo în momentul împerecherii, după puţine luni vezi cum se rostogoleşte rezultatul din peşteră pe picioruşele scurte, urmăreşti lupta celor mici pentru cel mai bun loc la „lăptăria” mamei, te bucuri de primele succese vânătoreşti timide (ura – un şoarece!), suferi cu ei când se rănesc, plângi când mor, râzi la glumele şi jocurile lor, le urmăreşti flirturile, până când cercul se închide şi totul se reia de la început.
Am marele noroc că lupii mă lasă să iau parte la viaţa lor – la vânătoare, împerechere sau la creşterea puilor. Aşa am observat că seamănă la comportament foarte mult cu noi, oamenii: sunt familişti grijulii, şefi de haită autoritari, dar drepţi, sprijinitori milostivi, adolescenţi nebuni sau glumeţi ridicoli. În plus, am aflat din observaţiile mele că lupul este un maestru excepţional, de la care am avea ce învăţa pentru viaţă. Haitele de lupi au devenit parte din mine. M-a schimbat faptul că le-am studiat atâta vreme comportamentul social complex. Concepte precum morala, responsabilitatea şi dragostea au căpătat un nou sens. Lupii sunt profesorii mei şi izvor de inspiraţie. Mă învaţă în fiecare zi să văd lumea cu alţi ochi – ai lor.
Fragment extras din introducerea cărții Înțelepciunea lupilor: Cum am sărutat un lup şi am devenit dependentă, de Ellie Radinger

Evenimente de neratat toamna asta

Toamna se numără… evenimentele care inspiră. Iată câteva dintre recomandările noastre:
Conferința The Power of Storytelling | 12 & 13 Octombrie

Ediția a opta a conferinței The Power of Storytelling reunește jurnaliști creatori de podcasturi inovatoare, fotografi care documentează efectele traumei și violenței, experți în politici de sănătate, inovatori în media, marketing sau politici publice; vorbitorii ne vor învăța despre puterea poveștilor bine spuse de a rescrie narațiunile existente (personale și sociale) și de a construi un viitor în care oamenii să aibă mai multă încredere unii în alții.
În plus, alături Anna Rosling Rönnlund și Murray Nossel, vom lansa în cadrul conferinței două cărți apreciate: Factfulness și Powered by Storytelling!
Anna Rosling Rönnlund, alături Hans Rosling și Ola Rosling, este coautoarea cărții Factfulness. Lăsăm aici două recomandări:
„Una dintre cele mai importante cărți pe care am citit-o vreodată.”—Bill Gates
„Factfulness e o carte încrezătoare în potențialul progresului uman mai ales când ne folosim de date și nu de biasurile noastre inerente.”—Barack Obama
Dr. Murray Nossel este psiholog, consultant în comunicare și profesor în cadrul masterului Narrative Medicine al Universității Columbia. Este producătorul unui documentar nominalizat la Oscar, iar piesa Two Man Talking se joacă în New York și Londra.
Metodologia lui, dezvoltată împreună cu Paul Browde, este folosită pentru a învăța indivizi, grupuri și organizații precum Walt Disney Company, Time Warner, UNICEF, Open Society Institute, Radisson Hotels, cum să creeze și să comunice povestea lor. E timpul să învățăm și noi această metodologie :)!
Detalii și bilete
 

Lansarea cărții Disconfort Residence la Sibiu și Iași | 27 Septembrie | 3 Octombrie
Arhitectul Radu Negoiță reia campania de informare a viitorilor proprietari despre capcanele din schițele apartamentului pe care doresc să îl cumpere. Citește interviul lui pe scena9, sau urmărește episodul Garantat 100% în care a fost invitat.
Cei interesați să îl cunoască pe Radu și să îi pună întrebări sunt așteptați în seara de 27 septembrie, la librăria Humanitas Sibiu. Iar cititorii din Iași sunt așteptați în seara de 3 octombrie, la FabLab Iași.

Design Thinking Forum | 20 Septembrie
Prietenii de la Design Thinking Society organizează împreună cu Marketing Insiders Group un eveniment de neratat de către antreprenori, manageri, oameni de strategie și comunicare. Vom participa și noi cu un stand de cărți cu idei relevante!
Evenimentul aduce laolaltă speakeri de la companii de renume din mediul de afaceri românesc și internațional, care vor exemplifica versatilitatea metodei Design Thinking și gradul ei de absorbție și aplicare în mediul organizațional. Pionierii metodei în Romania vor inspira participanții către acțiune, către a provoca status-quo-ul, pentru a construi o lume mai bună pentru clienții și angajații lor, cât și pentru societatea care îi înconjoară. Detalii și bilete

Alte recomandări:
În 25 octombrie vom participa cu un stand de cărți la EXperience Conference. Become an irresistible organization!, conferința anuală organizată de HR Club România.
Mona Dîrțu, alături de prietenii de la Fundația Friends for Friends, au pregătit două noi ateliere de scriere: unul de Creative Writing (27-28 septembrie) și unul de Storytelling (25-26 octombrie).
Dacă vrei să pornești un proiect nou în compania în care lucrezi sau să încerci acea idee care nu îți dă pace de ceva timp, în octombrie Andreea Roșca te așteaptă la programul de gândire antreprenorială Effectuation Way.
Deși conferința BrandMinds va avea loc în data de 10 Mai 2019, deja biletele EarlyBrand sunt disponibile. Printre invitați îl regăsim și pe autorul nostru, Robert Cialdini.
Să fie multe idei bune!

Side Hustle: cum să faci bani extra job

«Mai multe venituri înseamnă mai multe opțiuni. Mai multe opțiuni înseamnă mai multă libertate.» —Chris Guillebeau
Când un britanic, directorul unei companii din domeniul construcțiilor, a scris o serie de recenzii despre acvarii pentru un site obscur, a inclus la finalul acestora și câteva linkuri către anumite produse vândute pe Amazon. Știa că va câștiga un mic comision dacă vizitatorii accesau linkurile după ce citeau recenziile și făceau o achiziție, dar, fiind foarte ocupat din cauza serviciului său, a uitat de asta de îndată ce a postat articolele respective. Câteva săptămâni mai târziu a primit un cec prin poștă… în valoare de 350 de dolari. Partenerei sale nu i-a venit să creadă până când nu a scos-o în oraș, la un restaurant bun, cu banii câștigați. Pe atunci nu-i trecea prin cap că acest proiect mic, creat într-un weekend, urma să-i aducă sute de dolari. De asemenea, nu știa că, după doar câțiva ani, aceleași recenzii aveau să-i aducă în jur de 700 de dolari pe lună, fără să mai depună niciun efort suplimentar. Nu erau bani de pensie, dar îi prindeau bine.
În mod similar, când un funcționar din San Diego s-a oferit ca fotograf pentru nunta unui prieten, nu știa că o astfel de activitate îi va aduce 3 500 de dolari în plus în fiecare lună. Nu dorea să fie fotograf de nunți cu normă întreagă, dar posibilitatea de a face poze la nunți, ocazional, când voia, îi oferea o sursă sigură de venit și, prin urmare, economii. A acceptat ofertele care se pliau pe programul său și le-a respins pe celelalte, continuând în tot acest timp să-și încaseze regulat salariul de la slujba sa „adevărată”.
Când o reprezentantă de vânzări din Pennsylvania, care lucra în domeniul petrolier, a început să posteze imagini pe Pinterest, nu era o celebritate și nu avea un „model de venituri”. Pe lângă slujba zilnică, era mamă, instructor de yoga și era activă în comunitatea ei locală. Într-o lună, a câștigat peste 1 000 de dolari, spre surprinderea ei. După trei ani, câștigase peste 40 000 de dolari, doar pentru că postase fotografii pe Pinterest când avusese câte o pauză pe parcursul zilei ei aglomerate.
Aceste povești, toate adevărate, ilustrează ce înseamnă un Side Hustle: un proiect care produce bani, derulat în afara programului obișnuit, de obicei simultan cu slujba stabilă. Cu alte cuvinte, este un mod de a obține venituri suplimentare fără riscurile la care te supui când ești antreprenor cu acte în regulă.
Chris Guillebeau, autorul bestsellerului Startup de 100$, ne oferă mai multe exemple precum cele de mai sus în noua lui carte – Bani extra job + un plan de acțiune detaliat care ne va permite să găsim și să selectăm o idee, să lansăm o afacere și să facem bani în plus faţă de salariu, toate astea în mai puțin de o lună. Ne demonstrează că oricine își poate croi drum rapid spre libertate, mărindu-și venitul pe baza abilităților pe care le are deja.
Care va fi povestea ta?

Cărți în pregătire la Publica în 2018: 2/2

Ați citit până acum tot ce era de citit, nu :)? Credem că a venit vremea să adăugăm alte titluri noi & bune în wishlist; iată mai jos ce pregătim pentru publicare până la finalul anului. În board-ul Pinterest În curând la Publica găsiți planificarea apariției cărților.

Co-lecția de știință se va îmbogăți cu edițiile în limba română a Origin Story, Wisdom of the Wolves, The Disappearing Spoon și The Violonist’s Thumb – câteva titluri foarte bune de popularizare a științelor, care ne vor oferi multe informații cool, de cultură generală.
De asemenea, se lucrează la câteva cărți care cu siguranță vor schimba modul în care percepem anumite situații din jurul nostru:

  • Factfulness – una dintre cele mai apreciate cărți de nonficțiune a anului. Super-veste: co-autoarea cărții, Anna Rosling Rönnlund, este speaker anul acesta la The Power of Storytelling (12 și 13 octombrie)!
  • Eating Animals – cartea lui Jonathan Safran Foer despre călătoria lui alături de alimentele care ajung în farfuriile noastre (recent ecranizată într-un documentar de Natalie Portman).
  • Excelentele cărți semnate de Steven Pinker și Michael Pollan cu siguranță ne vor face să înțelegem mai bine natura umană.

Subiectul educației ne preocupă în continuare, așa că noua carte semnată de Sir Ken Robinson și o carte foarte interesantă despre creierul adolescenților sunt aproape gata pentru a fi citite și în limba română.
Daniel Pink, Tom Peters, Scott Galloway și John Bargh ne vor ține la curent cu tot ce e relevant pentru îndeplinirea eficientă a activităților de zi cu zi. Antreprenorii și cei care se gândesc la un #sidehustle vor găsi inspirație în cele mai recente titluri semnate de Gary Vee, Chris Guillebeau și Eric Ries.
Publica Youngster va include versiunile următoarelor bestselleruri pe înțelesul celor sub 18 ani: Dilema omnivorului, povestea creatorului Nike – Shoe Dog – și excelenta Cum am ajuns aici.
În seria Victoria Books pregătim biografiile a câtorva nume mari din muzică, fotbal, film și Formula 1: Robbie Williams, Freddie Mercury, Jurgen Klopp, Robin Williams și Ayrton Sena.
În seria de nonficțiune creativă – Narator – îi vom regăsi pe David Sedaris și Leslie Jamison + extraordinara poveste a Tarei Westover, Educated.
Și, ca întotdeauna, ne rezervăm dreptul să strecurăm, pe ici, pe colo, surprize mai mici sau mai mari :)! #stayhungrystayfoolish #nonfictionrules

Cranston despre rolul din Breaking Bad

La garderobă pregătiseră o grămadă de boxeri albi mulați pentru mine. Purtasem astfel de boxeri timp de șapte ani în Malcolm in the Middle. Era hotărât să nu port așa ceva în Breaking Bad. Nu voiam să devină un articol de îmbrăcăminte care să mă caracterizeze.
I‑am mărturisit asta creatoarei de costume Kathleen Detoro. În scenariu scria că purtam boxeri albi mulați, dar, sigur, îmi putea face rost de niște boxeri normali.
Am căzut pe gânduri. Vince a scris că purtam boxeri mulați cu un scop. L‑am sunat.
— Vince, mai ții minte de ce ai scris că Walt poartă boxeri albi mulați?
— Nu mai știu. Mi‑am spus doar că ar fi o imagine amuzantă: un tip care conduce o rulotă doar în chiloți albi. Boxerii mulați sunt mai amuzanți decât boxerii normali.
Așa este, sunt mai amuzanți. De asta am ales să‑i port în Malcolm. Din întâmplare, eu eram următorul după ce băieții își probau hainele la garderobă. Am văzut câteva perechi de boxeri mulați albi pregătiți și mi s‑a părut logic ca Hal, un bărbat imatur, să poarte chiloți pentru copii. Îi alesesem pentru Hal. Dar Walt nu era Hal. Așa că de ce să port același tip de chiloți?

Alegerile, chiar și cele aparent minore, contează. Detaliile contează. Atunci mă gândeam la Walt și am realizat că boxerii mulați sunt un detaliu corect, o alegere adecvată, însă dintr‑un alt motiv: un bărbat în chiloți albi pentru copii poate fi amuzant, dar poate fi vrednic de milă.
Un personaj se construiește ca o casă. Fără o fundație solidă, fără o bază, ai încurcat‑o. Totul se va prăbuși. Un actor are nevoie de o calitate principală, de o trăsătură esențială pentru a înțelege un personaj. Totul se dezvoltă din acea sămânță.
Mi‑a fost greu să‑l înțeleg pe Walt mai întâi. Nu găseam o cale către esența lui. Era frustrant. Uneori, asta se întâmplă când abordezi prima dată un rol. Un personaj este dincolo de mine. Atunci trebuie să mă folosesc experiența mea de actor, bazată pe experiența personală, pe cercetare, talent și imaginație, și să încep să construiesc fundația. Fundația lui Hal am găsit‑o aproape imediat. Era frica. El este opusul lui Lois. Se teme să nu fie concediat, îi este frică de păianjeni, de înălțime. Când ceva nu mergea cum trebuie, Hal îți arăta ce anume nu funcționa corect. Era mai ușor de înțeles. După ce găseai caracteristica principală, porțile ți se deschideau. Înțelegeam restul mai repede. Walt era mai greu de citit. Walt era laconic. Așa că a durat mai mult. Am început să‑i pun mai multe întrebări lui Vince:
— De ce este profesor?
— Nu știu. Mama a fost profesoară. Iubita mea este profesoară. Am crezut că este o profesie potrivită pentru el.
M‑am gândit la asta. Walt era genial. Toți cei care i‑au fost alături în copilărie i‑au spus: limita e cerul. A luat doar note maxime. Era iubit de toată lumea. Profesorii, părinții, colegii, toți credeau că va ajunge cineva. Poți să‑ți alegi singur calea în viață. Poți să câștigi o mulțime de bani. Poți să descoperi tratamentul pentru cancer.
De ce nu a făcut aceste lucruri? De ce și‑a dat demisia de la Gray Matter Technologies, compania pe care a înființat‑o împreună cu prietenul său Elliot Schwartz, un proiect din care s‑ar fi îmbogățit? Se temea de eșec? Ce se întâmplă atunci când toată lumea din jur îți spune că ești predestinat să obții lucruri mărețe, că nu poți să dai greș, dar tu eșuezi? Este mai mult decât un eșec. Este o prăbușire. Este o catastrofă. Poate că Walt se temea de aceste lucruri. Poate că i‑a fost frică. Poate că a cedat.
Apoi am realizat cât de șiret a fost când a ales să devină profesor. De ce? Această meserie nu poate fi criticată. Putea să spună doar: „Nu am vrut să intru în lumea afacerilor. Vreau să transmit pasiunea mea generației următoare. Aceasta este vocația mea”. Pentru mulți, educația chiar este o vocație. Dar nu pentru Walt. El doar se ascundea. Dacă ar fi devenit șofer de camion, oamenii l‑ar fi criticat. Dar un profesor? De neatins.
Ceea ce nu ți se oferă ție, ca actor, trebuie să găsești de unul singur. Așa că am început să completez spațiile goale și asta m‑a condus către cauza principală a tuturor evenimentelor, la fundația lui Walt. Era deprimat. De asta nu reușeam să‑i găsesc centrul emoțional. Se închisese în sine. Nu era fricos. Nu era anxios. Nu era deloc. Fundația lui Walt era inerția. Depresia îi inhibase orice sentiment.
Normal, s‑a scris enorm despre depresie. Nu voiam să devin un expert. Sunt actor, nu psiholog. Însă, bazându‑mă pe cercetări, pe ceea ce gândisem și observasem – cred că părinții mei au suferit probabil de depresie –, mi‑am dat seama că depresiile se pot manifesta în două feluri.
Unul este dinăuntru spre exterior. Emoțiile se revarsă peste tot. Sub forma apatiei: Nu mă interesează nimic. Sau a furiei: Fosta mea soție mi‑a distrus viața. Sau a anxietății: Șeful meu mă va concedia.
A doua cale este să cobori în interior. Devii tăcut sau antisocial ori începi să iei medicamente inutile. Sau faci implozie. Asta s‑a întâmplat cu Walt. A făcut implozie și apoi, puf!, a devenit invizibil. Ducea o viață care nu lăsa urme.
După ce personajul mi se dezvăluie, tot restul se dezvoltă. Totul devine clar. Personajul nu mai este detașat de mine. Când sunt întrebat de la garderobă: „Ce părere ai de jacheta asta? De ochelarii ăștia de soare? De acești pantofi?”, eu știu toate răspunsurile. O cămașă Ralph Lauren? Nu. Fără mărci. Tipul ăsta se îmbracă de la Kmart. Sau de la Target, dacă vrea să se răsfețe. Așadar, să creăm această personalitate.
Majoritatea creatorilor de costume vor să lucreze cu materiale de calitate. Vor ca actorii să arate bine. Îmi imaginez că mulți actori vor să fie eleganți, fără să știe sau să realizeze că personajul lor nu poartă asemenea haine. Dar ar fi ridicol să îmbraci un personaj din clasa de mijloc în Louis Vuitton. Din fericire, creatoarea noastră de costume, Kathleen, era de acord cu mine în această privință.
Mă rad în cap, filmez nud, nu contează pentru mine. Este mult mai important pentru mine să tratez cinstit personajul pe care îl interpretez decât să mă dichisesc. Așa că m‑am pus în pielea lui Walt. M‑am îmbrăcat prost. Am luat în greutate. Fiecare aspect al lui Walt era o altă expresie a faptului că se dăduse bătut. Pantalonii largi de bumbac, jacheta de la Members Only, pantofii din piele întoarsă, coafura deplorabilă și mustața ridicolă. Boxerii albi mulați se potrivesc în această garderobă. Cu fiecare episod, Walt a căpătat mai multă încredere, am început să folosim lenjerie și îmbrăcăminte mai închisă la culoare. Însă, pentru început, boxerii mulați erau perfecți.
Cu toate că știam traiectoria generală a călătoriei lui Walt – de la bine la rău, de la domnul Chips la Scarface –, nu mi‑am imaginat vreodată cât de fascinant, cât de maiestuos și de convingător avea să fie serialul după cum avea să se întâmple în următoarele șase sezoane, cum avea să se schimbe totul.
Și nici nu m‑am gândit vreodată cât de dependenți vor deveni oamenii de serial, cât de obsedați. Privind în urmă, îmi dau seama că toate acestea au fost o parte a planului bine gândit al lui Vince. Capcana fusese pregătită de la bun început. Deși Walt nu mai avea grijă de el însuși, era totuși un familist, făcea tot ce putea, trăia de la un salariu la altul, ca atât de mulți dintre noi. La început, nu era un criminal, nu mai mult decât oricare dintre noi. Voia doar să lase ceva familiei lui înainte să fie răpus de cancer. Voia să părăsească această lume în condițiile pe care le alegea el.
Îți doreai să reușească. Apoi, dintr‑odată, asta însemna să‑ți dorești să reușească să facă și să vândă metamfetamină fără să fie prins. Apoi, o, Doamne!, l‑a omorât pe tipul ăla. Dar tipul voia să‑l omoare pe el. Normal, s‑a apărat. Ai fi făcut la fel în locul lui.
Până în momentul în care a lăsat‑o pe Jane, iubita lui Jesse, să moară, te zbăteai să scapi din acea capcană, însă era prea târziu, erai captiv. Îi căutai scuze. Erai evaziv, te întrebai: „Ce altceva putea să facă? Omoară sau lasă‑te omorât”. Te îndreptai spre abis.
Este ușor să faci pe moralistul când e vorba despre situații ipotetice, însă Walt se confrunta cu întrebări imposibile în timp real, iar tu, spectatorul, aveai acces la probleme lui. Erai în interior. Așa că simțeai ce simțea și el. Îl iertai, chiar dacă încălca legea, chiar și după ce a fost copleșit de dorința de a obține bani și putere. Chiar și după ce era clar că nu era motivat de grija pentru familia lui, ci de orgoliu.
Uneori făceam capcana mai atrăgătoare, te făceam să îl compătimești. Altă dată, doar te atrăgeam în capcană. Până când Walt a ajuns să otrăvească un copil, zona în care moralitatea era incertă a fost depășită, rămăsese doar o amintire încețoșată. Orice spectator în toate mințile ar fi trebuit să spună: „Naiba să‑l ia pe tipul ăsta. E nebun. E malefic”. Dar era prea târziu. Loialitatea publicului fusese câștigată.
Atât de mulți oameni mi‑au spus și încă îmi spun: „Te iubesc, dar te și urăsc”. Sau: „Te‑am urât. Dar nu puteam să mă abțin să nu‑mi doresc să reușești”.
Încercarea de a menține spectatorii descumpăniți, pregătiți să ne iubească și să ne și urască, necesita atenție, discuții și calcule meticuloase. Scena în care Walt o lasă pe Jane să moară? Nu așa a conceput‑o Vince Gilligan. Inițial, a crezut că Walt va fi un ucigaș mai activ, mai agresiv. John Shiban a scris episodul, iar Vince l‑a trimis studioului și televiziunii. Walt simțea numai dispreț față de Jane, deoarece îl făcuse pe Jesse dependent de heroină.
BREAKING BAD #212
„Titlu necunoscut” VERSIUNE PRELIMINARĂ 17.09.08
ÎN AFARA APARTAMENTULUI LUI JESSE — NOAPTEA TÂRZIU
Walt parchează în față. Donald l‑a ajutat să se răzgândească. S‑a întors ca să discute rațional cu Jesse. Bate la ușa din față:
— Deschide, vreau să vorbesc cu tine!
Niciun răspuns.
Walt înconjoară clădirea și se uită prin fereastra dormitorului: Jesse și Jane, întinși pe pat, spate în spate, sunt inconștienți din cauza heroinei. S‑a terminat cu „absolut niciun fel de droguri”. Walt clatină din cap, dezamăgit. Bineînțeles.
ÎN INTERIORUL APARTAMENTULUI LUI JESSE – DORMITOR – CONTINUARE
Walt bagă mâna prin gaura pe care a făcut‑o când a intrat prin efracție la sfârșitul episodului 11/2.
Deschide ușa și intră. Se așază pe marginea patului. Se uită la geanta de voiaj plină de bani.
Acum ce să fac? Să iau banii înapoi? Dacă fata este destul de nebună încât să cheme poliția și să le spună despre mine? Sau să le las banii și să plec o dată pentru totdeauna?
Lângă el, Jane începe să tușească. Scuipă un pic de vomă pe cearșafuri. (NOTĂ: rămâne inconștientă în tot acest timp.) Walt o privește pe Jane. Fața i se întunecă atunci când realizează: există o a treia cale. Întinde mâna și o atinge pe umăr. Un gest tandru, am putea presupune că vrea să o ajute. Până când, cu multă blândețe… o împinge pe Jane pe spate.
Walt se ridică și se trage în spate. Gravitația se ocupă de restul în timp ce voma lui Jane îi blochează traheea.
Gâl‑gâl‑GÂL!… gâl‑gâl… GÂL! GÂL!… GÂL!
În timp ce continuă să se sufoce, CAMERA SE MUTĂ LA: WALT, UCIGAȘUL, sprijinit de cel mai îndepărtat perete al dormitorului, o privește.
SFÂRȘITUL EPISODULUI
Când am citit prima dată scenariul, am fost șocat. Nu mai era cale de întoarcere după o asemenea faptă. Walt mai ucisese și în trecut, însă acțiunile lui violente puteau fi puse mereu pe seama instinctului de supraviețuire. Uciderea lui Jane l‑ar fi transformat într‑un criminal. Mai rău, chiar. Jesse era mai mult decât partenerul lui Walt, îi era ca un fiu. Iar Jesse o iubea pe Jane. Dacă Walt o rostogolea pe Jane pe spate, știind că avea să moară, asta ar fi fost cea mai diabolică trădare. Mi‑era teamă să nu ne pierdem spectatorii. Era greu să continui să susții un om care ar fi făcut așa ceva.
Nu am fost singurul șocat. Studioul și televiziunea au considerat că scena este un punct critic în involuția lui Walter White și erau îngrijorați că, în această fază destul de timpurie a transformării personajului principal – eram abia în al doilea sezon – o astfel de crimă ar fi făcut ca publicul să se întoarcă împotriva lui prea devreme și ar fi periclitat soarta serialului. Prea mult, prea devreme. I‑au comunicat aceste griji lui Vince, iar acesta a ascultat și și‑a dat seama că au dreptate. A creat o situație mai puțin malefică prin care Walt să fie implicat în moartea lui Jane.
Se știe că studiourile și televiziunile pot dilua procesul creativ cu notele lor. Deciziile sunt luate în comun, conservatorismul este la conducere. Însă niște perechi de ochi în plus care urmăresc intriga pot fi chiar utile și creatoare. În timpul filmărilor pentru Breaking Bad, studioul și televiziunea ne‑au ajutat să spunem o poveste mai bună.
Walt nu era un ucigaș cu sânge‑rece. Nu încă. Era doar un spectator neimplicat. A avut șansa de a o salva pe Jane, dar nu a acționat. A ezitat. Și a fost distrus.
Unul dintre lucrurile care au făcut serialul atât de convingător a fost lipsa unor limite etice clare. Nu existau puncte de turnură de necontestat. Și nici răspunsuri facile. Am lăsat povara alegerilor să atârne la fel de greu pe umerii publicului pe cât atârna și pe umerii lui Walt. Întrebarea implicită era: tu ce ai face dacă ai afla că mai ai doar doi ani de trăit? Ce ai face cu viața ta?
Cunoșteam perspectiva nuanțată a lui Vince asupra moralității când filmasem pentru Dosarele X. Totuși, în Breaking Bad, se ajunsese la un nivel cu totul diferit. Spectatorii trebuiau să decidă singuri ce acțiuni erau acceptabile, având în vedere circumstanțele, și ce anume era pur și simplu condamnabil. Cel mai probabil, nu era vorba despre un moment anume, ci despre o serie de situații în care nu mai empatizai cu anumite personaje, ci cu altele.
Pentru mine? Degradarea morală a lui Walt nu începe când o privește pe Jane cum moare. Nici uciderea lui Mike, partenerul temporar al lui Walt, nu este un punct de turnură. Pentru mine începe chiar din primul episod.
Walt are ghinion. Din punct de vedere emoțional, se află undeva într‑o zonă moartă și când se confruntă cu un prognostic final – doar doi ani de trăit – lasă totul să iasă la iveală: milă, furie, disperare. Pe măsură ce timpul se scurge, acele sentimente inițiale ard și lasă în urmă reziduuri toxice, un combustibil vâscos care îi permite să se comporte necugetat și arogant, să compromită tot ceea ce prețuia și să pună în pericol oamenii pe care îi iubește cel mai mult: familia sa.
Caracterul se formează și este dezvăluit când suntem supuși unor teste, când suntem forțați să luăm decizii sub presiune. Aceste teste ne pot face mai puternici sau ne pot evidenția slăbiciunile și ne pot distruge. Walt pică acest test. Înțeleg de ce: tentația, umilința, dorința de a simți că a trăit cu adevărat, de a se simți ca un bărbat adevărat, dorința de a părăsi lumea așa cum vrea el, de a‑și controla propriul destin. Indiferent din ce cauză, Walt dă greș.
Provocarea pentru serial și pentru mine, ca actor, a fost următoarea: cum putem justifica parcursul lui Walt, cum îl putem face credibil și familiar? Walt nu putea să se transforme brusc dintr‑un depresiv inofensiv într‑un nenorocit fără scrupule care otrăvește un băiețel. Răspunsul: o făceam treptat. Trebuia să ne mișcăm cu grijă, să ordonăm secvențele cu atenție. Să facem totul pe rând.
De aceea, serialul de televiziune a fost formatul perfect pentru această poveste. Într‑un film, ai fi fost obligat să faci salturi mari, să comprimi timpul și să trunchiezi poveștile. Această înghesuire a secvențelor ar fi compromis credibilitatea. Publicul l‑ar fi respins.
Ritmul în care a progresat Breaking Bad a fost intenționat. Treptat, am pus la încercare publicul tot mai mult. Dacă am pierdut spectatori? Probabil. Nu poți păstra fiecare spectator pe parcursul a șase sezoane. Însă foarte mulți ne‑au fost alături până la capăt. Audiența serialului a crescut exponențial de‑a lungul anilor, peste tot în lume. În Brazilia, în Germania, în Australia. Când am început, eram un serial‑cult. La sfârșit, eram de neoprit. Vindeau pălării Heisenberg, uniforma alter‑egoului întunecat al lui Walt, la tarabele din souq‑urile (n.t.: un souq (scris și souk) este un tip de piață sau bazar) din Maroc. Vindeau pernuțe cu silueta lui Heisenberg pe străzile din São Paolo. În New York puteai cumpăra zahăr candel colorat într‑o nuanță minunată de acvamarin, pentru a semăna cu produsul lui Walt, metamfetamina albastră. În Albuquerque, cineva a înființat o afacere de succes: transporta turiștii în locurile în care se filmase Breaking Bad. Fanii se duceau la „reședința White” din Albuquerque pentru a arunca pizza pe acoperiș, cum făcuse Walt într‑un episod. Vince a fost nevoit să facă o declarație publică prin care le cerea fanilor să nu‑i mai deranjeze pe Fran și pe Lois, sărmanul cuplu (care fusese atât de amabil și primitor cu toată lumea din distribuție și din echipa tehnică) care locuia acolo. „Nu este nimic amuzant, original sau fantastic în a arunca pizza pe acoperișul unei doamne. Pur și simplu, nu este amuzant. Au mai făcut‑o și alții. Nu ești tu primul.”

via GIPHY
Mania inspirată de serial nu avea termen de comparație. Povestea nu era pe placul tuturor, dar rareori am auzit pe cineva care să o urmărească cu neatenție, intermitent. Fanii se uitau la episod după episod, ore în șir. Apariția unor servicii de streaming, ca Netflix, le‑a oferit oamenilor șansa de a‑și injecta Breaking Bad direct în vene. Fiecare episod era continuarea directă a celui anterior și, înainte să‑și dea seama de ce se întâmplă, spectatorii terminau câte un sezon întreg în câteva zile. La un moment dat mi se părea că o întreagă națiune Breaking Bad era trează la trei dimineața, spunându‑și: ÎNCĂ UN EPISOD. Fanii au pierdut săptămâni întregi uitându‑se la serial și mulți dintre ei, insomniaci, au înnebunit puțin. Serialul își aducea publicul într‑o stare similară cu cea a lui Heisenberg: scăpat de sub control.
Sincer, când Vince mi‑a spus că voia să‑l transforme pe Walt din personaj pozitiv în personaj negativ, m‑am întrebat dacă spectatorii aveau de gând să accepte așa ceva. Până la urmă, nu doar că au acceptat. Au devenit dependenți.

via GIPHY
Fragment extras dinO viață în roluride Bryan Cranston. Credit foto sus: Sony Pictures Television.

Povestea ta, dinainte de a te naște

Katharina Vestre, în introducerea Cel dintâi mister. Povestea ta dinainte de a te naște, cea mai recentă carte din Co-lecția de știință:

Pe când aveam șase ani colecționam săpunuri de la hoteluri, mă jucam cu păpuși Barbie și purtam pantofi sport cu luminițe la călcâi. Gustul meu pentru filme era absolut banal și putea fi lesne rezumat drept „orice cu prințese”. Dar cartea favorită? Aceasta era Sarcina și nașterea: manual practic pentru toți viitorii părinți. Soră‑mea și cu mine o luaserăm de pe raft, frunzăriserăm partea despre regimul alimentar și ne opriserăm odată ajunse la pagina 70: Fătul, etapele de dezvoltare. Profund fascinate, am mers pe șirul acelor ilustrații cu o creatură mică ce creștea tot mai mult, gândindu‑ne totodată la frățiorul nostru, ghemuit în burtica mamei. Am văzut cum s‑a transformat dintr‑un animal primitiv și ciudat, cu coadă, într‑un bebeluș dolofan care abia dacă mai avea loc pentru mâini și picioare. Cum era posibil așa ceva?
Au trecut șaptesprezece ani până m‑am întors la această întrebare. Urmam o facultate de biochimie la Universitatea din Oslo și într‑o zi am rămas până târziu în bibliotecă, citind despre biologia celulei. Pe măsură ce mă apropiam de finalul capitolului, am observat o serie de imagini ce surprindeau modul în care se formează o mână; la început seamănă cu o labă de gâscă, apoi apar treptat și degetele. În legendă am citit că această transformare era determinată de sinuciderea în masă a celulelor – ceea ce înseamnă că, acum mulți ani în urmă, toate celulele dintre degetele mele au murit la comandă, lăsându‑mi mâna cu care scriu acum.
Mi‑am dat seama că acest detaliu nu fusese inclus în pagina 70: Fătul, etapele de dezvoltare. Imaginea pe care o văzusem la șase ani îmi spusese doar o mică parte a poveștii, fiindcă, de fapt, cum se transformă această micuță creatură? Ce se întâmplă în celule, în moleculele de ADN? Cum știe o mână că va fi mână, nu un picior sau o ureche?
În căutarea răspunsurilor, am început să sap prin cărțile din programă și prin articole de cercetare și n‑a trecut mult până când m‑am scufundat cu totul în ele. Înainte de vacanța de vară din 2015 am împrumutat de la Spitalul Universitar din Oslo trei tomuri uriașe de embriologie și le‑am luat cu mine în vacanța din Italia. De aici înainte, istoricul căutărilor mele pe internet a fost plin de ovule și fetuși. Google a tras propriile concluzii și a început să‑mi arate promoționale despre creme pentru bebeluși – n‑am nicio idee ce a făcut algoritmul lor din cercetările mele asupra musculiței de oțet, asupra dezvoltării sexului la viermii de mare și asupra rinichilor de pește. Dar avem cel puțin acest rezultat, cartea de față. Este o poveste despre rude îndepărtate, despre gemeni necunoscuți, placente periculoase și ciudate musculițe de oțet. Și o pot spune încă de pe acum – fără să îți dezvălui prea multe – că este în totalitate vorba despre tine. Lasă‑mă să‑ți povestesc despre începuturile vieții tale.

 
Cel dintâi mister spune povestea fiecăruia dintre noi, de la concepere până la naștere, de la primele diviziuni celulare primitive până la următoarele nouă luni, când, copii umani gata-făcuți, ne luptăm să ne facem drum spre lume. Autoarea, doctorand în Bioștiințe, are o abilitate incredibilă de a explica fenomene complexe într-o manieră atrăgătoare și ușor de înțeles. Este știință pe înțelesul tuturor, istoria științei, storytelling și educație publică de cea mai bună calitate. O carte fermecătoare, ilustrată, distractivă, amuzantă, accesibilă și plină de informații.
Credit foto sus: Åsmund H. Eikenes/ framtida.no

Leonardo da Vinci: geniul accesibil

După ce a scris biografiile extinse ale titanilor din lumea științelor, tehnologiei, ingineriei și matematicii (Steve Jobs, Albert Einstein (în curs de traducere) și Benjamin Franklin), Walter Isaacson și-a îndreptat atenția spre omul care i-a inspirat pe toți: Leonardo da Vinci. După 10 ani de muncă la această carte și pe baza a 7200 de pagini din uluitoarele carnete ale lui Leonardo și a noilor descoperiri despre viața și opera sa, Walter Isaacson țese o narațiune excepțională, asezonată cu reproduceri color și imagini captivante preluate din carnetele originale.

Inventatorul, pictorul, inginerul, sculptorul și arhitectul Leonardo da Vinci este întruchiparea minții universale, una care a căutat să înțeleagă întreaga creație, inclusiv felul în care ne găsim rostul în ea. Lumea a produs și alți gânditori, care au fost mai profunzi sau mai logici, iar mulți au fost mai practici, însă niciunul care să fie atât de creativ în atât de multe domenii. Unii oameni sunt genii într‑o anumită sferă, precum Mozart în muzică și Euler în matematică. Excelența lui Leonardo s‑a întins în discipline multiple, ceea ce i‑a dat o înțelegere profundă a tiparelor și întrepătrunderilor naturii. Curiozitatea sa l‑a împins atât de departe încât a devenit unul dintre cei câțiva oameni din istorie care au încercat să știe tot ce era de știut despre tot ce putea fi știut.
Și cu toate acestea, geniul lui Leonardo este de fapt unul în care ne putem regăsi fiindcă s-a bazat pe deprinderi pe care le putem îmbunătăți în noi înșine: curiozitatea și observația atentă.
Cea mai clară dovadă că el a fost mai degrabă om decât supraom este șirul de proiecte pe care le‑a lăsat neterminate. Printre ele s‑au numărat o machetă a calului pe care arcașii au făcut‑o praf, o scenă a Adorației și o pictură murală cu o bătălie care au fost abandonate, mașini zburătoare care nu s‑au ridicat niciodată de la sol, tancuri care nu au funcționat niciodată, un râu care nu a fost deviat niciodată și pagini de tratate extraordinare care s‑au adunat unul peste altul, nepublicate. „Spuneți‑mi dacă a fost ceva terminat cu adevărat vreodată”, a mâzgălit el în mod repetat, în fiecare carnet. „Spuneți‑mi. Spuneți‑mi. Spuneți‑mi dacă am făcut vreodată un lucru… Spuneți‑mi dacă a fost construit ceva vreodată.”
Evident, lucrurile pe care le‑a făcut au fost suficiente pentru a‑și dovedi geniul. Mona Lisa demonstrează de una singură asta, la fel cum o fac toate celelalte opere artistice excepționale și desene anatomice ale sale. Dar geniul său se vede și în planurile sale nepuse în practică și capodoperelor lăsate neterminate. Frizând fantezia cu mașinile sale zburătoare, cu proiectele hidraulice și cu dispozitivele militare, a imaginat ceea ce inovatorii aveau să inventeze secole mai târziu. Și refuzând să livreze lucrări pe care nu le perfecționase, și‑a asigurat reputația unui geniu în loc să fie considerat doar un maestru artizan. I‑a plăcut mai mult provocarea lansată de conceperea unui lucru decât sarcina de a duce la bun sfârșit ceva.
Curiozitatea și experimentarea fără astâmpăr ale lui Leonardo ar trebui să ne aducă aminte cât de important este să transmitem copiilor noștri nu doar cunoașterea primită, ci și dorința de a o pune sub semnul întrebării – de a fi imaginativi și, asemenea neadaptaților și rebelilor talentați din orice epocă, de a gândi diferit.
Iată un interviu al autorului cu Neil deGrasse Tyson:

Bill Gates: „Dată fiind fascinația mea pentru Leonardo, am citit multe cărți despre el de-a lungul timpului, dar nu am găsit niciuna care să acopere satisfăcător diversele fațete ale vieții și operei sale. Walter, un jurnalist și autor talentat, a făcut o treabă extraordinară. […] E ironic că un om care a trăit acum 500 de ani ne amintește de minunile vieții moderne.”

Fun fact: Paramount a preluat drepturile pentru ecranizare a cărții și se pare că Leonardo diCaprio va juca rolul lui Da Vinci.