Ce faci când te prinde furtuna în pădure? Bineînţeles că dacă prognoza arată astfel, este recomandabil să nu pleci deloc la drumeţie, dar dacă eşti prins de vreme rea, trebuie să acţionezi. Ce este cu vechiul proverb, „De stejar fereşte-te, fagul însă caută-l”? Se bazează pe observaţiile strămoşilor noştri, care au văzut stejari loviţi de fulger, niciodată însă fagi. Ce altceva să faci decât să cauţi adăpost sub aceştia din urmă?
Dar această presupusă protecţie este înşelătoare, pentru că fagii nu sunt nicidecum imuni la asemenea fenomene. Au o scoarţă netedă, pe care la precipitaţii puternice se formează un strat de apă care se revarsă ca un mic râu spre rădăcini. Uneori, în cazul unor ploi torenţiale, este atât de multă apă încât la baza trunchiului se formează o spumă albă. În schimb, stejarii au scoarţa aspră, crăpată. Apa care se scurge formează mii de mici cascade, „râul” este întrerupt mereu. Fulgerul caută mereu cea mai bună conductivitate, care în acest caz dispare. Sub scoarţă se află ţevile de apă ale arborelui, tuburi prin care, pe inelele exterioare, se asigură transportul dinspre rădăcini spre coroană. Aici loveşte fulgerul, dar conductele subţiri ca firul de păr nu sunt adecvate pentru încărcătura enormă şi crapă. În parte explozia fulgerului este atât de puternică, încât aşchii mari zboară prin aer ca nişte cuţite şi se înfig în arborii învecinaţi. La mulţi ani după aceea, pe stejarul lovit se mai vede un aşa-numit „jgheab al fulgerului”, iar pe vremuri acesta era socotit un semn că specia respectivă are efect de magnet. De fapt, posibilitatea de a fi lovit este egală la toţi arborii, decisivă este doar înălţimea. Evitaţi, aşadar, crestele munţilor şi nu vă adăpostiţi sub arbori foarte mari şi care se ridică peste acoperişul pădurii.
Mai des decât o furtună avem parte de o ploaie obişnuită. Ce să facem când începe să toarne şi nu avem nici haine de ploaie, nici umbrelă? Depinde de alegere, anume a arborelui sub care vreţi să vă puneţi. Pentru că, spre deosebire de credinţa populară în momentul când trăsneşte, în cazul de faţă există diferenţe importante între diferiţii arbori. Foioasele îşi întind ramurile drept în sus, ca apa să se scurgă şi să fie dusă de-a lungul trunchiului direct spre rădăcini. Deci stejarii şi fagii sunt adevăraţi colecţionari de apă şi de aceea sub ei este deosebit de neplăcut. În plus, la mult timp după reapariţia soarelui, din frunze cad picături, ceea ce a dat naştere vorbei „Sub foioase plouă mereu de două ori”.
Lucrurile stau altfel cu coniferele. Acestea îşi au originea în înălţimile nordului, deci în regiuni cu suficientă umiditate. Să strângi apă cu crengile nu este aici atât de important, mai complicat e cu căderile masive de zăpadă. Povara albă poate frânge coroane întregi. De aceea ramurile sunt orizontale şi îndoite în jos la capete. Dacă ninge mult, arborele poate pur şi simplu să-şi strângă „braţele” din cauza greutăţii crescânde şi astfel să aibă o siluetă mult mai suplă (văzută de sus). Şi când plouă? Multă apă se scurge de-a lungul ramurilor spre exterior, deci departe de trunchi. De aceea sub conifere este tot timpul foarte uscat, lucru de care vă puteţi folosi în cazul unei ploi intense. Cu cât sunteţi, de pildă, mai aproape de trunchiul unui molid, cu atât rămâneţi mai uscaţi. În regiunile noastre acest lucru este însă un dezavantaj pentru arbore, pentru că astfel iroseşte multă umezeală preţioasă. Dacă adăugăm la aceasta şi pământul comprimat cu utilaje, setea de vară vine chiar mai repede.
Dacă sunteţi într-o pădure de foioase, puteţi asculta prognoza meteorologică a păsărilor. Cintezoiul, de pildă, are mai multe strigăte în repertoriu. Pe cel obişnuit, de vreme frumoasă, îl puteţi reţine cu ajutorul unui stih, care redă silabele aproape corect şi pe care îl ştiu de la profesorul meu de biologie: „Bin bin bin ich nicht ein schöner Feldmarschall?” / „Nu sunt oare un feldmareşal frumos?”. Dacă se apropie ploaia, succesiunea frumoasă de sunete se transformă într-un „Treeeeci” meschin.
Vremea liniştită şi ceţoasă este înşelătoare. Hoinăreşti sub arbori mari şi falnici – ce se poate întâmpla? În schimb este foarte romantic şi misterios când, ca în poveşti, trunchiurile întunecate ba apar, ba dispar printre norii ceţoşi de aburi mişcători. În plus ceaţa atenuează toate zgomotele, aşa că îţi închipui că eşti singur cu natura. Dar când ceaţa este foarte deasă auzi din când în când un „bum” puternic. O bufnitură înfundată, ca şi cum ceva mare s-ar izbi de pământul din pădure. Şi asta se şi întâmplă. Sunt crengi groase cât braţul, care cad din coroanele arborilor falnici. Fără să bată vântul? Dacă s-ar fi dezlănţuit o furtună, nu ar fi fost de mirare, dar la o asemenea vreme liniştită nimeni nu se aşteaptă la pericol de moarte venit de sus. Cauza este marea umiditate a aerului. Crengile moarte, putrede, absorb picăturile de apă ca un burete. Stabilitatea lor este deja puternic afectată de ciuperci, bacterii şi larve de gândaci, pentru că micile organisme devorează neobosite lemnul şi lasă în urmă o rămăşiţă molatică. Umiditatea absorbită este picătura care umple paharul. Greutatea suplimentară suprasolicită resturile fragile de lemn – se rup şi creanga se prăbuşeşte.
Aşa-numitul „parfum rece” este un pericol mortal nu doar pentru voi, ci şi pentru arbori. Pentru că ce pare a fi un miros plăcut este de fapt brumă. Şi din nou îşi face apariţia ceaţa, însă de data aceasta la temperaturi sub punctul de îngheţ. Dacă o asemenea vreme durează mai multe zile, pe crengi se aşază tot mai multe cristale de gheaţă. Până când crengile groase se rup sau chiar arborele întreg crapă cu zgomot. E drept că un asemenea lucru se întâmplă aproximativ o dată la cinci până la zece ani. În schimb am văzut o singură dată în activitatea mea profesională de până acum pădurea îngheţată. O ploaie uşoară şi nevinovată s-a revărsat timp de trei zile la minus trei grade Celsius şi peste toată pădurea s-a aşternut o glazură de gheaţă de mai mulţi centimetri. Din cauza greutăţii, în special arborii tineri s-au îndoit, unii până la pământ, în timp ce coniferelor mai vechi li s-au rupt vârfurile şi s-au prăbuşit. Nu erau drumeţi, pentru că drumurile se transformaseră în gheţuşuri netede ca oglinda.
Cu toate acestea, pericolele sunt limitate pentru cei care fac drumeţii prin pădure şi nu ar trebui să fie mai mari decât cel de a fi lovit de fulger. Este deci ceaţa mai periculoasă decât furtuna? Nu, nici vorbă. Dacă nu mi-aş face nicio problemă să mă plimb pe ceaţă, pe furtună vă recomand categoric să rămâneţi acasă, pentru că arbori întregi se frâng şi cad.
Textul de mai sus este un fragment din cartea Pădurea: instrucțiuni de folosirede Peter Wohlleben.
