Căsătoria părinților mei a fost aranjată, iar asta m‑a fascinat întotdeauna. Sunt mereu indecis chiar și în privința lucrurilor mărunte și n‑aș putea să las astfel de decizii importante pe mâna altor oameni.
L‑am rugat pe tata să‑mi descrie experiența lui. A fost cam așa:
Le‑a spus părinților că e gata să se însoare, așa că familia lui a aranjat întâlniri cu trei familii vecine. Prima fată, a spus el, „era un pic prea înaltă“, iar a doua, „prea scundă“. Și apoi a cunoscut‑o pe mama. După ce a calculat rapid și și‑a dat seama că are înălțimea potrivită (în sfârșit!), au stat de vorbă cam 30 de minute și au hotărât că ar putea să meargă. O săptămână mai târziu se căsătoreau.
Și încă sunt căsătoriți – 35 de ani mai târziu. Au o căsnicie fericită, care e probabil mult mai bună decât a multor cupluri de albi, în vârstă, cărora nu le‑a fost aranjată căsătoria.Așa a hotărât tata cine avea să fie persoana cu care urma să își petreacă restul vieții. S‑a întâlnit cu câteva fete, le‑a analizat înălțimea și s‑a hotărât la una dintre ele, după ce au stat de vorbă vreo 30 de minute.
E ca și cum s‑ar fi dus la emisiunea de pe MTV, Next, și ar fi luat‑o în căsătorie pe mama. Acum, să vedem cum fac eu lucrurile, chiar și când e vorba despre decizii mai puțin importante. De exemplu, când a trebuit să mă hotărăsc unde să iau cina, când eram în turneu, la Seattle, în 2014.
Mai întâi, am trimis mesaje către patru dintre prietenii mei, care călătoresc mult, mănâncă în oraș și în a căror judecată cu privire la mâncare mă pot încrede. Cât timp am așteptat să îmi răspundă, am intrat pe site‑ul Eater, m‑am dus pe Heat Map, care conține cele mai noi și mai bune restaurante din oraș. M‑am uitat și pe „Eater 38“, ca să văd care este lista de pe site cu cele mai importante 38 de restaurante din Seattle. Apoi m‑am uitat pe comentariile de pe Yelp ca să văd ce părere au oamenii de acolo. M‑am uitat și pe un ghid online despre Seattle, din revista GQ. Am ales câteva restaurante pe baza diferitelor recomandări și am intrat pe paginile web ale restaurantelor ca să mă uit pe meniuri. În acel moment m‑am hotărât în funcție de ceea ce îmi era poftă, de distanță, dar și de ceea ce îmi spunea stomăcelul că ar vrea să mănânce.
Într‑un final, m‑am hotărât pentru Il Corvo, un restaurant italian care suna delicios: paste proaspete; doar trei tipuri de paste pe zi. Eram foarte entuziasmat, dar, din păcate, nu deschidea decât la prânz. Se făcuse destul de târziu, trebuia să ajung la spectacol, așa că am sfârșit prin a mânca un sendviș cu unt de arahide și banane, în autobuz. (A doua zi am mâncat de prânz la Il Corvo și a fost delicios)
Așa fac de cele mai multe ori când trebuie să iau o hotărâre. Fie că trebuie să mănânc, să călătoresc sau, Doamne ferește!, să cumpăr ceva, mă simt obligat să mă documentez foarte mult, ca să fiu sigur că iau ceea ce e mai bun.
Uneori însă, o astfel de mentalitate de tipul „am nevoie de ceea ce e mai bun“ nu e neapărat cea mai indicată. Aș vrea să pot să mănânc ceva care arată bine și să fiu fericit cu alegerea făcută. Dar nu pot. Problema e că știu că undeva așteaptă mâncarea potrivită pentru mine și atunci trebuie să mă documentez, oricât e nevoie, ca să o găsesc.
Uite care e chestia cu internetul: nu doar că ne ajută să găsim ceea ce e mai bun, dar ne‑a și indus ideea că există cel mai bun, pe care îl vom găsi doar dacă îl căutăm suficient de mult. Iată o scurtă listă de lucruri pentru care mi‑am pierdut între cinci și zece minute ca să mă documentez:
- Storcător electric pentru citrice (aștept să primesc răspunsul pe e‑mail. Sper că nu am dat‑o în bară, pentru că nu vreau prea multă pulpă de fruct în suc!)
- Taxidermie (am început prin a mă informa pentru căprioare și urși și am ajuns să citesc despre un frumos pinguin din Paris, pe nume Winston)
- La ce seriale să mai vegetez (The Americans, House of Cards sau Orphan Black? Răspunsul: le‑am văzut pe toate în timp ce îi spuneam editorului că stau și scriu la cartea de față)
- Geantă pentru laptop
- Husă pentru laptop
- Program care blochează internetul ca să nu‑mi mai folosesc laptopul așa de mult
- Muzee (e musai să arunc un ochi online înainte să conduc până acolo, nu?)
- Înghețată de vanilie (sunt o groază de dezbateri despre înghețată în comunitatea de fani).
Nu sunt singurul care împinge uneori lucrurile la extrem, dar trăim într‑o lume care ne spune că vrem și că merităm ceea ce e mai bun și că acum avem tehnologia să îl obținem. Gândește‑te numai la cât de populare sunt site‑urile care ne ajută să găsim tot ce e mai bun: Yelp, pentru restaurant; TripAdvisor, pentru călătorii; Rotten Tomatoes și Metacritic, pentru filme. Ce aș fi putut face, acum 20 de ani, ca să mă interesez de înghețata de vanilie? Să mă apropii relaxat de tipi grăsuți și să strunesc încetișor conversația spre înghețată, ca să văd ce părere au? Nu, mulțumesc.
Acum, internetul este prietenul meu grăsuț. E prietenul grăsuț al lumii întregi.
Dacă o astfel de mentalitate ne‑a influențat modul de a lua decizii, asta înseamnă că ne influențează și modul în care ne căutăm perechea, mai ales pe termen lung. Într‑un fel, asta s‑a întâmplat deja. Nu mai suntem generația care își dorește o căsnicie „suficient de bună“. Noi ne căutăm sufletul‑pereche. Și, chiar și atunci când ne căutăm sufletul‑pereche, divorțăm dacă începem să fim nefericiți.
Dacă îți cauți sufletul‑pereche, acum e timpul să o faci. Gândește‑te numai la infrastructura disponibilă, cu toate barurile, cluburile de noapte și restaurantele. Adaugă uriașa industrie de online dating. Gândește‑te și la faptul că oamenii se căsătoresc mult mai târziu acum și că își petrec primii 20 de ani într‑o primă maturitate, în care își explorează opțiunile romantice și au experiențe pe care generațiile trecute nici nu și le puteau imagina. Mergem la facultate, ne preocupăm de cariere, ne mutăm în orașe și țări diferite – ca tineri adulți, ni se oferă constant opțiuni romantice noi și excitante.
Chiar și inovațiile din ultimii ani sunt, pur și simplu, uimitoare. Stai la coadă și poți să te uiți la vreo 50 de fețe pe Tinder, în timp ce aștepți să cumperi hamburgeri. Asta înseamnă de 20 de ori mai multe persoane decât a întâlnit tata în călătoria lui spre mariaj.
Când ne gândim la toate astea, trebuie să admitem ceva esențial despre situația din prezent. Niciun grup din toată istoria speciei noastre nu a avut atâtea opțiuni romantice câte avem noi. În teorie, lucrurile stau grozav, nu? Mai multe opțiuni, mai bine, nu?
În fapt, nu e chiar așa ușor.
Barry Schwartz, profesor de psihologie la Swarthmore College, și‑a petrecut o parte importantă din carieră studiind problemele care apar odată cu abundența de opțiuni. Potrivit cercetării lui Schwartz, dar și altor specialiști în domeniul social, atunci când avem mai multe opțiuni ne simțim mai puțin satisfăcuți și uneori ne e mai greu să facem orice fel de alegere. Ideea asta a rezonat în cazul meu, mai ales când m‑am gândit la sandvișul cu unt de arahide și banane, din Seattle.
Gândirea lui Schwartz cu privire la alegere a devenit din ce în ce mai populară după ce și‑a publicat cartea The Paradox of Choice. Dar, timp de decenii, oamenii au crezut contrariul: cu cât avem mai multe opțiuni, cu atât cresc șansele noastre la fericire.
În anii 1950, cercetătorul care a făcut pionierat în domeniu, Herbert Simon, le‑a deschis drumul unor oameni ca Schwartz, aleagă cea mai bună opțiune. În general, a afirmat Simon, oamenilor și instituțiilor le lipsesc timpul, cunoștințele și dorința să caute ceea ce e „mai bun“ și se mulțumesc, în mod surprinzător, cu un rezultat mai puțin bun. E prea complicat să maximizezi, așa că ajungem să fim „satisficienți“ (un termen care combină „satisfied“ (satisfăcut) cu „efficient“ (eficient)).
Potrivit lui Simon, există două tipuri de oameni: cei care caută ceea ce e mai bun și cei care se mulțumesc cu ceea ce e mai bun (în original, „maximizer“ și „satisficer“). De exemplu, când e vorba să cumpăr taco, caut ceea ce e mai bun. Mă documentez serios, ca să fiu sigur că o să cumpăr cel mai bun taco pe care l‑aș putea găsi, pentru că, pentru mine, gustul de taco poate duce la experiențe complet diferite. Pe de altă parte, o persoană care se mulțumește cu ceea ce e mai bun va lua pur și simplu un taco atunci când vede o tarabă decentă, și asta e tot. Am mai mâncat taco cu astfel de oameni. Bucurați‑vă de mâncarea voastră de calitate proastă, rataților!
Dar când vine vorba să cumpăr benzină pentru mașină, mă mulțumesc cu ceea ce găsesc. Mă duc la cea mai apropiată stație de benzină, îmi umplu rezervorul cu cea mai ieftină chestie pe care o găsesc și plec naibii de acolo. Pare destul de aiurea pentru mașina mea, dar nu‑mi pasă deloc și nu văd nicio diferență de eficiență în raport cu calitatea benzinei. Scuze, Prius.
Dar pot să înțeleg faptul că există pe lume și „persoane care au mare grijă de mașini“ și care ar fi pur și simplu la fel de oripilate de comportamentul meu, așa cum sunt eu de alții, care nu dau importanță tipului de taco ales. Reacția mea e să vă spun: nu vă mai îngrijorați atâta de benzină, țicniților! Mai bine cheltuiți‑vă banii pe un taco bun, ca orice persoană normală.
Dar ceea ce sugerează Schwartz e că toate schimbările tehnologice, economice și culturale apărute după cartea lui Simon au modificat contextul în care facem alegerile. Datorită smartphone‑ului și internetului, opțiunile mele nu se mai limitează la ceea ce se găsește în magazinul în care ne aflăm. Acum putem să alegem în funcție de ceea ce se găsește în fiecare magazin, oriunde în lume. Spre deosebire de acum câteva decenii, astăzi avem mult mai multe oportunități să căutăm ce e mai bun. Iar acest nou context schimbă ceea ce suntem și modul în care trăim.
Am experimentat asta pe propria piele, cu ornamentele de Crăciun. De ce nu m‑aș mulțumi pur și simplu cu ceea ce e disponibil în materie de ornamente de Crăciun? Până la urmă, e vorba despre ceva standard. Globuri, instalație de pom etc. Ei, bine, dacă vei căuta un pic pe internet, o să găsești niște ornamente uimitoare: un DeLorean, din Back to the Future, niște dinozauri mici (!), un tip simpatic pe o motocicletă. I‑am comandat pe toți!
Nu m‑aș fi gândit la ornamentele astea, dacă nu ar fi fost internetul, care îmi permite să am multe opțiuni. Acum, standardele mele în materie de ornamente de Crăciun sunt foarte ridicate și vreau ceea ce e mai bun. Din păcate, din cauza unor întârzieri la transport, majoritatea ornamentelor comandate au ajuns la sfârșitul lui ianuarie, iar pomul meu de Crăciun a arătat super în februarie.
[…]
Atunci când sunt aplicate la dragostea modernă, efectele unor astfel de idei despre opțiuni sunt cam înspăimântătoare.
Dacă noi suntem generația cu cele mai multe opțiuni, ce se va alege de modul în care facem alegeri? Conform logicii lui Schwartz, probabil că ne căutăm „cel mai bun“ partener și, de ce nu, sufletul‑pereche. E posibil să îl găsim? „Cam câți oameni ar trebui să cunoști înainte să îți dai seama că l‑ai găsit pe cel mai bun pentru tine?“, a întrebat Schwartz. „Răspunsul e: fiecare persoană care îți iese în cale. Altfel cum vei ști că e cel mai potrivit? Dacă îl cauți pe cel mai bun, asta e rețeta pentru nefericire totală.“
[…]
Textul de mai sus este extras din capitolul 4 al cărții Dragostea modernă de Aziz Ansari. Credit foto: Time.com