La începutul anilor 1990, chiar în primul an de studiu la Facultatea de Drept, am avut ocazia să întâlnesc un grup de adepți ai libertarianismului (în mod surprinzător, de origine franceză). Aceștia m‐au îndreptat către autori precum Karl Popper și Friedrich Hayek și mi‐au dat o bază teoretică pentru dragostea de libertate care mă însuflețea după anii grei ai comunismului care abia trecuseră. Deși am fost un pic sceptic la început în legătură cu credința nemărginită și de nezdruncinat a adepților acestei doctrine în piețe și în abilitatea acestora de a rezolva aproape orice problemă, încetul cu încetul am acceptat eficiența piețelor ca dogmă. La urma urmei, privită în opoziție cu sistemul totalitar din care tocmai ieșisem, acțiunea piețelor părea nu doar benignă, ci chiar benefică și, moralmente, cea mai justificată formă de guvernare a relațiilor economice dintr‐o societate și chiar a relațiilor sociale în ansamblu (cei care au citit Atlas a ridicat din umeri a lui Ayn Rand vor înțelege mai bine la ce mă refer). Dar, sper să fiți de acord, tocmai această antiteză a contrariilor duce la dogmatizare.
Problema cu dogma este că are o relație delicată cu adevărul. Orice dogmă care se respectă, ca orice teorie bună, are, desigur, abilitatea de a explica o bună parte din subiectul pe care îl adresează. Dar tinde să ignore lucruri relevante care nu se încadrează în puterea sa de predicție și, prin aceasta, se îndepărtează de adevăr. La fel se întâmplă și cu dogmele economiei clasice. În ceea ce privește teoria piețelor eficiente, de pildă, orice amator în piața de capital ar face bine să ia aminte. Există multe persoane care află pe propria piele cât de greu este să prezici mișcarea piețelor. Sunt însă și unii care nu cred în ea și reușesc să „învingă piața“ în mod consecvent, pe perioade lungi – să le spunem Warren Buffett & co.
Schimbarea de atitudine pe care am făcut‐o personal în cei mai bine de 20 de ani de la primul contact cu libertarianismul a fost aceea că am început să văd lucrurile un pic mai nuanțat, fără a‐mi abandona credința foarte fermă în piețe. Aș zice că, în felul acesta, m‐am lepădat de dogmă și am găsit o credință mai flexibilă, mai apropiată de adevăr. Este evident că piețele funcționează mai bine decât orice sistem de control centralizat, dar nu este la fel de evident că în lumea reală întâlnim piețele idealizate din manualele de economie. Admir piețele, dar îl admir și pe Warren Buffet. Acesta este locul unde mă situez în prezent, din punct de vedere intelectual.
Lecturile pe care le‐am făcut în ultima vreme, începând cu Gândire rapidă, gândire lentă a lui Daniel Kahneman și continuând cu volumul de față, îmi oferă un nou cadru de referință pentru reflecția legată de chestiuni economice. A ține seama de anumite prejudecăți ale oamenilor atunci când încerci să prezici comportamentul lor economic pare astăzi un lucru evident, dar care a avut nevoie de câteva decade pentru a deveni evident. 
Acest volum vă dă ocazia să urmați evoluția istorică a ideilor behaviorismului economic și, prin aceasta, să vă familiarizați cu acest sistem de gândire într‐un mod antrenant, plin de culoare și într‐un context personal. Nu veți găsi aici o mare teorie unificatoare, care să înlocuiască macroeconomia clasică – Richard Thaler recunoaște el însuși că gândirea de tip behavioral încă nu a permeat suficient macroeconomia. Dar poate veți avea ocazia să vă mai apropiați un pic de adevăr în legătură cu modul în care percepeți anumite fenomene economice și să vă amuzați pe parcurs.
Marian Dinu este Managing Partner DLA Piper Dinu, iar fragmentul de mai sus face parte din prefața cărții Comportament inadecvat, de Richard Thaler.
