Deseori îi auzi pe oamenii de succes sfătuindu‐i pe alţii să‐şi urmeze „pasiunea“. Acest sfat pare complet rezonabil când îl auzi pentru prima oară.
Se presupune că pasiunea îţi va da multă energie, un înveliș rezistent la respingeri şi o tenacitate aparte. Pe deasupra, oamenii pasionaţi sunt mult mai convingători decât ceilalţi.
Toate acestea sunt lucruri bune, nu?
Iată contraargumentul: când lucram ca ofiţer de credite comerciale la o bancă importantă din San Francisco, şeful meu m‐a învăţat că nu e niciodată indicat să‐i dai un credit unei persoane care‐şi urmează pasiunea. De exemplu, nu e avantajos să‐i dai bani unui împătimit al sportului care deschide un magazin sportiv generalist doar fiindcă îl entuziasmează orice ţine de lumea sportului. Acel individ nu o s‐o scoată la capăt, indiferent de pasiunea care‐l motivează. Afacerea sa nu are un fundament solid.
Şeful meu la vremea respectivă, care lucrase în domeniul creditelor bancare de mai bine de 30 de ani, spunea că clienţii ideali pentru credite sunt cei care nu au nicio pasiune, ci doar o dorinţă de a munci serios într‐o afacere care rentează pe foaia de calcul. Poate că un client vrea să deschidă o curăţătorie sau să investească într‐o franciză de fast‐food – afaceri plicticoase de felul acesta. Ei sunt oamenii pe care pariezi. Împrumuturile vor merge spre cei care rezistă în domeniul lor, nu spre cei care îşi iubesc slujba.
Deci cine are dreptate? Este pasiunea o unealtă eficientă pentru obţinerea succesului sau rămâne o sursă de iraţionalitate?
Ipoteza mea este că oamenii pasionaţi sunt mai predispuşi să‐şi asume riscuri foarte mari pentru scopuri nerealiste, aşa că sunt mult mai multe probabilități de eşec şi de succes fulminante printre cei pasionaţi. Un om care şi‐a urmat pasiunea şi a pierdut nu va avea ocazia să ne sfătuiască pe noi toţi ceilalţi. Dar oamenii care au ajuns la succes prin pasiune scriu zilnic cărţi şi acordă interviuri în care vorbesc despre secretul reuşitelor lor. E firesc ca aceşti câştigători să‐şi dorească să te convingă că succesul lor se datorează unor înzestrări de care numai ei au dat dovadă, dar, în acelaşi timp, ei îşi doresc să rămână oarecum modeşti. Nu poţi fi modest spunând: „Succesul meu se datorează faptului că sunt mult mai inteligent decât o persoană cu inteligenţă medie“. Dar e uşor să spui că pasiunea e cea care ţi‐a alimentat succesul, deoarece toată lumea este preocupată de un lucru sau altul. Pasiunea pare mai accesibilă. Dacă nu eşti o persoană inteligentă, nu prea ai ce să faci în această privinţă, dar pasiunea e o trăire pe care o poate avea oricine în circumstanţele potrivite. De aceea pare atât de democratică. E talentul celor mulţi.
În plus, pasiunea este, în mare măsură, o tâmpenie.
E simplu să te entuziasmezi în faţa unor lucruri care funcţionează, iar această împrejurare distorsionează percepţia noastră cu privire la importanţa pasiunii. Am fost implicat în multe iniţiative antreprenoriale pe parcursul vieţii mele şi, la început, fiecare dintre ele mi‐a stârnit entuziasmul. Poate că acel sentiment poate fi numit pasiune. Încercările care nu au avut succes – adică aproape toate – mi‐au redus pasiunea pe măsură ce eşuau. Puţinele încercări care au dat roade au devenit, cu timpul, mai captivante.
De exemplu, când am investit într‐un restaurant împreună cu un partener, pasiunea mea pentru această afacere era ridicată. În prima zi, când clienţii stăteau la rând ca să intre în local, eram şi mai entuziasmat. În anii care au urmat, deoarece afacerea pierdea teren, pasiunea mea s‐a transformat în frustrare şi exasperare. În fond, pasiunea dispăruse.
Pe de altă parte, ideea benzilor desenate Dilbert a apărut ca o altă schemă de îmbogăţire pe care eram dispus să o încerc. Când au început să apară semne ale succesului, pasiunea mea pentru benzile desenate s‐a amplificat, deoarece mi‐am dat seama că acesta ar putea fi biletul meu câştigător. Retrospectiv, am impresia că proiectele în care m‐am implicat cel mai pasional sunt, totodată, cele care au dat rezultate. Obiectiv vorbind, pasiunea mea era direct proporţională cu nivelul succesului pe care‐l obţineam. Succesul determină pasiunea mai mult decât este determinat de ea.
Pasiunea poate fi şi un indicator al talentului. Noi, oamenii, tindem să ne bucurăm de lucrurile la care ne pricepem, aşa cum ne displac lucrurile la care suntem incompetenţi. De asemenea, suntem destul de capabili să anticipăm la ce ne vom pricepe înainte să încercăm. Am fost înnebunit după tenis din prima zi în care am ţinut în mână o rachetă, şi am jucat acest sport toată viaţa mea. Dar am şi intuit într‐o clipă că este genul de sport la care m‐aş descurca, spre deosebire de baschet sau fotbal. Aşa că, uneori, pasiunea este un efect al faptului că ştii că te vei pricepe la un anumit lucru.
Nu suport să lucrez în vânzări, dar ştiu că simt în acest fel deoarece nu sunt deloc capabil să fac vânzări. Dacă aş fi un om de vânzări foarte bun sau dacă aş avea potenţialul să devin unul, probabil aş avea o pasiune pentru acest domeniu. Iar oamenii care ar observa că am succes ar presupune că pasiunea este cea care l‐a făcut posibil, în loc să considere că pasiunea este un simplu indicator al talentului meu.
Dacă vei întreba un multimiliardar care e secretul succesului său, s‐ar putea să‐ţi spună că pasiunea e acest secret, pentru că ăsta este un răspuns seducător şi îndeajuns de modest. Dar după câteva pahare, eu cred că ar spune că succesul său este un amestec de dorinţă, noroc, efort suţinut, determinare, inteligenţă şi apetit pentru riscuri.
Aşa că poţi uita de pasiune atunci când te gândeşti cum să obţii succes în ceea ce faci.
În capitolele care urmează, voi descrie câteva metode care au funcţionat pentru mine în a‐mi spori energia de lucru.
Ştii deja că, atunci când ai energia potrivită, faci mai bine orice îţi propui, la studii, la muncă, în sport sau în viaţa ta personală.
Energia e benefică. Pasiunea e supraevaluată.
Fragment extras din cartea Cum să eșuezi la aproape orice și totuși să câștigi la scară mare de Scott Adams, creatorul benzilor desenate Dilbert.
Copyright © Publica, 2014, pentru ediția în limba română.
