Am un prieten artist, care uneori susține un punct de vedere cu care nu sunt de acord. Ridică o floare și spune: „Uite cât e de frumoasă”, iar eu încuviințez. După care spune: „Eu, ca artist, pot să văd cât de frumoasă este o floare. Dar tu, ca savant, o rupi în bucăți și ea devine ternă”.
Eu cred că este o idee destul de țicnită.
În primul rând, frumusețea pe care o vede el este accesibilă și altora – printre care cred că mă număr și eu. Deși s‐ar putea să nu fiu atât de rafinat din punct de vedere estetic pe cât este el, pot să apreciez frumusețea unei flori. Dar, în același timp, eu văd în floare mult mai multe lucruri decât vede el. Îmi pot imagina celulele dinlăuntrul ei, care au și ele frumusețea lor. Există frumusețe nu numai la dimensiunea de un centimetru; există, de asemenea, frumusețe și la o dimensiune mai redusă.
Sunt complicatele acțiuni ale celulelor și celelalte procese. Faptul că nuanțele coloristice din floare au evoluat ca să atragă insectele în vederea polenizării este interesant; asta înseamnă că insectele pot să vadă culorile. De aici se mai naște o întrebare: există acest simț estetic pe care‐l avem noi și în forme inferioare de viață? Sunt tot felul de întrebări interesante, născute din cunoașterea științei, care doar adaugă ceva înfiorării, misterului și admirației stârnite de o floare. Această cunoaștere nu face altceva decât să le aducă ceva în plus. Nu pricep cum ar scădea ceva din ele.
Richard Feynman – Ce-ți pasă ție de părerile altora?