Idei a-sortate

Asortăm cărțile bune cu articole interesante pe care le găsim online și le accesorizăm cu noutăți din planul nostru editorial. Pentru a fi mai inspirați în îndeplinirea activităților noastre, iată câteva dintre cele mai recente link-uri care ne-au atras atenția:

Centimetru Musai list
 

  • E început de an, deci probabil toți discutăm o strategie, un buget sau planuri pentru 2014. Ce facem când trebuie să prezentăm ceva fără ajutorul unui suport grafic? Scott Berkun, autorul Confesiunile unui vorbitor public ne oferă câteva sfaturi pentru prezentări memorabile.
  • Holacracy – un termen nou în clădirea Zappos, compania a cărei istorie stă la baza cărții Cum să livrezi fericire: Tony Hsieh va restructura formatul actual al companiei, lăsând 1500 manageri fără un titlu oficial. Despre același subiect, și aici.
  • Tot în zona de cultură organizațională, cei de la 37signals au câteva idei inovatoare. Ei sunt și autorii cărții Rework și în curând va fi disponibilă în limba română și a doua lor carte: Remote.
  • Obiceiurile antreprenorilor – o serie de interviuri cu antreprenori – mai mult sau mai puțin zen – găzduite de Leo Babauta, autorul Mai mult cu mai puțin.