Mi-aş fi dorit să o citesc doar eu.
Există o teorie în care eu cred foarte tare. Cred că ajutându-i pe cei din jurul tău, indiferent de modul în care o faci, te ajuţi de fapt şi pe tine. Că dincolo de satisfacţia pe care o obţinem atunci când facem un bine, printre motivele pentru care facem asta poate fi şi certitudinea că acel bine se va întoarce la un moment dat. Sigur, nu o facem cu gândul că va veni un moment în care vom putea cere înapoi, dar faptul că mai totdeauna se întâmplă poate fi văzut ca un…bonus. Un fel de “punct karmic”, dacă vreţi.
Numărându-mă printre oamenii care au simţit pe propria piele cât de valoroasă este informaţia, mă regăsesc adesea recomandând cărţi care mi se par foarte bune. Îmi place să cred că uneori “ajut” un om să se simtă bine în vacanţă, recomandandu-i o carte relaxanta, alteori îi spun cuiva despre o carte care conţine informaţii ce i-ar putea dubla cifra de afaceri a propriei firme, în câteva luni. Ofer informaţii şi recomand cărţi fiindcă vreau să ajut.
Uneori însă, rar, îmi vine greu să fac asta, în special din cauză că multe dintre recomandările mele sunt publice. Şi, culmea, cărţile pe care îmi vine cel mai greu să le recomand sunt cărţile de business sau marketing pe care le găsesc excepţionale. Motivul? Simplu! Şi concurenţa, şi potenţialii viitori concurenţi îmi citesc recomandările, nu doar cei pe care vreau să îi ajut. Iar cărţile ca Buzz Marketing sunt cele pe care ţi-ai dori să le fi citit doar tu.
Când încep să citesc o astfel de carte şi, în general după primele 20 de pagini, îmi dau seamă cât e de tare, primul lucru pe care îl fac este să îmi deschid PDA-ul, să văd dacă pot anula din întâlnirile din ziua respectivă şi să îmi setez un reminder care să îmi amintească, peste câteva ore, să mai şi mănânc. Fiindcă ştiu că trebuie să o parcurg cât de repede pot. E suficient de grav faptul că Buzzmarketing există în librării şi că oricine (inclusiv concurenţa) o poate cumpără, nu îmi pot permite să aştept să o şi termine de citit înaintea mea.
Marketing is war
Pe scurt, Mark Hughes scrie 300 de pagini despre marketingul rumorii, cum a fost el tradus în limba romană. Personal, prefer varianta americană, care dă şi titlul cărţii. Buzz marketingul este despre viralitate, despre cum să generezi idei care vor face ocolul lumii. Îmi este foarte drag conceptul, iar cei care au preferat (sau au fost nevoiţi) întotdeauna să facă marketing de guerrila probabil că deja zâmbesc, fiindcă ştiu ce voi spune.
Marketingul e război. Cine va spune altceva, nu face marketing. Dacă nu ai competitori direcţi, te lupţi cu piaţa, să o educi. Dacă ai, te lupţi cu industria. Uneori, luptele adevărate se dau în interiorul firmei, alteori realizezi că cea mai dură campanie de marketing a vieţii tale nu se va termina niciodată, fiindcă e cea în care te lupţi cu tine. Marketingul e război, iar războaiele costă bani. De obicei, mulţi.
Îmi este dragă ideea de „buzz marketing” fiindcă propune înlocuirea acestor costuri ale unui război, cu folosirea puţinelor resurse pe care le ai pentru a genera scântei. Hughes demonstrează pe tot parcursul cărţii validitatea credinţei sale principale: că buzz marketing-ul, spre deosebire de marketingul clasic, îţi cere să gândeşti peste medie, nu să cheltuieşti peste medie.
Buzz marketing e o combinaţie bună de know-how şi informaţii de cultură generală (care ţin totuşi mai mult de zona de business). Vreţi să ştiţi secretul din spatele războiului dintre Pepsi şi Coca-Cola? Nu, nu povestea care apare în toate cărţile de marketing, ci modul în care acest război a fost pornit şi alimentat. Poate sunteţi şi voi curioşi să aflaţi cum s-a lansat Britney Spears în muzică. Nu a fost o întâmplare, nu a fost pur şi simplu “descoperită” iar carieră sa a trecut prin mai multe puncte decisive. Şi ea, ca multe alte personalităţi, este în mare parte un produs al marketingului. Al buzz-marketing-ului.
Underpromise-overdeliver. Not anymore.
Mark Hughes a înţeles că vechea sintagmă “underpromise-overdeliver” e expirată. Fiindcă a promite mai puţine decât poţi face poate însemna că nu vei apuca “să trăieşti” suficient de mult pentru a arăta targetului adevărata ta capacitate. De câţiva ani, underpromise-overdeliver s-a transformat în overpromise-overdeliver. Promite multe şi livrează şi mai multe decât ai promis! Iar Hughes exact asta face. Începe cartea setând aşteptări foarte ridicate şi reuşeşte să le depăşească.
“Eu m-am confruntat cu frica nimicitoare pe care ţi-o da conştientizarea faptului ca poţi lăsa patruzeci de oameni pe drumuri dacă marketingul tău nu funcţionează. Doar în momentul în care ai totul de pierdut înţelegi cu adevărat necesitatea de a gândi altfel.“
* Cronica preluata de pe www.bookblog.ro.