Top vânzări Publica la Gaudeamus 2023

Mulțumim pentru vizitele la standul de la Romexpo sau pe site-ul editurii în perioada 22–26 noiembrie. Sperăm ca titlurile alese să fie folositoare, iar dacă ați achiziționat cărți pentru cadouri, atunci sperăm că vor fi primite cu bucurie!
Iată topurile vânzărilor, la stand și online:
  1. Revoluția glucozei de Jessie Inchauspé (aka Glucose Goddess). Poate una dintre cele mai simpatice relatări auzite la târg este cea în care opt persoane din zece aflate la o masă în cadrul unui eveniment de business au realizat că au același obicei: să mănânce întâi legumele, apoi proteina, apoi carbohidrații. Cool, nu?
  2. Dopamina continuă să fie una dintre preferatele publicului; pe bună dreptate, zicem noi 🙂
  3. Cartea Metoda Glucose Goddess urcă pe podium și la al doilea târg de carte la care este prezentă!
  4. Se pare că Jonah Berger, deși nu e magician, a rostit suficiente Cuvinte magice încât să ajungă printre preferatele cititorilor.
  5. Forma de milioane a lui Novak Djokovic ne face curioși să-i aflăm secretul; deși cartea Dieta câștigătoare a apărut în 2013 iar între timp Nole mănâncă vegan, cartea expune detalii despre copilăria lui și începuturile sale în tenis, precum și perioada în care și-a identificat intoleranța lui la gluten și călătoria spre o dietă care să-l ajute, nu să-l împiedice, să facă performanță.
  6. Ne bucurăm că una dintre cărțile noastre din Co-lecția de știință este recomandată de profesori; dorim, pe această cale, să-i informăm că au venit elevii să cumpere O să râzi, totul e chimie!
  7. Noua noastră carte de educație financiară Pur și simplu continuă să cumperi îi va învăța pe cititori cum să economisească și cum să investească.
  8. Cartea limitelor de la Melissa Urban, cunoscută comunității Whole30, ne oferă sfaturi foarte utile, pentru relații mai bune cu toți cei cu care interacționăm. Mai ales atunci când vrem să stabilim niște limite sănătoase.
  9. Iar Michael Bungay Stanier ne învață cum să ne îmbunătățim relațiile profesionale în noua sa carte: Cum să lucrezi cu (aproape) oricine. Biografia Eu sunt Zlatan a fost și ea printre preferatele vizitatorilor la stand.
  10. Și se pare că topul se încheie cu interese similare celor cu care l-am început: cartea The Food Mood Connection ne ajută să alegem alimentele care ne pot influența în bine dispoziția.

Topul online este alcătuit de cititorii care nu au avut cum să ajungă la standul de la Romexpo și cu care ținem legătura constant de-a lungul anului (abonați la newsletter sau pe social media), astfel că probabil aceasta este explicația unui top care conține, cu mici excepții, cele mai recente titluri:

  1. Cartea limitelor de Melissa Urban
  2. Pur și simplu continuă să cumperi de Nick Maggiulli
  3. Cum să lucrezi cu (aproape) oricine de Michael Bungay Stanier
  4. Ghid de mobilare de Frida Ramstedt
  5. Cântecul relevanței de Seth Godin
  6. Cuvinte magice de Jonah Berger
  7. Fii mai deștept decât creierul tău de Daniel Willingham
  8. Era capitalismului de supraveghere de Shoshana Zuboff
  9. De gardă-n noaptea de Crăciun de Adam Kay
  10. Tenacitatea copacilor de Peter Wohlleben

Lecturi folositoare să avem și o mini-vacanță plăcută!