Coordonate: vineri 12 decembrie. Ora 19:00. Mansarda librăriei Bastilia (Piața Romană, 5).
Vă invităm cu drag să participați la întâlnirea cu scriitorul american David Sedaris și, în același timp, la evenimentul de lansare a traducerii în limba română a cărții de eseuri autobiografice – În pielea goală. Evenimentul va include un dialog al autorului cu Cristian Lupșa, editor Decât o Revistă, o sesiune de întrebări și una de autografe.
David Sedaris a devenit unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani, grație umorului sarcastic și a spiritului critic incisiv. Priceperea cu care analizează eufemismul cultural și corectitudinea politică dovedește că Sedaris este pe drept numit un maestru al satirei și unul dintre cei mai fini observatori ai condiției umane actuale.
David este autorul best sellerurilor The Barrel Fever și Holidays on Ice, dar și al unei colecții de eseuri biografice care au ajuns în topul vânzărilor imediat după publicare – În pielea goală, Me Talk Pretty One Day și Dress Your Family in Corduroy and Denim. Cărțile sale au fost tipărite în 7 milioane de exemplare și traduse în 25 de limbi.
Cartea În pielea goală este prima carte semnată de David Sedaris și tradusă în limba română, în seria Narator a editurii noastre.
Prin seria Narator ne-am propus să promovăm autenticitatea și să aducem poveștile de viață, tulburătoare ori amuzante, în lumina tiparului. Încurajăm, de asemenea, povestașii autohtoni să ne trimită istoriile care le-au marcat biografia, iar noi o să-i transformăm în autori-naratori.
#sedarislabucuresti #autornarator