Iată o parte dintre cărțile la care lucrăm momentan și care vor ajunge curând la cititorii interesați de nonficțiune.
Suntem mulțumitori pentru un an plin, în care am publicat 47 titluri noi de nonficțiune: unele dintre cele mai așteptate titluri de strategie de business, de popularizare a științelor, de nonficțiune creativă, titluri apreciate din domeniul educației, a științelor sociale și de dezvoltare personală.
Iată topul vânzărilor Publica la #GaudeamusOnline2021.
— Știi foarte bine… nimeni nu va vorbi cu tine, ți‐e clar, da? Împungeam câte-o bucățică de salată la un restaurant cu specific pescăresc din Cambridge, statul Massachusetts, la începutul lui septembrie 2017, dându-mi toată silința să conving un matematician britanic pe nume Nick Patterson să-și dea drumul la gură despre fosta companie unde lucrase, Renaissance Technologies.
O parte din planul editorial pentru cea de-a doua jumătate a anului 2021: ce pregătim pentru publicare.
Când era copil și stătea întins în pat, tatăl meu auzea avioanele trecând. Era zborul de întoarcere. Apoi, în primele ore ale dimineții, plecând înapoi spre Germania. Asta se întâmpla în Kent, Anglia, la câțiva kilometri sud-est de Londra. Tata se născuse în 1934, ceea ce însemna că avea 5 ani când a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial. Kent era denumit de englezi Bomb Alley, pentru că era comitatul britanic peste care zburau avioanele de război germane în drumul lor spre Londra. În anii aceia, dacă un bombardier își rata ținta sau îi mai rămâneau bombe, nu era ceva ieșit din comun să le arunce pur și simplu oriunde pe drumul de întoarcere. Într-o zi, o bombă rătăcită a aterizat în grădina din spatele casei bunicilor mei.
În calitate de consultant în brandingul global, se pare că sunt angajat de companii pentru a crea și a repara branduri. Dar în nouă cazuri din zece mă trezesc că devin un fel de agent de schimb în cadrul organizației, care să aducă la lumină și să rezolve orbirea și lipsa de comunicare din corporație, marile probleme ale serviciului clienți, ale unor produse care nu au niciun sens sau care nici măcar nu funcționează, ale unor ambalaje care ne scot din minți, precum și lipsa generală de intuiție, fie ea offline sau online.
Sentimentele sunt primele pe care le percepem când ne trezim și ultimele pe care le simțim înainte să adormim. Pofta de mâncare, dorința de mișcare, cheful de sex. Bucuria pe care ne‐o aduc familia, muzica sau o idee grozavă. Teama care ne face să fim prudenți când traversăm strada și supărarea pe care ni le provoacă nedreptatea, șansele ratate sau metroul. Durerea surdă pe care o simțim în burtă când pierdem pe cineva drag. Neliniștea care ne încețoșează rațiunea înaintea primei întâlniri. La fiecare întâmplare, la fiecare gând, la fiecare decizie sunt părtașe și sentimentele.
An nou, plan editorial nou. Vă invităm să dați paginile împreună cu noi la noi titluri interesante de nonficțiune: știință, psihologie și științe sociale, memorii de neuitat și cărți de business relevante.
Au trecut 40 de ani de la asasinarea lui John Lennon, 50 de ani (oficial) de la separarea Beatleșilor și 60 de ani de la povestea trupei în Hamburg; în plus, este anul în care John ar fi împlinit 80 de ani – pare momentul potrivit să ne gândim din nou la el și să-i reluăm povestea.