Top vânzări Publica la Bookfest 2024

Ediția din acest an a târgului de carte Bookfest a durat cinci zile, însă avem senzația că s-a terminat prea repede, probabil pentru că ne-am bucurat de conversații și întâlniri cu oameni frumoși. Mulțumim tuturor celor care ne-au vizitat la stand sau online; să fie lecturi folositoare!

Iată top zece vânzări atât la stand, cât și pe site-ul editurii:

Cititorii care au trecut pe la standul nostru de la Romexpo au apreciat următoarele cărți:

  1. Revoluția glucozei — bestsellerul semnat de biochimista Jessie Inchauspé este din nou în topul vânzărilor. Zicem așadar: spor la pus în practică metodele din carte și multă sănătate!
  2. Potențial ascuns de Adam Grant. Cartea despre care credem că oricine începe să o citească este cucerit/ă de candoarea, înțelepciunea și explicațiile psihologice profunde pe care Grant ni le dezvăluie. Abia așteptăm să-l întâlnim la Brand Minds 2024!
  3. Nerezonabil de Andreea Roșca! Noutate la târg și podium top vânzări după cinci zile!
  4. Alergic — suferința multora dintre noi se simte cu acest loc în topul vânzărilor; antropoloaga medicală Theresa MacPhail ne spune tot ce se știe momentan despre alergii, în speranța că atunci când înțelegem mai bine ceva, poate vom și reuși să găsim soluții mai bune.
  5. Putere și progres. Cartea lui Daron Acemoglu și Simon Johnson ne ajută să înțelegem mai bine legătura dintre putere și progres, și ne amintește, în acest context, să fim atenți la valorile celor care ne oferă tehnologia.
  6. Misbelief. Ariely ne arată, pornind de la o experiență personală, cât de ușor putem să cădem în această perioadă în pâlnia informațiilor false și a neîncrederii, și chiar să devenim o persoană cu convingeri iraționale.
  7. Gândește mai repede, vorbește mai inteligent. Matt Abrahams toată viața lui a fost primul în catalog, deci primul care era întrebat, ascultat sau examinat. Cu asemenea experiență, nu e de mirare că a devenit expert în comunicare și improvizație; o carte folositoare, așadar, oricui!
  8. Cea mai delicioasă otravă — Noah Whiteman ne vorbește despre toxinele naturii pe care le folosim să dăm gust mâncării, să ne tratăm de probleme de sănătate sau… de care nu ne putem despărți.
  9. Biografia lui Elon Musk semnată de Walter Isaacson ne oferă un context pentru a înțelege mai bine omul și companiile care sunt destul de des subiecte de știri în ultimii ani.
  10. Pe acest loc se situează două longsellere: Dopamina — cea mai bine vândută carte din Co-lecția de știință și, probabil, cartea de căpătâi a secolului nostru: Gândire rapidă, gândire lentă semnată de, acum regretatul, Daniel Kahneman.

Iată și topul vânzărilor online din perioada 29 mai – 2 iunie:

  1. Nerezonabil, noua carte a Andreei Roșca, a cărei lansare oficială va avea loc joi, 6 iunie.
  2. Flip Thinking — cartea cu ajutorul căreia trainerul olandez Berthold Gunster ne învață 15 strategii pentru a transforma problemele în oportunități.
  3. Alergic de Theresa MacPheil
  4. Potențial ascuns de Adam Grant
  5. Gândește mai repede, vorbește mai inteligent de Matt Abrahams
  6. Misbelief de Dan Ariely
  7. Cea mai delicioasă otravă de Noah Whiteman
  8. Rațiune pentru a fi fericiți a simpaticului profesor de economie și fost economist șef al Băncii Mondiale, Kaushik Basu, prinde topul preferințelor cumpărătorilor online.
  9. Când cerurile au fost scoase la vânzare — Ashlee Vance ne spune povestea fascinantă a patru companii care fac afaceri pe orbita Pământului.
  10. Înțelegem de ce Cuvinte magice de Jonah Berger este în topul preferințelor, fiindcă ne oferă nu doar o analiză competentă, ci și moduri în care putem utiliza noua știință a limbajului.

Mulțumim tuturor pentru că susțineți activitatea autorilor și a editurilor prin cumpărarea cărților; sperăm ca, în schimb, să beneficiați de informații folositoare și multe momente împlinite!