[vc_row type=”in_container” full_screen_row_position=”middle” column_margin=”default” column_direction=”default” column_direction_tablet=”default” column_direction_phone=”default” scene_position=”center” text_color=”dark” text_align=”left” row_border_radius=”none” row_border_radius_applies=”bg” overflow=”visible” overlay_strength=”0.3″ gradient_direction=”left_to_right” shape_divider_position=”bottom” bg_image_animation=”none”][vc_column column_padding=”padding-2-percent” column_padding_tablet=”inherit” column_padding_phone=”inherit” column_padding_position=”top” column_element_spacing=”default” background_color_opacity=”1″ background_hover_color_opacity=”1″ column_shadow=”none” column_border_radius=”none” column_link_target=”_self” column_position=”default” gradient_direction=”left_to_right” overlay_strength=”0.3″ width=”1/1″ tablet_width_inherit=”default” tablet_text_alignment=”default” phone_text_alignment=”default” animation_type=”default” bg_image_animation=”none” border_type=”simple” column_border_width=”none” column_border_style=”solid”][vc_column_text]Ritmurile minții și ale memoriei sunt precum mareele. Își schimbă forma necontenit. Chiar și cei care au fost acolo, care l-au cunoscut și care au interacționat direct cu John Lennon pot avea tendința să uite anumite lucruri. Unii rescriu istoria pentru a umple golurile, dar acesta este un lucru pentru care pot fi iertați. Patruzeci de ani înseamnă o viață. Pentru John exact asta a însemnat. Și totuși parcă nici nu pare atât de departe. Suntem în 2020, un an extrem de important – au trecut 40 de ani de la asasinarea lui John, 50 de ani (oficial) de la separarea Beatleșilor și 60 de ani de la povestea trupei în Hamburg; în plus, este anul în care John ar fi împlinit 80 de ani – pare momentul potrivit să ne gândim din nou la el și să-i reluăm povestea. Dacă ai sub 50 de ani, nu erai născut în momentul în care s-a destrămat trupa Beatles. Dacă ai sub 40 de ani, nu erai în viață când a fost asasinat John. De neimaginat? Oare și ție ți se pare că este în continuare printre noi, așa cum mi se întâmplă mie?
Există la fel de multe versiuni ale poveștii lui precum amintirile în stare să o recompună. Acolo unde adevărul primează, faptele și cifrele pot fi un impediment. Când amintirile sunt deformate de presupuneri și teorii, totul poate duce la confuzie. Când ipoteza este sursa tuturor gafelor, speculația devine dușmanul gândurilor raționale. Toate aceste lucruri nu fac decât să încurce. John a găsit și o explicație a acestei stăride fapt (sau nu?) într-un vers din piesa „Beautiful Boy (Darling Boy)” de pe ultimul album lansat în timpul vieții sale, Double Fantasy: „Life is what happens to you while you’re busy making other plans”.
John a spus multe în timpul jumătății sale de viață, una agitată și contradictorie. A ajuns la propriile vorbe, schimbându-și constant propria istorie și modul de gândire. Tendința lui de a face asta zăpăcește povestitorul la fel de mult cum o fac relatările contradictorii și amintirile incerte ale celor care i-au fost apropiați sau care doar s-au intersectat cu el. Tipic lui John să-i determine să facă presupuneri. Confuzi? Deci nu sunt singura.
*
Știm finalul. S-a întâmplat în New York, luni, 8 decembrie 1980. O noapte vijelioasă, dar ciudat de blândă pentru perioada respectivă a anului. John și Yoko au fost conduși acasă cu limuzina după o sesiune de lucru la studioul de înregistrări Record Plant, ajungând în fața Clădirii Dakota în jurul orei locale 22:50. Au fost abordați de un necunoscut născut în Texas, care avea asupra lui un pistol Charter Arms calibrul .38 și un exemplar din cartea lui J.D. Salinger, De veghe în lanul de secară. Mark Chapman, de 25 de ani, i-a așteptat să ajungă și a tras calm cinci gloanțe înspre John. Patru dintre acestea l-au nimerit. A fost transportat de polițiști la Spitalul Roosevelt de pe strada 59 colț cu Central Park, unde doctorul David Halleran, un medic de 29 de ani, chirurg generalist de doar trei ani, a ținut inima lui John în propriile mâini, făcându-i masaj cardiac și rugându-se în tăcere pentru un miracol.
Doctorul cum? Nu cumva relatările mai vechi vorbesc despre eforturile lui Stephan Lynn și de cele ale lui Rychard Marks, medicii care l-au operat pe John în încercarea de a-i salva viața? Doctorul Lynn a acordat nenumărate interviuri în care a făcut afirmații dintre cele mai exagerate. El a fost cel care a declarat că Yoko s-a dat cu capul de podeaua spitalului în repetate rânduri. Dar în 2015, după ani întregi în care a ascultat cum alți medici își asumă meritele, David Halleran a ieșit să dea declarații „de dragul acurateței faptelor”. Într-un interviu acordat emisiunii Media Spotlight Investigation a postului Fox TV, a declarat oficial că nici Lynn, nici Marks nu atinseseră corpul lui John. Declarația lui a fost susținută de două asistente, Dea Sato și Barbara Kammerer, care lucraseră cu el în sala 115, în noaptea asasinatului. Și Yoko a ieșit public și a negat că s-ar fi dat isteric cu capul de podeaua spitalului. A ținut să precizeze de mai multe ori că a fost calmă tot timpul de dragul lui Sean, fiul lor de 5 ani. A susținut versiunea doctorului Halleran. De ce nu și-a exprimat mai repede părerea?
„Pur și simplu mi s-a părut o lipsă de decență pentru un profesionist să iasă în public și să spună: «Salut, eu sunt Dave Halleran și am avut grijă de John Lennon»”, a declarat el. „La vremea respectivă nu mi-am dorit decât să mă târăsc sub o piatră, n-am vrut decât să plec acasă. Eram îndurerat, eram supărat, mă simțeam oarecum responsabil și mă întrebam ce-aș fi putut să fac diferit.”
Erați în America la vremea respectivă? V-ați numărat printre cele 20 de milioane de telespectatori care se uitau la meciul New England Patriots contra Miami Dolphins, difuzat în emisiunea Monday Night Fotball de pe ABC când comentatorul Howard Cosell a întrerupt transmisiunea pentru a lansa bomba cum că John fusese împușcat? V-ați numărat printre milioanele de oameni care au aflat vestea urmărind buletinele de știri de pe NBC sau CBS? Sau ați fost printre miile de persoane care au pornit spre Upper West Side pentru a participa la priveghi? V-ați aflat într-un alt colț al lumii și ați ajuns la fața locului abia după ce s-a terminat totul, doar pentru a vedea cum mulțimile de fani îndurerați stau pironiți în noroiul din ce în ce mai adânc din Central Park, cum agață flori de balustradele Clădirii Dakota și cum jelesc pe acordurile piesei „Give Peace a Chance”? Ați auzit cum răzbătea versiunea instrumentală a piesei „All My Loving” din difuzoarele spitalului în momentul în care Yoko a fost anunțată că soțul ei decedase? Producătorul TV Alan Weiss a auzit. S-a întâmplat să se afle pe o targă lăsată pe unul dintre coridoarele spitalului, așteptând să fie consultat după un accident de motocicletă. Oare vorbim despre coincidențe?
Dacă erați născuți și vă aflați în Anglia când s-a întâmplat, probabil că dormeați duși. John a murit pe 8 decembrie în jurul orei locale 23:00 (declarațiile referitoare la ora exactă a decesului diferă), adică marți, 9 decembrie, la 04:00 dimineața după ora locală a Marii Britanii. Vestea a traversat Atlanticul cu ajutorul lui Tom Brook, un reporter BBC din New York care a fost informat de compozitorul și fostul mogul al industriei pop Jonathan King. Brook a plecat în cea mai mare viteză la Clădirea Dakota. L-a sunat pe producătorul emisiunii Today de pe Radio 4 dintr-o cabină telefonică de pe marginea drumului. La vremea respectivă nu existau matinale la televizor, astfel că majoritatea oamenilor ascultau știrile matinale la radio. Lui Tom i s-a spus să revină cu un telefon la 06:30 dimineața, când emisiunea avea să se difuzeze live, în ziua respectivă urmând să fie prezentată de Brian Redhead. Brook a deșurubat un receptor de la un telefon de birou și a atașat un adaptor pentru a putea transmite opiniile pe care le înregistrase pe casetă – nu tu internet, nu tu e-mail, nu tu telefon mobil; apoi a fost intervievat în direct de Redhead. În momentul în care ne-am trezit pentru a pleca la școală, la colegiu sau la muncă ori pentru a plimba câinele, inimaginabilul era peste tot.
*
Unde erați când ați auzit?
Aceasta este întrebarea. Un ecou al replicii de început al eternului solilocviu al prințului Hamlet, în mod clar întrebarea timpului nostru. Generația Tăcută, reprezentată de cei născuți între mijlocul și finalul anilor 1920 și începutul și mijlocul anilor 1940, și Generația postbelică a Baby Boomerilor își mai amintesc unde erau și ce făceau când au auzit despre asasinarea președintelui John F. Kennedy. Am adus vorba despre asta într-o conversație purtată cu copiii mei la începutul documentării pentru această carte. „Ce trebuie să înțelegeți este că John Lennon a fost pentru noi un JFK”, le-am spus eu. „Cum adică?”, a întrebat fiul meu, care este student. „Ce-are de-a face cu asta un aeroport?”
Milenialii sau Postmilenialii, respectiv Generațiile Y și Z, asociază întrebarea cu moartea Dianei, prințesa de Wales, chiar dacă erau doar niște țânci și stăteau în brațele mamelor când a avut loc accidentul ei sau nici măcar nu se născuseră. Cei din mijloc, care fac parte din așa-numita Generație X și care au început să se nască la începutul anilor 1960, sunt cei care au cele mai multe șanse să facă legătura între întrebare și John Lennon.
Trei decese lipsite de sens, care au în comun mai multe decât s-ar crede la prima vedere. În toate cele trei cazuri, persistă teorii ale conspirației. Când cel de-al 35-lea președinte al Statelor Unite a fost asasinat în Dallas, Texas, pe 22 noiembrie 1963, speculațiile au fost la ordinea zilei. A acționat pe cont propriu așa-zisul asasin Lee Harvey Oswald? Lucra pentru Mafie? A existat vreo legătură cu Cuba? Câte focuri de armă au fost? S-a tras de la fereastra de la etajul 6 al unei clădiri aflate în spatele cavalcadei sau de pe infamul deal „Grassy Knoll”, aflat în fața acesteia? Până și aspectele ce țin de fizică au fost îndelung disputate. Se discută chiar și la aproape 60 de ani de la asasinat. După ce prințesa Diana și Dodi Fayed au murit într-un pasaj subteran din Paris, pe 31 august 1997, un misterios Fiat Uno alb a devenit emblema tragediei. Au fost investigate 175 de reclamații de fapte conspirative. Reclamantul numărul 1, magnatul egiptean Mohamed Al Fayed, s-a aflat în spatele celei mai serioase teorii conspiraționiste, anume că prințesa fusese anihilată la comandă pentru că era însărcinată cu fiul și moștenitorul său. Mulți cred și-n ziua de azi că a fost asasinată de SAS (Special Air Service – Serviciul Aerian Special al Armatei Britanice). Dar să revenim la John. S-a speculat la nesfârșit că moartea sa a avut legătură cu un filaj al CIA și FBI, ca rezultat al unei propagande de stânga; că Mark Chapman, ucigașul condamnat, era un asasin îndoctrinat, un „candidat manciurian”; că José Perdomo, portarul care a fost ucis în postul său de control din Clădirea Dakota, a fost un exilat cubanez care avea legături cu operațiunea militară contra regimului Castro din Golful Porcilor, din 1961, soldată cu un eșec. În final, adevărul-adevărat nu-i poate mulțumi pe susținătorii teoriei conspirației. Căutați și „adepții teoriei Pământului plat”, „certificatul de naștere al lui Obama”, „demolarea controlată a turnurilor World Trade Center, 9/11”. Experții fac trimitere la biasul proporționalității, explicând că teoriile conspirației sunt mecanisme de supraviețuire cu experiențe imposibil de suportat. Ființele lipsite de rațiune au nevoie de lucruri mărețe pe care să dea vina.
*
Unde vă aflați în 1980? Erați îndeajuns de mari cât să vă amintiți de cubul lui Ernȍ Rubik, de Margaret Thatcher, de Ronald Reagan sau de cine o fi fost cel care l-a împușcat pe J.R.? Vă amintiți momentul în care CNN a lansat primul canal de știri din lume care avea să emită non-stop? Ați urmărit Jocurile Olimpice de Iarnă de la Lake Placid? Ați citit despre Tim Berners-Lee, informaticianul care a dat startul a ceea ce avea să devină World Wide Web? N-am știut-o atunci, dar 1980 a fost anul care ni i-a dat pe Macaulay Culkin, pe Lin-Manuel Miranda și pe Kim Kardashian; anul în care ne-am fâțâit pe piesa „Call Me” a celor de la Blondie, pe „Rock With You” a lui Jacko, pe „Coming Up” a lui McCartney și pe „Crazy Little Thing Called Love” a celor de la Queen; un an dominat de Bowie și Kate Bush, de Diana Ross și trupa Police; anul care ni i-a luat pe Jean-Paul Sartre, Alfred Hitchcock, Henry Miller și Peter Sellers; Steve McQueen, Mae West, John Bonham (Led Zeppelin) și Beatle-ul John.
Ați dat fuga la un magazin de discuri vineri, 24 octombrie a acelui an, sperând să apucați un exemplar cu noul său single „(Just Like) Starting Over”? Se poate să fi auzit piesa la radio, în timp ce erați în drum spre școală, colegiu sau birou și să vă fi spus în sinea voastră: „Mi se pare mie sau asta aduce puțin cu «Don’t Worry Baby» a celor de la Beach Boys?” Lansată în Statele Unite trei zile mai târziu, Starting Over avea să devină în această țară cel mai mare hit solo al lui John din toate timpurile. S-a dovedit a fi și ultimul single al vieții sale. Pe 6 ianuarie 1981, în Top 5 al celor mai bune piese din Marea Britanie se aflau trei dintre single-urile sale: cel pe care tocmai l-am menționat – locul 5, Happy Xmas (War is Over) – locul 2 și Imagine – în fruntea clasamentului. O performanță care nu avea să fie depășită trei decenii și jumătate.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row type=”in_container” full_screen_row_position=”middle” column_margin=”default” column_direction=”default” column_direction_tablet=”default” column_direction_phone=”default” scene_position=”center” text_color=”dark” text_align=”left” row_border_radius=”none” row_border_radius_applies=”bg” overflow=”visible” overlay_strength=”0.3″ gradient_direction=”left_to_right” shape_divider_position=”bottom” bg_image_animation=”none”][vc_column column_padding=”no-extra-padding” column_padding_tablet=”inherit” column_padding_phone=”inherit” column_padding_position=”all” column_element_spacing=”default” background_color_opacity=”1″ background_hover_color_opacity=”1″ column_shadow=”none” column_border_radius=”none” column_link_target=”_self” column_position=”default” gradient_direction=”left_to_right” overlay_strength=”0.3″ width=”1/1″ tablet_width_inherit=”default” tablet_text_alignment=”default” phone_text_alignment=”default” animation_type=”default” bg_image_animation=”none” border_type=”simple” column_border_width=”none” column_border_style=”solid”][image_with_animation image_url=”11328″ image_size=”full” animation_type=”entrance” animation=”Fade In” hover_animation=”none” alignment=”center” border_radius=”none” box_shadow=”none” image_loading=”default” max_width=”100%” max_width_mobile=”default”][/vc_column][/vc_row][vc_row type=”in_container” full_screen_row_position=”middle” column_margin=”default” column_direction=”default” column_direction_tablet=”default” column_direction_phone=”default” scene_position=”center” text_color=”dark” text_align=”left” row_border_radius=”none” row_border_radius_applies=”bg” overflow=”visible” overlay_strength=”0.3″ gradient_direction=”left_to_right” shape_divider_position=”bottom” bg_image_animation=”none”][vc_column column_padding=”no-extra-padding” column_padding_tablet=”inherit” column_padding_phone=”inherit” column_padding_position=”all” column_element_spacing=”default” background_color_opacity=”1″ background_hover_color_opacity=”1″ column_shadow=”none” column_border_radius=”none” column_link_target=”_self” column_position=”default” gradient_direction=”left_to_right” overlay_strength=”0.3″ width=”1/1″ tablet_width_inherit=”default” tablet_text_alignment=”default” phone_text_alignment=”default” animation_type=”default” bg_image_animation=”none” border_type=”simple” column_border_width=”none” column_border_style=”solid”][vc_column_text]La peste o jumătate de secol după ce s-a destrămat trupa Beatles, încă ne minunăm. Despre ce a fost vorba? Cum de au reușit așa ceva? Reprezentau cel mai mare fenomen cultural și social din câte existaseră vreodată. […]
Dar Beatleșii nu sunt istorie. Cântecele lor trăiesc, respiră. Ne sunt la fel de familiare ca propriile nume. Muzica este cea care le asigură creatorilor săi o relevanță care rezistă în timp. În ciuda faptului că au fost înregistrate cu echipamente banale, în ciuda nenumăratelor versiuni, remixuri, reeditări și moduri de prezentare, fabuloasele sunete de atunci, de la începuturi, le fac să fie noi. Nimic nu a fost artificial în muzica lor. Cu excepția câtorva coveruri, au scris versurile și au compus singuri muzica propriilor piese. Cântau și la instrumente. Au fost printre primii care și-au înființat propriul studio de înregistrări, Apple, prin care au lansat și carierele altor artiști. Au reușit pe cont propriu să vândă un miliard de unități, la care se adaugă și descărcările zilnice din online. Au avut șaptesprezece single-uri numărul 1 în Marea Britanie, mai mult decât orice alt artist de până acum. Au intrat în topurile din Anglia cu mai multe albume și au stat acolo mai mult decât orice altă trupă. Au vândut mai multe albume în America decât oricine altcineva.
Popularitatea lor în lumea întreagă a rămas aceeași. Au primit șapte premii Grammy și cincisprezece premii Ivor Nocellos. Sunt cei mai influenți artiști ai tuturor timpurilor, inspirând mai mulți muzicieni decât ar putea pretinde oricare alt artist. Three Dog Night, The Bonzo Doo-Dah Band, Lenny Kravitz, Tears for Fears, Kurt Cobain, Oasis, Paul Weller, Gary Barlow, Kasabian, The Flaming Lips, Lady Gaga și The Chemical Brothers, asta ca să numim doar o parte dintre ei, au căzut sub vraja celor Patru Fabuloși (The Fab Four).
Piesele Beatleșilor au fost cântate de mii de cântăreți de toate vârstele și genurile muzicale imaginabile. Gaga a sugerat că, în afară de muzică, membrii Beatles sunt responsabili de apariția revoluției sexuale feminine. Mie îmi convine. […][/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row type=”in_container” full_screen_row_position=”middle” column_margin=”default” equal_height=”yes” content_placement=”middle” column_direction=”default” column_direction_tablet=”default” column_direction_phone=”column_reverse” bg_color=”#e76801″ scene_position=”center” text_color=”light” text_align=”left” row_border_radius=”10px” row_border_radius_applies=”bg” overflow=”visible” overlay_strength=”0.3″ gradient_direction=”left_to_right” shape_divider_position=”bottom” bg_image_animation=”none” shape_type=””][vc_column column_padding=”padding-6-percent” column_padding_tablet=”inherit” column_padding_phone=”inherit” column_padding_position=”all” column_element_spacing=”default” background_color_opacity=”1″ background_hover_color_opacity=”1″ column_shadow=”none” column_border_radius=”none” column_link_target=”_self” column_position=”default” gradient_direction=”left_to_right” overlay_strength=”0.3″ width=”1/2″ tablet_width_inherit=”default” tablet_text_alignment=”default” phone_text_alignment=”default” animation_type=”default” bg_image_animation=”none” border_type=”simple” column_border_width=”none” column_border_style=”solid”][vc_column_text]Fragmente extrase din prefața cărții Cine l-a ucis pe John Lennon de Lesley-Ann Jones.
O carte de neratat de către oricine iubește muzica și cultura muzicală. Inclusiv fanii John Lennon și The Beatles vor afla informații noi.[/vc_column_text][/vc_column][vc_column column_padding=”no-extra-padding” column_padding_tablet=”inherit” column_padding_phone=”inherit” column_padding_position=”all” column_element_spacing=”default” background_color_opacity=”1″ background_hover_color_opacity=”1″ column_shadow=”none” column_border_radius=”none” column_link_target=”_self” column_position=”default” gradient_direction=”left_to_right” overlay_strength=”0.3″ width=”1/2″ tablet_width_inherit=”default” tablet_text_alignment=”default” phone_text_alignment=”default” animation_type=”default” bg_image_animation=”none” border_type=”simple” column_border_width=”none” column_border_style=”solid”][image_with_animation image_url=”11337″ image_size=”full” animation_type=”entrance” animation=”Fade In From Bottom” hover_animation=”none” alignment=”” img_link_target=”_blank” border_radius=”none” box_shadow=”none” image_loading=”default” max_width=”100%” max_width_mobile=”default” delay=”200″ img_link=”https://www.publica.ro/lesley-ann-jones-cine-l-a-ucis-pe-john-lennon.html”][/vc_column][/vc_row]