[vc_row type=”in_container” full_screen_row_position=”middle” column_margin=”default” column_direction=”default” column_direction_tablet=”default” column_direction_phone=”default” bg_color=”#f2f5f7″ scene_position=”center” text_color=”dark” text_align=”left” row_border_radius=”10px” row_border_radius_applies=”bg” overflow=”visible” overlay_strength=”0.3″ gradient_direction=”left_to_right” shape_divider_position=”bottom” bg_image_animation=”none” shape_type=””][vc_column column_padding=”padding-9-percent” column_padding_tablet=”inherit” column_padding_phone=”inherit” column_padding_position=”all” column_element_spacing=”default” background_color_opacity=”1″ background_hover_color_opacity=”1″ column_shadow=”none” column_border_radius=”none” column_link_target=”_self” column_position=”default” gradient_direction=”left_to_right” overlay_strength=”0.3″ width=”1/1″ tablet_width_inherit=”default” tablet_text_alignment=”default” phone_text_alignment=”default” animation_type=”default” bg_image_animation=”none” border_type=”simple” column_border_width=”none” column_border_style=”solid”][vc_column_text]Suntem în Corfu. Este o frumusețe greu de descris în cuvinte. Însă drumul până aici n-a fost la fel de încântător, asta pentru că Simon și-a făcut numărul preferat, metamorfozându-se într-un ditamai nenorocitul antipatic înainte s-o plecăm la drum.
Acest joc dat naibii de distractiv a început, ca de obicei, cu câteva zile înainte de plecare, când Simon a început să orbecăie prin casă și să ne stea tuturor în drum, lamentându-se și întrebându-mă dacă îi văzusem pălăria de soare (nu o văzusem, deși, dacă stau să mă gândesc, este posibil să mă fi descotorosit de ea în timp ce făceam curat, doar așa, de hidoasă ce era) sau dacă îi cumpărasem o cremă cu protecție solară mai de Doamne-ajută, zicând că nu își putea da cu orice nimic care i-ar fi putut provoca iritații (îi cumpărasem, simțind că nu mai eram în stare să-l văd cum mimează „scărpinatul” într-o farmacie dintr-o țară străină, asta pentru că mi se pare că imită lamentabil o maimuță chinuită de muște).
După cum spune regula când plecăm în vacanță, în momentul în care am ajuns la aeroport eram deja extrem de stresată și mă întrebam de ce mama dracului îl luasem de bărbat pe papițoiul ăsta enervant. Și Simon era stresat, pentru că acum avea Misiunea Importantă De A Ne Face Tuturor Check In-ul. Nimeni cu excepția lui nu poate face un Check In, pentru că Simon E Bărbat. Eu sunt doar O Biată Muiere, astfel că treaba mea a fost să-i potolesc pe Peter și Jane, ca să nu se mai dea de-a dura prin tot terminalul, călare pe valijoarele lor cu roți, care, când le-am cumpărat, păreau o idee tare bună, ca să descopăr, mult prea târziu, că sunt de fapt niște arme letale.
De obicei se consideră un succes dacă reușim să trecem de check in și să lăsăm în urmă doar doisprezece pasageri cu gleznele schilodite de Peter și Jane. În timp ce Simon a făcut check in-ul, eu a trebuit să mai am grijă și de bagajul lui de mână, pentru că el era ocupat cu pașapoartele și-n scurt timp aveau să urmeze și tichetele de îmbarcare, deci nu te puteai aștepta să aibă grijă și de antipaticul ăla de rucsac din nylon pe care se încăpățânează să-l ia cu el în vacanță.
Pe lângă asta, eu aveam și propriul bagaj de mână, care cântărea puțin mai mult decât cel de cală, ca parte din Operațiunea „Ia în Vacanță Toți Pantofii Fără Să Fii Taxată Suplimentar Pentru Bagaj În Plus”.
După check in a urmat controlul de la securitate, ceea ce pentru Simon este o altă provocare personală, pentru că, la aproximativ fiecare 30 de secunde, trece ca un disperat de la o coadă la alta în încercarea de a păcăli sistemul. Am încercat să-i sugerez că, stând mai bine cu banii, ar fi trebuit pur și simplu să ne scotocim prin buzunare și să plătim taxa pentru coada prioritară, dar s-a strepezit tot, pentru că, după toate aparențele, să învingi sistemul era o chestiune de „principiu” și nu se cădea să plătești doar ca să ajungi mai repede în față.
După ce am schimbat cozile de vreo șapte ori, asta pentru că a insistat că trebuie să ne așezăm la alte și alte cozi care i se păreau lui că înaintează mai repede, am ajuns în față la vreun sfert de oră după pasagerii care se aflau în spatele nostru la prima coadă și care au rămas acolo. Acum Simon putea trece la următoarea etapă a acestei Aventuri Epice, anume Găsirea Porții de Îmbarcare. Nu a contat că mai aveam vreo două ore și jumătate până la decolare (asta pentru că tot el e cel care insistă mereu să ajungem exagerat de devreme, în caz că este prea aglomerat la controlul de la securitate și că nu-i funcționează caraghioslâcurile cu păcălirea sistemului), acum trebuia să Găsească Poarta de Îmbarcare! Nu a contat că nici măcar nu fusese anunțată nenorocita aia de poartă, El Era Bărbat și putea ghici și singur.
Și uite cum a luat-o el la pas, împovărat doar de rucsac, de prețioasele pașapoarte și de tichetele de îmbarcare, care fuseseră puse bine în Buzunarul Special din Pantalonii lui Speciali de Călătorie, cu noi după fundul lui, eu trăgând ca disperata de propria valiză Plină cu Toți Pantofii din Lume, gârbovită de gențile lui Peter și Jane, pe care mi le pusesem pe după gât și pe care li le confiscasem după o scenă de toată groaza, în care ăștia doi au încercat să dărâme o doamnă mai în vârstă, plus cu un copil de mâna stângă și celălalt de mâna dreaptă, ca nu cumva să încerce să scape și să dărâme turnurile gigante de Toblerone din Duty Free (unde evident că n-am avut voie să ne oprim, pentru că Simon Găsea Poarta).
Din când în când se oprea, se uita în urma lui și țâțâia la noi, deși încercam să ținem pasul cu el, Peter și Jane fiind de-acum târâți cu forța, ca nu cumva să le mai dea prin cap să încerce să scape cine știe pe unde prin aeroport.[/vc_column_text][vc_row_inner column_margin=”default” column_direction=”default” column_direction_tablet=”default” column_direction_phone=”default” text_align=”left” row_position=”default” row_position_tablet=”inherit” row_position_phone=”inherit” overflow=”visible” pointer_events=”all”][vc_column_inner column_padding=”padding-2-percent” column_padding_tablet=”inherit” column_padding_phone=”inherit” column_padding_position=”all” top_margin=”20″ bottom_margin=”20″ column_element_spacing=”default” background_color=”#ffffff” background_color_opacity=”1″ background_hover_color_opacity=”1″ column_shadow=”small_depth” column_border_radius=”5px” column_link_target=”_self” gradient_direction=”left_to_right” overlay_strength=”0.3″ width=”1/1″ tablet_width_inherit=”default” animation_type=”default” bg_image_animation=”none” border_type=”simple” column_border_width=”none” column_border_style=”solid”][vc_column_text]— Haideți odată, a zis el autoritar. Ce vă ia atâta?[/vc_column_text][/vc_column_inner][/vc_row_inner][vc_column_text]
Ferească Dumnezeu să îndrăznesc cumva să întârzii această călătorie sacră din, să zicem, dorința de a mă opri și de le cumpăra apă copiilor năpădiți brusc de o sete atât de arzătoare, că nu mai puteau face nici măcar un pas, că ar fi însemnat un impediment major în derularea planului său.
Când am ajuns în sfârșit la Poartă, cu cel puțin o oră înainte ca măcar să le dea prin cap celor din aeroport să înceapă îmbarcarea, Simon radia de bucurie de parcă tocmai ajunsese la Polul Nord pe jos. […] Când am ajuns și eu, la câteva minute după el, stacojie la față, plină de transpirație, furibundă și zărindu-mă cu greu de sub muntele de copii și bagaje, Simon a părut surprins să mă vadă.[/vc_column_text][vc_row_inner column_margin=”default” column_direction=”default” column_direction_tablet=”default” column_direction_phone=”default” text_align=”left” row_position=”default” row_position_tablet=”inherit” row_position_phone=”inherit” overflow=”visible” pointer_events=”all”][vc_column_inner column_padding=”padding-2-percent” column_padding_tablet=”inherit” column_padding_phone=”inherit” column_padding_position=”all” top_margin=”20″ bottom_margin=”20″ column_element_spacing=”default” background_color=”#ffffff” background_color_opacity=”1″ background_hover_color_opacity=”1″ column_shadow=”small_depth” column_border_radius=”5px” column_link_target=”_self” gradient_direction=”left_to_right” overlay_strength=”0.3″ width=”1/1″ tablet_width_inherit=”default” animation_type=”default” bg_image_animation=”none” border_type=”simple” column_border_width=”none” column_border_style=”solid”][vc_column_text]— Iată-te! mi-a zis el. Credeam că ești chiar în spatele meu, ce-ai pățit?[/vc_column_text][/vc_column_inner][/vc_row_inner][vc_column_text]După ce ne-am îmbarcat în sfârșit (după o distracție de călătorie cu autobuzul de la terminal la scara avionului, în care eu am stat cu nasul lipit de subrațul unui necunoscut, iar odraslele au dat să sară afară și să-și rupă nasurile, timp în care Simon a stat în partea opusă și s-a prefăcut că nu ne cunoaște) și ne-am ocupat locurile, singurul lucru pe care am putut să-l fac a fost să mârâi:[/vc_column_text][vc_row_inner column_margin=”default” column_direction=”default” column_direction_tablet=”default” column_direction_phone=”default” text_align=”left” row_position=”default” row_position_tablet=”inherit” row_position_phone=”inherit” overflow=”visible” pointer_events=”all”][vc_column_inner column_padding=”padding-2-percent” column_padding_tablet=”inherit” column_padding_phone=”inherit” column_padding_position=”all” top_margin=”20″ bottom_margin=”20″ column_element_spacing=”default” background_color=”#ffffff” background_color_opacity=”1″ background_hover_color_opacity=”1″ column_shadow=”small_depth” column_border_radius=”5px” column_link_target=”_self” gradient_direction=”left_to_right” overlay_strength=”0.3″ width=”1/1″ tablet_width_inherit=”default” animation_type=”default” bg_image_animation=”none” border_type=”simple” column_border_width=”none” column_border_style=”solid”][vc_column_text]— Dracu’ să te ia, bag divorț!
— Ce-ai pățit? m-a întrebat el surprins.
— Te urăsc, ești un mare bou, te urăsc![/vc_column_text][/vc_column_inner][/vc_row_inner][vc_column_text]După aceea i-am cerut doamnei cu căruciorul nenumărate sticluțe de gin tonic, pentru că eram cu nervii praștie, reușind să mă calmez cu vreo zece minute înainte de aterizare, când a venit rândul altor penibilisme, Simon încercând să fie primul care coboară din avion, apoi zbierând și transformând ridicarea bagajelor într-un adevărat spectacol și-n cele din urmă certându-se cu cei de la închirieri auto.
De fiecare dată când călătoresc cu Simon lucrurile decurg la fel – nici nu știu de ce mă mai minunez. Și, ca să fie treaba treabă, anul ăsta nu și-a dat seama că frâna de mână a mașinii închiriate nu era trasă, așa că, în momentul în care a încercat s-o bage în viteză, mașina a scăpat în spate și a fost cât pe ce să mă omoare în timp ce încercam să-i prind lui Peter centura de siguranță, lucru care a generat și mai multe incriminări și acuzații de tentativă de omor. În plus, am ratat o pagină din ghidul cu explicații extrem de complicate de ajungere la destinație, ceea ce s-a tradus prin a da ocol prin Corfu de mai multe ori până am găsit ce căutam, timp în care Simon a urlat la mine, iar eu i-am zis în bărbie să se ducă dracului și să moară.
Când a dat Domnul și am ajuns, am găsit perfecțiunea. Vila era cocoțată pe vârful unui deal, avea vedere spre golf și era înconjurată de măslini. Multe hamace și o piscină cu apă azurie. În timp ce descărcam bagajele din mașină, Peter și Jane au ochit piscina și au început să vocifereze că vor să se bălăcească.
Am deschis gura și-am dat să zic „NU! Mai târziu”, dar apoi mi-am spus în sinea mea: „Suntem în vacanță. Chiar nu am niciun motiv să nu-i las să intre în apă, dacă asta își doresc”, așa că l-am rugat pe Simon să se ducă și să-i supravegheze, zicându-mi că om fi noi în vacanță, dar asta nu înseamnă că Peter și Jane n-ar putea încerca să se înece unul pe celălalt sau „să uite să înoate” așa, brusc, în ciuda micii averi pe care o cheltuiserăm de-a lungul timpului cu lecțiile lor de înot.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row type=”in_container” full_screen_row_position=”middle” column_margin=”default” column_direction=”default” column_direction_tablet=”default” column_direction_phone=”default” bg_color=”#06b4cb” bg_image=”11150″ bg_position=”left center” background_image_loading=”default” bg_repeat=”no-repeat” scene_position=”center” text_color=”dark” text_align=”left” row_border_radius=”10px” row_border_radius_applies=”bg” overflow=”visible” overlay_strength=”0.3″ gradient_direction=”left_to_right” shape_divider_position=”bottom” bg_image_animation=”none” shape_type=””][vc_column column_padding=”padding-9-percent” column_padding_tablet=”inherit” column_padding_phone=”inherit” column_padding_position=”left-right” column_element_spacing=”default” background_color_opacity=”1″ background_hover_color_opacity=”1″ column_shadow=”none” column_border_radius=”none” column_link_target=”_self” column_position=”default” gradient_direction=”left_to_right” overlay_strength=”0.3″ width=”1/1″ tablet_width_inherit=”default” tablet_text_alignment=”default” phone_text_alignment=”default” animation_type=”default” bg_image_animation=”none” border_type=”simple” column_border_width=”none” column_border_style=”solid”][vc_row_inner equal_height=”yes” content_placement=”middle” column_margin=”default” column_direction=”default” column_direction_tablet=”default” column_direction_phone=”default” text_align=”left” row_position=”default” row_position_tablet=”inherit” row_position_phone=”inherit” overflow=”visible” pointer_events=”all”][vc_column_inner column_padding=”padding-7-percent” column_padding_tablet=”inherit” column_padding_phone=”inherit” column_padding_position=”right” column_element_spacing=”default” background_color_opacity=”1″ background_hover_color_opacity=”1″ column_shadow=”none” column_border_radius=”none” column_link_target=”_self” gradient_direction=”left_to_right” overlay_strength=”0.3″ width=”2/3″ tablet_width_inherit=”default” animation_type=”default” bg_image_animation=”none” border_type=”simple” column_border_width=”none” column_border_style=”solid”][vc_column_text el_class=”text_color-white”]Textul de mai sus este un fragment din cartea De ce bea mami de Gill Sims.[/vc_column_text][/vc_column_inner][vc_column_inner column_padding=”no-extra-padding” column_padding_tablet=”inherit” column_padding_phone=”inherit” column_padding_position=”all” column_element_spacing=”default” background_color_opacity=”1″ background_hover_color_opacity=”1″ column_shadow=”none” column_border_radius=”none” column_link_target=”_self” gradient_direction=”left_to_right” overlay_strength=”0.3″ width=”1/3″ tablet_width_inherit=”default” animation_type=”default” bg_image_animation=”none” border_type=”simple” column_border_width=”none” column_border_style=”solid”][image_with_animation image_url=”11152″ image_size=”full” animation_type=”entrance” animation=”Fade In” hover_animation=”none” alignment=”right” img_link_target=”_blank” border_radius=”none” box_shadow=”none” image_loading=”lazy-load” max_width=”100%” max_width_mobile=”default” img_link=”https://www.publica.ro/gill-sims-de-ce-bea-mami.html”][/vc_column_inner][/vc_row_inner][/vc_column][/vc_row]