[vc_row type=”in_container” full_screen_row_position=”middle” column_margin=”default” column_direction=”default” column_direction_tablet=”default” column_direction_phone=”default” scene_position=”center” text_color=”dark” text_align=”left” row_border_radius=”none” row_border_radius_applies=”bg” overflow=”visible” overlay_strength=”0.3″ gradient_direction=”left_to_right” shape_divider_position=”bottom” bg_image_animation=”none”][vc_column column_padding=”no-extra-padding” column_padding_tablet=”inherit” column_padding_phone=”inherit” column_padding_position=”all” column_element_spacing=”default” background_color_opacity=”1″ background_hover_color_opacity=”1″ column_shadow=”none” column_border_radius=”none” column_link_target=”_self” column_position=”default” gradient_direction=”left_to_right” overlay_strength=”0.3″ width=”1/1″ tablet_width_inherit=”default” tablet_text_alignment=”default” phone_text_alignment=”default” animation_type=”default” bg_image_animation=”none” border_type=”simple” column_border_width=”none” column_border_style=”solid”][image_with_animation image_url=”10928″ image_size=”full” animation_type=”entrance” animation=”Fade In” hover_animation=”none” alignment=”center” img_link_target=”_blank” border_radius=”none” box_shadow=”none” image_loading=”default” max_width=”100%” max_width_mobile=”default” img_link=”https://www.publica.ro/craig-adams-cele-sase-secrete-ale-inteligentei.html”][/vc_column][/vc_row][vc_row type=”in_container” full_screen_row_position=”middle” column_margin=”default” column_direction=”default” column_direction_tablet=”default” column_direction_phone=”default” scene_position=”center” text_color=”dark” text_align=”left” row_border_radius=”none” row_border_radius_applies=”bg” overflow=”visible” overlay_strength=”0.3″ gradient_direction=”left_to_right” shape_divider_position=”bottom” bg_image_animation=”none”][vc_column column_padding=”no-extra-padding” column_padding_tablet=”inherit” column_padding_phone=”inherit” column_padding_position=”all” column_element_spacing=”default” background_color_opacity=”1″ background_hover_color_opacity=”1″ column_shadow=”none” column_border_radius=”none” column_link_target=”_self” column_position=”default” gradient_direction=”left_to_right” overlay_strength=”0.3″ width=”1/1″ tablet_width_inherit=”default” tablet_text_alignment=”default” phone_text_alignment=”default” animation_type=”default” bg_image_animation=”none” border_type=”simple” column_border_width=”none” column_border_style=”solid”][vc_column_text]Alexandru cel Mare a fost un băiat norocos, deoarece, când a dat cu zarul în Grecia antică, istoria a nimerit șase de trei ori la rând. Legenda spune că un tânăr grec era pe cale să înceapă o carieră de dramaturg când l-a auzit întâia oară pe Socrate vorbind și reacția lui a fost să pună pe foc tot ceea ce scrisese până atunci, rugându-l pe Socrate să-l primească printre discipolii săi. Acel tânăr grec se numea Platon.
După o vreme, când Platon a deschis porțile propriei școli de filosofie, unul dintre elevii care i-au pășit pragul era un adolescent de 17 ani, pe nume Aristotel. Socrate l-a învățat pe Platon, iar Platon l-a învățat pe Aristotel. Poate că tatăl lui Alexandru a plătit serviciile unui singur profesor, dar, în realitate, a primit trei la preț de unul: înțelepciunea distilată produsă de trei dintre cele mai sclipitoare minți ale Greciei antice.
În prezent, lumea noastră este aproape ireconciliabil diferită de a lor, astfel încât, în pofida măreției lor, s-ar părea că ne-ar fi greu să învățăm prea multe de la grecii antici, dar această concepție este greșită. Computerele și telefoanele noastre pot fi niște ferestre prin care se deschide privirii noastre un peisaj aproape infinit de fapte, cifre, discuții, eseuri, articole și informații care nu ar fi fost decât niște fantezii smintite pe vremea lui Alexandru; citind aceste cuvinte tipărite cu tuș într-o carte ori vizibile sub formă de pixeli pe un ecran faceți un lucru pe care un grec nu l-a făcut niciodată. Dar întrebați-vă care era diferența dacă aceste cuvinte ar fi fost scrijelite în ceară, pictate pe pergament ori dăltuite în piatră. Chiar după 2 000 de ani, în pofida tuturor diferențelor superficiale dintre tehnologiile noastre, dansul electric din creierul omenesc, prin care literele se transformă în ideile din mintea noastră, nu s-a schimbat câtuși de puțin.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row type=”in_container” full_screen_row_position=”middle” column_margin=”default” column_direction=”default” column_direction_tablet=”default” column_direction_phone=”default” scene_position=”center” text_color=”dark” text_align=”left” row_border_radius=”none” row_border_radius_applies=”bg” overflow=”visible” overlay_strength=”0.3″ gradient_direction=”left_to_right” shape_divider_position=”bottom” bg_image_animation=”none”][vc_column column_padding=”no-extra-padding” column_padding_tablet=”inherit” column_padding_phone=”inherit” column_padding_position=”all” column_element_spacing=”default” background_color_opacity=”1″ background_hover_color_opacity=”1″ column_shadow=”none” column_border_radius=”none” column_link_target=”_self” column_position=”default” gradient_direction=”left_to_right” overlay_strength=”0.3″ width=”1/1″ tablet_width_inherit=”default” tablet_text_alignment=”default” phone_text_alignment=”default” animation_type=”default” bg_image_animation=”none” border_type=”simple” column_border_width=”none” column_border_style=”solid”][nectar_single_testimonial testimonial_style=”small_modern” color=”Default” quote=”Ceea ce este fundamental în modul nostru de gândire nu se modifică niciodată și acest fapt este valabil și în ceea ce privește primul capitol din viața noastră educațională. Educația oricărei ființe umane din câte au trăit vreodată a început în același fel: cu povești.”][/vc_column][/vc_row][vc_row type=”in_container” full_screen_row_position=”middle” column_margin=”default” column_direction=”default” column_direction_tablet=”default” column_direction_phone=”default” scene_position=”center” text_color=”dark” text_align=”left” row_border_radius=”none” row_border_radius_applies=”bg” overflow=”visible” overlay_strength=”0.3″ gradient_direction=”left_to_right” shape_divider_position=”bottom” bg_image_animation=”none”][vc_column column_padding=”no-extra-padding” column_padding_tablet=”inherit” column_padding_phone=”inherit” column_padding_position=”all” column_element_spacing=”default” background_color_opacity=”1″ background_hover_color_opacity=”1″ column_shadow=”none” column_border_radius=”none” column_link_target=”_self” column_position=”default” gradient_direction=”left_to_right” overlay_strength=”0.3″ width=”1/1″ tablet_width_inherit=”default” tablet_text_alignment=”default” phone_text_alignment=”default” animation_type=”default” bg_image_animation=”none” border_type=”simple” column_border_width=”none” column_border_style=”solid”][vc_column_text]Este un fapt de viață că tuturor copiilor trebuie să li se spună ce au de făcut. În copilărie suntem încurajați și sancționați, recompensați și pedepsiți. Această constantă calibrare a ceea ce este acceptabil ne ajută să învățăm spre ce trebuie să năzuim, dar este un proces treptat. Decurge ca o lentă acumulare de mici fragmente, ca un puzzle pe care îl completăm încet, de-a lungul copilăriei noastre. Oamenii au avut întotdeauna nevoie de ceva mai puternic decât de interacțiunile de zi cu zi care ne modelează: ceva mai consistent și mai plin de forță. Oamenii au avut mereu nevoie de povești.
Mii de ani, copiii s-au desfătat cu o colecție relativ restrânsă de povești: acelea care narează marile idei religioase și o selecție din miturile, fabulele, epopeile, legendele și basmele fiecărei culturi. Mai presus de îndrumarea părinților avem un panteon de modele despre care aflăm din poveștile spuse la culcare și de la care avem de învățat. Aflăm de bunătatea și de înțelepciunea eroilor și eroinelor, care ne dăruiesc ceva demn să fie imitat.
Basmul favorit al lui Alexandru era Iliada, povestea războiului dintre greci și troieni. În prezent, am considera că Iliada nu este potrivită pentru copiii mici, deoarece cuprinde numeroase descrieri plastice ale unor războinici uciși într-o diversitate de modalități înfiorătoare –, dar avea ceea ce trebuie să posede toate poveștile întemeietoare ale unei culturi: autoritate. Când au apărut primele școli din Grecia în care copiii au început să învețe cititul și scrisul, elevii erau puși să copieze o frază despre bărbatul presupus a fi fost autorul epopeii. Este o frază celebră și întru câtva înspăimântătoare, din care vedem cât de profund fuseseră pătrunse de opera lui mințile celor care trăiau în lumea elină: „Homer nu a fost un om, ci un zeu”.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row type=”in_container” full_screen_row_position=”middle” column_margin=”default” column_direction=”default” column_direction_tablet=”default” column_direction_phone=”default” scene_position=”center” text_color=”dark” text_align=”left” row_border_radius=”none” row_border_radius_applies=”bg” overflow=”visible” overlay_strength=”0.3″ gradient_direction=”left_to_right” shape_divider_position=”bottom” bg_image_animation=”none”][vc_column column_padding=”no-extra-padding” column_padding_tablet=”inherit” column_padding_phone=”inherit” column_padding_position=”all” column_element_spacing=”default” background_color_opacity=”1″ background_hover_color_opacity=”1″ column_shadow=”none” column_border_radius=”none” column_link_target=”_self” column_position=”default” gradient_direction=”left_to_right” overlay_strength=”0.3″ width=”1/1″ tablet_width_inherit=”default” tablet_text_alignment=”default” phone_text_alignment=”default” animation_type=”default” bg_image_animation=”none” border_type=”simple” column_border_width=”none” column_border_style=”solid”][nectar_single_testimonial testimonial_style=”small_modern” color=”Default” quote=”Ceea ce era pe atunci adevărat pentru Alexandru este încă adevărat pentru noi. Primele noastre experiențe educaționale – poveștile care sunt de multe ori vârâte în mințile noastre necoapte și care ne furnizează valorile pe care se întemeiază societatea noastră – nu sunt menite a ne învăța CUM să gândim – ele sunt menite a ne învăța CE să gândim.”][/vc_column][/vc_row][vc_row type=”in_container” full_screen_row_position=”middle” column_margin=”default” column_direction=”default” column_direction_tablet=”default” column_direction_phone=”default” scene_position=”center” text_color=”dark” text_align=”left” row_border_radius=”none” row_border_radius_applies=”bg” overflow=”visible” overlay_strength=”0.3″ gradient_direction=”left_to_right” shape_divider_position=”bottom” bg_image_animation=”none”][vc_column column_padding=”no-extra-padding” column_padding_tablet=”inherit” column_padding_phone=”inherit” column_padding_position=”all” column_element_spacing=”default” background_color_opacity=”1″ background_hover_color_opacity=”1″ column_shadow=”none” column_border_radius=”none” column_link_target=”_self” column_position=”default” gradient_direction=”left_to_right” overlay_strength=”0.3″ width=”1/1″ tablet_width_inherit=”default” tablet_text_alignment=”default” phone_text_alignment=”default” animation_type=”default” bg_image_animation=”none” border_type=”simple” column_border_width=”none” column_border_style=”solid”][vc_column_text]Și pe bună dreptate. Oricare ar fi idealul pe care cultura noastră îl întipărește în noi, trebuie să ne fie inculcat cât suntem încă destul de cruzi pentru a fi modelați. În copilărie suntem ceara proaspăt picurată pe care societatea își întipărește sigiliul și, oricât s-ar plânge unii de „spălarea creierului” prin educație, trebuie să ținem minte că acesta este temeiul educației și că așa a fost din zorii umanității. Când vi se suie sângele în cap din pricina absorbției negândite a unor idealuri, amintiți-vă că o numiți „îndoctrinare” numai dacă întâmplător sunteți în dezacord cu o anumită doctrină. Altminteri, o numiți „educație”. Orice comunitate își transmite cultura care o unifică, pentru că, în absența ei, nu ar mai exista o comunitate despre care să vorbim.
Dar poveștile nu sunt singurele instrumente ale procesului pe care îl numim „educație socială”. Când au apărut primele școli din Grecia antică, au dedicat cea mai mare parte din timp și eforturi modelării copiilor pentru a-i integra în societate, ceea ce, în bună măsură, au realizat prin sport. Chiar după ce grecii au făcut progrese în filosofie, matematică, literatură și o mulțime de alte activități intelectuale, dacă ai fi întrebat triburile ce anume îi făcea pe greci să fie greci, v-ar fi spus că, din câte își pot da ei seama, secretul era să alergi în pielea goală de jur-împrejurul unui stadion.
Muntele Olimp a fost ales să găzduiască întrecerile atletice care unificau lumea greacă – jocurile olimpice – pentru că era un străvechi și bine cunoscut centru religios. Cele mai multe orașe-stat grecești (ai căror cetățeni petreceau altminteri o groază de timp încercând să se ucidă între ei) încheiau un armistițiu o dată la patru ani, ca să se poată aduna și întrece acolo, sub ochiul scrutător al unei statui a lui Zeus înaltă de 13 metri. În prezent, desfășurarea unei competiții sportive într-un loc sacru s-ar putea considera a fi un sacrilegiu, dar pentru greci era cu totul dimpotrivă: era un mod de a se uni într-un act de venerație. Astăzi spunem câteodată că sportul seamănă cu o religie, dar numai în sens metaforic. Pentru greci, sportul nu doar semăna cu religia: era o religie.
Așa cum religia folosește ritualuri care oferă tuturor o șansă de a face ceva împreună, generând astfel un sentiment de comunitate, în Grecia antică sportul îndeplinea aceeași funcție. Dacă adăugați valorile unei culturi sportive – cinstea, codul de fair play și ceea ce noi numim sportivitate –, aveți nu doar un mod de comportare, ci nenumărate ocazii de a inculca și întări acest cod comportamental de natură să consolideze o comunitate.
În afară de faptul că se pregăteau să participe la concursurile atletice care modelau cultura greacă, goniți în jurul stadionului de pedotrib (care îi înghiontea cu o furcă), băieții greci învățau, de asemenea, să cânte la liră și să intoneze cântece patriotice, care le aminteau mai târziu cum era de dorit să se poarte. Desigur, ca să înveți cântecele, este util să știi să citești, și făceau și lecții de citire. Dar, după cum spunea Henri Marrou, un istoric al educației, profesorul de scriere și de citire „deținea al treilea rang în ierarhia socială și, multă vreme, a fost al treilea și ca importanță”. Prin asta el vrea să spună că părinții greci erau mult mai preocupați ca odraslele lor să devină niște oameni bine-crescuți și capabili să ia parte la întrecerile sportive și muzicale care îi strângeau pe toți laolaltă.
Este ușor de conceput școala ca un loc unde te duci să înveți diferite abilități, dar, așa cum puțini dintre noi învățăm la școală să practicăm un sport ori să cântăm la un instrument și continuăm prin a deveni profesioniști, școala grecească viza în primul rând și mai presus de toate a-i învăța pe copii cum să facă parte dintr-un grup.
În prezent, nu reușim să prețuim toate activitățile din școală care au menirea să ne învețe lucrurile pe care trebuie să le facem (ori să știm cum să le facem) pentru a deveni părți ale societăților noastre. Tendința de a face educație socială – de a sădi în mințile copiilor valorile care definesc societatea și cultura noastră și de a exersa activitățile care ne unesc – este încă vie și plină de vigoare. Nu există în lume vreo școală în care copiilor să nu li se transmită într-o formă sau alta valorile pe care le prețuim: altruismul, compasiunea, respectul și o sută de alte idei dezirabile și esențiale. Chiar dacă nu remarcăm întotdeauna acest fapt, o mare parte din ceea ce învățăm la școală și din ceea ce am învățat din poveștile copilăriei noastre nu are nicio legătură cu un efort de a învăța să gândim.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row type=”in_container” full_screen_row_position=”middle” column_margin=”default” column_direction=”default” column_direction_tablet=”default” column_direction_phone=”default” scene_position=”center” text_color=”dark” text_align=”left” row_border_radius=”none” row_border_radius_applies=”bg” overflow=”visible” overlay_strength=”0.3″ gradient_direction=”left_to_right” shape_divider_position=”bottom” bg_image_animation=”none”][vc_column column_padding=”no-extra-padding” column_padding_tablet=”inherit” column_padding_phone=”inherit” column_padding_position=”all” column_element_spacing=”default” background_color_opacity=”1″ background_hover_color_opacity=”1″ column_shadow=”none” column_border_radius=”none” column_link_target=”_self” column_position=”default” gradient_direction=”left_to_right” overlay_strength=”0.3″ width=”1/1″ tablet_width_inherit=”default” tablet_text_alignment=”default” phone_text_alignment=”default” animation_type=”default” bg_image_animation=”none” border_type=”simple” column_border_width=”none” column_border_style=”solid”][nectar_single_testimonial testimonial_style=”small_modern” color=”Default” quote=”Dar adevărata problemă de care se lovesc basmele, sportul, muzica și activitățile definitorii pentru cultura în care ne-am născut nu este faptul că ne învață ce să credem în loc să ne învețe cum să gândim. Adevărata problemă a educației sociale este că nu ar putea să ne învețe să gândim, chiar dacă ar dori să facă acest lucru.”][/vc_column][/vc_row][vc_row type=”in_container” full_screen_row_position=”middle” column_margin=”default” column_direction=”default” column_direction_tablet=”default” column_direction_phone=”default” scene_position=”center” text_color=”dark” text_align=”left” row_border_radius=”none” row_border_radius_applies=”bg” overflow=”visible” overlay_strength=”0.3″ gradient_direction=”left_to_right” shape_divider_position=”bottom” bg_image_animation=”none”][vc_column column_padding=”no-extra-padding” column_padding_tablet=”inherit” column_padding_phone=”inherit” column_padding_position=”all” column_element_spacing=”default” background_color_opacity=”1″ background_hover_color_opacity=”1″ column_shadow=”none” column_border_radius=”none” column_link_target=”_self” column_position=”default” gradient_direction=”left_to_right” overlay_strength=”0.3″ width=”1/1″ tablet_width_inherit=”default” tablet_text_alignment=”default” phone_text_alignment=”default” animation_type=”default” bg_image_animation=”none” border_type=”simple” column_border_width=”none” column_border_style=”solid”][vc_column_text]Vine un moment în viețile noastre când cei mai mulți dintre noi vor să schimbe simpla obediență a copilăriei cu libertatea de a gândi cu propria minte; și, exact așa cum acest lucru ni se întâmplă nouă ca indivizi, s-a întâmplat cu întregul culturii grecești.
Pe la 500 î.H., locuitorii Atenei au făcut ceva remarcabil, care a schimbat lumea pentru totdeauna: au încercat un lucru pe care l-au numit „democrație”. E greu de spus dacă democrația a fost cauza sau rezultatul altor schimbări care aveau loc în lumea greacă, dar, după cum ne spune istoricul Tucidide, „atenienii au fost primii care au lăsat deoparte armele și au adoptat un mod de viață mai lejer și mai luxos”. Lua sfârșit o perioadă de războaie, de invazii și migrații și, odată cu declinul omorurilor și cu avântul elocvenței, accentul s-a mutat dinspre forța mușchilor spre agerimea minții.
Educația socială din cultura clasică a Greciei a prins contur de-a lungul unor secole, transformând poveștile, sportul și muzica într-un liant social, așa cum facem și noi astăzi. Dar după o vreme totul s-a schimbat. Într-o perioadă în care părinții atenieni nu doreau altceva decât să-și vadă copiii binecrescuți și apți să își ocupe locul cuvenit în societate, a venit din alte părți ale lumii grecești un grup de profesori a căror preocupare de căpătâi nu mai era legată de bună-cuviință, modestie și dorință de integrare în comunitate. Acești străini ofereau lecții de șiretenie, persuasiune și manipulare; o abordare a educației cu dinți ascuțiți și limbă dulce, care promitea nu coeziune comunitară, ci abilitate individuală.
Progresul constant al democrației care începuse în secolul al VI-lea î.H. însemna că, într-o măsură din ce în ce mai mare, puteai fi cu adevărat puternic numai dacă erai la fel de priceput în ticluirea vorbelor pe cât erai de dibaci în mânuirea sabiei. În zilele noastre nu s-au schimbat multe în această privință: cei care răzbesc în viață știu cum să îi convingă pe ceilalți că au dreptate. Educația se adaptează la schimbările din mediul nostru cultural pentru a ne face capabili să avem succes în inevitabila competiție pentru supraviețuire și, când acest enigmatic grup de profesori străini și-a făcut brusc apariția la Atena, pretinzând a fi în stare să transforme pe oricine într-o mașină invincibilă de argumentare și de persuasiune, au descoperit că puteau să facă avere din plata serviciilor oferite, stârnind un mare interes. Erau cunoscuți sub numele de sofiști și în scurt timp au devenit niște celebrități – putred de bogați, scăldați în lumina faimei și adorați de un cerc de discipoli devotați. […]
Educația a început ca educație socială și mai nimic în plus. Educația socială tradițională care a modelat societățile umane zeci de mii de ani a urmărit întotdeauna să creeze comunitate prin unitate. Este inevitabilă și esențială, dar misiunea ei este să ne învețe ce să credem, nu cum să gândim.
Sofiștii au făcut posibilă o educație a minții descoperind și descriind – pentru prima oară în istorie – ceva fundamental și universal din natura ei. Primul pas al acestui periplu a fost înțelegerea faptului că toate mințile noastre sunt structurate la nivel elementar în același mod. Între reacțiile noastre față de tiparele de sunete și de idei, efectul tehnicilor bazate pe tipare pentru potențarea memoriei noastre și utilizarea unor tipare de gândire există asemănări profunde și durabile. Sofiștii au înțeles că, în pofida diferențelor dintre noi, aceste similitudini fundamentale pot fi descoperite dacă le căutăm cu destulă perseverență. Gândirea nu procedează la întâmplare; ea are reguli.
Această primă pătrundere în ascunzișurile minții omenești a generat posibilitatea ispititoare a autoperfecționării și dovada au făcut-o rezultatele. Arătând că tiparele mnemotehnice ar putea să-i dăruiască unuia o memorie atât de uluitoare încât celor care nu îi cunoșteau regulile de funcționare li se părea ceva magic, sofiștii au inaugurat o lume de noi posibilități intelectuale. Au fost primii profesori care să fi înțeles că uimitoarele puteri ale persuasiunii, memoriei, gândirii și argumentării ar putea fi produse nu doar de talent, ci și de tehnică. Ei au smuls educația din poala zeilor când, pentru prima oară, ne-au încurajat să vedem că nu trebuia să așteptăm ca inteligența să ne fie dăruită. Inteligența este un lucru pe care ni-l putem dărui singuri.
Când au descoperit tiparele care există în mințile noastre și faptul că putem învăța să le recunoaștem, sofiștii au schimbat educația o dată pentru totdeauna. Ei au elaborat tiparele stilului și ale memoriei, pe care le învățăm și astăzi. Șabloanele stilistice, de exemplu, se studiază în orice școală: aliterația, asonanța, repetiția, gruparea triadică. Încă ne place să ne înveșmântăm gândurile în fraze care sună mai elegant. Mnemotehnica încă nu a dispărut, deși este acum mai rar întâlnită decât odinioară, căci există astăzi atât de multe modalități de a-ți nota lucrurile ușor de uitat. Dar în cea mai mare măsură lipsește ceea ce Protagoras a promis, dar nu a izbutit să ofere: capacitatea de a gândi tu însuți, de a lua decizii mai bune și de a birui în orice discuție sau dispută, legată de indiferent care subiect.
Așadar, ce fel de tipare lucrează în orice conversație, purtată în legătură cu orice subiect? Această inteligență generală – acest sfânt potir pe care îl numim gândire critică – a devenit posibilă după ce Aristotel a descoperit un set aparte de tipare. Acele tipare izbutesc mult mai mult decât să ne facă a vorbi mai convingător sau a ne îmbunătăți memoria: ele scot la iveală principiile fundamentale și inevitabile care stau la baza modului nostru de gândire.
Mai multe în cartea lui Craig Adams: Cele șase secrete ale inteligenței.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]