17 noiembrie 2006
Tim Kemp avea vești bune pentru echipa lui.
Fostul director de la IBM se ocupa de bioinformatică la Theranos, o companie nouă cu un sistem de analize de sânge de ultimă generație. Compania tocmai realizase prima demonstrație pe viu pentru o firmă farmaceutică. Elizabeth Holmes, fondatoarea de 22 de ani a firmei Theranos, zburase în Elveția și le demonstrase calitățile sistemului unor directori de la Novartis, gigantul european al medicamentelor.
„Elizabeth mi-a telefonat azi dimineață”, a scris Kemp într-un e-mail adresat echipei lui de cincisprezece persoane. „Și-a manifestat recunoștința și a spus că «a fost perfect!» M-a rugat în mod expres să vă mulțumesc tuturor și să vă transmit că vă e recunoscătoare. În plus a spus că cei de la Novartis au fost atât de impresionați încât i-au cerut o propunere și și-au exprimat interesul pentru o înțelegere financiară în privința proiectului. Ne-am făcut treaba!”
A fost un moment de răscruce pentru Theranos. Firma de trei ani progresase de la stadiul de idee ambițioasă gândită de Holmes în camera ei de cămin de la Stanford la cel de produs real de care o companie multinațională imensă dorea să se folosească.
Vestea despre succesul demonstrației a ajuns sus, la etajul doi, unde se aflau birourile conducerii.
Unul dintre directori era Henry Mosley, principalul director financiar al Theranos. Mosley venise la Theranos cu opt luni în urmă, în martie 2006. Cu haine ponosite, ochi verzi pătrunzători și foarte liniștit, era un veteran al scenei tehnologice din Sillicon Valley.
După copilăria petrecută în Washington, DC, și după ce își luase diploma MBA la Universitatea Utah, venise în California la sfârșitul anilor 1970 și nu mai plecase. Întâi lucrase ca producător de cipuri la Intel, unul dintre pionierii din Valley. Mai târziu condusese secțiile financiare a patru companii tehnologice diferite, dintre care două ajunseseră listate la bursă. Theranos era departe de a fi prima lui provocare.
La Theranos, pe Mosley l-au atras talentul și experiența concentrate în jurul lui Elizabeth. O fi fost ea tânără, dar era înconjurată de o distribuție de excepție. șeful consiliului de administrație era Donald L. Lucas, investitorul care îl crescuse pe antreprenorul de software miliardar Larry Ellison și îl ajutase să listeze Oracle la jumătatea anilor 1980. și Lucas, și Ellison investiseră bani în Theranos.
Alt membru al consiliului cu renume solid era Channing Robertson, decan asociat al facultății de inginerie de la Stanford. Robertson era una dintre vedetele universității. Opinia lui de specialist despre dependența pe care o dau țigările obligase industria tutunului să ajungă la o înțelegere istorică în valoare de 6,5 miliarde de dolari cu statul Minnesota la sfârșitul anilor 1990. În cele câteva întâlniri pe care le avusese cu el, Mosley înțelesese că Robertson avea o părere extraordinară despre Elizabeth.
Theranos avea și o echipă administrativă solidă. Kemp fusese treizeci de ani la IBM. Diane Parks, principalul director comercial de la Theranos, avea o experiență de douăzeci și cinci de ani la companii farmaceutice și de biotehnologie. John Howard, prim-vicepreședinte pentru produse, se ocupase de filiala producătoare de cipuri de la Panasonic. Nu vedeai prea des directori de un asemenea calibru la o firmă mică aflată la început.
Și cu toate acestea, nu doar consiliul de administrație și directorii îl atrăseseră pe Mosley la Theranos. Piața pe care o țintea era imensă. Companiile farmaceutice cheltuiau zeci de miliarde de dolari pe teste clinice pentru a încerca, în fiecare an, medicamente noi. Dacă Theranos reușea să devină indispensabilă pentru ele și să atragă o parte din aceste cheltuieli, dădea lovitura.
Elizabeth îi ceruse să realizeze câteva proiecții financiare pe care să le poată arăta investitorilor. Primele cifre pe care i le arătase nu-i plăcuseră, așa că le refăcuse, în sus. Nu era prea mulțumit de cifrele modificate, dar își spunea că era plauzibil dacă mersul companiei era perfect. În plus, investitorii pe care companiile noi îi curtau ca să obțină finanțare știau că întemeietorii acestor companii făceau prognosticuri exagerate. Făcea parte din joc. Investitorii aveau chiar și un nume pentru asta: prognosticurile crose de hochei. Arătau venituri care stagnau câțiva ani și apoi o luau drept în sus, ca prin farmec.
Singurul lucru pe care Mosley nu era sigur că îl înțelegea era cum funcționa tehnologia Theranos. Când treceau pe la el posibilii investitori, îi ducea la Shaunak Roy, cofondator al Theranos. Shaunak avea doctoratul în inginerie chimică. Lucrase împreună cu Elizabeth în laboratorul de cercetare al lui Robertson de la Stanford.
Shaunak își înțepa degetul și storcea câteva picături de sânge. Apoi transfera sângele într-un cartuș de plastic alb de dimensiunile unei cărți de credit. Cartușul intra într-o cutie dreptunghiulară de dimensiunile unui aparat de prăjit pâinea. Cutia se numea cititor. Extrăgea un semnal de date din cartuș și îl transmitea către un server care analiza datele și transmitea înapoi un rezultat. Aici era punctul forte.
Când Shaunak le arăta investitorilor sistemul, le atrăgea atenția asupra unui ecran care arăta cum curge sângele din cartuș în cititor. Mosley nu pricepea prea bine aspectele fizice sau chimice. Dar nu acesta era rolul lui. El era tipul cu finanțarea. Atât timp cât sistemul dădea rezultate, era mulțumit. și dădea de fiecare dată.
Elizabeth s-a întors din Elveția după câteva zile. Se plimba de colo colo cu zâmbetul pe buze, încă o dovadă că obținuse ce voia. Nu că ar fi fost ceva neobișnuit. Elizabeth era adesea binedispusă. Avea optimismul fără margini al antreprenorului. Îi plăcea să folosească termenul „extra-ordinar”, cu „extra” scris cursiv și cratimă, ca să descrie misiunea Theranos în e-mailurile pe care le trimitea echipei. Era un pic exagerat, dar părea sinceră, iar Mosley știa că predicile de acest gen erau tipice pentru întemeietorii de firme noi din Sillicon Valley. Doar nu puteai să schimbi lumea cu o atitudine cinică.
Ciudat era, în schimb, că, dintre cei câțiva colegi care o însoțiseră pe Elizabeth în călătorie, unii nu păreau să-i împărtășească entuziasmul. Unii dintre ei păreau de-a dreptul abătuți.
I-a călcat cuiva mașina câinele?, s-a întrebat Mosley, pe jumătate în glumă.
A coborât la parter, unde cei mai mulți dintre cei șaizeci de angajați ai companiei stăteau în nișe grupate, să-l caute pe Shaunak. Shaunak știa cu siguranță dacă exista vreo problemă despre care lui nu i se spusese.
La început, Shaunak a susținut că nu știe nimic. Dar Mosley a simțit că nu spune totul și a continuat să-l descoasă. Shaunak a cedat încet-încet și a recunoscut că Theranos 1.0, așa cum botezase Elizabeth sistemul de analiză a sângelui, nu funcționa mereu. De fapt, era un fel de ruletă, a spus. Uneori reușeai să obții un rezultat, alteori nu.
Pentru Mosley, era ceva nou. Crezuse că sistemul era fiabil. Nu părea oare să funcționeze de fiecare dată când investitorii veneau să-l vadă?
Ei bine, exista un motiv pentru care părea să funcționeze de fiecare dată, a spus Shaunak. Imaginea de pe ecranul computerului, cu sângele care curgea prin cartuș și se oprea în mici fântâni era adevărată. Dar nu se știa niciodată dacă aveai să obții sau nu un rezultat. Așa că înregistraseră un rezultat, la o încercare care funcționase. La sfârșitul fiecărui ciclu demonstrativ se afișa rezultatul înregistrat.
Mosley a rămas fără grai. Crezuse că rezultatele erau obținute în timp real de la sângele din cartuș. Cu siguranță asta li se spunea investitorilor pe care îi aducea. Shaunak tocmai îi descrisese o înșelătorie. Era în regulă să fii optimist și plin de aspirații când căutai investitori, dar există o limită care nu trebuie depășită. și asta, după părerea lui Mosley, era o încălcare a ei.
Așadar, ce anume se întâmplase cu Novartis?
Nimeni nu i-a răspuns pe șleau lui Mosley, dar deja bănuia un truc asemănător. și avea dreptate. Unul dintre cele două aparate de citit pe care le luase Elizabeth în Elveția începuse să dea rateuri când ajunseseră acolo. Angajații pe care îi luase cu ea încercaseră toată noaptea să-l repare. Pentru a ascunde problema în timpul demonstrației de a doua zi, echipa lui Tim Kemp din California transmisese un rezultat măsluit.
Mosley avea în acea după-amiază întâlnirea săptămânală cu Elizabeth. Cum a intrat în birou, și-a reamintit de farmecul ei. Avea prestanța unei persoane mult mai în vârstă. Felul în care te fixa fără să clipească cu ochii ei mari și albaștri te făcea să te simți în centrul lumii. Era aproape hipnotic. Vocea ei sporea efectul: avea un glas neobișnuit de grav.
Mosley a hotărât să lase întâlnirea să se desfășoare după tipicul obișnuit înainte să-și expună temerile. Theranos tocmai încheiase a treia rundă de finanțări. Din orice unghi ai fi privit, era un succes răsunător: compania mai strânsese 32 de milioane de dolari de la investitori, pe lângă cele 15 milioane strânse în primele două runde. Cea mai impresionantă cifră era noua sumă la care era evaluată: 165 de milioane de dolari. Puține firme de doar trei ani valorau atâta.
Unul dintre motivele acestei evaluări spectaculoase erau acordurile la care Theranos le spusese investitorilor că ajunsese cu partenerii din industria farmaceutică. Pe un diapozitiv erau enumerate șase contracte cu cinci companii, care urmau să genereze venituri între 120 și 300 de milioane de dolari în următoarele 18 luni. Mai apăreau și alte cincisprezece contracte în curs de negociere. Dacă și acestea erau duse la capăt, profiturile puteau atinge în cele din urmă 1,5 miliarde de dolari, conform prezentării PowerPoint.
Companiile farmaceutice aveau să folosească sistemul de analize de sânge Theranos pentru a monitoriza reacția pacienților la medicamente noi. Cartușele și aparatele de citit analizele aveau să stea acasă la pacienți în timpul testelor clinice. Pacienții aveau să se înțepe în deget de câteva ori pe zi și cititoarele aveau să transmită rezultatele analizelor la sponsorii testărilor. Dacă rezultatele arătau că reacția la medicament era negativă, producătorul putea să scadă doza imediat, fără să mai trebuiască să aștepte finalul testărilor. Acest lucru avea să reducă cheltuielile pentru cercetare ale companiilor farmaceutice cu până la 30 la sută. Sau cel puțin așa scria pe diapozitiv.
După ce descoperise în dimineața aceea, Mosley era din ce în ce mai stânjenit de aceste afirmații. În primul rând, de opt luni, de când era la Theranos, nu văzuse niciun contract cu vreo companie farmaceutică. De fiecare dată când se interesa de ele, i se spunea că erau „analizate din punct de vedere juridic”. Mai mult decât atât, fusese de acord cu acele prognosticuri ambițioase în privința profiturilor pentru că crezuse că sistemul Theranos era fiabil.
Elizabeth nu dădea niciun semn că ar împărtăși aceste îndoieli. Era imaginea însăși a liniștii și a fericirii. Noua evaluare, în special, era un motiv de mare mândrie. Era posibil să li se alăture noi directori, ca reflexie a listei crescânde de investitori, i-a spus.
Mosley a prins ocazia de a pomeni de călătoria în Elveția și de zvonurile care circulau prin birou, că s-ar fi întâmplat ceva. Când a deschis discuția, Elizabeth a recunoscut că apăruse o problemă, dar a expediat-o. Se va rezolva ușor, a spus.
Mosley avea îndoieli, după tot ce aflase. A pomenit de cele spuse de Shaunak despre demonstrațiile pentru investitori. Trebuia să nu le mai facă, dacă nu erau întru totul reale, a spus. „I-am păcălit pe investitori. Nu putem să continuăm așa.”
Elizabeth s-a schimbat deodată la față. Aerul vesel pe care îl avusese cu doar câteva clipe în urmă a lăsat loc unei măști agresive. Parcă apăsase cineva pe un buton. I-a aruncat o privire rece directorului ei financiar.
— Henry, nu ești jucător de echipă, a spus pe un ton glacial. Cred că ar fi mai bine să pleci chiar acum.
Era limpede ce se întâmplase. Elizabeth nu-i cerea doar să iasă din birou. Îi spunea să plece din companie – imediat. Mosley tocmai fusese concediat.
Fragmentul de mai sus face parte din introducerea cărții Sânge rău de John Carreyrou. Credit foto Elizabeth Holmes (sus): HBO. Mai jos un interviu al autorului cu Jim Cramer:
