Dr. Victoria Sweet a fost medic la Spitalul Laguna Honda din San Francisco peste 20 de ani și în prezent este profesor de Medicină Clinică la Universitatea California. Deține un titlu de doctor în istorie și medicină socială și este bursieră Guggenheim și este autoarea bestsellerului God’s Hotel. Medicina lentă este noua ei carte în care relatează întâmplări memorabile despre profesori, medici, asistente și pacienți, dar și momentele în care a practicat medicina lentă, pentru care a fost deopotrivă pionier și model inspirațional.
Pentru a ajunge să înțeleagă și să descopere medicina lentă, Victoria Sweet a excelat în medicina rapidă. În perioada în care a lucrat ca medic, „serviciile de asistență medicală” au înlocuit medicina, „furnizorii” au început să se uite în laptop mai mult decât la pacienții lor și costurile au continuat să crească, într-o cursă feroce pentru obținerea eficienței. Și totuși, acea soluție pe care o tot ratează economiștii și arhitecții politicilor este uimitor de simplă: medicina de bună calitate are nevoie de un pic mai mult decât o tehnologie miraculoasă; are nevoie de timp – timp să răspundă corpului așa cum răspunde și informațiilor, timp să găsească diagnosticul corect și tratamentul potrivit.
Victoria Sweet: Nu eram singurul doctor care a alăturat „lent” și „medicină”. Au mai existat și alții care să facă această conexiune, chiar în aceeași perioadă. Era o legătură firească, mai ales dacă te gândeai la străvechiul dicton al lui Galenus: „Toată mâncarea este medicină”. Mai întâi în Italia și apoi în Statele Unite, s‑a aprins o lumină – dacă aveam nevoie de „Hrănire lentă”, atunci chiar aveam nevoie și de „Medicină lentă”. Existau diferite accente și diferite interpretări. Unii foloseau conceptul de „Medicină lentă” pentru a simboliza în special durata mai lungă, reținerea, lipsa grabei în relația cu pacientul. Pentru alții, „Medicină lentă” însemna să interpretezi cu atenție un anumit fapt, o concentrare să nu „supradiagnostichezi”, să nu „supratratezi”.
Pentru mine, „Medicina lentă” a însemnat și înseamnă un fel de a înțelege medicina așa cum am văzut‑o, învățat‑o și iubit‑o. Semnifică o Cale – o cale de a vedea, a face și a fi. Este un fel de a vedea al grădinarului, de a te da înapoi și de a vedea pacientul în contextul mediului său. Și de a întreba: în cazul acestui pacient, ce stă în calea puterii de vindecare a naturii? Și de a înlătura acea piedică. Nu este o Cale ce exclude „rapid” sau Calea Vitezei. Nu respinge interpretarea corpului ca fiind o mașină și a medicului ca fiind un bun mecanic urmărind sursele suferinței bolnavului până la rădăcina lor, un mecanic separând chiar lucrurile, reparându‑le și înlocuindu‑le. Nici nu înseamnă respingerea instrumentelor oferite de progresul medical fantastic la care am fost martoră în viața mea de medic generalist. Ci, mai degrabă, este o Cale de a încorpora ambele concepte, Lent și Rapid, Calea Grădinarului și Calea Mecanicului, de a vedea aceste două căi drept instrumente pe care le ții în geanta ta mică și neagră și de a le utiliza pe cele corecte pentru a‑ți face treaba.
Un talk al autoarei la Commonwealth Club:
