Katharina Vestre, în introducerea Cel dintâi mister. Povestea ta dinainte de a te naște, cea mai recentă carte din Co-lecția de știință:
Pe când aveam șase ani colecționam săpunuri de la hoteluri, mă jucam cu păpuși Barbie și purtam pantofi sport cu luminițe la călcâi. Gustul meu pentru filme era absolut banal și putea fi lesne rezumat drept „orice cu prințese”. Dar cartea favorită? Aceasta era Sarcina și nașterea: manual practic pentru toți viitorii părinți. Soră‑mea și cu mine o luaserăm de pe raft, frunzăriserăm partea despre regimul alimentar și ne opriserăm odată ajunse la pagina 70: Fătul, etapele de dezvoltare. Profund fascinate, am mers pe șirul acelor ilustrații cu o creatură mică ce creștea tot mai mult, gândindu‑ne totodată la frățiorul nostru, ghemuit în burtica mamei. Am văzut cum s‑a transformat dintr‑un animal primitiv și ciudat, cu coadă, într‑un bebeluș dolofan care abia dacă mai avea loc pentru mâini și picioare. Cum era posibil așa ceva?
Au trecut șaptesprezece ani până m‑am întors la această întrebare. Urmam o facultate de biochimie la Universitatea din Oslo și într‑o zi am rămas până târziu în bibliotecă, citind despre biologia celulei. Pe măsură ce mă apropiam de finalul capitolului, am observat o serie de imagini ce surprindeau modul în care se formează o mână; la început seamănă cu o labă de gâscă, apoi apar treptat și degetele. În legendă am citit că această transformare era determinată de sinuciderea în masă a celulelor – ceea ce înseamnă că, acum mulți ani în urmă, toate celulele dintre degetele mele au murit la comandă, lăsându‑mi mâna cu care scriu acum.
Mi‑am dat seama că acest detaliu nu fusese inclus în pagina 70: Fătul, etapele de dezvoltare. Imaginea pe care o văzusem la șase ani îmi spusese doar o mică parte a poveștii, fiindcă, de fapt, cum se transformă această micuță creatură? Ce se întâmplă în celule, în moleculele de ADN? Cum știe o mână că va fi mână, nu un picior sau o ureche?
În căutarea răspunsurilor, am început să sap prin cărțile din programă și prin articole de cercetare și n‑a trecut mult până când m‑am scufundat cu totul în ele. Înainte de vacanța de vară din 2015 am împrumutat de la Spitalul Universitar din Oslo trei tomuri uriașe de embriologie și le‑am luat cu mine în vacanța din Italia. De aici înainte, istoricul căutărilor mele pe internet a fost plin de ovule și fetuși. Google a tras propriile concluzii și a început să‑mi arate promoționale despre creme pentru bebeluși – n‑am nicio idee ce a făcut algoritmul lor din cercetările mele asupra musculiței de oțet, asupra dezvoltării sexului la viermii de mare și asupra rinichilor de pește. Dar avem cel puțin acest rezultat, cartea de față. Este o poveste despre rude îndepărtate, despre gemeni necunoscuți, placente periculoase și ciudate musculițe de oțet. Și o pot spune încă de pe acum – fără să îți dezvălui prea multe – că este în totalitate vorba despre tine. Lasă‑mă să‑ți povestesc despre începuturile vieții tale.
Cel dintâi mister spune povestea fiecăruia dintre noi, de la concepere până la naștere, de la primele diviziuni celulare primitive până la următoarele nouă luni, când, copii umani gata-făcuți, ne luptăm să ne facem drum spre lume. Autoarea, doctorand în Bioștiințe, are o abilitate incredibilă de a explica fenomene complexe într-o manieră atrăgătoare și ușor de înțeles. Este știință pe înțelesul tuturor, istoria științei, storytelling și educație publică de cea mai bună calitate. O carte fermecătoare, ilustrată, distractivă, amuzantă, accesibilă și plină de informații.
Credit foto sus: Åsmund H. Eikenes/ framtida.no
