Trebuie să fie o experienţă interesantă să psihanalizezi pe cineva care se socoteşte raţional, serios şi matur (şi se mai şi laudă cu asta). Şi, dacă este legitim (şi eventual util) să-i aplici această metodă unui om – influenţat de structurile şi instituţiile sociale în mijlocul cărora trăieşte –, de ce nu s-ar putea face acelaşi lucru cu un sistem? Pe mine m-a împins dintotdeauna curiozitatea să fac acest lucru cu disciplina mea iubită, economia. Dar nu doar din curiozitate: viziunea economică asupra lumii devine o parte din ce în ce mai importantă a gândirii noastre. Modelează politica şi societatea globală.
[…]
Imaginea clasică a psihanalizei este cea cu pacientul care stă întins pe canapea şi povesteşte. Psihanalistul ascultă, îşi face însemnări şi se gândeşte la cele spuse. Vom încerca să facem ceva asemănător la nivelul societăţii. Metoda de bază a unei părţi a cărţii de faţă este să punem economia să se întindă pe canapea şi să o ascultăm. Ce anume verbalizează? Ce speră şi ce visează? De ce se teme? Ce raţionalizează şi cum o face? Despre ce vorbeşte cu plăcere şi ce teme tabu preferă să treacă sub tăcere? Cum se priveşte pe ea însăşi? Cum îşi organizează emoţiile? Care este relaţia ei cu alţii? Către cine priveşte cu admiraţie şi către cine, cu dispreţ? Cum se percepe pe ea însăşi şi rolul ei în lume? Cum procedează cu valorile ei? Aceste valori sunt exprimate, vorbeşte despre ele? În ce crede? Ce mituri şi idei preconcepute îi determină gândirea (ştiinţifică)? Pe ce latură a realităţii se concentrează şi cum arată matricea cu ajutorul căreia interpretează toate aceste lucruri? Ce anume refuză să vadă?
[…]
Are economia nevoie de psihanaliză? După părerea noastră, ar avea nevoie măcar de abordări terapeutice – de un proces prelungit de reflecţie. Este de netăgăduit că am făcut mari progrese cu sistemul nostru economic şi datorăm ştiinţei de care se leagă bogăţii imense. Cu toate acestea, suntem de părere că, în ultimii ani, s-au strecurat aici simptome care nu mai pot fi trecute cu vederea. Dacă privim lucrurile sistematic, descoperim în economie modele comportamentale sadice, narcisiste şi sadomasochiste. Cu o abordare clinică am descoperit cinci familii de tulburări psihice care nu doar că fac parte din economia noastră – ci o și dirijează.
Tulburări de percepţie: În cazul nostru este vorba despre derivate bolnăvicioase din principul plăcerii, responsabile pentru o parte din ce în ce mai mare a industriei noastre bazate pe dorinţe şi consum.
Tulburări de anxietate: Ne fac să denaturăm realitatea până la limita negativă extremă şi duc la comportamente anormale. Teama este un domeniu din ce în ce mai important al afacerilor, mai ales în vremuri de criză.
Tulburări afective: Aici vrem să ne ocupăm mai ales de tulburări bipolare, cicluri maniaco-depresive, pe care le recunoaştem şi în schimbări de conjunctură, şi în succesiunea mai rapidă a boomurilor şi crizelor.
Tulburări de control al impulsului: Aici ne interesează două modele comportamentale. Pe de o parte, o dependenţă bolnăvicioasă de risc, care poate fi văzută mai ales în comportamentul de pe piaţă al băncilor de investiţii. În al doilea rând, „dependenţa de furat” sau cleptomania. Poate să vi se pară surprinzător, dar se explică printr-o caracteristică ciudată a sistemului dominant, anume că, în interiorul sistemului, cel care dobândeşte muncă, bunuri şi capital, fără să trebuiască să dea nimic în schimb, are cel mai mare succes. Această tulburare scoate din uz mecanismul fundamental al activităţii economice, conform căreia sistemul funcţionează doar în baza unui schimb de bunuri sau servicii perceput ca fiind corect de toate părţile implicate.
Tulburări de personalitate: Pentru a menţine un sistem care se ilustrează prin agresivitate şi concurenţă, participanţii trebuie formaţi corespunzător: manageri ale căror însuşiri să fie mai degrabă egoismul şi competitivitatea şi selecţia brutală decât omenia, altruismul şi raţiunea sănătoasă. Sunt uneltele unui sistem care nu îşi mai slujeşte de mult creatorii, ci a preluat el însuşi controlul. Rezultatul este o lume a muncii care seamănă din ce în ce mai mult cu roata unui hamster pentru toţi cei care iau parte la ea. Ca să supralicităm un pic, vom spune că reprezentanţii de vârf ai acestui sistem se transformă în Mr. Hyde fără scrupule din momentul în care ajung la locul de muncă, pentru ca apoi, după ce îşi termină lucrul, să se întoarcă acasă sub forma grijuliului Dr. Jekyll. Acest lucru nu are nimic de-a face cu lipsa unei morale sau cu faptul că managerii ar fi oameni mai răi. Nu sunt. Ci mai degrabă sistemul îi împinge pe susţinătorii lui în roluri parţial patologice.
Fragmentele de mai sus fac parte din introducerea cărții Lilith și demonii capitalului. În imagine, autorii Tomáš Sedláček și Oliver Tanzer; credit foto Die Presse (Clemens Fabry).
