E adevărat: Work rules!

Laszlo Bock a lucrat la Google, unde a condus departamentul de HR (care poartă denumirea de Operațiuni de Personal) și unde a fost responsabil cu atragerea, dezvoltarea, angajarea și bunăstarea angajaților.

În timpul colaborării cu Bock, Google a primit de peste 30 de ori titlul de „Cel mai bun angajator” și peste 100 de premii ca angajator de top. În 2010, revista Human Resources Executive l-a numit „Directorul de Resurse Umane al Anului”.
Iată câteva fragmente din introducerea cărții Work rules!:
M-am născut în 1972, în România, o țară condusă de dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu și plină de secrete, minciuni și frică. E greu de conceput în ziua de astăzi, dar România din zilele acelea semăna bine cu Coreea de Nord din prezent. Prietenii și rudele care criticau regimul dispăreau subit. Membrii Partidului Comunist aveau acces la haine elegante, bunuri de lux, fructe și legume din Occident, în vreme ce părinții mei au gustat prima banană după vârsta de 30 de ani. Copiii erau încurajați să-și spioneze părinții, iar ziarele și radioul difuzau aproape numai minciuni despre cât de grozav era guvernul și cât de malefice și de opresive erau Statele Unite. Familia mea a fugit din România în căutarea libertății și a dreptului de a merge unde voia, de a spune și de a gândi ce dorea și de a se asocia cu oricine îi poftea inima.
Ideea de a mă alătura unei companii fondate cu obiectivul de a face informațiile disponibile pentru toată lumea era absolut încântătoare, deoarece libertatea se bazează pe dreptul la exprimare, care, la rândul său, e fundamentat pe accesul la informații și adevăr. Trăisem și muncisem în tot felul de medii și văzusem multe exemple de metode care nu funcționau. Dacă oamenii ăștia vorbeau serios, m-am gândit eu, avea să fie cel mai bun loc de muncă din lume.
De atunci, Google a crescut de la cei 6.000 de angajați din momentul respectiv la aproape 60.000, cu peste 70 de sucursale în mai mult de 40 de țări. Revista Fortune a numit-o „Cel mai bun angajator” de cinci ori în Statele Unite și de mai multe ori în țări precum Argentina, Australia, Brazilia, Canada, Franța, India, Irlanda, Italia, Japonia, Coreea, Olanda, Polonia, Rusia, Elveția și Marea Britanie. Conform datelor LinkedIn, este compania unde își doresc să lucreze cei mai mulți oameni de pe glob și primim mai mult de 2.000.000 de scrisori de intenție pe an, de la persoane din toate colțurile lumii și cu experiențe dintre cele mai diverse. Dintre acestea, angajăm doar câteva mii pe an, ceea ce ne face de 20 de ori mai selectivi decât Harvard, Yale sau Princeton.
Perioada petrecută de mine la Google a fost o călătorie turbulentă, plină de experimente și de creativitate. Uneori epuizantă, uneori frustrantă, dar întotdeauna plină de libertate, de inventivitate și cu obiective clare. Această carte este despre modul în care ne raportăm la angajații noștri, despre ce am învățat în ultimii cincisprezece ani și despre ce puteți face pentru a pune oamenii pe primul loc și a transforma modul în care trăiți și lucrați.
[…]
În fiecare an, zeci de mii de vizitatori sosesc în campusurile noastre din întreaga lume, inclusiv antreprenori din mediul social sau de afaceri, elevi și studenți, directori și celebrități, șefi de stat sau capete încoronate. Asta pe lângă familiile și prietenii noștri, cărora le face întotdeauna plăcere să treacă pe acolo pentru un prânz gratuit. Cu toții ne întreabă cum conducem acest loc, cum funcționează compania. Care e cultura organizației? Cum reușim să lucrăm totuși cu atâtea surse de stres în jur? De unde vine inovația? E adevărat că oamenii pot face orice doresc în 20% din timp?
Chiar și angajații noștri, „Googlerii” (cum își spun ei înșiși), se întreabă uneori de ce facem lucrurile într-un anumit fel. De ce petrecem atât de mult timp cu recrutarea? De ce oferim anumite avantaje, și nu altele? Work Rules! este încercarea mea de a răspunde la aceste întrebări.
[…]
Oamenii își petrec cea mai mare parte din viață la serviciu, dar munca e o experiență tracasantă pentru majoritatea lor; un mod de a-și câștiga traiul. Dar nu trebuie să fie așa. Nici noi nu avem toate răspunsurile, însă am făcut câteva descoperiri fascinante cu privire la cele mai bune metode de a găsi, a dezvolta și a păstra oamenii într-un mediu caracterizat de libertate, creativitate și joacă. Secretele succesului în materie de politici de personal de la Google poate fi reprodus în organizații mari și mici, de către simpli angajați sau de directori executivi. Nu orice firmă va putea oferi beneficii precum mesele gratuite, dar toate pot aplica principiile care fac din Google o companie extraordinară.

Fiecare capitol al cărții Work rules! are la final o listă de reguli care pot fi aplicate, precum: reguli pentru a deveni fondatori, reguli pentru a crea o cultură organizațională extraordinară, reguli pentru cum să găsești angajații de care ai nevoie, reguli pentru managementul performanței, reguli pentru a crea o instituție care se perfecționează permanent, reguli pentru eficiență, comunitate și inovare.
Iar dacă doriți să creați un mediu plin de libertate, iată, pe scurt, zece pași prezentați de Laszlo Bock care vă vor transforma echipa sau locul de muncă:

  1. Acordaţi o semnificație muncii voastre.
  2. Aveți încredere în angajați.
  3. Angajați doar oameni mai buni decât voi.
  4. Nu confundați dezvoltarea cu managementul performanței.
  5. Concentrați-vă pe cele două extreme.
  6. Fiți economi și generoși.
  7. Plătiți incorect.
  8. Impulsionați.
  9. Gestionați așteptările în creștere.
  10. Bucurați-vă! Apoi reveniți la nr. 1 și luați-o de la capăt.