În Euro, economistul și laureatul Premiului Nobel, Joseph Stiglitz susține că, în ciuda faptului că moneda euro trebuia să acționeze ca o pârghie care să unească Europa și să aducă prosperitate, aceasta a făcut exact contrariul, iar criza a scos la suprafață defectele euro.
Mandatul limitat al Băncii Centrale Europene de a ținti doar inflația explică modul în care politicile aplicate în țările lovite de criză au accentuat și mai mult greșelile proiectului monedei unice.
Zona euro a fost defectă de la apariția sa. Structura zonei euro – regulile, reglementările și instituțiile care o guvernează – sunt de blamat pentru performanța slabă din regiune, incluzând aici și multiplele ei crize. Diversitatea Europei a fost punctul ei forte. Dar, pentru a face o monedă unică să funcționeze în cadrul unei regiuni cu o profundă diversitate economică și politică nu este ușor. O monedă unică implică o rată de schimb fixă între țări și o rată unică a dobânzii. Chiar dacă acestea sunt stabilite pentru a reflecta circumstanțele existente în majoritatea țărilor membre, dată fiind diversitatea economică, acolo trebuie să existe o matrice de instituții care să poată ajuta acele țări cărora nu li se potrivesc politicile în curs. Europa a eșuat în a crea aceste instituții.
Mai mult, trebuie să existe suficientă flexibilitate în reglementări pentru a permite adaptarea la diferențele de circumstanțe, credințe și valori. În general, Europa a inclus acestea în principiul subsidiarității, care implică transferul responsabilității pentru politicile publice la nivel național, mai degrabă decât păstrarea acesteia la nivel central, pentru cât mai multe decizii posibil. Într‑adevăr, cum bugetul Uniunii Europene este doar aproximativ 1% din PIB‑ul său (în contrast cu Statele Unite ale Americii, ale căror cheltuieli federale reprezintă mai mult de 20% din PIB), se fac foarte puține cheltuieli la nivelul Uniunii Europene. Într‑un domeniu crucial pentru bunăstarea cetățenilor – politicile monetare, având un impact enorm în lupta împotriva șomajului și în stabilirea condițiilor minime de trai –, puterea a fost centralizată la nivelul Băncii Centrale Europene, înființată în anul 1998. Și, având restricții puternice asupra deficitului bugetar, țările individuale nu mai au suficientă flexibilitate în stabilirea politicii lor fiscale (taxe și cheltuieli) pentru a permite unei țări care se află în fața unor circumstanțe potrivnice să evite o recesiune profundă.
Mai mult decât atât, structura zonei euro este ea însăși construită în funcție de un anumit set de idei necesare pentru atingerea succesului economic – de exemplu, Banca Centrală trebuie să se concentreze asupra inflației, contrar mandatului Băncii Rezervelor Federale ale Statelor Unite care încorporează șomajul, creșterea economică, precum și stabilitatea. Nu doar din cauza faptului că zona euro nu a fost astfel structurată încât să adapteze diversitatea economică din Europa; structura zonei euro, regulile și reglementările acesteia nu au fost proiectate să faciliteze creșterea, crearea de locuri de muncă și stabilitatea.
Problemele referitoare la structura zonei euro au fost determinate de politicile pe care regiunea le‑a urmărit, mai ales în ajunul crizei și în interiorul țărilor aflate în criză. Chiar dacă se valida structura defectuoasă a zonei euro, existau și modele alternative la aceste politici. Europa le‑a ales pe cele greșite. A impus austeritate – tăieri excesive ale cheltuielilor guvernamentale. A cerut anumite „reforme structurale”, modificări ale modului în care, de exemplu, țările afectate de criză își pot reglementa piețele muncii și sistemele de pensii. Dar, în cea mai mare parte, nu a reușit să se concentreze asupra acelor reforme care aveau cele mai mari șanse să oprească recesiunile profunde pe care le înfruntau țările. Chiar și dacă ar fi fost perfect implementate, politicile impuse țărilor aflate în criză nu ar fi însănătoșit țările bolnave sau zona euro.
Astfel, cele mai urgente reforme necesare se referă chiar la structura zonei euro înseși – nu la țările individuale – în această direcție fiind făcuți pași puțini și șovăitori. Acei pași au fost prea puțini și prea lenți. Germania și alte țări s‑au grăbit să condamne victimele, respectiv țările care aveau de suferit ca rezultat al politicilor și structurii greșite ale zonei euro. Totuși, fără reformele necesare ale structurii zonei euro, Europa nu se poate întoarce la creștere.
Fragment extras din primul capitol al cărții Euro. Cum amenință moneda comună viitorul Europei de Joseph Stiglitz. Copyright © Publica, 2016, pentru ediția în limba română. Mai multe și în interviul de mai jos:
