Fiecare copil este diferit. O școală excepțională pentru unul ar putea fi iadul pe pământ pentru altul. Și totuși, când vine vorba despre găsirea unei școli care să fie în același timp riguroasă și plină de viață, de suflet și de dorința a învăța, trebuie puse câteva întrebări semnificative. Iată lista mea esențială pentru găsirea unei școli de nivel mondial, o listă bazată pe ceea ce am înțeles vizitând școli de pe patru continente, ascultându‑i pe puști, pe profesori și pe părinți și studiind cercetările altora, mai inteligenți decât mine. Este incompletă, dar e un început:
Uitați‑vă la elevi
Căutați indicii că toți copiii sunt atenți, interesați de ceea ce fac și lucrează din greu. Nu căutați indicii de ordine; uneori, învățarea are loc în spații zgomotoase, unde copii lucrează în grupuri fără ca profesorul să intervină prea mult. Unele dintre cele mai slabe clase sunt locuri tăcute și ordonate care, pentru adulți, arată reconfortant de calme.
Rezistați tentației de a vă concentra asupra profesorului. În cele mai bune clase din lume, profesorul poate fi mai retras. Sau charismatic, sau chiar un pic nebun (după cum cei mai mulți dintre noi ne amintim de pe vremea școlii noastre). Ceea ce credeți voi despre o profesoară în timpul unei scurte vizite nu este la fel de important ca ceea ce cred puștii după ce o urmăresc un an întreg.
Am făcut asta în fiecare țară pe care am vizitat‑o. Cât de interesați erau elevii de venirea mea? Copiii implicați nu și‑au bătut capul prea mult; aveau lucruri mult mai importante de făcut. Puștii plictisiți se uitau înapoi și zâmbeau, îmi făceau timid cu mâna și‑mi întindeau un șervețel dacă strănutam. Timpul lor era irosit și erau disperați după ceva care să‑i scoată din starea aceea.
Plictiseala varia masiv de la o clasă la alta, de regulă în cadrul aceleiași școli. În cele mai bune școli însă, plictiseala era mai degrabă o excepție decât norma. Acesta este felul în care știi că te afli într‑un loc unde se învață.
Vorbiți cu elevii
Oamenii, inclusiv reporterii, rareori îi întreabă pe elevi care este părerea lor. Toată lumea se concentrează asupra profesorului, directorului, a clădirii sau a avizierelor. Puștii sunt considerați prea mici pentru a înțelege; copiii mai mari se presupune că sunt prea blazați. Din experiența mea, niciuna dintre cele două situații nu‑i adevărată. Atâta vreme cât pui întrebări inteligente, elevii sunt cele mai sincere și mai utile surse de informații din orice școală. Nu întrebați „Îți place de profesorul ăsta?” sau „Îți place școala ta?”. Cum ar fi ca un străin înalt și zâmbitor să intre în birou și să vă întrebe: „Îți place de șeful tău?” V‑ați întreba dacă nu cumva e consultantul adus să vă concedieze. Puștii au aceeași reacție. Și, în orice caz, să‑ți placă de un profesor nu este același lucru cu a învăța de la un profesor. În schimb, puneți întrebări specifice, respectuoase și cu sens.
De regulă, primul lucru pe care îl întreb este foarte direct: Ce faci în momentul ăsta? De ce?
Veți fi uimiți de cât de mulți puști pot să răspundă la prima întrebare, însă nu și la a doua. A doua întrebare este imperativă totuși. Pentru a fi interesați de școală, puștilor trebuie să li se reamintească în fiecare zi care este rostul ei.
Și iată încă o întrebare pe care le‑o puteți adresa elevilor: Dacă nu înțelegi ceva, ce faci?
În clasele riguroase, puștii știu răspunsul.
Ascultați‑i pe părinți
În timp ce căutați o școală de talie mondială, cereți‑le părinților să vorbească despre punctele slabe ale școlilor. Ascultați‑i cu atenție. Dacă părinții spun că sunt foarte implicați în școală, întrebați‑i în ce fel. Părinții americani tind să fie mai implicați decât părinții din superputerile educației, dar, în general vorbind, nu în feluri care să conducă la învățare. Strângerea de fonduri, participarea la meciuri de fotbal și activitatea în comitete de apreciere a profesorilor sunt lucruri minunate. Cu toate acestea, după cum s‑a arătat în cartea de față, ele nu au impact asupra calității educației copilului tău.
Cercetările arată că părinții care sunt cei mai activi în școlile copiilor lor nu tind să crească copii mai isteți. Impactul real are loc mai ales acasă. Părinții care se văd pe ei înșiși ca antrenori educaționali tind să le citească copiilor în fiecare zi când sunt mici; când copiii lor cresc, vorbesc cu ei despre ce au făcut în ziua aceea și despre ce s‑a mai întâmplat în lume. Își lasă copiii să facă greșeli și să o ia de la capăt. Îi învață obiceiuri bune și le dau autonomie. Ei sunt și profesori, cu alte cuvinte, și cred în rigoare. Vor ca ei să eșueze cât încă sunt copiii. Ei știu că acele lecții – despre muncitul din greu, stăruință, integritate și consecințe – vor servi copilului în deceniile următoare.
Ignorați obiectele strălucitoare
Cele mai inteligente țări acordă prioritate plății profesorului și echității (canalizând mai multe resurse către elevii cei mai nevoiași). Atunci când căutați o educație de clasă mondială, aduceți‑vă aminte că oamenii contează întotdeauna mai mult decât accesoriile din clase.
Puneți‑i directorului întrebările grele
Când vă întâlniți cu directorul, puneți‑i întrebările pe care le‑ați pune unui potențial angajator. Faceți‑vă o idee despre prioritățile și cultura școlii. Nu vă fie teamă să fiți la fel de asertivi ca atunci când ați cumpăra o mașină sau ați accepta o slujbă. Când căutați o școală, liderul contează mai mult decât orice alt factor. Da, profesorii sunt extrem de importanți, dar în sistemul nostru nu‑l poți alege pe profesorul copilului tău. Așadar, trebuie să te bazezi pe director să o facă pentru tine.
Cum vă alegeți profesorii? Verificați dacă directorul poate să‑i aleagă pe candidații pe care să‑i intervieveze și să‑i angajeze. Acest gen de autonomie de bun‑simț este rară în multe școli. Apoi întrebați dacă directorul supraveghează predarea solicitantului de slujbă.
Cum vă faceți profesorii mai buni? Cu cât auziți mai multe detalii ca răspuns la această întrebare, cu atât mai bine. Majoritatea profesorilor acționează în izolare, fără un feedback semnificativ. Lucrul acesta este nejustificat în ziua de azi. Dezvoltarea profesională, jargonul pentru pregătire în lumea educației, ar trebui adaptată în funcție de punctele tari și cele slabe ale fiecărui profesor. În Finlanda este mai probabil ca profesorii să se urmărească unii pe alții cum predau – la pregătire și de‑a lungul carierei lor. Multe țări le acordă profesorilor mai mult timp pentru a colabora și a planifica împreună. Întrebați‑i pe directori cum îi ajută pe profesori să colaboreze și ce fel de roluri de lider le atribuie profesorilor lor de top.
Cum vă măsurați succesul? Liderii puternici își pot explica viziunea clar. Dacă auziți un răspuns lung, vag, plin de multe părți disparate, s‑ar putea să vă aflați într‑o școală fără o misiune – cu alte cuvinte, într‑o școală de nivel mediu.
Majoritatea directorilor vor menționa ca o măsură a succesului date referitoare la scorurile la teste, ceea ce este corect, dar insuficient. Ar putea, de asemenea, să menționeze rata de absolvire sau sondajele privind satisfacția părinților. Bun. Dar cum măsoară rezultatele intangibile care contează tot atât de mult? Cum știu dacă pregătesc elevii să gândească la nivel mai înalt și să rezolve probleme pe care nu le‑au mai văzut niciodată? Majoritatea testelor standardizate nu surprind aceste abilități. Cum își dau seama dacă le predau puștilor secretele din spatele celor mai mari povești de succes din lume, deprinderi precum perseverența, autocontrolul și integritatea? Își întreabă elevii ce trebuie îmbunătățit? Schimbă în mod profund aceste opinii felul în care funcționează școala – în fiecare semestru? Educatorii de clasă mondială au o viziune despre direcția în care se îndreaptă, au instrumente pentru a determina dacă s‑au rătăcit și o cultură a schimbării permanente pentru a obține rezultate mai bune.
Cum vă asigurați că munca este suficient de riguroasă? Cum continuați să ridicați ștacheta pentru a afla ce pot face puștii?
La școlile charter Success Academy din New York City, elevii petrec în fiecare zi o oră și jumătate citind și discutând despre cărți. Apoi petrec o altă oră și jumătate scriind. La grădiniță, puștii încep să învețe zilnic despre științe. Cam așa arată rigoarea. În majoritatea școlilor publice din New York, puștii nu învață zilnic științe decât la gimnaziu. Și asta nu‑i tot. Elevii de la Success Academy fac și muzică, arte și dans; învață să joace șah. Aproape niciodată nu sar peste pauze afară – chiar și când e vreme urâtă –, o politică pe care o împărtășesc alături de Finlanda. Își numesc strategia „rigoare veselă”.
Funcționează? Potrivit testului New York City, toți elevii de clasa a patra de la școlile Success Academy sunt eficienți la științe și 95% performează la niveluri avansate. Success Academy Harlem I, unde sunt admiși aleatoriu, prin loterie, mai ales elevi cu venituri scăzute, performează la același nivel cu școlile pentru cei dotați și talentați din tot New York City.
Este de așteptat ca profesorii de la aceste școli să fie fascinanți intelectual și ultrapregătiți; ei sunt mai degrabă antrenați să supraestimeze ce pot face puștii, decât să‑și bată capul cu stima de sine a acestora. La aceste școli, educatorilor din grădiniță li se interzice să le vorbească copiilor cu o voce cântată. Este greu să respecți copiii când le vorbești condescendent. „Este o insultă la adresa inteligenței școlarilor”, scriu fondatoarea și CEO‑ul Eva Moskowitz și coautoarea ei Arin Lavinia în cartea lor din 2012, Mission Possible. „Ceea ce spune profesorul ar trebui să fie atât de interesant, încât puștii să stea pe marginea scaunului lor, agățați de fiecare cuvânt. Scânteia intelectuală este cea care le reține și menține atenția, și nu vorbirea copilărească.”
Implicarea părinților înseamnă ceva diferit la Success Academies; părinților nu li se cere să facă prăjituri sau să vândă ambalaje de cadouri. În schimb, li se cere să le citească puștilor lor șase seri pe săptămână. Se așteaptă ca ei să contribuie la creșterea vitezei de învățare acasă pentru a‑i pregăti pe elevi pentru colegiu, exact așa cum fac părinții coreeni. Părinții au numerele de mobil ale profesorilor și directorului instituției unde învață puștii lor.
În 2011, Success Academy a deschis o școală nouă în Upper West Side în Manhattan, un cartier cu mult mai bogat decât locațiile lor precedente. Spre deosebire de majoritatea școlilor din America, inclusiv cele mai bune școli publice charter, aceste noi școli erau realmente diverse, în sens literal. Moskowitz voia un amestec real de elevi albi, asiatici, afro‑americani și hispanici din tot spectrul de venituri și l‑a obținut. Acesta este modul în care puștii învață cel mai bine – împreună, un amestec de așteptări, avantaje și complicații –, potrivit lecțiilor învățate cu greu de țările din întreaga lume.
Acești educatori de clasă mondială există, dar ei se luptă cu cultura și instituțiile. Această luptă îi seacă de energie și de timp. Dacă vor câștiga vreodată, asta se va întâmpla deoarece părinții și elevii se adună în jurul lor, convinși că puștii noștri nu doar că pot face față unei educații riguroase, ci și că au nevoie de ea mai mult ca niciodată.
Fragmente extrase și adaptate dintr-o anexă a cărții
Cei mai deștepți copii din lume de Amanda Ripley, cea mai recentă carte din seria cărților Publica despre educație.
Cartea e recomandată părinților și profesorilor interesați să ofere copiilor o educație riguroasă și relevantă pentru zilele noastre, dar și celor care pot influența în bine politicile educaționale.
”Dacă vă pasă de educație, trebuie să citiți această carte.” – Walter Isaacson
Amanda Ripley despre carte:
