Am adunat în board-ul nostru de pe Pinterest – În curând la Publica – o parte dintre cărțile pe care le vom publica până la finalul anului. Vara asta, printre altele, o să publicăm:
- o carte de la autorul Pe spatele șervețelului,
- cărticica unui fizician despre lumea pe care credem că o știm,
- o carte bună despre motivare,
- o carte despre interfețele online pe care ne petrecem zilele,
- o carte excelentă de educație financiară semnată de o româncă 🙂
În plus, în octombrie și noiembrie vom avea ocazia să ne întâlnim la București cu trei viitori autori Publica, în cadrul a două evenimente pe care le recomandăm călduros:
Dvora Meyers vine în octombrie la The Power of Storytelling. Ea este autoarea cărții De la Nadia până azi. Apariția și dispariția zecelui perfect în gimnastică – prima carte din seria Victoria Books despre gimnastică.
Cartea Dvorei despre evoluția gimnasticii vine într-un moment prielnic – o dată cu aniversarea a 40 de ani de la prima notă de 10 din domeniul gimnasticii și cu începerea Jocurilor Olimpice de vară.
Cartea va fi disponibilă la începutul lunii august, iar în 13 octombrie vom lansa oficial cartea, în prezența autoarei newyorkeze pasionată de gimnastică.
Minunata Cheryl Strayed ajunge și ea anul acesta la The Power of Storytelling, ocazie cu care vom publica Brave Enough – o carte care ne va încuraja să mutăm munții necesari, o carte care ne va aduce zâmbetul pe față, o carte care va fi un bun cadou pentru cei la care ținem.
Charles Handy, primul gânditor de management căruia Thinkers 50 i-a acordat Lifetime Achievement Award, este așteptat la HR Innovation Conference, eveniment organizat de HR Club. Pregătim pentru venirea lui The Second Curve, cea mai recentă carte a sa despre viitorul organizațiilor.
E bine de știut că se pot achiziționa deja biletele pentru ediția din acest an a evenimentului The Power of Storytelling (de obicei se epuizează biletele cu o lună înainte), și se pot face rezervările pentru HR Innovation Conference.
Și încă ceva: Mai mult cu mai puțin, cartea fondatorului Zen Habits – Leo Babauta, este disponibilă din nou.
Regăsim aceeași informație de calitate despre cum să ne simplificăm viața, de data aceasta în seria Publica Pocket. Cartea ne arată cum să identificăm și să ne concentrăm pe ce este esențial în viața noastră – personală sau profesională, apoi să eliminăm tot ceea ce este în plus. Atât de simplu!