Cum se formează comunitățile? Care sunt credințele lor fundamentale? Către ce aspiră și de ce? Cum creează legături sociale? Cum diferă o cultură de alta? Au vreo semnificație universală oricare dintre aceste credințe, obiceiuri sau ritualuri locale?
Care este motivul pentru care cei mai mulți dintre noi ne învârtim într‐un cerc atunci când vorbim la telefon, de parcă am încerca să ne construim un șanț de apărare sau un zid care să ne protejeze intimitatea? De ce atunci când ne este foame sau sete deschidem frigiderul, analizăm conținutul, închidem ușa, iar câteva momente mai târziu repetăm același comportament? De ce, atunci când întârziem la o întâlnire, căutăm motive cât „mai precise“, justificându‐ne astfel întârzierea? De ce într‐un aeroport, într‐o gară sau la un concert rock îi percepem pe oamenii din mulțime ca fiind membri banali ai „maselor“ – fără să conștientizăm că fac exact același lucru ca și noi? De ce atât de mulți oameni au cele mai bune idei la duș sau în prezența apei?
Ce dorințe se ascund în spațiul gol dintre percepție și realitate, dintre realitate și fantezie, dintre fanteziile conștiente și cele inconștiente ale oamenilor? Care sunt dezechilibrele din interiorul culturii? Ce se găsește în exces sau insuficient? Ce dorințe nu sunt alimentate?
Martin Lindstrom, autorul cărții Small DATA:
Companiile mă angajează în calitate de consultant, pentru a descoperi ceea ce ne dorim cu adevărat ca oameni, în așa fel încât să găsească metode de a ne satisface dorințele. Titulatura mea ar putea fi „consultant de branding“, însă majoritatea companiilor mă angajează pentru a fi un fel de detectiv‐călător, cu misiunea de a scoate la iveală ceea ce se ascunde în spatele unuia dintre cele mai neclare și abstracte dintre cuvinte: dorință. Dorința este întotdeauna legată de o poveste și de un gol care trebuie umplut: o aspirație intensă care afectează, răscolește și motivează comportamentul uman, atât conștient, cât și inconștient.
Munca pe care o fac eu este o versiune accelerată de antropologie etnografică sau participativă, diferența fiind că, în loc să petrec ani întregi într‐un ținut, pentru a observa un trib, eu stau câteva săptămâni, uneori câteva luni, într‐o altă țară. Ca oricare alt antropolog – dacă pot să‐mi spun așa – mă văd drept un agregator și observator neutru, care pune cap la cap fragmente de small data, creând un mozaic din care încerc să extrag detalii pentru un scenariu rezonabil de lucru. Și, la fel ca în cazul etnografiei, munca mea nu se încheie niciodată cu adevărat. Îmi încep și îmi închei zilele orbește. Mă bazez pe percepții aleatorii și descoperiri întâmplătoare.
