Richard Davenport-Hines este istoric și biograf, laureat al Premiului Wolfson pentru istorie. A scris biografii ale unor personalități ca W.H. Auden și Marcel Proust și, cel mai recent, An English Affair, o relatare foarte apreciată a scandalului Profumo. În Omul Universal, autorul pornește în căutarea adevăratului Keynes, scriind despre „climatul“ din viața acestuia:
Keynes a fost intelectualul care a influențat cel mai mult viața publică britanică din secolul XX. El a fost, pentru Anglia, exemplul suprem al academicianului ca om de acțiune. A conceput teorii economice izolat în studiu, dar și în discuții animate. Apoi i‐a convins pe politicienii și finanțiștii de pe două continente să le implementeze.
Isaiah Berlin, care a lucrat cu el la Washington, în timpul războiului, îl considera ca fiind cel mai inteligent om pe care îl cunoscuse vreodată – „te inspiră să îl venerezi intelectual“. Lordul Beaverbrook, un magnat al presei scrise și un maestru manipulator al opiniei publice, se referea la Keynes, în 1945, ca fiind „cel mai bun propagandist în viață“ al Angliei.
Înainte de el, omul economic trăia condus de fosile ale sistemelor. Expresii ca economie keynesiană sau revoluție keynesiană sunt dovezi ale influenței sale atât asupra teoriei economice, cât și asupra politicilor guvernamentale. E drept, economia keynesiană nu a fost la fel de importantă pentru lume ca era keynesiană: acea perioadă de 35 de ani, de după cel de‐al Doilea Război Mondial, când versiuni ale ideilor sale economice dominau politicile economice ale guvernelor occidentale, generând o creștere care este considerată, astăzi, ca fiind cea mai stabilă perioadă de expansiune rapidă din istorie. Keynesianismul încuraja capitalismul reglementat. Presupunea un angajament pentru eradicarea șomajului cu orice preț, ceea ce, în Anglia, a dominat atât politicile economice ale guvernelor laburiste, cât și pe cele ale guvernelor conservatoare, începând cu Attlee, în 1945, și până la Thatcher, în 1979.
Keynes și‐a petrecut viața încercând mereu să îi încurajeze, să îi convingă și să îi stimuleze pe oameni să gândească așa cum ar trebui. El provoca circumstanțele și tot ceea ce îl înconjura pe măsură ce se opunea sloganelor, demasca minciunile, arunca la o parte vorbele goale, insista pe ceea ce era faptic, construia o punte către realitate.
La Universitatea Cambridge, în timpul anilor 1970, despre John Maynard Keynes se spunea că era un om mai presus de emulație.
Patruzeci de ani mai târziu, admirația mea pentru autocontrolul, autoritatea și bunăvoința lui s‐a intensificat. El pare să fie – mai mult ca oricând – un exemplu care inspiră, un exemplu de intelectual care era curajos cu ideile sale și deloc egoist cu felul în care le punea în practică. Dacă ar fi să se desprindă o lecție proeminentă din viața sa, bazată nu pe speranțele efemere pentru natura umană, ci pe probabilitățile unor rezultate bune, acea lecție ar fi că, dacă ne confruntăm cu alternative opuse atunci când alegem calea pentru a merge înainte în aspecte practice, principiul solid este de a urma cea mai generoasă variantă.
Extras din primul capitol al cărții Omul generos. Cele șapte vieți ale lui John Maynard Keynes, de Richard Davenport-Hines.
