Expresul urban și o viață bună

Expresul Urban_edituraPublicaExpresul urban este o carte a prezentului din perspectiva a doi suedezi interesați de structurile sociale. O carte despre digitalizare, globalizare și adevărata poveste de succes a timpurilor noastre – orașul.
Kjell Nordström (co-autorul Funky Business) și Per Schilingmann:
În această carte am decis să concentrăm atenția pe lucrurile pe care noi le considerăm specifice epocii noastre, lucruri care ne modelează existența zilnică.
Ideea este simplă: o bună imagine a prezentului este cel mai bun punct de plecare pentru deciziile pe care le vom lua în viitor.
Epoca noastră este configurată în mod fundamental de trei factori: în primul rând, digitalizarea și progresul tehnologic care construiesc fundația cunoașterii și care schimbă condițiile pentru orice întreprindem. În al doilea rând, globalizarea care ne face interdependenți unul de celălalt în toate domeniile. Și, în al treilea rând, în termeni pur practici și factuali, Expresul urban care ne‐a unit și care ne va duce pe toți într‐un loc unde vom întâlni mulți alți oameni.
Orașele sunt spațiul spre care ne îndreptăm. Sunt un fel de forță gravitațională umană. Toată lumea este bine venită aici. Talentul, capitalul și ideile se întâlnesc în această supă primordială. Este o frenezie. Un străin întâlnește un alt străin. Ideea se întâlnește cu banii. Șansa neprevăzută intră și ea în scenă. Datorită șansei sunt stabilite întâniri în cadrul cărora sunt generate noi idei.

Dacă îți pasă de comunitatea în care trăiești și activezi, cartea aceasta este un must-read.