Pe măsură ce în viața noastră cotidiană suntem asaltați de știri, texte, facturi, aplicații, creații artistice și sfaturi, suntem nevoiți să luăm decizii mai multe și mai rapide decât oricând în trecut.
Daniel Levitin, muzician și profesor în psihologie și neuroștiințe comportamentale, ne învață în Mintea organizată cum să aplicăm în viața cotidiană ultimele cercetări din neuroștiința atenției și memoriei, de la cum ne organizăm locuința, cum ne organizăm viața socială și timpul nostru, cum ne organizăm informațiile pentru a lua cele mai dificile decizii, educația informațională și ce îi învățăm pe copiii noștri.
Cartea pornește de la ideea că externalizarea informațiilor organizează mintea și îi permite să fie mai creativă. Mai multe direcții practice ne dă chiar autorul în acest interviu:
Iată un fragment de la începutul primului capitol:
Una dintre cele mai bune studente pe care am avut privilegiul să le cunosc s‐a născut în România comunistă, aflată sub regimul represiv și brutal al lui Nicolae Ceaușescu. Deși regimul s‐a prăbușit pe când ea avea unsprezece ani, își amintea bine lungile cozi la alimente, penuria de produse și mizeria economică ce a durat mult timp după răsturnarea comuniștilor. Ioana era inteligentă și curioasă și, deși încă tânără, avea semnele distinctive ale adevăratului savant: când se întâlnea cu o nouă idee sau problemă științifică, o privea din toate unghiurile, citind tot ce‐i cădea în mână legat de subiectul respectiv. Am cunoscut‐o în timpul primului ei semestru la universitate, de curând sosită în America de Nord, când a frecventat cursul meu introductiv de psihologie a gândirii și raționamentului. Deși anul de studii avea șapte sute de studenți, ea a ieșit rapid în evidență, răspunzând cu discernământ la întrebările puse în clasă, bombardându‐mă cu întrebări în orele mele de consultații și propunând mereu noi experimente.
Într‐o zi, am dat peste ea la papetăria din colegiu, încremenită între rafturile cu pixuri și creioane. Se apleca vlăguită spre rafturi, vădit încurcată.
— E totul în regulă?, am întrebat.
— Poate fi teribil de greu să trăiești în America, a spus Ioana.
— În comparație cu România sovietică?
— Totul e atât de complicat. Am căutat un apartament. Cu chirie sau în leasing? Mobilat sau nemobilat? La ultimul etaj sau la parter? Mochetă sau parchet…
— Te‐ai decis?
— Da, până la urmă. Dar este imposibil de știut care era soluția cea mai bună. Acum… a spus ea cu glas pierit.
— E vreo problemă cu apartamentul?
— Nu, apartamentul e în regulă. Dar astăzi am venit a patra oară la librărie. Priviți! Un raion întreg plin cu pixuri. În România, aveam trei tipuri de pixuri. Și de multe ori era penurie – niciun fel de pix. În America, sunt peste cincizeci de sortimente. Care îmi trebuie pentru cursul de biologie? Care pentru cel de poezie? Vreau un marker, un stilou cu cerneală, cu gel,
cu cartuș sigilat, cu tuș care se poate șterge? Pix cu pastă, stilou cu peniță? De o oră mă învârt pe‐aici, citind etichetele.
În fiecare zi, ne confruntăm cu zeci de decizii, dintre care pe cele mai multe le‐am caracteriza drept neînsemnate sau lipsite de importanță – dacă să ne punem mai întâi ciorapul stâng sau pe cel drept, dacă să luăm autobuzul sau metroul până la serviciu, ce să mâncăm, unde să ne facem cumpărăturile. Încercăm și noi dezorientarea Ioanei atunci când călătorim, nu numai în alte țări, dar și în alte state americane. Magazinele sunt diferite, produsele sunt diferite. Cei mai mulți dintre noi au adoptat o strategie de a ne descurca, numită satisfacere suficientă, un termen utilizat de Herbert Simon, laureat al Premiului Nobel, unul dintre fondatorii teoriei organizării și procesării informației. Simon căuta un cuvânt care să descrie nu găsirea celei mai bune opțiuni, ci a uneia care să fie destul de bună. Pentru lucrurile care nu contează în mod esențial, facem o alegere care ne satisface și pe care o considerăm destul de bună. Nu știți realmente dacă firma la care vă duceți hainele la curățat este cea mai bună – știți doar că este destul de bună. Și asta vă ajută să vă rezolvați problema. Nu aveți timp să încercați toate curățătoriile chimice pe o rază de douăzeci și patru de cvartale din jurul locuinței voastre. Au într‐adevăr Dean & DeLuca cea mai fină mâncare la pachet? Nu contează – este destul de bună. Satisfacerea suficientă este unul dintre fundamentele comportamentului uman eficient; prevalează atunci când nu ne pierdem vremea cu niște decizii fără importanță sau, mai exact, atunci când nu ne pierdem vremea încercând să descoperim îmbunătățiri care nu vor face o diferență semnificativă în ceea ce privește fericirea ori satisfacția noastră.
Începe bine, nu :)?
