Vă propun acest volum ca pe o încercare de a face puţină lumină asupra unei îndeletniciri ale cărei dedesubturi se întind mult dincolo de activitatea de pe teren, invitându‐vă să descoperiţi intrigile şi poveştile care se ţes atunci când luminile rampei se sting, iar fileul este strâns. Cu siguranţă că sunt destui jucători şi oficialități care nu doresc să mă mai aibă prin preajmă, care nu apreciază despre ce am ales să scriu, care vor rupe legăturile cu mine din pricina a ceea ce unii ar considera că sunt lucruri triviale și pe care alții le iau foarte în serios. Unele persoane au încredere în tine, altele – nu. Asta este lumea jurnalismului.
Există, totuşi, o limită a ceea ce poţi descoperi chiar şi într‐un univers într‐atât de restrâns cum este cel al tenisului, în care mai toţi se cunosc între ei, unde mai toţi se sprijină unii pe ceilalţi, unde mai toţi încearcă să dobândească câte un avantaj faţă de ceilalţi. Iar când se deconspiră chiar şi cel mai mic detaliu, încrederea reciprocă este zdruncinată din temelii şi poate distruge chiar și cea mai strânsă prietenie.
Lucrarea de faţă se doreşte a fi un studiu despre felul în care funcţionează acest sport: care sunt forţele motorii, cine încearcă să îl facă să meargă mai bine, care sunt persoanele care reuşesc să‐şi dea seama cum să o facă, cine îi stă în cale, la ce presiuni sunt expuşi oamenii.
În fond, la finele unui an, vor exista doar doi jucători numărul 1 în lume, iar în urma lor vor rămâne visuri năruite, promisiuni încălcate, treziri crude la realitate, ocazii ratate, dispute înverşunate şi greşeli îngrozitoare.
Dacă memoria nu mă înşală, lucrurile erau mult mai distractive şi mai profesioniste în vremurile de demult. Uneori mi‐e dor de anii în care scorurile de la US Open se scriau cu creta pe tabela aflată îndărătul lojei presei (care acum nu mai există) de pe stadionul Louis Armstrong, când trebuia să ne deplasăm pentru a vedea live un meci de tenis și a înțelege cum stăteau lucrurile, când trebuia să participăm la toate conferinţele de presă la care puteam pentru că nu existau înregistrări. Trebuia să fii la fața locului pentru a putea „simţi“ un interviu şi pentru a le relata cât mai exact cititorilor declaraţiile care erau făcute.
Acest fragment face parte din Prefața cărții În culisele tenisului. Povești inedite despre jucătorii de top din circuitul ATP, de Neil Harman.
Copyright ©Publica, 2014, pentru ediția în limba română.
