Ne-am jucat cu ele încă de pe vremea când nu știam să vorbim prea bine.
Ne-au dat lacrimile când am călcat pe ele din greșeală.
Ne-am certat cu prietenii pentru ele.
Astăzi piesele LEGO stimulează imaginația copiilor de pretutindeni, cercetătorii de la NASA creează machete cu ajutorul lor, roboticienii își testează prototipurile cu ele, fanii „zidesc” orașe întregi cu ele. De curând însă istoria companiei LEGO este o sursă de inspirație pentru organizațiile care vor să creeze produse și servicii inovatoare.
Piesă cu piesă – cartea scrisă de David Robertson împreună cu Bill Breen construiește imaginea completă: istoria companiei de la înființare până în zilele noastre. Puțini dintre noi știu că anul 2003 putea reprezenta sfârșitul jocului pentru LEGO – aflată la un pas de faliment, compania daneză a fost nevoită să se reinventeze piesă cu piesă.
Piesă cu piesă este o lecție despre inovație, pasiune și valori, istorisită de David Robertson, supranumit profesorul LEGO, singurul om de pe această planetă care a avut acces total la managementul, partenerii și clienții companiei.
Robertson: „Am întâlnit mulți directori executivi care au vrut să reproducă succesul companiei LEGO, însă nu au luat în considerare trauma ce a determinat redresarea. Sfatul nostru către ei este mereu același: nu aștepta ca o criză să provoace dorința de schimbare profundă și sistemică. Inovația permanentă trebuie să fie un produs al capacității unei organizații de a învăța și de a se adapta condițiilor de pe piață.„
O carte de pe urma căreia copiii mari nu au decât de câștigat: este plină de răspunsuri pentru acele „de ce”-uri din partea copiilor mai mici, și în același timp este o sursă de inspirație pentru strategia companiei din care fac parte.