Statutul de „guru” în ale managementului este ispititor. Gânditorii celebri sunt precum starurile rock, dar în lumea afacerilor. Sunt aplaudați la fiecare mișcare și au discipoli devotați care le sorb fiecare cuvânt. Studenții la MBA li se aruncă la picioare. În cazul lor, corporațiile și editorii nu se uită la bani, parcă ar arunca cu confeti la o nuntă.
Bineînțeles, există mulți pretendenți la acest titlu, mulți guru în devenire. În spatele vedetelor, există o puzderie de mini guru care zbat să primească atenție. Consultanți, academicieni din școli de afaceri, directori de companii și jurnaliști sunt pregătiți pentru clipa cea mare când vor da lovitura. Ei se numesc „guritos” sau pui de guru. Lumina lor nu este atât de strălucitoare, dar nu își pierd speranța.
Mulți dintre acești „guritos” vor ajunge într-o bună zi în prima ligă. Și mai mulți dintre ei nu vor atinge niciodată celebritatea pe care o caută. În schimb, își vor construi alte cariere, de lectori sau experți, vor avea un succes moderat și vor fi renumiți pe plan național, nu mondial. Problema este că lumea acestor guru în management se bazează mai mult pe personalitate, decât pe idei.
- Numele unei școli prestigioase de business în CV (Harvard sau Standford sunt OK. Variantele europene la modă sunt INSEAD, London Business School – LBS sau Institute for Management Development – IMD);
- Ceva muncă de cercetare academică în portofoliu;
- O carte (sau două) de business, care să fie best-seller, pe numele tău;
- Asocierea cu un anumit concept sau zonă de interes. De fapt, cel mai bine este să formulezi conceptul respectiv într-un limbaj accesibil. (Originalitatea e mai puțin importantă; majoritatea conceptelor noi sunt de fapt cele vechi privite din alt unghi);
- Prezența regulată în circuitul lectorilor guru, trecând de la un eveniment la altul fără efort și fără schimbări majore ale discursului;
- Îndrăzneala de a solicita un onorariu ridicol de mare (plus cheltuielile auxiliare) pentru a apărea și a face aceeași prezentare pe care ai mai susținut-o de sute de ori înainte;
- Un mod de interpretare studiat – undeva între stilul unui actor de stand-up comedy și cel al unui lector universitar;
- Un discurs foarte animat, în care să strigi mult și să lovești, la propriu, cu pumnul în masă;
- Talent în a transforma ideile complexe în enunțuri scurte și pline de semnificații.
Din acest punct, mai este doar un pas până la circuitul internațional de speakeri și onorariile enorme aferente.
Ar părea că viața unui guru este ușor comică. Dar toți exercită o putere reală. Influența lor se extinde din sala de ședințe până la cel mai jos nivel și dincolo de acesta. Părerile și viziunea lor sunt căutate de directorii executivi ai celor mai mari corporații din lume; și de mulți alții. Și din ce în ce mai mult, îi ascultă și oamenii care contează.
Câțiva dintre ei, cum ar fi Michael Porter, sunt consultanți și sfătuitori ai guvernelor. (Porter a făcut studii economice pentru India, Noua Zeelandă și Canada). Noul guru al economiei, Esther Dyson, îl sfătuiește pe Michael Dell. Anthony Robbins, un guru motivațional, se mândrește cu o clientelă pestriță printre care membrii a două familii regale, Andre Agassi și Armata Americană.
Stuart Crainer și Des Dearlove sunt creatorii clasamentului global al celor mai influenți gânditori de business: Thinkers 50.