Ce e nou la Publica?

Titluri, colecții, proiecte noi

Primele 20 de ore ale lui Josh Kaufman

Cei care au citit Excepționalii (Outliers) de Malcolm Gladwell știu despre „regula celor 10.000 de ore”. Gladwell a popularizat cu această expresie cercetările realizate de Anders Ericsson (detaliate în cartea Peak): ca să atingi performanța într-un domeniu ai nevoie, în medie, de 10.000 de ore de practică deliberată.

Ca idee, 10.000 de ore înseamnă 260 de zile lucrătoare pe an de slujbă cu normă întreagă timp de aproape cinci ani, presupunând că petreci 100% din timpul respectiv concentrându‑ți efortul și eficiența 100%.

Dar oare de cât timp ai nevoie dacă vrei să înveți ceva nou, fără a avea pretenția să fii expertul experților? Mai știți scena din Matrix în care Keanu Reeves deschide ochii, clipește de câteva ori și șoptește „Știu kung fu”? Cu părere de rău, abilitățile nu se deprind chiar atât de repede. Dar în 20 de ore de practică delibrată, da!

Josh Kaufman, autorul The Personal MBA și, după cum se autodefinește, un learning junkie (dependent de învățare), ne propune o carte cu teorii testate și experimentate: Primele 20 de ore. Cum să înveți orice repede. E imposibil, după ce o citești, să nu îți propui să testezi și tu regulile lui Josh! E genul de carte care creează adevărate mișcări, cu adepți înfocați.

Iată mai jos discursul lui Josh de la TED despre primele 20 de ore. Fun and cute fact: de la minutul 12:34 poți vedea cum își încheie el cele 20 de ore în care a învățat ceva.

Simon Sinek: Totul începe cu DE CE

CE: Fiecare companie și organizație de pe planetă știe CE face. Este un lucru valabil indiferent că vorbim despre o companie mică sau mare, din orice domeniu. Oricine este capabil să descrie produsele sau serviciile pe care le vinde o companie sau rolul pe care fiecare îl are în acel sistem. Răspunsurile la întrebarea CE sunt ușor de identificat.

CUM: Unele companii și unii oameni știu CUM fac ceea CE fac. Indiferent că o numești „propunere de valoare care face diferența”, „procese originale” sau „propunere unică de vânzare”, răspunsurile la întrebarea CUM sunt date de cele mai multe ori pentru a explica de ce o ofertă este diferită sau mai bună. Nu la fel de evident ca în cazul lui CE, mulți cred că este vorba despre factorii care diferențiază sau care motivează o decizie. Ar fi fals să credem că se rezumă doar la acest aspect. Fiindcă lipsește un detaliu.

DE CE: Foarte puțini oameni sau companii pot spune clar DE CE fac ceea CE fac. Și nu, răspunsul nu e pentru a face bani − acesta este doar rezultatul. Prin DE CE autorul se referă la scopul pe care îl ai, la cauza în care crezi sau la convingerea pe baza căreia acționezi. DE CE te dai jos din pat dimineața? Și DE CE ar trebui să îi pese cuiva?

Prima carte semnată de Simon Sinek ne învață cum să ne conectăm și cum să îi conectăm pe alții la esența mesajului pe care vrem să-l transmitem, într-un mod simplu, autentic și puternic.

Marii lideri sunt capabili să îi inspire pe ceilalți să acționeze. Ei reușesc să facă aceasta oferindu-le oamenilor un scop sau dezvoltându-le simțul proprietății, care are o foarte mică legătură cu orice alt stimulent extern sau beneficiu dobândit.

Ediția în limba română a continuării cărții Începe cu de ce, Find Your Why, va fi publicată în luna mai.

Când să renunți și când să perseverezi

Seth Godin a scris optsprezece bestselleruri internaționale, cărți care au transformat felul în care oamenii privesc marketingul, leadershipul, schimbarea și modul în care se răspândesc ideile. Este unul dintre primii antreprenori online (a scris o carte despre ), iar cel mai recent proiect online al său este workshopul online altMBA. Scrie zilnic articole pline de inspirație pe blogul lui, cotat ca fiind cel mai bun blog de marketing și unul dintre cele mai bune 100 bloguri din lume.

Partea cea mai tare e că anul acesta, în 11 mai, Seth Godin este unul dintre invitații conferinței Brand Minds de la București!

Hopul, cea mai recentă carte a lui tradusă în limba română, face parte din seria cărților de buzunar Publica Pocket.

Fiecare proiect nou, loc de muncă, hobby sau companie încep prin a fi foarte interesante, dar, la un moment dat, ceva nu mai funcționează bine. Apare un obstacol temporar, un Hop. Sau poate că apare o fundătură, un impas fără ieșire.

Toată lumea știe că drumul spre succes include multă muncă, dedicație, poate puțin noroc. Dar care ar fi cheia succesului, în special atunci când dai de greu? Seth Godin răspunde: adevărații câștigători sunt cei care știu când să renunțe și când să persevereze. Știu să renunțe repede, des și fără remușcări, până când ajung la un nou Hop, Hopul care trebuie depășit.

Indiferent dacă ești stagiar sau CEO, această cărticică te va ajuta să afli dacă te afli într-un Hop care merită timpul, efortul și talentul pe care le consumi.

Seth Godin:

„Nu renunța niciodată” este un sfat extraordinar de prost. Aproape la fel de prost ca „O, ce amuzantă e gluma asta porcoasă. Să i‑o spunem profesorului!”

Nu renunța niciodată? Să nu renunți niciodată să uzi patul? Sau la slujba pe care o aveai la Burger King, când erai în liceu? Să nu renunți să vinzi un produs care nu mai este folosit acum?

De fapt, renunțarea ca strategie pe termen scurt este o idee proastă. Renunțarea pe termen lung este o idee excelentă. Cred că persoanele care îți dau acest sfat vor să zică, de fapt: „Nu renunța niciodată la lucrurile care au un potențial major pe termen lung, doar pentru că nu faci față stresului pe moment”. Acesta este un sfat bun.

De asemenea, adaptarea este o alternativă dezastruoasă la renunțare. Adaptarea este ceea ce fac oamenii atunci când încearcă să reziste. Se adaptează la un loc de muncă prost sau la o sarcină dificilă.

Problema cu adaptarea este că aceasta nu conduce niciodată la performanțe excepționale. Munca mediocră este rareori rezultatul lipsei de talent și adeseori este cauzată de o Fundătură. Adaptarea nu face altceva decât să‑ți irosească timpul și energia. Dacă tot ce poți face este să te adaptezi, ar fi mai bine să renunți. Renunțarea este mai bună decât adaptarea deoarece îți eliberează programul pentru a putea excela la altceva.

Cele două tipuri de popularitate

Dorinţa de a fi popular este o experienţă umană fundamentală. Indiferent că este un produs derivat de dezvoltare a instinctelor de turmă ale strămoşilor noştri, reflectat acum în sensibilitatea socială a ADN-ului nostru, o funcţie a amintirilor din adolescenţă care s-au transformat într-un şablon pentru toate interacţiunile noastre sociale ulterioare sau o rădăcină a schemei noastre psihologice colective, toţi avem în comun dorinţa universală de a fi priviţi în mod pozitiv de către ceilalţi.

Societatea noastră a devenit obsedată de statut – faima, puterea, averea, celebritatea, multe aprecieri pe social media – încât e ușor să credem că dacă am fi populari, am avea o viaţă mai frumoasă. Dacă am fi doar un pic mai populari, am avea mai mult succes, am fi mai bogaţi, mai încrezători, mai puţin stresaţi. Dacă toţi ceilalţi ne-ar admira, am simţi şi noi la fel despre noi înşine. Popularitatea este egală cu fericirea, cel puţin în mintea noastră.

Profesorul de psihologie și neuroștiinţe certificat în psihologia clinică a copilului și adolescentului, Mitch Prinstein, a surprins o lume întreagă când a lansat cartea Popular în care descrie cele două tipuri de popularitate, precum și beneficiile și capcanele lor: statutul (dacă o persoană este foarte cunoscută într-un anumit cerc, imitată de admiratori şi capabilă să obţină tot ce vrea de la ceilalţi), și atractivitatea (aceasta îi caracterizează pe cei despre care simţim instinctiv că putem fi apropiaţi, în care avem încredere şi pe oamenii care ne fac fericiţi atunci când ne petrecem timpul alături de ei) sunt cele 2 tipuri de popularitate care nu sunt relevante doar la liceu – ele aflându-se în centrul ierarhiei sociale a adulţilor.

Iată un interviu cu autorul pentru o emisiune radio despre cele două tipuri de popularitate și efectele lor în viețile noastre:

Cartea Popular examinează modurile în care popularitatea ne afectează propriu-zis în prezent – chiar şi când nu ne dăm seama de asta. Mulți continuăm să ne retrăim adolescența şi la maturitate, repetând un tipar de experienţe interpersonale care a început odată cu preocupările legate de popularitate, cu ani în urmă. Prea des se întâmplă ca persoanele care nu au fost populare să continue să se simtă respinse pe tot parcursul vieţii, acasă, la serviciu şi chiar de către cei dragi. Şi cei care au fost populari riscă să repete aceleaşi tipare care poate că au funcţionat când erau mai tineri, dar care nu îi mai fac fericiţi.

Într-o lume în care se promovează atât de mult statutul, iar hărţuirea şi ostracizarea au devenit preocupări serioase de sănătate publică, este esenţial ca părinţii şi profesorii să înţeleagă ce tip de copii vor deveni agresori, cine prezintă cea mai mare probabilitate să devină victimă şi ce spun rezultatele cercetărilor despre cum este mai bine să ne educăm copiii în ziua de azi.

Cu cât înţelegem mai multe despre popularitate şi despre cum ne afectează ea de-a lungul vieţii, cu atât creşte probabilitatea să întrerupem ciclul experienţelor interpersonale iniţiate în anii de şcoală. Şi cu atât mai mari sunt şansele să avem relaţii profunde, satisfăcătoare şi rodnice în prezent. Și poate un viitor mai lung pe acest pământ.

23456