Pentru că mai #StămAcasă o perioadă, mulți specialiști în well-being și productivitate ne recomandă să facem mișcare măcar câteva minute pe zi — pot fi câteva poziții de yoga, 5 minute de gimnastică sau un dans pe o piesă antrenantă (pisica nu o să ne judece prea tare). De asemenea, ne recomandă să medităm sau să scriem într-un jurnal ce simțim (trăim totuși ceva istoric), să nu consumăm multe lichide care ne ridică nivelul adrenalinei și al stresului, să citim știrile zilnice doar într-un anumit interval orar (preferabil nu înainte de somn) și să ne focusăm pe activități plăcute și sănătoase: evadarea într-o lectură bună alături de un ceai bun, prânz sau cine tematice cu prietenii sau familia de la distanță — varianta online.

E de înțeles că perioadele stresante ne trimit spre activități care ne ajută pe moment (un sezon al unui serial vizualizat într-o noapte, un pahar (două) de ceva, două ore pe TikTok, prea multe dulciuri). Dintre toate aceste posibile evadări, cea mai sănătoasă însă este citirea unei cărți pentru că mintea noastră se calmează și, în plus, află informații noi sau apreciază un stil inedit de prezentare a unei idei.

Pentru că susținem evadările sănătoase, până la finalul lunii de față, toate cărțile disponibile pe site se pot achiziționa cu 20% discount.

În plus, am creat câteva pachete tematice:

🎥 Apropo de cărți, Daniel Pink ne sfătuiește cum să ne amenajăm biblioteca.