Viața la limitele capacității mentale și fizice

Cu câțiva ani în urmă mă aflam la o conferință a primatologilor. La recepția de primire, i-am vorbit entuziasmat unui om de știință – solidar, am crezut eu, cu punctul meu de vedere –, despre cât de mult seamănă cimpanzeii cu oamenii și cum diferențele dintre noi sunt doar o chestiune de percepție. Susțineam cauza cimpanzeilor, poate fiindcă încercam să-mi câștig bunăvoința primatologilor. Însă argumentele mele de atunci aveau legătură, de asemenea, cu ceea ce scriu – despre animale care au trăsături despre care inițial se credea că sunt specifice oamenilor. Studiile arată că sunt cimpanzei care folosesc bețe ca pe niște păpuși, utilizează sulițe pentru a vâna alte vertebrate, au propriul limbaj al semnelor, se războiesc între ei și practică un soi de proto-religie. Din postura de biolog evoluționist, consideram că aceste descoperiri dovedesc în mod clar că avem în comun cu alte animale anumite trăsături și chiar comportamente: toți suntem înrudiți; avem multe gene în comun; iar genele influențează comportamentul. Nu e nimic surprinzător, aici. Totul, chiar și ceea ce numim „bine” și „rău”, are rădăcini evolutive, așa că era de așteptat că vom descoperi trăsături ale oamenilor la alte specii. Ca jurnalist, îmi plăcea faptul că oamenii nu sunt unici, fiindcă simțeam că se evidenția astfel ce este similar între noi și alte animale, iar asta ar fi putut să ne facă să le privim cu mai multă empatie.

Cu un pahar de vin în mână, am afirmat cu seninătate că oamenii nu au nimic unic. Am adăugat, apoi, că din punct de vedere genetic cimpanzeii și oamenii sunt identici. Primatologul cu care vorbeam mi-a zâmbit ironic și m-a întrebat: „Vrei să zici că cimpanzeii pot să-și construiască propriul accelerator de particule?”.

Ani de-a rândul am crezut că oamenii și cimpanzeii sunt similari, însă remarca lui parcă mi-a tras covorul de sub picioare. Această discuție a avut loc imediat după descoperirea bosonului Higgs cu ajutorul acceleratorului de particule de la CERN, din Elveția. A fost ca și cum mi s-a ridicat o ceață de pe ochi. Şi am putut să văd nu doar că am supraestimat ce puteau să facă animalele; în primul rând, i-am subestimat pe oameni. Acum pare ceva ridicol, ba chiar absurd. Primatologul ar fi putut la fel de bine să mă întrebe când a pășit un cimpanzeu pe lună sau când a pictat Guernica. Sigur, cimpanzeii sunt niște animale extraordinare și inteligente, dar ceea ce e cu adevărat remarcabil nu e cât sunt de inteligente, ci cât de uimitori sunt oamenii. Ca biolog, am studiat comportamentul animal pe teren. M-am minunat când am văzut soluțiile la care ajunge selecția naturală la probleme precum supraviețuirea și reproducerea. Încă mă minunez. Dar am uitat uneori să apreciez cât de minunat este comportamentul uman și abilitățile noastre.

Într-un fel, această carte este o încercare de a mă corecta. Mi-am propus să cunosc oameni care și-au atins potențialul. Oameni care au ieșit în evidență prin unele trăsături pe care le admirăm, cum ar fi inteligența, talentul muzical, curajul și rezistența. De asemenea, să-i cunosc pe unii dintre cei mai fericiți și mai longevivi oameni. Această carte este o celebrare a ceea ce avem noi mai bun. Cunoscându-i, o să ne minunăm de diversitatea și de potențialul speciei umane și vom încerca să înțelegem cum au ajuns acolo unde sunt, punându-le viața sub lupă. E posibil ca aceste persoane să fie supraoameni, dar nu au puteri supranaturale. Vreau să înțeleg cum au devenit ceea ce sunt. Poate că ceva din strălucirea lor se va lipi și de noi și vom putea să întrevedem cum vor fi oamenii în viitor. A înțelege ce stă la originea acestor abilități extreme nu distruge nicidecum magia din jurul lor; dimpotrivă, ne ajută să le apreciem mai mult și ne învață câte ceva despre viața noastră de zi cu zi. Mai mult, chiar dacă noi înșine nu suntem supraoameni, putem să facem mult mai multe decât ne dăm seama. Avem profunzimi ascunse. Trăsăturile despre care vorbesc în această carte sunt râvnite de unii oameni, iar alții încearcă să și le îmbunătățească.

În cazul celor mai multe dintre trăsăturile pe care le vom analiza, este destul de ușor să decidem cine este cel mai bun din lume, chiar dacă tehnica mea nu este științifică. Voi defini cei mai buni cântăreți din lume ca fiind cei care își câștigă existența din meseria lor; la fel, oamenii cu cea mai mare rezistență sunt cei care pot să alerge cel mai departe; cei mai longevivi oameni din lume – ei bine, ei se definesc singuri. În cazul celorlalte trăsături, cum ar fi curajul și inteligența, definițiile sunt încă și mai subiective, dar sper să vă conving că am ales candidați de seamă.

Cartea este împărțită în trei părți. Partea întâi, „Gândirea”, prezintă trăsături care au la bază abilități cognitive. Include studii de caz referitoare la inteligență, memorie, limbaj și concentrare. În partea a doua, „Acțiunea”, am ales trăsături cum ar fi curajul, cântatul și rezistența, la care specia umană excelează mai mult decât oricare alta. În cele din urmă, în partea a treia, „Existența”, am ales longevitatea, reziliența, somnul și fericirea ca trăsături ale existenței comune, dar în care unii oameni au ajuns să exceleze. În cazul fiecărei trăsături, examinez datele științifice actuale pentru a înțelege cum au ajuns unii oameni la apogeul potențialului lor, dar discut și despre importanța relativă a genelor și a educației – influența moștenirii genetice și a influenței mediului. Cartea de față cuprinde foarte multe indicii cu privire la modul în care supraoamenii pe care i-am ales au devenit atât de buni, din care avem multe de învățat. Cele unsprezece trăsături și abilități nu ne definesc în totalitate, dar cred că surprind în mare parte ceea ce suntem. Acest demers mi-a reamintit de diversitatea speciei umane și m-a umplut de entuziasm față de potențialul nostru extraordinar.

Acest fragment face parte din Introducerea cărții Superuman de Rowan Hooper. Rowan este biolog evoluționist și director editorial al revistei New Scientist. Iată un interviu cu autorul:

Invitat pe blog Publicat la 18 iulie 2019