Publica la #Bookfest2019

A început Bookfest 2019! De azi până duminică (29 mai – 2 iunie) ne găsiți în noul pavilion Romexpo — B2, la standul A11. Vă așteptăm cu cele mai recente titluri și o reducere de 20% care se aplică tuturor cărților, inclusiv noutăților. Reducerea de la târg este valabilă și online, astfel că, cine nu ajunge în București, poate sărbători împreună cu noi festivalul cărții :)!

Iată cele mai recente cărți cu care vă așteptăm la stand:

Pericolele percepției a sociologului Bobby Duffy, carte a cărei ediție în limba română include un capitol special despre cum percep românii diverse situații sociale, de ce ne înșelăm în privința lor și ce putem face să evităm acest lucru.

Cea mai nouă carte de la Seth Godin cu siguranță va inspira oamenii de comunicare și antreprenorii: Asta înseamnă marketing.

Lecțiile de viață de la cel mai simpatic speaker Brand Minds 2019: Wise Guy.

Cea mai nouă carte din Co-lecția de știință: Lingura care dispare, bestsellerul lui Sam Kean despre tabelul periodic al elementelor.

Tinerii cititori sunt așteptați să lectureze cărțile din seria Youngster — versiuni de bestselleruri, adaptate pentru ei. Iar vineri așteptăm direct din tipar cea mai recentă carte a acestei colecții: Cum am ajuns aici: 6 inovații care au făcut lumea modernă semnată de excelentul povestitor Steven Johnson.

În seria de biografii Victoria Books avem două noutăți. Fanii tenisului vor găsi la stand povestea uriașului blând, argentineanul Juan Martín Del Potro. Și proaspăt venită din tipar, biografia talentatului Robin Williams semnată de Dave Itzkoff, cunoscutul reporter cultural de la New York Times.

Cei care apreciază o poveste reală, bine scrisă, sunt invitați să lectureze cele mai recente titluri din seria Narator: Cum să prinzi o cârtiță și bestsellerul semnat de Tara Westover, Învățare.

Dialogul dintre Papa Francisc și intelectualul francez Dominique Wolton — Politică și societate — este lectura pe care o propunem cu ocazia vizitei Papei în România.

La #Bookfest2019 țara invitată de onoare este Marea Britanie. De la cărțile semnate de englezi foarte cunoscuți — Richard Branson, Sir Ken Robinson, Sir John Withmore, la figuri legendare precum Adam Smith, David Bowie, Freddie Mercury, Jony Ive sau celebrități din diverse domenii: Robbie Williams, Andy Murray, Alex Ferguson, amuzantul Adam Kay — categoria Autori britanici, disponibilă în această perioadă pe site, adună renumiți autori britanici de nonficțiune sau biografiile unor personalități din UK.

Lecturi care să inspire și care să ne aducă zâmbete pe față să avem!

Evenimente Publicat la 29 mai 2019