Noua carte semnată de Sir Ken Robinson


Sir Ken Robinson:
Cum te poate ajuta cartea Tu, copilul tău și școala? Sper că-ți va fi utilă în trei moduri.
În primul rând, pentru că studiază tipul de educație de care au nevoie astăzi copiii tăi şi cum se raportează ea la rolurile tale ca părinte. Părinții cred, adeseori, că şi copiii lor au nevoie de acelaşi gen de educație de care au avut ei parte. Asta depinde de educația pe care au primit-o, dar, în general, probabil că acest lucru nu este adevărat. Lumea se schimbă acum foarte rapid, iar educația trebuie să țină şi ea pasul.
În al doilea rând, deoarece abordează provocările cu care te confrunți în încercarea de a-i ajuta să primească acea educație. Unele dintre ele au de-a face cu politicile publice în domeniul educației, iar altele, mai generale, cu vremurile pe care le trăim.
În al treilea rând, fiindcă analizează opțiunile pe care le ai şi ce poți face tu, ca părinte, pentru a depăşi provocările respective.


Scopul meu este de a oferi câteva sfaturi despre ceea ce este important pentru ca o educație să fie considerată bună şi ce poți face tu, în calitate de părinte, pentru a te asigura că vor avea parte de ea şi copiii tăi. Asta include felul cum îi susții în cadrul sistemului educațional actual sau în afara lui, dacă alegi această soluție. Acestea sunt câteva dintre opțiunile la îndemâna tuturor părinților:

  • Poți să-ți înscrii copilul la şcoala locală şi să-ți vezi de ale tale.
  • Poți să te implici activ în educația copilului tău construind relații cu profesorii săi şi oferindu-i sprijin acasă.
  • Poți deveni mai implicat în viața şcolii în general.
  • Poți influența politica decizională a şcolii prin intermediul comitetului şcolar local.
  • Poți iniția campanii pentru schimbare împreună cu alți părinți.
  • Poți căuta altă şcoală.
  • Poți opta pentru şcolarizarea acasă (în original, homeschooling) sau pentru deşcolarizare (în original, unschooling – o abordare alternativă de educație care se ghidează după principii precum excluderea elementelor specifice școlii tradiționale (curriculum, strategii didactice, aplicarea unor metode coercitive) și care se bazează pe învățarea centrată pe interesele copilului, care descoperă și învață din propriile experiențe).
  • Poți să foloseşti oportunitățile de învățare online.
Decizia privitoare la direcția în care s-o apuci depinde de câteva teme pe care le vom analiza în Tu, copilul tău și școala. Prima dintre ele se referă la rolul tău ca părinte, în general, şi cum se raportează la educație. A doua abordează dezvoltarea în ansamblu a copiilor tăi, de la naştere şi până la începutul vârstei adulte. Este important să ai o idee despre asta, astfel încât să cunoşti tipurile de experiențe pe care tu şi şcoala trebuie să i le oferiți copilului şi de ce. A treia vizează importanța recunoaşterii talentelor, pasiunilor şi caracterului copilului. A patra temă explică de ce educația copiilor tăi trebuie să fie diferită de cea din vremea când ai fost tu la şcoală. Și, în sfârşit, a cincea temă analizează de ce atât de multe şcoli nu oferă încă acest gen de educație şi ce poți face tu, în calitate de părinte, pentru a schimba asta.
Fragment extras din introducerea cărții.

GaryVee: cum să dai lovitura

GaryVee în introducerea celei mai recente cărți, Cum să dai lovitura: #crushingit

Fiica mea de opt ani, Misha, vrea să devină YouTuberiță când va fi mare. Probabil că nu e surprinzător; mulți copii află cu ce anume se ocupă părinții și decid că acea ocupație este și ambiția lor (pe lângă cea de a deveni pompieri și îngrijitori la Zoo). Fetița mea mă vede folosind platformele online ca să vorbesc cu oamenii și să creez afaceri și știe cât îmi place acest lucru. Normal că vrea să facă ce fac și eu.
Și mai surprinzător este că, dacă întrebi alți școlari ce anume vor să devină când vor fi mari, mulți vor spune că și ei doresc să fie YouTuberi.
Poate că brandingul personal nu e încă o temă obișnuită a discuțiilor din școala primară organizate în Ziua Carierei, dar copiii de azi știu că realizarea de videoclipuri pe YouTube, postarea de fotografii pe Instagram, crearea de tweeturi de 280 de caractere și folosirea Snapchat sunt căi de urmat în carieră și că, pentru unii, ele pot aduce chiar faimă și avere. Ei visează să creeze o prezență online care să‑i facă populari așa cum visau copiii de pe vremuri să devină staruri la Hollywood. Din păcate, dacă nu sunt ei înșiși antreprenori sau foarte buni cunoscători ai fenomenului, majoritatea părinților vor răspunde acestor aspirații profesionale cu o mormăială sau, mai rău, cu o formulă de o obtuzitate cinică: „Asta nu e o meserie”. Chiar și puținii părinți care zâmbesc derutați și răspund „Bravo, dragă! Fă tot ce poți!” vor clătina discret din cap în fața dulcii naivități a copilăriei.
Mi se pare atât de frustrant.
Desigur, primele răspunsuri sunt groaznice, oricum le‑ai lua, dar toate demonstrează o totală lipsă de înțelegere a lumii în care trăim. E genul de lume în care un copil de unsprezece ani și tatăl lui pot deveni milionari creând un canal YouTube pe care distribuie videoclipuri în care ei taie diferite lucruri în două. […]
În introducerea primei mele cărți de business, Dă lovitura!, pe vremea când Misha abia se născuse, povesteam cum folosisem internetul pentru a‑mi dezvolta un brand personal și a transforma compania de 4 milioane de dolari a familiei mele, Shoppers Discount Liquors, într‑o afacere de 60 de milioane de dolari. Strategia era simplă și revoltătoare pentru vremea respectivă: vorbeam direct cu potențialii clienți printr‑un blog video simplu și îmi cream relații cu ei cu ajutorul Twitter și Facebook, determinând o interacțiune de tipul unu‑la‑unu, raport care existase anterior doar între comercianții și clienții din micile comunități apropiate și din cartierele de‑acum un veac. La momentul în care am scris cartea, în 2009, trecusem de la prima mea pasiune (vinurile și vânzările) la una care le îngloba pe toate celelalte: construirea de afaceri. Călătoream prin toată lumea și spuneam oricui mă asculta că platformele pe care majoritatea firmelor și liderilor de afaceri le considerau o pierdere de vreme (Facebook, Twitter și YouTube) erau, de fapt, viitorul tuturor companiilor. Pare imposibil astăzi, dar întrucât pe‑atunci revoluția digitală era abia la început, eram nevoit să definesc ce înseamnă aceste platforme.
Branding personal? Nimeni nu știa despre ce vorbeam. E greu de crezut, dar, acum mai puțin de un deceniu, ideea că nu doar câteva persoane deosebite puteau să‑și creeze în mod realist o afacere folosind rețelele sociale era considerată exagerată. Acum conduc o companie de rețele sociale cu sedii în New York, Los Angeles, Chattanooga și Londra. Comunic în continuare cu oamenii pe Twitter, Facebook, Instagram, Snapchat și pe oricare altă platformă le atrage atenția. Sunt în continuare invitat pentru a ține conferințe peste tot în lume, dar mă adresez, de asemenea, unor milioane de oameni în emisiunea mea de întrebări și răspunsuri de pe YouTube, #AskGaryVee, prin intermediul documentarului meu zilnic, DailyVee, prin rolul din Planet of the Apps (un reality show Apple despre dezvoltarea aplicațiilor) și prin mijlocirea unor cărți precum cea din mâna ta. Lucrez mai mult ca oricând, activitatea mea se bucură de un impact mai amplu ca niciodată și sunt mai fericit ca oricând.
Dar nu sunt deloc o excepție.
Astăzi, în lume există milioane de oameni ca mine, care au folosit internetul pentru a‑și construi branduri personale, afaceri de succes și o viață așa cum și‑o doresc. Cei care dau cu adevărat lovitura au profitat de ocaziile întâlnite, creând afaceri de succes în jurul unor lucruri care le plac și care le permit să‑și realizeze proiectele în fiecare zi.
Cea mai mare diferență dintre prima mea carte și cea pe care o citești acum e următoarea: aici nu îți vorbesc doar eu. Vreau să faci cunoștință și cu alți antreprenori care au înregistrat succese incredibile urmând principiile Dă lovitura! pentru a‑și dezvolta brandurile personale. Unii sunt cunoscuți la nivel internațional, alții aspiră încă la notorietate. Toți își iubesc viața și, deși fiecare dintre ei este unic, cred că vei fi ușurat și bucuros să vezi că nu sunt prea diferiți de tine. Cum pot spune asta din moment ce nu te cunosc? Pentru că secretul succesului lor (și al meu) nu a avut nicio legătură cu locul de unde proveneau, cu persoanele cunoscute, cu școlile absolvite sau cu domeniul în care lucrau. În schimb, el a constat în aprecierea platformelor pe care le aveau la dispoziție și în disponibilitatea de a face orice pentru a folosi aceste instrumente specifice rețelelor sociale la adevăratul lor potențial. Și acesta, prieteni, e un lucru pe care vă pot învăța să‑l faceți și voi.
Însă ceea ce a funcționat pentru mine nu va funcționa neapărat pentru voi și viceversa. De asta e atât de importantă conștiința de sine: trebuie să fii permanent sincer cu tine. Ce vă pot oferi este un set de principii universale. Vom discuta despre toate platformele majore de astăzi, pentru ca toți, de la instalatori (pilonul vostru ar trebui să fie Facebook) la pădurari (al vostru este YouTube), să știți exact ce platformă să folosiți pentru conținutul‑pilon și cum să utilizați celelalte platforme pentru a vă amplifica brandurile personale. Vom explica platformele sociale care domină lumea afacerilor de azi. Am discutat despre unele în Dă lovitura!, dar ele au evoluat și acum există moduri mai bune de a le folosi. Voi oferi sfaturi teoretice și tactice ca să deveniți următoarea vedetă de pe platformele „bătrâne”, ca Twitter, Facebook, YouTube și Instagram, de pe variantele mai „tinere”, ca Musical.ly, de pe platformele audio precum Spotify, SoundCloud și iTunes sau de pe nou‑venita Alexa Skills. Cei care fac asta de ceva timp vor aprecia nuanțele mai puțin cunoscute, sfaturile inovatoare și ajustările inteligente care pot îmbunătăți strategiile testate și mai frecvente.

Cum să dai lovitura e pentru două tipuri de oameni. Primii sunt cei care știu până în adâncul sufletului că s‑au născut să facă ceva extraordinar. Antreprenorii înnăscuți vor găsi toate informațiile de care au nevoie pentru a‑și îmbunătăți eforturile din prezent sau pentru a‑și face propriile planuri. Din al doilea grup de lectură fac parte toți ceilalți oameni care vor să muncească. Nu doar cei tineri, nu doar cei pricepuți la tehnologie. Nu doar profesioniștii consacrați sau cei care vor să facă ceva nou pentru că s‑au plictisit de domeniul curent (sau, mai rău, pe care vor să‑l părăsească pentru că acesta e în scădere). E în interesul oricui să‑și creeze un brand personal, chiar dacă nu‑și dorește să devină bogat sau celebru. […]
În viață, multe lucruri nu pot fi ținute sub control, dar fericirea poate fi programată, la fel și carierele. Putem deține tot controlul. Unul absolut. Cu cât înțelegem mai repede acest lucru, cu atât mai bine ne va fi tuturor. Nu pot să te determin să devii mai creativ, dar sper că îți pot oferi o mentalitate potrivită pentru ca, atunci când ești gata să îți eliberezi creativitatea, să reușești. Ni se spune de multe ori că trebuie să alegem: să realizăm un compromis și să facem ceva tolerabil pentru bani sau să ne urmăm pasiunea, asumându‑ne că vom fi săraci. Există încă oameni care cred că sunt rari cei care‑și iubesc munca. E o tâmpenie. Alegerile și oportunitățile noastre sunt nelimitate când înțelegem mediul digital contemporan. Trebuie doar să găsim curajul de a încerca și de a acționa.
Pentru cei care nu au fost la conferința BrandMinds de anul trecut: Gary Vee la București – DailyVee și Keynote.

Factfulness: cum să ai opinii bazate pe date reale

Gândește-te la lumea în care trăiești: războaie, violență, dezastre naturale, dezastre cauzate de om, corupție. Nu e de bine și pare că va fi și mai rău, nu-i așa? Bogații devin tot mai bogați, iar săracii, tot mai săraci. Numărul săracilor nu contenește să crească și curând vom rămâne fără resurse, dacă nu schimbăm cu adevărat ceva. Cel puțin aceasta este imaginea pe care cei mai mulți oameni o regăsesc în presă și care li se întipărește în minte: o viziune catastrofică asupra lumii. Stresantă și înșelătoare.
De fapt, cea mai mare parte a populației lumii câștigă un venit mediu. Poate că nu se încadrează în așa-zisa clasă de mijloc, dar nici nu trăiește în sărăcie extremă. Fetele lor merg la școală, copiii lor sunt vaccinați, familiile acestea au în medie doi copii și își doresc să viziteze lumea în vacanță, nu ca refugiați. An de an, lumea progresează. Nu pe fiecare indicator din fiecare an, dar ca principiu. Chiar dacă lumea se confruntă cu provocări uriașe, progresele realizate sunt incredibile. Aceasta este perspectiva lumii bazată pe evidențe.
Creierul uman este produsul unei evoluții de milioane de ani și suntem înzestrați cu instincte care ne-au ajutat strămoșii să supraviețuiască în grupuri mici de vânători și culegători. Creierul trage repede concluzii, fără să gândească prea mult, pentru că odinioară asta ne ajuta să evităm pericole imediate. Suntem interesați de bârfe și de povești cu suspans, pentru că acum mulți ani ele erau singurele surse de informații utile și de noutate. Tânjim după zahăr sau grăsime, pe vremuri singurele surse de energie salvatoare când mâncarea se găsea rar. Avem multe instincte care obișnuiau să fie utile acum mii de ani. Dar acum trăim într-o lume foarte diferită.
Hans Rosling, împreună cu Ola Rosling și Anna Rosling Rönnlund, duc de câțiva ani o luptă împotriva ignoranței globale. Încearcă să schimbe modul de a gândi al oamenilor, să calmeze fricile iraționale și să le redirecționeze energiile spre activități constructive. Niciodată statistica nu a fost atât de impresionantă: în instant-bestsellerul lor vei descoperi date așa cum nu le-ai știut vreodată.

Factfulness ne ajută să înțelegem corect lumea fără să învățăm pe de rost datele care o compun. Vom lua decizii mai bune, vom fi atenți la adevăratele pericole și oportunități și vom evita să fim stresați permanent de lucrurile greșite. Ne învață să recunoaștem poveștile exagerate și ne oferă câteva instrumente de gândire menite să ne ajute să controlăm instinctele dramatice, implicit să controlăm concepțiile greșite și să construim o viziune asupra lumii bazată pe evidențe.
Autorii despre carte:

Dacă ești interesat mai degrabă de evidențe decât să continui să trăiești în bula ta, dacă ești pregătit să înlocuiești reacția instinctivă cu gândirea critică, dacă ești deschis, curios și gata să fii uimit, atunci Factfulness e pentru tine!
Câteva informații despre carte și autori:

  • Factfulness e instant bestseller New York Times
  • Este #1 în topul bestsellerurilor Amazon în domeniul Statisticii
  • Este nominializată de Financial Times and McKinsey la Business Book of the Year Award 2018
  • Cartea a apărut postum, însă ideile și stilul lui Hans Rosling sunt prezente pe fiecare pagină. Pentru cei care nu i-au văzut TED talk-urile: How not to be ignorant about the world și The mindset of factfulness
  • Ola Rosling și Anna Rosling Rönnlund, fiul și nora lui Hans, sunt co-fondatorii Gapminder. Google a achiziționat Trendalyzer – o metodă de creare a diagramelor cu bule animate inventată și proiectată de cei doi soți.

Bill Gates despre cartea pe care o consideră un ghid indispensabil pentru a analiza corect lumea:

Totul sau nimic. Ori altceva.


Textul de mai jos este un fragment din primul capitol al cărții De ce mâncăm animale de Jonathan Safran Foer:
George
În primii 26 de ani de viaţă nu mi-au plăcut deloc animalele. Mi se păreau plictisitoare, murdare, ciudat de inabordabile, înfricoşător de imprevizibile şi absolut inutile. Lipsa mea de entuziasm era evidentă mai ales în cazul câinilor, fiind inspirată în bună măsură de o frică a mamei, care, la rândul ei, o moştenise de la bunica. Când eram copil, mergeam în vizită la prieteni doar dacă îşi închideau câinii în altă cameră. Dacă eram în parc şi se apropia de mine un câine, începeam să plâng isteric, până mă ridica tata pe umeri. Nu-mi plăcea să mă uit la emisiuni cu câini şi nu-i înţelegeam pe iubitorii de câini – ba chiar îi antipatizam. Cred că începusem să am prejudecăţi chiar şi faţă de nevăzători.
Dar dintr-odată m-am trezit că-mi plac aceste animale. Am devenit eu însumi un iubitor de câini.
George a apărut de nicăieri. Soţia mea şi cu mine n-am discutat niciodată că ar fi bine să ne luăm un câine, nici nu mai vorbesc de căutat unul. (De ce am fi făcut-o? Doar nu-mi plăceau.) Marea transformare s-a întâmplat într-o sâmbătă. Ne plimbam pe Seventh Avenue în Brooklyn, cartierul nostru, şi am dat peste un căţel mic şi negru care dormea pe o bordură, ghemuit ca un semn de întrebare, îmbrăcat cu o vestă pe care scria „Ia-mă acasă”. Nu am crezut în dragoste la prima vedere şi nici în destin, dar soarta a vrut să mă îndrăgostesc de afurisitul acela de câine. Chiar dacă la început nici măcar n-am vrut să pun mâna pe el.
Propunerea să adoptăm căţeluşul a fost probabil cel mai surprinzător lucru pe care l-am făcut vreodată, dar în faţa mea stătea un animăluţ frumos, care l-ar fi cucerit până şi pe cel mai insensibil dintre oameni. Fireşte, oamenii văd frumuseţea şi în alte lucruri decât boticurile umede. Dar modul în care ne îndrăgostim de animale are ceva aparte. Fiecare tip de câini are fanii săi devotaţi – câinii masivi şi cei minusculi, câinii cu părul lung şi cei cu părul lins, câinii Saint Bernard, care sforăie, mopşii astmatici, câinii shar-pei, cu pielea lor cutată şi câinii basset, cu expresia lor deprimată. Pasionaţii de păsări îşi petrec dimineţile în frig, sondând cu atenţie cerul şi curăţă după creaturile înaripate care fac obiectul fascinaţiei lor. Iubitorii de pisici manifestă în relaţia cu animalul lor de companie o intensitate care lipseşte – slavă Domnului – din majoritatea relaţiilor umane. Cărţile pentru copii sunt pline de iepuraşi, şoricei, urşi şi omizi, ca să nu mai vorbesc de păianjeni, greieri şi aligatori. Niciun copil n-a avut vreodată o jucărie de pluş în formă de piatră, iar când un colecţionar de timbre vorbeşte cu afecţiune despre pasiunea lui, este un sentiment diferit de cel care se naşte din relaţia omului cu animalul său de companie.
Aşadar, am luat căţeluşa acasă. La început am „îmbrăţişat-o” de la distanţă – din cealaltă parte a camerei. Apoi, fiindcă mi-a dat motive să cred că nu mă va lăsa fără degete, am început să-i dau să mănânce din palmă. Pe urmă am lăsat-o să-mi lingă mâna. După care i-am dat voie să mă lingă pe faţă. Apoi am lins-o şi eu pe faţă. Iar acum iubesc toţi căţeii şi vom trăi cu toţii fericiţi până la adânci bătrâneţi.
Aproximativ 63% dintre familiile din America au cel puţin un animal de companie. Răspândirea acestui obicei este surprinzătoare în primul rând din cauza noutăţii sale. Obiceiul de a deţine animale de companie s-a răspândit odată cu dezvoltarea clasei de mijloc şi a urbanizării, poate fiindcă oamenilor a început să le lipsească interacţiunea cu animalele sau poate fiindcă mai demult întreţinerea animalelor de companie era privită ca o extravaganţă, fiind ceva costisitor. (Americanii cheltuie 34 de miliarde de dolari în fiecare an cu întreţinerea animalelor de casă.) Istoricul Sir Keith Thomas, de la Oxford, a cărui lucrare enciclopedică Man and the Natural World a devenit o lucrare de referinţă, susţine că:
răspândirea obiceiului de a deţine animale de companie printre membrii clasei de mijloc urbane în perioada modernă timpurie este (… ) un fenomen de o reală importanţă socială, psihologică şi nu în ultimul rând comercială… De asemenea, acest obicei are anumite implicaţii pe planul ideilor. Cei din clasa de mijloc au început să vorbească într-un mod pozitiv despre inteligenţa animalelor; totodată, s-a răspândit ideea că animalele ar putea să aibă caracter şi personalitate; şi s-au pus bazele psihologice ale concepţiei că unele animale sunt îndreptăţite la o mai mare consideraţie morală.
Aş greşi dacă aş spune că relaţia mea cu George, căţeluşa mea, mi-a dezvăluit în ce constă „inteligenţa” animalelor. Dincolo de nevoile ei de bază, nu am nici cea mai vagă idee ce se întâmplă în mintea ei. (Sunt convins însă că se întâmplă destul de multe.) Lipsa ei de inteligenţă, în anumite privinţe, mă surprinde la fel de mult ca inteligenţa ei în alte privinţe. Diferenţele dintre noi sunt mai evidente decât similarităţile.
George nu este o fiinţă care vrea doar să ofere şi să primească afecţiune. În majoritatea timpului e o adevărată pacoste. Se satisface compulsiv în faţa invitaţilor, îmi roade papucii şi jucăriile copilului, e obsedată să omoare veveriţe, are o abilitate excepţională de a se poziţiona între lentilele aparatelor de fotografiat din vecinătatea ei şi subiectul fiecărei poze, sare la cei care se dau cu skateboardul şi la evreii hasidici, le umileşte pe femeile la menstruaţie (este cel mai negru coşmar al evreicelor hasidice la menstruaţie), îmi chinuie olfactiv oaspeţii cu flatulenţele ei, dezgroapă tot ce plantezi, zgârie fiecare lucru nou cumpărat, linge mâncarea de pe masă şi din când în când se răzbună pe noi (nu înţeleg de ce) şi îşi face nevoile în casă.
Problemele cu care ne-am confruntat – de a comunica, de a ne recunoaşte şi de a ne accepta reciproc dorinţele, pentru a putea coexista – m-au obligat să descopăr şi să interacţionez cu ceva, sau mai degrabă cu cineva, total diferit. George reacţionează la unele cuvinte (şi alege să ignore multe altele), dar relaţia noastră nu este guvernată de limbaj. Căţeluşa mea pare să aibă gânduri şi emoţii. Uneori mi se pare că le înţeleg, dar de cele mai multe ori, nu. La fel ca o fotografie, este incapabilă să-mi spună ceea ce mă ajută să văd. Este un secret incarnat. Sunt sigur că şi eu, la rândul meu, sunt ca o fotografie pentru ea.
Chiar aseară, când mi-am ridicat privirea din cartea pe care o citeam, am văzut că George se uită la mine din cealaltă parte a camerei. „Când ai intrat aici?”, am întrebat-o. Şi-a coborât privirea şi s-a îndepărtat lent de-a lungul holului – nu o siluetă, ci mai mult ca un fel de spaţiu în negativ, o formă decupată în viaţa domestică. În ciuda rutinelor noastre, care sunt mai constante decât toate obişnuinţele caracteristice relaţiilor mele umane, tot mi se pare imprevizibilă. Şi, în ciuda apropierii noastre, sunt uneori încântat şi puţin speriat de stranietatea ei insondabilă. Sosirea copilului a exarcebat foarte mult acest sentiment, fiindcă nu aveam absolut nicio garanţie că n-o să-l sfâşie, în afara intuiţiei că n-o va face.
Diferenţele dintre noi ar putea umple o carte, însă, la fel ca mine, George se teme de durere, caută plăcere şi râvneşte nu doar la hrană şi joacă, ci şi la companie. Nu e nevoie să cunosc toate detaliile despre unele dispoziţii şi preferinţe ca să ştiu când le are. Psihologiile noastre nu sunt identice sau similare, dar fiecare dintre noi are o perspectivă, un mod de a procesa şi de a experimenta lumea, care este unic şi înnăscut.
Nu aş mânca-o pe George, fiindcă este a mea. Dar de ce n-aş mânca un câine pe care nu-l cunosc? Sau, mai exact, cum aş justifica faptul că mi-e milă de câini, dar mă hrănesc cu alte animale?
Vezi un trailer foarte simpatic al cărții (de acum 9 ani, când s-a lansat versiunea originală a cărții) în care apare și George:

O pledoarie pentru consumul de carne de câine
În ciuda faptului că e legal în toate cele 44 de state americane să te hrăneşti cu „cel mai bun prieten al omului”, e un tabu la fel de serios precum cel care ne împiedică să ne mâncăm cel mai bun prieten uman. Nici măcar cei mai entuziaşti carnivori nu se hrănesc cu carne de câine. Gordon Ramsay, om de televiziune şi uneori bucătar, este destul de lipsit de milă cu puii de animale când face publicitate unui produs pe care îl vinde, dar nu vei vedea niciodată un căţeluş iţindu-şi capul din oalele lui. Şi, deşi a afirmat odată că îşi va electrocuta copiii dacă vor deveni vegetarieni, mă întreb ce-ar spune dacă aceştia ar fierbe la foc mic căţelul familiei.
Câinii sunt minunaţi şi unici în multe privinţe. Dar abilităţile lor intelectuale şi senzoriale sunt absolut banale. Porcii sunt cel puţin la fel de inteligenţi şi de sensibili, indiferent de cum definim aceşti termeni. Pot să sară pe bancheta din spate a unui Volvo, pot să răspundă la aport, să alerge şi să se joace, pot să fie răutăcioşi şi să răspundă la afecţiunea pe care le-o arăţi. Şi-atunci de ce nu li se dă voie să se tolănească lângă foc? De ce măcar nu sunt cruţaţi de la a fi puşi pe foc?
Carnea de câine e un tabu care ne spune ceva despre câini şi foarte mult despre oameni.
Francezii care îşi iubesc câinii îşi mănâncă uneori caii.
Spaniolii care îşi iubesc caii îşi mănâncă uneori vacile.
Indienii care îşi iubesc vacile îşi mănâncă uneori câinii.
Deşi au fost scrise într-un context foarte diferit, cuvintele lui George Orwell (din Animal Farm) se potrivesc numai bine acestei situaţii: „Toate animalele sunt egale, dar unele animale sunt mai egale decât celelalte”. Protecţia de care are parte un animal sau altul nu este o lege naturală; ea decurge din poveştile pe care le spunem despre natură.
Aşadar, cine are dreptate? De ce sunt excluşi câini din meniu? Carnivorul selectiv va răspunde imediat:
Este interzis consumul animalelor de companie. Dar câinii nu sunt animale de companie în fiecare parte a lumii în care se mănâncă carne de câine. Cum rămâne cu vecinii care n-au animale de casă? Am avea noi dreptul să le interzicem să consume carne de câine la cină?
În aceste condiţii, afirmaţia de mai sus devine:
Este interzis consumul animalelor care au abilităţi mintale, semnificative. Dacă expresia „abilităţi mintale semnificative cuprinde şi însuşirile psihologice ale câinilor, atunci cu atât mai bine pentru ei. Dar o astfel de definiţie include totodată porcii, vacile, puii de găină şi multe alte specii de animale marine. Şi îi exclude pe oamenii cu un deficit cognitiv sever.
Bine, atunci afirmaţia va fi modificată astfel:
E un motiv întemeiat pentru care există anumite tabuuri vechi de când lumea – să nu te joci cu excrementele, să nu-ţi săruţi sora sau să nu te hrăneşti cu animalele de casă. Din punct de vedere evoluţionist, ele sunt dăunătoare pentru om. Însă în multe locuri din lume consumul de carne de câine nu a fost şi nu este interzis şi, totodată, nu este în niciun fel dăunător pentru om. Gătită corespunzător, carnea de câine nu prezintă riscuri pentru sănătate într-o mai mare măsură decât alte tipuri de carne, iar o hrană atât de nutritivă nu suscită cine ştie ce obiecţii din partea genelor noastre egoiste.
[…]
 

Nonficțiunea lui Jonathan Safran Foer: De ce mâncăm animale

Jonathan Safran Foer este autorul bestsellerurilor (ecranizate) Totul este iluminat și Extrem de tare și incredibil de aproape. Cel mai recent roman al său, Iată-mă, a devenit imediat bestseller New York Times.
De ce mâncăm animale este primul său titlu de nonficțiune, o carte care a pornit de la dorința lui de a-i oferi nu doar o alimentație bună, ci și răspunsuri corecte la întrebările fiului său. Acum 9 ani când a fost lansată în limba originală, a luat lumea prin surprindere, schimbând obiceiurile alimentare ale multora.
Foer: Această poveste nu a început ca o carte. Voiam doar să înţeleg – pentru mine însumi şi pentru familia mea – ce este carnea. Căutam răspunsuri cât mai concrete cu putinţă. De unde provine? Cum este produsă? Cum sunt tratate animalele şi în ce măsură contează acest lucru? Care sunt efectele economice, sociale şi de mediu ale consumului de animale? Căutarea mea personală nu a rămas multă vreme la acest nivel. Ca urmare a eforturilor mele ca părinte, m-am lovit de adevăruri pe care n-am putut să le ignor, iar ca cetăţean şi scriitor n-am putut să le ţin pentru mine. […]
Am crezut şi eu că această carte despre consumul de animale va deveni o pledoarie în favoarea vegetarianismului. Dar nu s-a întâmplat aşa. O astfel de pledoarie ar avea sens, numai că eu am scris despre altceva.
Creşterea animalelor este un subiect extraordinar de complex. Nu există nicăieri două animale, două soiuri de animale, două ferme, doi fermieri sau doi consumatori de carne identici. Dincolo de tonele de informaţii – din cărţi, interviuri sau din observaţiile mele directe – de care am avut nevoie doar ca să încep să reflectez la modul serios în legătură cu această problemă, m-am întrebat dacă este cu putinţă să spun ceva coerent şi semnificativ despre o practică atât de diversă. Poate că nici nu există „carne”. Poate că ar trebui să vorbim doar despre acest animal, crescut la această fermă, ucis în acest abator, vândut în acest fel şi mâncat de către această persoană, fiecare situaţie fiind atât de specifică încât pare imposibil să le poţi pune una lângă alta, ca într-un mozaic.
În cazul consumului de animale, la fel ca în cazul altor probleme – cum ar fi avortul –, există câteva întrebări fundamentale care ne depăşesc cu totul (Din ce stadiu al sarcinii ar trebui să considerăm că fetusul e o persoană reală, şi nu una potenţială? Ce simte şi ce înţelege din lume un animal?) şi care, din acest motiv, pot provoca un profund disconfort când sunt formulate sau, alteori, reacţii defensive sau agresive. Este un subiect alunecos, frustrant şi care nu are cum să te lase indiferent. Fiecare întrebare duce la o alta şi te trezeşti că aperi o poziţie mult mai extremă decât cea în care crezi cu adevărat sau pe care ţi-ai putea-o asuma. Sau, mai rău, ai putea să descoperi că nu există nicio poziţie care să merite apărată sau asumată.
Apoi, mai este dificultatea de a face diferenţa între ceea ce este un lucru şi emoţia pe care ne-o trezeşte. De prea multe ori, argumentele în favoarea consumului de animale nu sunt argumente în adevăratul sens al cuvântului, ci expresii ale unor preferinţe subiective. Şi când există fapte verificabile – câtă carne se consumă, câte păduri de mangrove au fost distruse prin acvacultură, cum sunt ucise vitele –, apare întrebarea în ce măsură sunt ele relevante. Au ele o relevanţă morală? Sau colectivă? Ar trebui abordate din punct de vedere legal? Sau sunt simple informaţii pe care fiecare este liber să le digere după cum consideră de cuviinţă? […]
Efortul lui Foer de a investiga subiectul a durat 3 ani de zile, a fost ajutat de 4 persoane pentru partea de documentare, 1 avocat și 2 fact-checkers au verificat informațiile din manuscris și 1 activist cu care a vizitat diverse ferme. Urmărește un interviu despre cum a scris cartea și ce feedback a primit:
Câteva informații suplimentare:

  • Acum câteva luni s-a lansat fimul documentarul Eating Animals, în regia lui Christopher Dillon Quinn, fiind narat de Foer și de Natalie Portman.
  • În ziua de astăzi, când există în jur de 7,6 miliarde de oameni în lume și în jur de 70 miliarde de animale din ferme (+ aproximativ 90 miliarde de animale marine) care sunt ucise anual pentru consum, când există multe opțiuni de consum non-violente și sustenabile (burgeri și brânzeturi pe bază de plante, cosmetice netestate pe animale, accesorii care nu sunt din piele), răspunsul fiecăruia la întrebarea De ce să rănesc ființe dacă nu e absolut necesar? e unul personal și ține de etica fiecăruia și de o linie pe care decidem că nu trecem pentru a fi împăcați cu consecințele acțiunilor noastre, fie că alegem să mâncăm animale, fie că alegem să mâncăm produse animale de proveniență non-industrială, fie că suntem vegani și nu folosim deloc produse animale.
  • Ascultă un podcast recent marca Science vs. de la Gimlet Media: Vegans: Are they right?
  • 2 octombrie (ziua de naștere a lui Mahatma Gandhi) este Ziua internațională pentru animalele din ferme; cu ocazia acestei zile sunt tot felul de activități pentru oamenii care conștientizează ce se întâmplă în acest domeniu.
  • Dacă vrei să vezi în real-time câte și ce animale mor pentru a fi consumate, verifică acest animal kill counter.

Octombrie aduce evenimente cu idei

Se apropie cu pași rapizi primele evenimente din octombrie:
Conferința The Power of Storytelling | 12 & 13 Octombrie
Ediția a opta a conferinței The Power of Storytelling reunește jurnaliști creatori de podcasturi inovatoare, fotografi care documentează efectele traumei și violenței, experți în politici de sănătate, inovatori în media, marketing sau politici publice; vorbitorii ne vor învăța despre puterea poveștilor bine spuse de a rescrie narațiunile existente (personale și sociale) și de a construi un viitor în care oamenii să aibă mai multă încredere unii în alții.
În plus, alături de organizatori și Anna Rosling Rönnlund și Murray Nossel, vom lansa în cadrul conferinței cărțile Factfulness și Powered by Storytelling! Cei doi autori vor vorbi în cursul zilei de sâmbătă, 13 octombrie.

Lansarea cărții Disconfort Residence la Iași, Constanța, Timișoara | 3, 11 și 18 Octombrie
Arhitectul Radu Negoiță reia campania de informare a viitorilor proprietari despre capcanele din schițele apartamentului pe care doresc să îl cumpere. Cei interesați să afle mai multe despre confortul apartamentelor, dar și să îl cunoască pe Radu și invitații săi din cadrul fiecărui eveniment, sunt așteptați la FabLab Iași, Cărturești Constanța sau Cartea de Nisip Timișoara.

Digitalium | 12 Octombrie
Prietenii de la BrandMinds organizează în 12 octombrie Digitalium, conferința de digital marketing la care particianții pot învăța strategii digitale în funcție de mediu și platformă. Vorbitorii, specialiști recunoscuți în domeniu, vor vorbi despre strategii digitale eficiente (Nicole Yale), cum să genereze campanii virale de marketing (Zach King), strategii pe Facebook (Antoine Dupont), e-mail marketing (Kath Pay), Instagram tips&tricks (Chris ‘Kubby’), strategii pe LinkedIn (AJ Wilcox) și cum să-ți scalezi strartup-ul (Sweta Patel).

Cluj: Lansare carte Înțelepciunea lupilor | 18 Octombrie
Prietenii de la Bookstory din Cluj-Napoca organizează un eveniment-discuție în jurul celei mai recente cărți publicate în Co-lecția de știință. Cartea care prilejuiește întâlnirea, alături de invitații conf. univ. dr. Andrei Mihalca (USAMV Cluj-Napoca) și Ovidiu Chinan, Cercetașii României, vor oferi participanților cel puțin o seară cu informații interesante.

EXperience Conference. Become an irresistible organization! | 25 Octombrie
Și anul acesta vom participa cu un stand de cărți la conferința anuală organizată de HR Club România! Pe măsură ce ne îndreptăm spre viitorul muncii, organizațiile aspiră să devină organizații irezistibile. Poți face și tu asta concentrându-te pe Employee Experience (EX). EX cuprinde ceea ce oamenii întâlnesc, observă sau simt în cursul călătoriei lor ca angajați în cadrul unei organizații. O strategie EX de succes ar trebui să pună accentul pe acțiuni și proiecte de HR care întăresc legatura emoțională a oamenilor cu munca lor și cu organizația din care fac parte, iar conferința din acest an exact asta promite să ne învețe.

Un octombrie inspirat să fie!