Weekendul acesta: alegi 3 cărți, plătești 2

Cu toții vrem să îmbunătățim câte ceva la noi, poate pe plan profesional, poate personal. Uneori, o carte bună poate fi soluția. Mai jos găsești o ofertă prietenoasă + câteva recomandări din partea noastră:
În perioada 28–30 septembrie, pentru orice comandă de trei cărți Publica, Victoria Books sau Narator, plătești doar două! Oferta este valabilă pentru oricare carte disponibilă pe publica.ro, inclusiv pentru noutăți. Cea de-a treia carte este cadou din partea noastră (cartea cu prețul cel mai mic).

#BackToSchool
Pentru a fi cu adevărat creativi, e important să ieșim din când în când din zona noastră de confort. Co-lecția de știință ne pune la dispoziție idei, descoperiri și inovații actuale, povestite pe înțelesul tuturor. Părerea noastră sinceră e că oricare carte din această serie e o idee bună :)! Dacă te interesează mai mult partea socială, recomandăm cartea lui Alvin Roth despre piețele de matchmaking sau cartea lui Galbraith despre teoria inegalităţii din Co-lecția de economie.

#Intrapreneurship #Entrepreneurship
Să ai spirit antreprenorial este o aptitudine a zilelor noastre, fie că ești angajat sau ești antreprenor full-time. Dintre cele mai recente cărți care să te inspire în acest sens, recomandăm The Startup Way, Bani extra job și Descoperă-ți propiul De Ce.

#BooksToFallFor
Serile de toamnă pot să fie mult mai plăcute când te cufunzi într-o lectură bună. Stilul nonficțiunii creative este fascinant, iar cărțile din seria Narator au tot ce trebuie: întâmplări, istorii și memorii deopotrivă adevărate, tulburătoare și, pe alocuri, amuzante.

#CărțiPentruToți
Dacă ai sau cunoști un copil peste 6 ani căruia vrei să-i încurajezi interesul pentru natură recomandăm Auzi cum vorbesc copacii? semnată de pădurarul german care a surprins o lume întreagă: Peter Wohlleben. El semnează versiunea pentru adulți a cărții recomandate mai sus + Pădurea. Instrucțiuni de folosire.

#Vizualizează
Imaginile, schițele și graficele fixează mai bine informația. În acest sens, recomandăm biografia lui Leonardo da Vinci care cuprinde reproduceri color ale operei lui, Înțelepciunea lupilor, sau orice carte din seria Publica Extra.

Să fie o toamnă bogată în informații și idei!

Corpul ca plantă, medicul ca grădinar


Dr. Victoria Sweet a fost medic la Spitalul Laguna Honda din San Francisco peste 20 de ani și în prezent este profesor de Medicină Clinică la Universitatea California. Deține un titlu de doctor în istorie și medicină socială și este bursieră Guggenheim și este autoarea bestsellerului God’s Hotel. Medicina lentă este noua ei carte în care relatează întâmplări memorabile despre profesori, medici, asistente și pacienți, dar și momentele în care a practicat medicina lentă, pentru care a fost deopotrivă pionier și model inspirațional.
Pentru a ajunge să înțeleagă și să descopere medicina lentă, Victoria Sweet a excelat în medicina rapidă. În perioada în care a lucrat ca medic, „serviciile de asistență medicală” au înlocuit medicina, „furnizorii” au început să se uite în laptop mai mult decât la pacienții lor și costurile au continuat să crească, într-o cursă feroce pentru obținerea eficienței. Și totuși, acea soluție pe care o tot ratează economiștii și arhitecții politicilor este uimitor de simplă: medicina de bună calitate are nevoie de un pic mai mult decât o tehnologie miraculoasă; are nevoie de timp – timp să răspundă corpului așa cum răspunde și informațiilor, timp să găsească diagnosticul corect și tratamentul potrivit.
Victoria Sweet: Nu eram singurul doctor care a alăturat „lent” și „medicină”. Au mai existat și alții care să facă această conexiune, chiar în aceeași perioadă. Era o legătură firească, mai ales dacă te gândeai la străvechiul dicton al lui Galenus: „Toată mâncarea este medicină”. Mai întâi în Italia și apoi în Statele Unite, s‑a aprins o lumină – dacă aveam nevoie de „Hrănire lentă”, atunci chiar aveam nevoie și de „Medicină lentă”. Existau diferite accente și diferite interpretări. Unii foloseau conceptul de „Medicină lentă” pentru a simboliza în special durata mai lungă, reținerea, lipsa grabei în relația cu pacientul. Pentru alții, „Medicină lentă” însemna să interpretezi cu atenție un anumit fapt, o concentrare să nu „supradiagnostichezi”, să nu „supratratezi”.
Pentru mine, „Medicina lentă” a însemnat și înseamnă un fel de a înțelege medicina așa cum am văzut‑o, învățat‑o și iubit‑o. Semnifică o Cale – o cale de a vedea, a face și a fi. Este un fel de a vedea al grădinarului, de a te da înapoi și de a vedea pacientul în contextul mediului său. Și de a întreba: în cazul acestui pacient, ce stă în calea puterii de vindecare a naturii? Și de a înlătura acea piedică. Nu este o Cale ce exclude „rapid” sau Calea Vitezei. Nu respinge interpretarea corpului ca fiind o mașină și a medicului ca fiind un bun mecanic urmărind sursele suferinței bolnavului până la rădăcina lor, un mecanic separând chiar lucrurile, reparându‑le și înlocuindu‑le. Nici nu înseamnă respingerea instrumentelor oferite de progresul medical fantastic la care am fost martoră în viața mea de medic generalist. Ci, mai degrabă, este o Cale de a încorpora ambele concepte, Lent și Rapid, Calea Grădinarului și Calea Mecanicului, de a vedea aceste două căi drept instrumente pe care le ții în geanta ta mică și neagră și de a le utiliza pe cele corecte pentru a‑ți face treaba.

Un talk al autoarei la Commonwealth Club:

După Lean Startup vine The Startup Way

Organizațiile de astăzi – atât cele consolidate, cât și cele aflate la începuturi – au nevoie să adopte și să aplice noi competențe pentru a prospera în secolul ce urmează: capacitatea de a experimenta rapid noi produse și modele de afaceri, capacitatea de a motiva angajații cei mai creativi și de a se angrena continuu într‑un proces de inovare – și să îl gestioneze cu rigoare și responsabilitate – astfel încât să deblocheze noi surse de dezvoltare și productivitate.
Eric Ries, autorul cărții The Lean Startup: După ce am lucrat efectiv cu sute de antreprenori, m‑am obișnuit să îi întreb: „Dacă detestați atât de mult marile companii, de ce încercați să creați încă una?”. Adesea, această întrebare îi blochează, deoarece, în mintea lor, firma la construcția căreia muncesc va fi diferită. Nu va fi ținută în loc de ședințe inutile și șefuleți băgăcioși. Va rămâne dinamică, mobilă, un startup perpetuu. Dar cât de des este o asemenea organizație ideală rezultatul eforturilor lor?
Ries a lucrat cu mii de manageri și fondatori pentru a testa și a finisa abordarea the startup way. A lansat alături de ei produse noi, a înființat firme noi, reinventând sisteme IT, auditând procese financiare, regândind politici de resurse umane și strategii de vânzări. A lucrat cu lideri din toate departamentele unei corporații: de la aprovizionare la juridic și cercetare‑dezvoltare. A lucrat într‑o varietate de domenii: foraj oceanic de mare adâncime, electronice, industria auto, modă, sănătate, armată și educație, și nu numai.

Startup Way combină rigoarea managementului general cu abordarea de tipul încercărilor și erorilor repetate specifice startup‑urilor. Ries crede că în zilele noastre spiritul antreprenorial ar trebui să fie peste tot – în afacerile mici, în corporațiile gigantice, în sistemul de sănătate, în școli, chiar și în administrația publică. Oamenii care fac efortul onorabil și adesea neapreciat de a testa o idee nouă, de a crea proceduri mai bune de lucru sau de a câștiga clienți noi prin extinderea unui produs sau a unui serviciu pe piețe noi sunt cei care fac lucrurile să se miște înspre bine.
The Startup Way își are rădăcinile în organizațiile reale care au implementat cu succes aceste idei într‑un evantai extins de domenii, industrii și mărimi. Cartea descrie în detaliu o serie de intervenții specifice care ajută la schimbarea culturii organizaționale, precum și crearea unui sistem nou, mai sustenabil, de generare a creșterii pe termen lung și a flexibilității.

Ce putem (re)învăța de la lupi

Cea mai recentă carte din Co-lecția de știință – Înțelepciunea lupilor – ne oferă o privire uimitoare asupra inteligenţei unei specii adesea greşit înţelese. Elli Radinger, specialista germană numărul unu în lupi, ne dezvăluie sfaturi de bună purtare și ne spune poveşti captivante, ilustrative pentru valori ca spiritul de familie, încrederea, răbdarea, abilităţile de conducere, grija, atitudinea în faţa nenorocirilor sau a morţii. Iată un fragment din introducerea cărții:

Pentru orice există un început. Pentru legătura mea specială cu lupii au fost trei „începuturi”: primul sărut al unui lup, primul lup sălbatic şi primul lup german.
Primul sărut l-am primit de la Imbo, un lup mascul canadian de şase ani, într-un ţarc cu lupi din America. Renunţasem la vechea mea viaţă de avocat independent. Faptele penale, litigiile pentru chirii şi divorţurile mă frustrau din ce în ce mai tare. În loc să lupt cu elan pentru triumful dreptăţii, mă chinuiam de la un termen la altul. Nu aveam detaşarea şi duritatea necesare unei bune avocate. Nu puteam şi nu voiam să-mi trăiesc toată viaţa aşa. Voiam să-mi împlinesc în sfârşit visul de o viaţă şi să îmbin dragostea pentru scris cu fascinaţia pentru lupi.
Fără studii de biologie, dar cu o doză zdravănă de pasiune şi optimism, mi-am depus candidatura la un curs practic de cercetare a comportamentului de la centrul de cercetare a lupilor din statul american Indiana. La discuţia preliminară, coordonatorul studiului, prof. dr. Erich Klinghammer, mi-a explicat că doar conducătorul haitei de lupi hotărăşte dacă un practician este angajat sau nu.
Dar cum te promovezi în faţa unui lup? Din fericire nu a trebuit nici să dansez, nici să cânt, nici să prezint alte numere artistice, dar jur că nici la Germanii au talent nu aş fi fost mai stresată – deşi aceasta este emoţia greşită când te întâlneşti cu un lup dintr-un ţarc, după cum spunea Klinghammer: „Trebuie să fii cât se poate de relaxată! Simte când eşti agitată”.
Încercaţi voi să rămâneţi relaxaţi când staţi faţă în faţă cu un pachet de muşchi blănos de 50 de kilograme, care vă fixează cu ochi galbeni imobili. În acel moment a trebuit să mă gândesc la ciobănescul meu, prietenul şi confidentul din copilărie. Bine. În fond, Imbo era şi el tot un câine mare – un câine foarte mare. Instrucţiunile de siguranţă mă pregătiseră pentru întâlnire şi îi asiguraseră din punct de vedere legal pe administratorii ţarcului. Am semnat o exonerare de responsabilitate cu următorul conţinut înfricoşător: Sunt conştient că există riscul să fiu rănit şi rănile să fie grave.
Astfel avertizată, am intrat în ţarcul de lupi cu doi îngrijitori, mi-am căutat o poziţie bună şi am tras adânc aer în piept. Apoi lumea mea s-a redus la lupul care plutea spre mine cu pas elegant de trap. Dungile argintii de pe blana lui luceau în soarele după-amiezii. Nările îmi inspirau adânc mirosul, urechile erau ridicate atent. Cu coada ochiului i-am văzut pe ceilalţi membri ai haitei lui Imbo cum stăteau la gard şi aşteptau. În mod evident erau nerăbdători să vadă dacă aveam să trec testul şi şeful avea să mă accepte. Şi eu la fel, pentru că doar aşa aş fi avut voie să mă înscriu la practică. Acum important era să trec peste următoarele secunde.
Filmul din capul meu a început să se deruleze cu încetinitorul. Picioarele din spate puternice ale lupului s-au lăsat un pic şi s-au pregătit de salt. Când a zburat spre mine şi eu i-am opus forţa mea, nu a mai existat cale de întors. Labele cât nişte palme mi-au aterizat pe umeri, iar colţii lui impunători erau la doar câţiva centimetri de faţa mea. Lumea s-a oprit în loc. Şi atunci m-a lins de câteva ori pe faţă cu limba lui aspră. Acest „sărut” a fost momentul în care am început să mă „droghez” cu lupi.
După ce am fost acceptată de Imbo, mi-am început practica în Wolf Park. Am învăţat tot ce se putea şti despre atitudinea şi comportamentului lupilor din ţarcuri, am crescut pui de lup cu biberonul şi am primit în următoarele luni numeroase dovezi umede de iubire de la Imbo şi restul haitei.

[…]
Asta a fost acum peste 20 de ani. De atunci am avut parte de peste 10 000 de vizionări de lupi. Uneori eram despărţiţi doar de câţiva metri. Nu m-am simţit niciodată ameninţată şi nu mi-a fost teamă. Pentru mine era un mare privilegiu să văd animalele aproape zilnic. Pentru a avea parte de aşa ceva, zburam de câteva ori pe an 10 000 de kilometri peste Atlantic, pentru că în Germania încă nu existau oficial lupi.
Să observi lupii în sălbăticie este o poveste fără sfârşit. Eşti acolo în momentul împerecherii, după puţine luni vezi cum se rostogoleşte rezultatul din peşteră pe picioruşele scurte, urmăreşti lupta celor mici pentru cel mai bun loc la „lăptăria” mamei, te bucuri de primele succese vânătoreşti timide (ura – un şoarece!), suferi cu ei când se rănesc, plângi când mor, râzi la glumele şi jocurile lor, le urmăreşti flirturile, până când cercul se închide şi totul se reia de la început.
Am marele noroc că lupii mă lasă să iau parte la viaţa lor – la vânătoare, împerechere sau la creşterea puilor. Aşa am observat că seamănă la comportament foarte mult cu noi, oamenii: sunt familişti grijulii, şefi de haită autoritari, dar drepţi, sprijinitori milostivi, adolescenţi nebuni sau glumeţi ridicoli. În plus, am aflat din observaţiile mele că lupul este un maestru excepţional, de la care am avea ce învăţa pentru viaţă. Haitele de lupi au devenit parte din mine. M-a schimbat faptul că le-am studiat atâta vreme comportamentul social complex. Concepte precum morala, responsabilitatea şi dragostea au căpătat un nou sens. Lupii sunt profesorii mei şi izvor de inspiraţie. Mă învaţă în fiecare zi să văd lumea cu alţi ochi – ai lor.
Fragment extras din introducerea cărții Înțelepciunea lupilor: Cum am sărutat un lup şi am devenit dependentă, de Ellie Radinger