Skip to main content

Side Hustle: cum să faci bani extra job

Publicat la 7 august ‘18

«Mai multe venituri înseamnă mai multe opțiuni. Mai multe opțiuni înseamnă mai multă libertate.» —Chris Guillebeau
Când un britanic, directorul unei companii din domeniul construcțiilor, a scris o serie de recenzii despre acvarii pentru un site obscur, a inclus la finalul acestora și câteva linkuri către anumite produse vândute pe Amazon. Știa că va câștiga un mic comision dacă vizitatorii accesau linkurile după ce citeau recenziile și făceau o achiziție, dar, fiind foarte ocupat din cauza serviciului său, a uitat de asta de îndată ce a postat articolele respective. Câteva săptămâni mai târziu a primit un cec prin poștă… în valoare de 350 de dolari. Partenerei sale nu i-a venit să creadă până când nu a scos-o în oraș, la un restaurant bun, cu banii câștigați. Pe atunci nu-i trecea prin cap că acest proiect mic, creat într-un weekend, urma să-i aducă sute de dolari. De asemenea, nu știa că, după doar câțiva ani, aceleași recenzii aveau să-i aducă în jur de 700 de dolari pe lună, fără să mai depună niciun efort suplimentar. Nu erau bani de pensie, dar îi prindeau bine.
În mod similar, când un funcționar din San Diego s-a oferit ca fotograf pentru nunta unui prieten, nu știa că o astfel de activitate îi va aduce 3 500 de dolari în plus în fiecare lună. Nu dorea să fie fotograf de nunți cu normă întreagă, dar posibilitatea de a face poze la nunți, ocazional, când voia, îi oferea o sursă sigură de venit și, prin urmare, economii. A acceptat ofertele care se pliau pe programul său și le-a respins pe celelalte, continuând în tot acest timp să-și încaseze regulat salariul de la slujba sa „adevărată”.
Când o reprezentantă de vânzări din Pennsylvania, care lucra în domeniul petrolier, a început să posteze imagini pe Pinterest, nu era o celebritate și nu avea un „model de venituri”. Pe lângă slujba zilnică, era mamă, instructor de yoga și era activă în comunitatea ei locală. Într-o lună, a câștigat peste 1 000 de dolari, spre surprinderea ei. După trei ani, câștigase peste 40 000 de dolari, doar pentru că postase fotografii pe Pinterest când avusese câte o pauză pe parcursul zilei ei aglomerate.
Aceste povești, toate adevărate, ilustrează ce înseamnă un Side Hustle: un proiect care produce bani, derulat în afara programului obișnuit, de obicei simultan cu slujba stabilă. Cu alte cuvinte, este un mod de a obține venituri suplimentare fără riscurile la care te supui când ești antreprenor cu acte în regulă.
Chris Guillebeau, autorul bestsellerului Startup de 100$, ne oferă mai multe exemple precum cele de mai sus în noua lui carte – Bani extra job + un plan de acțiune detaliat care ne va permite să găsim și să selectăm o idee, să lansăm o afacere și să facem bani în plus faţă de salariu, toate astea în mai puțin de o lună. Ne demonstrează că oricine își poate croi drum rapid spre libertate, mărindu-și venitul pe baza abilităților pe care le are deja.
Care va fi povestea ta?