Disconfort Residence este o primă tentativă de a ajuta viitorii proprietari să identifice capcanele din schița apartamentului pe care doresc să-l cumpere.
Dr. arh. Radu Negoiţă atrage atenția asupra încălcărilor unor chestiuni de bun-simț ce țin de teoria arhitecturii, dar și asupra nerespectării legii de firmele private care investesc în construcția de apartamente. Analizând planurile primite de la comunitatea Case strâmbe pe radar, Radu explică pe înțelesul tuturor lucrurile la care trebuie să fim atenți înainte să ne alegem casa sau apartamentul în care vom petrece o parte din viețile noastre. Cireașa de pe tort? Citind cartea ai impresia că ești la spectacolul unui comedian pasionat de arhitectură.
Iată două analize de planuri (una pentru acces în locuință, și una pentru living):
Intrarea pe după plopi, adică pe traseu‑labirint
Intri în apartament pentru că vrei să ajungi la familie, pat sau budă, nu că ai chef de un paintball cu Minotaurul prin labirint. Oaspeții n‑ar trebui să aibă nevoie de săgeți de ghidaj pe foi A4 printate la firmă și lipite cu scoci pe lavabil la fiecare colț pe care îl întâlnesc pe traseu: APROAPE AI AJUNS. Că fix aia ar trebui să îți lipești pe colțurile care te așteaptă, dacă dai peste ce vezi în planul de mai sus. După ce faci zigzagul ăla care trebuie parcurs ca să ajungi în casă, rămâi ca după ce te învârți în același sens: amețit și periculos de moale pentru orice mobilier cu colțuri tari. Nu folosește nimănui dacă traseul tău prin casă seamănă cu traseul bilei 8 dintr‑o schemă de biliard.
Logica locuirii e cam aceeași din vremea peșterilor (în fine, cu mici tuninguri inventate prin vremea Renașterii de unu’, Palladio (Andrea Palladio, pe numele său real Andrea Di Pietro della Gondola, a fost un arhitect italian renascentist care a trăit în secolul al XVI-lea. A schimbat istoria arhitecturii prin ce a lăsat posterității: atât opera sa construită, cât și cea scrisă au influențat stilurile existente. Planimetriile concepute de el se remarcă prin simplitate și căutarea monumentalității)) – când intri la cutie, o faci fiindcă vrei adăpost, nu joacă de‑a cucu‑bau. Normal, ai nevoie de un dulap‑două în care să îți lași blana care ți‑a ținut grumazul cald, și încă vreo două‑trei uși, dar atât. Mai mult de un cuier, intrarea în buda salvatoare, ușa de la bucătăria spre care te trage mirosul ăla de chiftele și ușa de la living, n‑ai ce pune. N‑ai ce pune tu, dar noroc că arhitectul care a săvârșit planul din imagine a avut imaginația la el: când intri, o iei așa frumos în față, spre un perete, faci stânga unde începe să‑ți miroasă dozatorul de săpun (pe planul lui l‑a desenat), vezi planta și acolo o iei la dreapta. Atenție la colțul raftului cu cărți că multă lume bună și‑a lăsat bucăți de piele în punctul ăla…
Gluma ca gluma, dar e chiar nasol să tot ocolești pereți în drum spre living, rezolvări sucite ca asta n‑ar trebui să existe.
Grad de disconfort: **
Livingul prea mic
E locul ăla în care pui o canapea și gata, că se termină brusc. Și‑ar închide IKEA afacerile din România dacă ar fi doar camere de zi ca asta: norocul lor e cu blocurile comuniste, că în alea tot îți mai încap vreo două răftulețe și o etajeră FSTJKLÄLLMÖ.
Cămăruțele de zi storcite vin în multe configurații minione, dar unele sunt mai dulci decât altele: aici avem un livinguleț cu canapeluță, măsuță și abțibild cu televizoraș lipit pe ușița de la frigider, că un televizor adevărat nu încape. E un fel de spațiu de viață diminutivală, în care toate mișcările sunt reținute și nu ridici tonul niciodată, perețeii sunt micuți și apropiați și ți‑e teamă să strănuți, ca să nu spargi ceva. Până și năsucul ți‑l sufli pe casa scării, de grijă… Exemplarul din imagine are și bucătărie în aceeași cameră cu livingul, și fereastră doar în partea cu bucătăria. Îmi închipui că într‑o casă ca asta poți avea doar un destin tâmpițel și tragic, o viața ca a Puiului lui Brătescu‑Voinești: orice ai face, te simți lovit în aripă în fiecare zi.
Grad (sau probabilitate) de disconfort: ***
Legea locuinței nr. 114/1996 impune ca suprafața minimă a unei camere de zi dintr‑o garsonieră să fie de 18 metri pătrați.
Ordinul 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației impune izolarea camerelor de locuit de spațiile de serviciu unde se produc zgomote, mirosuri și vapori.
