Carmen Dimitruc este profesionist în comunicare și ne povestește mai jos despre cartea pe care a tradus-o recent: Oare o să zboare? de Pat Flynn.
Cred cu tărie că în fiecare dintre noi se găsește un antreprenor potențial.
O persoană cu multe idei, cu planuri și visuri, care privește și citește cu jind poveștile de succes ale altora, dar care are… anumite probleme de implementare, ca să spunem așa. Prea puțini dintre antreprenorii-visători care se „ascund” în fiecare dintre noi ajung să își și pună ideile în practică. Iar de cele mai multe ori, nu ideile sunt problema, ci ei înșiși. Și teama lor de eșec.
Deși facultățile de profil economic sunt, în continuare, foarte căutate de absolvenții de liceu, n-aș putea spune cu precizie că la terminarea facultății eram capabilă să mă apuc de antreprenoriat. Nu țin minte nici să fi fost capabilă să mă cunosc pe deplin, să știu ce pot să fac sau ce mă pasionează. Acestea sunt lucruri pe care le-am descoperit mai târziu, prin experiență și multe teste, unele picate cu brio. Am sentimentul că lucrurile stau la fel și pentru alții.
De aceea, recunosc că mi-ar fi plăcut să îl citesc (și traduc) pe Pat Flynn la 20 de ani. Pentru că Oare o să zboare? este exact acel manual de antreprenoriat și curaj de care avem nevoie ca să ne depășim statutul de visător și să ne rezolvăm problemele cu implementarea de care vorbeam mai sus.
Oare o să zboare? este o carte specială. Este și manual și caiet de teme pentru acasă. Are și rol terapeutic și de încurajare. Îți dă senzația că lucrezi și testezi lucruri în același timp cu profesorul de curs, că poți greși, te poți răzgândi, dar că există întotdeauna o altă șansă de a învăța din eșec și a o lua de la capăt.
Pat Flynn, el însuși o persoană care a avut nu o dată ocazia de a învăța din propriile eșecuri, nu este genul de autor distant, care îți oferă o poveste romanțată a propriului său succes, în timp ce îți explică el cum stau de fapt lucrurile. Nu. Este tipul de autor imersat în ceea ce scrie, pe care ți-l imaginezi suflecându-și mânecile pentru a face împreună experimentele și exercițiile pe care ți le propune. Iar cartea este plină de exerciții de imaginație, de teste, și trebuie citită cu creionul și hârtia alături.
Vă recomand să o faceți. Să vă luați ideile, să le priviți din diferite unghiuri, sa vedeți cât de mult i se potrivesc persoanei care sunteți astăzi, dar și celei care vreți să deveniți. Nu va fi ușor să vă priviți atent în oglindă, să renunțați la unele visuri, să o luați de la capăt cu altele, însă per ansamblu, veți fi mult mai câștigați, chiar dacă nu veți deveni antreprenori chiar de mâine.
Cel mai important lucru pe care mi se pare că ni-l oferă Oare o să zboare?, dincolo de ocazia unei lecturi de duminică, este curajul. Curajul de a avea idei, de a le testa, de a le pune în practică. Iar acest lucru mi se pare neprețuit.
Vă invit așadar în sala de curs, alături de Pat și vă doresc cât mai multe idei testate și… spor la teme! Va fi distractiv.
Lectură plăcută!