O prietenie care a schimbat lumea

kahneman, tversky, undoing project, michael lewis
Povestea celor doi colaboratori, acești Lennon și McCartney ai psihologiei comportamentale, este una fascinantă. Este povestea celor două minți care au schimbat modul în care gândim despre… cum gândim :)!
Daniel Kahneman și Amos Tversky au devenit cunoscuți în cercurile academice acum 40 de ani datorită studiilor surprinzătoare prin care au anulat ipotezele referitoare la procesul de luare a deciziilor. Lucrările lor au demonstrat că mintea umană greșește sistematic când este forțată să exprime judecăți în condiții de incertitudine.
Publicul larg a aflat despre ei după anul 2002, când psihologul Daniel Kahneman a obținut Premiul Nobel pentru economie, dar și prin intermediul longsellerului Thinking Fast and Slow (2011) | Gândire rapidă, gândire lentă.
Michael Lewis despre cum a aflat el despre cei doi cercetători – ambii nepoți atei ai au unor rabini originari din Europa de Est, ambii afectați de timpul lor în armata israeliană, ambii profesori universitari foarte apreciați:

În 2003 am publicat Moneyball, o carte despre încercarea clubului de baseball Oakland Athletics de a-și pune mai mult în valoare jucătorii și de a evalua strategiile de joc. Această echipă dispunea de un buget mai mic decât alte echipe pentru achiziționarea de noi jucători, astfel că, în acest context, conducerea s-a văzut nevoită să regândească strategiile de joc. Analizând datele mai vechi, dar și pe cele mai noi – plus concluziile unor studii independente –, conducerea echipei Oakland a descoperit o nouă perspectivă asupra jocului. Astfel, au reușit să-i devanseze pe proprietarii altor echipe de baseball.

După lansarea cărții, unii experți în baseball – căutători de talente, jurnaliști sportivi – s-au supărat și au dezaprobat tot acest demers al meu, dar o mulțime de cititori au considerat, în aceeași măsură ca mine, că povestea este interesantă. Mulți cititori au văzut în încercarea celor din Oakland de a construi o echipă o lecție mai generală: dacă acei angajați foarte bine plătiți, antrenori cu vechime, acele vedete ale unei afaceri înființate în 1860 nu pot fi pe deplin apreciați de piața pe care activează, cine ar putea fi apreciat? Dacă piața jucătorilor de baseball era ineficientă, ce altă piață ar fi fost eficientă? Dacă o abordare analitică inovatoare a condus la descoperirea unor cunoștințe noi în baseball, ar fi existat un alt domeniu de activitate în care să nu se întâmple același lucru?

Mulți au urmat, în ultimii zece ani, exemplul celor de la Oakland Athletics și au început să folosească mai eficient informațiile de care dispuneau, să le analizeze mai bine pentru a descoperi neajunsurile pieței. Am citit diverse lucrări care preluau abordarea din Moneyball și o transpuneau în alte domenii: educație, case de film, sănătate, golf, agricultură, editare de carte, campanii prezidențiale, guvernare, bancheri și altele.

Odată ce valul de reacții față de cartea mea s-a potolit, unele observații s-au dovedit mai relevante decât celelalte: mă refer la o recenzie făcută de un cuplu de academicieni, care pe atunci lucrau la Universitatea din Chicago – un economist pe nume Richard Thaler și un jurist, Cass Sunstein (autorii cărții Nudge). Articolul lui Thaler și al lui Sunstein, publicat pe 31 august 2003 în New Republic, a fost deopotrivă apreciativ și acuzator. Ei au fost de acord că ideea pe care o expusesem era interesantă – anume că piața pe care activau sportivii profesioniști poate fi atât de instabilă, încât o echipă mică precum Oakland Athletics poate învinge majoritatea echipelor mari și bogate doar prin exploatarea deficiențelor acestora. Autorul cărții Moneyball, au adăugat Thaler și Sunstein, nu a părut să înțeleagă motivația mai adâncă a deficiențelor pieței jucătorilor de baseball: sunt determinate de modul în care gândim. Modalitățile în care unii experți pot aprecia greșit jucătorii de baseball – modurile în care judecata oricărui expert poate fi autodenaturată – au fost descrise, cu mulți ani în urmă, de doi psihologi israelieni, Daniel Kahneman și Amos Tversky. Cartea mea nu era originală. Era doar o ilustrare a ideilor care existau deja de câteva decenii și care nu fuseseră încă pe deplin apreciate de mine, printre alții.

Exprimarea a fost un eufemism. Până în acel moment, nu cred că auzisem vreodată de Kahneman sau de Tversky, chiar dacă unul dintre ei a reușit să câștige un Premiu Nobel pentru Economie. Și nici nu m-am gândit mult la aspectele psihologice ale poveștii ilustrate în Moneyball. Piața jucătorilor de baseball prezenta frecvent deficiențe: de ce? Șefii de la Oakland au vorbit despre „părtiniri” ale pieței: viteza de alergare era un criteriu de evaluare supraapreciat, deoarece era atât de ușor de observat, de exemplu, în timp ce distanțele scurte pe care le parcurgea un jucător când se pregătea să arunce nu erau luate în seamă prea mult, pentru că se considera că să faci ture în jurul punctului de aruncare, în loc să alergi neîntrerupt, nu solicita niciun fel de efort din partea jucătorului, era ceva firesc. Era mult mai probabil ca jucătorii grași sau diformi să fie subevaluați; pe de altă parte, era mult mai probabil ca jucătorii frumoși și atletici să fie supraevaluați. Toate aceste prejudecăți despre care vorbeau șefii de la Oakland mi s-au părut interesante, dar nu am mers cu adevărat mai departe: de unde vin aceste prejudecăți? De ce au oamenii astfel de prejudecăți? Eram hotărât să spun o poveste despre modul de funcționare a pieței sau despre felul în care eșuează aceasta, mai ales atunci când oamenii trebuie evaluați. Dar, dincolo de toate acestea, exista o altă poveste, una pe care am ignorat-o, despre modul în care funcționează sau nu mintea umană, atunci când își formează judecăți și ia decizii. Atunci când ne aflăm în fața incertitudinii – despre investiții, oameni sau orice altceva – cum ajungem la concluzii? Cum procesează mintea informațiile – dintr-un joc de baseball, raport de venituri, concurs, examinare medicală? Ce se întâmplă în mințile oamenilor – chiar acelea ale presupușilor experți – atunci când iau decizii greșite de pe urma cărora profită cei care ignoră experții și analizează informațiile la care au acces? Și cum au ajuns doi psihologi israelieni să aibă atât de mult de spus despre aceste subiecte astfel încât să prefigureze într-un anumit sens o carte referitoare la baseballul american scrisă câteva decenii mai târziu? Ce anume îi califică pe cei doi cercetători din Orientul Apropiat să scrie despre ce se întâmplă în mintea unui individ atunci când încearcă să evalueze un jucător de baseball, o investiție sau un candidat la președinție? Și cum este posibil ca un psiholog să primească Premiul Nobel pentru Economie? Răspunsurile la aceste întrebări s-au transformat într-o altă poveste, surprinsă în cartea The Undoing Project.

Lewis l-a cunoscut pe Daniel Kahneman când acesta lucra la cartea Gândire rapidă, gândire lentă, dar ideea despre a scrie despre prietenia celor doi psihologi i-a venit după cel puțin un an. Mai multe despre povestea cărții și despre carte în interviul lui Stephen Dubner cu Michael Lewis pentru podcastul Freakonomics poate fi citit și ascultat online sau în episodul The Men Who Started a Thinking Revolution al podcastului menționat, sau în excelentul interviu luat de Malcolm Gladwell:


Foto credit: imaginea de sus este oferită de Barbara Tversky.

Baba și mulțimile din noi

Baba nu clipește. Este complet placid față de mulțimea de copii surescitați care s‑a adunat în jurul lui. Nu este perturbat nici de canicula verii californiene. Nu‑l deranjează tampoanele de bumbac care‑i mângâie fața, corpul și lăbuțele. E firesc să fie nonșalant, dat fiind că trăiește în siguranță și răsfăț. Trăiește în Grădina Zoologică din San Diego, poartă o armură impenetrabilă și în această clipă atârnă agățat de centura unui îngrijitor. Baba este un pangolin cu burtă albă – un animal drăgălaș care arată ca o încrucișare între un furnicar și un con de brad. E cam cât o pisică mică. Ochii lui negri au un aer jalnic și firele de păr care‑i încadrează obrazul arată ca niște favoriți răzvrătiți. Fețișoara sa rozalie se termină într‑un bot fără dinți, special adaptat pentru ingurgitarea de furnici și termite. Picioarele din față, mici și îndesate, au la capete gheruțe lungi și curbate cu care se agață de copaci și sapă în cuiburi de insecte, corpul terminându‑i‑se cu o codiță lungă cu care atârnă de ramurile copacilor (sau de îngrijitorii zoo prietenoși).

Dar cea mai distinctivă trăsătură a sa ar fi, de departe, solzii. Capul, corpul, membrele și coada sunt acoperite de ei – mici discuri suprapuse, de un oranj‑pal, care formează un strat protector extrem de dur și care sunt alcătuite din același material ca și unghiile voastre, cheratină. Și, pe bune, chiar arată și se simt ca o mulțime de unghii suprapuse, chiar dacă supradimensionate, date cu ojă și tocite rău. Solzii, deși se mișcă flexibil, sunt ferm prinși pe corp, așa că se ridică și coboară pe măsură ce‑i trec mâna pe spinare. Dacă l‑aș mângâia în sens opus, probabil că m‑aș tăia – mulți solzi sunt ascuțiți ca o lamă de ras. Neprotejate sunt doar fața, pântecele și lăbuțele lui Baba, pe care, dacă ar vrea sau ar fi nevoie, le‑ar putea apăra făcându‑se ghem. Asta‑i și abilitatea care dă numele speciei sale: pangolin se trage din cuvântul malaysian pengguling, care înseamnă „ceva care se face sul”.
Baba este unul dintre animalele‑ambasador ale grădinii zoologice – creaturi excepțional de docile și de bine dresate care iau parte la activitățile dedicate publicului larg. Îngrijitorii îi duc frecvent în aziluri de bătrâni și în spitale de copii pentru a mai însenina zilele oamenilor în suferință și pentru a le prezenta animale neobișnuite. Dar astăzi e ziua lui liberă. Șade atârnat de centura îngrijitorului său, precum cel mai ciudat brâu din lume, în timp ce Rob Knight îi freacă ușor un tampon de bumbac pe față. „Aceasta este una dintre speciile care m‑au fascinat din copilărie – prin simplul fapt că așa ceva poate să existe”, spune el.
Knight, un neozeelandez înalt, subțirel și tuns scurt, este un savant al lumii microscopice, un cunoscător al invizibilului. Studiază bacterii și alte organisme microscopice – microbi – și este fermecat îndeosebi de cele care trăiesc în interiorul sau în exteriorul organismelor animalelor. Pentru a le studia, trebuie mai întâi să le colecteze. Colecționarii de fluturi folosesc plase și borcane; unealta preferată a lui Knight este tamponul de bumbac. Apucă unul mic și îl freacă de nasul lui Baba vreo două secunde, suficient cât să‑l infuzeze cu bacteriile pangolinului. Mii, dacă nu milioane, de celule microscopice sunt acum prinse în vălătucul alb. Knight se poartă delicat, pentru a nu deranja pangolinul. Baba n‑ar fi putut părea mai puțin deranjat nici dacă s‑ar fi străduit. Am senzația că, dacă o bombă ar fi explodat lângă el, singura sa reacție ar fi fost să se foiască un pic.
Baba nu este doar un pangolin. Este și o masă colcăitoare de microbi. Unii dintre aceștia trăiesc în interiorul lui, preponderent în intestine. Alții trăiesc la suprafață, pe cap, pe abdomen, pe lăbuțe, pe gheare și pe solzi. Knight tamponează pe rând fiecare dintre aceste locuri. Și‑a tamponat și toate părțile corpului său cel puțin o dată, întrucât și el găzduiește propria‑i comunitate de microbi. La fel și eu. La fel și fiecare fiară din grădina zoologică. La fel și fiecare creatură de pe planetă, cu excepția câtorva animale de laborator create special de cercetători să fie sterile.
Cu toții posedăm o foarte bogată „menajerie” microscopică, numită generic microbiotă sau microbiom. Aceste organisme trăiesc la suprafața corpului, în interiorul lui și uneori chiar în interiorul celulelor noastre. Majoritatea sunt bacterii, dar și alte mici vietăți incluzând fungii (cum ar fi drojdiile) și archaea, un grup misterios cu care vom face cunoștință mai târziu. Există, de asemenea, și virusuri, într‑un număr greu de imaginat – un virom care infectează toți ceilalți microbi și, ocazional, celulele gazdei. Cu ochiul liber nu putem vedea nicio astfel de vietate minusculă. Dar, dacă ar fi ca toate celulele unui organism să dispară în mod misterios, ar fi probabil detectabile ca o fantomatică licărire microbiană, conturând un nucleu animal de‑acum dispărut.
[…]
Orson Welles a spus că „ne naștem singuri, trăim singuri, murim singuri”; se înșela. Nu suntem niciodată singuri – nici când suntem pe deplin singuri. Ființăm în simbioză – un termen minunat care descrie organisme diferite trăind împreună. Unele animale sunt colonizate de microbi încă din stadiul de ouă nefecundate; altele capătă primii parteneri în momentul nașterii. Apoi continuăm să ne trăim viața în compania lor. Când mâncăm, mănâncă și ei. Când călătorim, vin și ei cu noi. Când murim, ne consumă rămășițele. Fiecare dintre noi este o grădină zoologică în toată puterea cuvântului – o colonie încapsulată într‑un singur corp. Un colectiv de specii. O lume întreagă.
[…]
Zoologia în ansamblu este, de fapt, ecologie. Nu putem înțelege deplin viața animală fără a ne înțelege microbii și simbioza cu ei. Și nu ne putem aprecia pe deplin microbiomurile proprii fără a aprecia felul în care cele ale speciilor care ne întovărășesc le îmbogățesc și le influențează viața. Ar trebui să lărgim lentilele pentru a privi în ansamblu întregul regn animal, apoi să focalizăm pentru a vedea ecosistemele ascunse care există în fiecare creatură. Când ne uităm la cărăbuși și elefanți, la scoici și râme, la părinți și prieteni, vedem indivizi croindu‑și calea prin viață ca o adunătură de celule într‑un singur corp, antrenați de un singur creier și operând cu un singur genom. Dar asta‑i doar o ficțiune plăcută. De fapt, suntem mulțimi, cu toții. Întotdeauna „noi” și niciodată „eu”. Uitați de Orson Welles și urmați‑l pe Walt Whitman: „Sunt mare, cuprind mulțimi”.
Fragmentul de mai sus este semnat de Ed Yong și reprezintă o parte din introducerea excelentei cărți din Co-lecția de știință – Cuprind mulțimi. Miliardele de microbi din noi și felul în care ne modelează viața.

Cuprind mulțimi: microbii din noi


Ed Yong este jurnalist de știință și a primit numeroase premii pentru articolele sale. În prezent scrie pentru The Atlantic, dar a colaborat și cu National Geographic, New Yorker, Wired, New York Times, Nature, New Scientist și Scientific American. TED talk-ul lui din 2014 despre paraziții care controlează mintea a avut peste 1,4 milioane de vizualizări. Este laureat al Premiului „Michael E. DeBakey” pentru jurnalism, al Premiului Keck pentru comunicare în știință oferit de Academiile Naționale și al premiilor Asociației Britanice a Scriitorilor de Știință pentru „cel mai bun blog de știință” și „cea mai bună comunicare a științei într-un context neștiințific”.
Cartea lui – Cuprind Mulțimi – ne va schimba atât felul în care privim natura, cât și percepția asupra locului pe care îl avem în ea — ca mulțimi interdependente și interconectate.

În cea mai mare parte a existenței umane, microbii au rămas ascunși vederii, vizibile fiind doar bolile cauzate de unii dintre ei. Chiar și după ce au fost observați prima oară, acum 350 de ani, ei au rămas în obscuritate. Când în cele din urmă au ajuns în prim‑plan, au fost proscriși ca răufăcători care trebuie eradicați, nu adoptați. Chiar și când cercetătorii au remarcat bacteriile benefice care abundă în intestinele umane sau sunt cuibărite în celulele insectelor, descoperirile lor au fost puse la îndoială și respinse.
Abia de curând au migrat ele de la periferiile neglijate ale biologiei în mijlocul scenei scăldate de reflectoare. Abia de curând am aflat suficient despre lumea microbiană cât să putem începe s‑o manipulăm. Tentativele noastre sunt încă rudimentare și poticnite, iar încrederea ne este uneori exagerată, însă potențialul e enorm.
O carte recomandată în special germofobilor, celor interesați de sănătatea personală, pofticioșilor și, desigur, celor care apreciază știința :)!
Pentru fanii Radiolab / Robert Krulwich: de neratat acest dialog cu Ed Yong, în Strand Bookstore, New York:

Titluri în pregătire la Publica: final de 2017

Pentru ultimele luni ale acestui an pregătim câteva titluri care ne vor dezvolta cunoștințele și ne vor ajuta să fim mai buni, și despre care abia așteptăm să discutăm :)!
in curand la publica, a doua jumatate a anului 2017
Așadar până la finalul anului în oferta noastră vei găsi:

  • cărți de științe sociale pline de insighturi bogate care ne ajută să ne cunoaștem mai bine: Creative Spark | A Brief History of Everyone Who Ever Lived | Popular,
  • cărți smart din domeniul dezvoltării personale: Designing Your Life | The First 20 Hours,
  • cărți despre performanța sportivă, din care pot învăța multe și cei care fac mișcare doar de plăcere sau… cei care plănuiesc să facă asta: The Greatest | Jeu Set et fin de Matches,
  • cărți de știință care ne servesc inteligibil și interesant informații recent descoperite pentru a nu rămâne cu ce am învățat acum x ani în perioada studiilor: How Not to Be Wrong | The Genius of Birds | Lab Girl | Other Minds,
  • memorii și povești de viață care ne vor emoționa și ne vor ține treji o noapte – două: Juniper | American Kingpin | A Life in Parts,
  • și, desigur câteva cărți de business care ne vor ajuta în activitatea de zi de zi: Freedom Inc | Radical Candor | Good People | Will it Fly.

Și câteva apariții – surpriză pe care le vom dezvălui pe parcurs.
Dar până atunci, așteptăm din tipografie următoarele cărți:
cuprind multimi ed yong, sa exploram diabetul cu bufnite david sedaris, the undoing project michael lewis, in curand la publica
În plus, ne bucurăm că toamna asta vom avea ocazia să întâlnim câțiva autori Publica:
Co-autorul cărții Freedom Inc. – cartea de la baza curentului care a revoluționat culturile organizaționale din Franța – Isaac Getz este unul dintre invitații principali ai conferinței High Future Conference, conferința anuală organizată de HR Club;
Tom French, co-autorul cărții Juniper, este unul dintre invitații conferinței #Closer17 The Power of Storytelling. Cartea, scrisă împreună cu Kelley French, soția lui, ne dezvăluie emoționanta și extraordinara povestei a luptei pentru viață a fiicei lor, Juniper;
Paul Brinkley-Rogers, autorul Bucurați-vă de fericirea voastră, plănuiește să viziteze România în luna octombrie, ocazie cu care vom organiza și o întâlnire cu el la o librărie din București.
Ținem legătura, nu :)?

Bill Gates și recomandările lui de lectură

recomandari de carte bill gates
Atunci când nu se ocupă de proiecte filantropice, Bill Gates citește. Iată câteva dintre recomandările lui din ultimii ani, care se găsesc și în portofoliul editurii noastre:

Shoe Dog
Memoriile lui Phil Knight ne arată că drumul spre succes nu e întotdeauna floare la ureche. E o călătorie haotică, plină de greșeli, încercări și sacrificii nesfârșite. Cred că intenția lui Knight nu a fost să învețe cititorul ceva; nu veți găsi sfaturi și liste de bifat. În schimb reușește ceva mai mult: își spune povestea cât se poate de onest. E o poveste incredibilă. E reală. Și vei înțelege de ce, în ultimele pagini, în ciuda tuturor greutăților experimentate, Knight spune: Doamne, cum aș vrea să retrăiesc totul!

Zece materiale minune și poveștile lor incredibile
După cum explică în cartea sa, obsesia personală și profesională a lui Mark Miodownik e pentru materialele de bază pe care de cele mai multe ori nici nu le observăm, dar și pentru super-materialele care vor schimba lumea în perioada următoare. Sunt fericit să declar că Miodownik e un scriitor deștept și cu simțul umorului, cu un talent special de a împărtăși pasiunea lui pentru acest subiect. Zece materiale minune e o lectură accesibilă și amuzantă.

O hiperbolă și jumătate
Cartea o vei parcurge în 3 ore, maxim. Dar îți vei dori să dureze mai mult, pentru că e foarte amuzantă și deșteaptă. Cred că am întrerupt-o de nenumărate ori pe soția mea, Melinda, pentru a-i citi pasajele care m-au făcut să râd în gura mare… În ciuda titlului cărții, istorisirile lui Allie sunt incredibil, și uneori brutal, de reale. Nu e o hiperbolă să spun că ador modul ei de a vedea și de a descrie situații cu spiritul de observație al unui om de știință, cu creativitatea unui artist și cu hazul unui comedian.

What if?
Subtitlul cărții e Răspunsuri ştiinţifice serioase la întrebări ipotetice absurde, și chiar despre asta e vorba! Oamenii îi trimit lui Munroe întrebări din diverse domenii: fizică, chimie, biologie. Întrebări precum De la ce înălțime ar trebui să dai drumul unei bucăți de carne ca să fie friptă numa’ bine când atinge pământul? Explicațiile lui Munroe sunt amuzante, dar știința care stă la baza răspunsurilor lui e precisă. E o lectură amuzantă și, pe parcurs, vei învăța câte ceva despre ADN, oceane, atmosferă, viteza orbitală și multe altele.

Dincolo de frumusețea perenă
Katherine Boo a petrecut trei ani în Annawadi, o mahala de lângă aeroportul celui mai mare oraș din India. Cartea ei e un memento puternic despre câtă muncă mai trebuie depusă pentru a reduce inegalitatea din această lume. Dar e în același timp o poveste înălțătoare despre oamenii care se luptă pentru viitorul lor și, în felul lor propriu, sunt inovativi și cu spirit antreprenorial. Am vizitat multe periferii urbane și e întotdeauna dificil să le explici oamenilor de acasă cât de mohorât e totul, așa că dacă vrei să citești o carte genuină despre realitatea unei lumi, o recomand.
Excepționalii
E o carte interesantă care se focusează pe oamenii care devin high-achievers. Disclaimer: sunt menționat în carte.
Open
Mi-a făcut plăcere să citesc autobiografia lui Agassi, și am apreciat în special candoarea cu care a împărtășit povestea vieții lui.
SuperFreakonomics
Steven Levitt și Stephen Dubner acoperă teme diverse și actuale. Recomand această carte tuturor celor care citesc nonficțiune; e foarte bine scrisă și plină de informații interesante.
Alte cărți apreciate de Bill Gates:
Diavolul din orașul alb
Gândire rapidă, gândire lentă
Steve Jobs de Walter Isaacson
Change by Design
De unde vin ideile bune?
Semnalul și zgomotul
Și în final două recomandări de titluri a căror ediție în limba română e în curs de apariție (septembrie): I Contain Multitudes și How Not to Be Wrong.
How Not to be Wrong
Ellenberg, matematician și scriitor, ne arată cum matematica joacă un rol important în viețile noastre de zi cu zi, iar noi nici nu realizăm. Fiecare capitol începe cu un subiect care pare destul de simplu, și ajungem să citim despre cum e implicată matematica. În unele locuri matematica devine puțin mai complicată, dar întotdeauna sfârșește prin a se convinge că încă îl înțelegem.
Și un dialog între Bill Gates și Ed Yong, autorul cărții I Contain Multitudes | Conțin mulțimi:

 

Dependența de tehnologie și lumea tech


La un eveniment Apple din ianuarie 2010, Steve Jobs a dezvăluit pentru prima dată iPad‑ul publicului larg:
Ceea ce poate face acest dispozitiv este absolut extraordinar… Vă oferă cea mai plăcută modalitate pentru a naviga pe internet; mult mai plăcut decât de pe un laptop și chiar și mai plăcut decât de pe un smartphone… Este o experiență incredibilă… Este absolut fenomenal pentru accesarea e‑mailului; e de vis să scrii mesaje de pe așa ceva.
Timp de 90 de minute Jobs a explicat de ce iPad‑ul este cea mai bună modalitate pentru a te uita la poze, pentru a asculta muzică, pentru a viziona cursuri pe iTunes U, pentru a naviga pe Facebook, a te juca jocuri și în general pentru a naviga printre mii de alte aplicații. El credea că toată lumea ar trebui să dețină un iPad.
Însă nu și‑a lăsat copiii să folosească dispozitivul.
La sfârșitul lui 2010, Jobs i‑a relatat jurnalistului Nick Bilton de la New York Times că de fapt copiii săi nu folosiseră niciodată iPad‑ul. „Noi limităm acasă accesul copiilor noștri la tehnologie.” Bilton a descoperit că și alte nume sonore din lumea tehnologiei impuneau restricții similare. Chris Anderson, fostul editor de la Wired impunea limite stricte de timp pentru utilizarea fiecărui dispozitiv din casa lui, „pentru că am văzut cu ochii noștri pericolele tehnologiei”. Celor cinci copii ai săi nu li s‑a permis niciodată să aibă ecrane în dormitoarele lor. Evan Williams, unul dintre fondatorii platformelor Blogger, Twitter și Medium, a cumpărat sute de cărți pentru cei doi fii mici ai săi, dar a refuzat să le ia un iPad. Și Lesley Gold, fondatoarea unei companii specializate în analiza datelor online, le‑a impus cu strictețe copiilor săi regula de a nu folosi deloc dispozitive cu ecran în timpul săptămânii. Ea făcea excepții de la regulă doar atunci când copiii aveau nevoie de calculator pentru activitățile legate de școală. Walter Isaacson, care lua frecvent cina cu familia Jobs în timp ce se documenta pentru biografia lui Steve Jobs, i‑a spus lui Bilton că „nimeni nu a scos vreodată un iPad sau vreun calculator. Copiii nu păreau deloc dependenți de aceste dispozitive”.
Părea că cei care făceau produsele tehnologice respectau regula esențială a traficului de droguri: nu te droga niciodată cu marfa ta. Așa ceva este neliniștitor. De ce oare cei mai importanți experți în tehnologie la nivel public din lume sunt și cei mai mari tehnofobi în viețile private? Vă puteți închipui revolta publică față de liderii religioși dacă aceștia ar refuza să le permită copiilor lor să‑și practice religia?
Greg Hochmuth, unul dintre inginerii‑fondatori ai Instagram și‑a dat seama că dezvoltă o adevărată unealtă care dă dependență. „Întotdeauna mai e un hashtag pe care să îl accesezi”, a spus Hochmuth. „Apoi prinde viață, ca un organism, și oamenii pot deveni obsedați.” Instagram, la fel ca multe dintre platformele de tip rețea socială, este infinit. Facebook are un flux nesfârșit; Netflix trece automat la următorul episod dintr‑un serial; Tinder își încurajează utilizatorii să tot dea din degete pentru a descoperi alternative mai bune. Utilizatorii au de câștigat de pe urma folosirii acestor aplicații și site‑uri, dar în același timp se și chinuie să le folosească moderat. Tristan Harris, un „specialist în probleme de etică a designului”, consideră că problema nu este lipsa de voință a oamenilor, ci faptul că „sunt o mie de indivizi de cealaltă parte a ecranului a căror preocupare profesională este să vă distrugă autocontrolul”.
Avem o înțelegere prea limitată a ceea ce înseamnă dependența. Tindem să ne gândim la dependență ca fiind ceva care pur și simplu există în anumiți indivizi – cei pe care îi etichetăm ca fiind dependenți. Dependenți de heroină în case abandonate. Dependenți de nicotină care sudează țigară după țigară. Iubitori de pastile dependenți de substanțe cu regim special. Eticheta presupune că aceștia ar fi diferiți de restul omenirii. Ar putea să își învingă dependența la un moment dat, dar deocamdată aparțin unei categorii aparte.
În realitate, dependența este cauzată în mare parte de mediu și circumstanțe. Steve Jobs știa asta. Și‑a ținut copiii departe de iPad, pentru că, în ciuda avantajelor de care se bucurau și care îi făceau candidați improbabili pentru dependența de substanțe, el știa că puteau ceda în fața farmecelor iPad‑ului. Acești antreprenori știu perfect că instrumentele pe care le promovează – construite să fie irezistibile – vor subjuga utilizatorii fără să facă vreo discriminare.
Nu există o linie clară între dependenți și restul oamenilor. Cu toții suntem la un produs sau o experiență distanță de a ne crea propriile dependențe. Experții în tehnologie ai lui Bilton au descoperit și că mediul și circumstanțele specifice epocii digitale facilitează mult mai mult apariția dependențelor decât orice altceva au mai trăit până acum oamenii de‑a lungul istoriei.

Irezistibil urmărește creșterea incidenței obiceiurilor care provoacă dependență, analizează cum apar, cine le concepe, trucurile psihologice care le fac atât de atractive și cum se pot diminua efectele nocive ale acestor adicții periculoase, precum și reorientarea acelorași mecanisme în scopuri benefice.
În multe privințe, dependența de substanțe și obiceiurile care dau dependență (sau dependența comportamentală) sunt foarte asemănătoare. Activează aceleași regiuni corticale și sunt alimentate de aceleași nevoi umane de bază: interacțiune și sprijin social, stimulare cognitivă și senzația unei reușite. Cu cât sunt aceste nevoi mai puțin satisfăcute, cu atât devin oamenii mai predispuși să dezvolte dependențe atât față de substanțe, cât și la nivel comportamental.
Psihologul și profesorul asociat al catedrei de Marketing și Psihologie de la Universitatea din New York, Adam Alter:

Irezistibil e recomandată în special părinților și profesorilor, marketerilor, celor interesați de psihologia umană, oricui îi pasă de wellbeing și tehnologie, precum și celor care doresc să fie mai productivi. E o lectură excelentă, plină de studii de caz a aplicațiilor și serviciilor pe care majoritatea din noi le folosim.