Rod Laver: autobiografia unei legende

Nu toți am avut ocazia să îl vedem jucând pe Rod Laver, însă știm că atunci când numele lui e menționat, urmează, invariabil „cel mai mare jucător de tenis din istorie” sau „Racheta”.

Autobiografia Rod Laver e o călătorie minunată, înălțătoare și plină de nostalgie, care descrie drumul acestuia către celebritate, de la copilăria petrecută într-un orășel din Queensland-ul anilor ’50, la reușitele din circuitul de amatori și culminând cu înălțimile amețitoare ale victoriilor din turneele de Mare Șlem.
Laver a dominat tenisul mondial timp de aproape două decenii și e singurul jucător din istoria tenisului care a cucerit de două ori Marele Șlem Complet. De asemenea, Laver deține recordul pentru cele mai multe titluri câștigate în istoria tenisului – peste 200 de turnee.
Prefața cărții este semnată de Roger Federer: „Rod iubește tenisul și tot ce ține de acest sport, iar acest lucru reiese din fiecare pagină a cărții. Și poate, după ce veți termina de citit această poveste, veți înțelege mai multe despre sportul pe care îl adorăm.”
Anul acesta Federer a primit cupa Australian Open de la Rod Laver (pe Rod Laver Arena):

 

TED2017 la cinema: The Future You


Un bestseller și în România – cartea despre fenomenul TED talks, semnată de directorul TED, explică în ce fel poate fi transformat în realitate vorbitul remarcabil în public și echipează cititorul cu tot ce are nevoie pentru ca să-și atingă obiectivul. Din 2001, de la preluarea conducerii TED, Chris Anderson ne-a demonstrat că discursurile atent concepute pot descătușa empatia, pot stârni entuziasmul și să împărtășească informația și un vis comun.
Anul acesta conferința TED2017 poate fi vizualizată live în cinematografele din întreaga lume.  În direct din Vancouver, noi putem vizualiza cele 3 transmisii live la Grand Cinema Digiplex (Băneasa Shopping City). Chris Anderson despre tema acestui an – The Future You – și despre câțiva speakeri așteptați pe scenă:


Ce poate să ne rezerve așadar viitorul? Anul acesta speakerii TED se vor focusa să ne inspire și să ne pregătească pentru schimbările care vor veni. Află înaintea tuturor care sunt opiniile liderilor din întreaga lume despre viitor și ce ne rezervă acesta. De menționat că între speakerii acestei conferințe avem câțiva autori: Serena Williams, Dan Ariely, Adam Alter, precum și subiectul biografiei Elon Musk.
TED2017 live Cinema Experience va avea 3 transmisiuni diferite. Fiindcă transmisiunea e live, programele sunt în limba engleză, fără subtitrare. Biletul individual pe sesiune este în valoare de 70 lei; de asemenea, există posibilitatea achiziționării unui abonament de 180 lei cu acces la toate cele 3 transmisiuni (abonamentul se achiziționează de la biroul Concierge, Grand Cinema & More). Mai multe despre programul din cele trei seri:

Marți, 25 Aprilie, ora 21:00, 120minute – Evenimentul de deschidere TED2017
În acestă seară inspirația vine de la Garry Kasparov, Tim Ferriss, dansatorul și inventatorul Huang Yi, violonistul Joshua Roman, designerul futurist Anab Jain, analist cyberspace Laura Galante, artistul Titus Kaphar, rabinul Jonathan Sacks și formația OK Go.
Miercuri, 26 Aprilie, ora 21:00, 120minute – Festivitatea de premiere TED
Serena Williams în dialog cu jurnalista Gayle King, chirurgul și autorul Atul Gawande, Anna Rosling Rönnlund de la Gapminder, fizicianul Raj Panjabi, artiștii Jon Boogz + Lil Buck, și… un invitat surpriză despre care organizatorii spun că e world figure.
Duminică, 30 Aprilie, ora 18:00, 120minute – Cele mai bune momente TED2017
Exclusiv pentru audiența din cinema, organizatorii TED vor alege cele mai importante momente ale conferinței din acest an. Programul include un interviu cu Elon Musk; alți posibili speakeri – în programul conferinței din acest an.


Fun facts:

  • Știai că în portofoliul Publica găsești cărțile semnate de autorii top 3 cele mai populare TED talks din toate timpurile? E vorba de Sir Ken Robinson, Amy Cuddy și Simon Sinek.
  • De-a lungul timpului, 36 de autori Publica au vorbit pe scena mare a conferinței anuale TED! Menționăm doar câteva nume: Richard Branson, David Brooks, Tim Brown, Mihaly Csikszentmihalyi, Sir Richard Dawkins, Angela Duckworth, Malcolm Gladwell, Seth Godin, Adam Grant, Daniel Kahneman, Neil Pasricha, Derek Sivers, Philippe Starck, Benjamin Zander.

 

Business Model Generation

Ești un spirit antreprenorial?
Te gândești mereu la cum ai putea să creezi valoare și să construiești afaceri noi sau la cum să îmbunătățești ori să transformi organizația?
Încerci să descoperi modalități inovatoare de a face afaceri, pentru a le înlocui pe cele vechi, depășite?
Dacă ai răspuns „da” la oricare dintre aceste întrebări, cartea Business Model Generation este pentru tine! Business Model Generation nu este manualul tipic de strategie sau de management; e un manual pentru vizionari, reformatori și pentru cei care se străduiesc să sfideze modelele demodate de afaceri și să proiecteze întreprinderile de mâine; e o carte pentru generația modelului de afaceri.
Informațiile esențiale sunt descrise simplu și într‑un format vizual: exemplele sunt prezentate prin grafică, imagini și ilustrații color, iar conținutul este completat cu exerciții și scenarii pentru activități în cadrul grupurilor de lucru.
Cartea este împărțită în cinci secțiuni:

  1. Tabloul modelului de afaceri – un instrument pentru descrierea, analiza şi proiectarea modelelor de afaceri
  2. Tipare de modele antreprenoriale bazate pe concepte create de gânditorii de top din lumea afacerilor
  3. Tehnici care să te ajute să proiectezi modele de afaceri
  4. Reinterpretarea strategiei
  5. Un proces generic care să te sprijine în procesul de proiectare al modelelor inovatoare de business.

Iată cuprinsul cărții:
Mai multe despre tabloul modelului de afaceri, un instrument de bază al cărții:

Limbajul comun al inovării

Bogdan Ion, Country Managing Partner EY Romania & Moldova, semnează Cuvântul înainte al cărții Business Model Generation:
Într‑o perioadă în care industrii vechi se prăbușesc în timp ce altele de‑abia se nasc, este nevoie ca modelele de afaceri să fie schimbate, pentru a putea supraviețui pe termen lung. Business Model Generation nu oferă soluții, ci este un ghid detaliat pentru a crea modele inovatoare de afaceri. Spre deosebire de alte manuale de management, volumul semnat de Alexander Osterwalder și Yves Pigneur propune o „hartă” a unei organizații clădite pe nouă piloni (printre care segmentele de clienți, propunerea de valoare, canalele, resursele‑cheie) – o construcție dinamică, la care lucrează reprezentanți din mai multe departamente, nu doar directorii executivi.
Abordarea vizuală a conținutului facilitează lectura și stimulează imaginația. Fotografiile din sesiunile de brainstorming ale unei echipe și desenele prototipurilor sunt exemplificări ale felului în care se poate crea tabloul unui model de afaceri. În plus, volumul conține exerciții practice și povești de succes – modelele unor afaceri care au revoluționat lumea în care trăim, printre care Apple (cu iPod și iTunes), Google, Facebook.
Limbajul simplu, dar nu simplist, și la obiect este probabil cel mai important atu al cărții, foarte utilă celor care aspiră să devină antreprenori, dar și profesioniștilor din diverse domenii, care doresc să afle mai multe despre modelele de afaceri. În fond, pentru a putea reinterpreta sau inova strategii de afaceri, avem nevoie să pornim de la un limbaj comun.
 

O evocatoare carte de memorii

Kaji Yukiko! Am scrisorile tale. Le-am regăsit după toți acești ani. Una este scrisă de mână, atât de curat, atât de îngrijit, cu cerneală albastră. Pe celelalte le-ai dactilografiat la mașina ta de scris portabilă Smith Corona. Hârtia este încă de culoarea untului și moale ca mătasea. Când ți-am citit scrisorile în această după-amiază a fost ca și cum ai fi continuat să-mi vorbești. Puteam să-ți aud vocea – puternică, hotărâtă, motivantă, elegantă. Cred că îți poți da seama după gravitatea din vocea mea cât de emoționant a fost pentru mine acel moment. Ai spus cândva, pe când aveam nouăsprezece ani, că înainte de a o pune la poștă, citeai fiecare scrisoare cu voce tare așa încât, atunci când aveam să deschid plicul, să-ți pot auzi sunetul vocii.
— Voi fi o pasăre ce stă într-un copac, ai spus. Dacă păstrezi scrisorile mele și le citești din nou, o să mă auzi cântând.
Asta se întâmpla în aprilie 1959, în portul Yokosuka, Japonia. Începea lungul sezon ploios. Acum suntem în 2014 și anul se apropie de sfârșit. Este Crăciunul și, ca de obicei, sunt singur. Scrisorile tale sunt împrăștiate pe pat. Le-am citit pe toate, din nou, cu atenție. Ele cer să fie citite cu atenție. Vorbește cu mine, Yuki! Vorbește cu mine, pentru că n-a mai rămas prea mult timp. Am 76 de ani. Tu – dacă mai ești în viață – ai cel puțin 86. Pot să-ți aud clar vocea, însă m-am chinuit să-mi amintesc exact cum arătai când ne-am cunoscut, acum mai bine de o jumătate de secol. Au trecut cel puțin 25 de ani de când ultima fotografie alb-negru pe care o aveam cu tine a fost distrusă când nenorocitul ăla de acoperiș al casei mele din Bisbee, Arizona, a început să picure. Tot ce mai pot să văd acum sunt contururile feței tale. Ale feței tale manciuriene. Liniile dure ale chipului tău, de parcă ar fi fost dăltuit în piatră și neiubit vreodată. Părul negru strălucitor, până la umeri, cu bretonul tăiat drept deasupra ochilor tăi aprinși. Cât de serioasă erai.
Îmi amintesc că te-ai născut în plină iarnă la Harbin, China. Numele tău, Yukiko, înseamnă Copilul Zăpezii. Când cel de-al Doilea Război Mondial s-a încheiat și sovieticii au invadat colonia japoneză din nordul înghețat al Chinei, familia ta a fugit spre sud, în încercarea de a găsi un vapor care să vă ducă la adăpost, în Japonia. Ochii îți erau plini de lacrimi când, la White Rose, mi-ai povestit că tatăl tău fusese ucis și frații tăi au murit, după care n-ați mai rămas decât tu și mama ta, încercând să scăpați.
Atunci când nava mea, Shangri-La, a staționat în port, se întunecase deja în barul acela în care ne întâlneam adesea. În obscuritate, erai o umbră înaltă, subțire, așa cum mi te imaginez și acum. Ți se părea foarte amuzant că eram marinar pe un portavion de atac încărcat cu arme nucleare, dar purtând numele unui paradis mitic. Îmi ai spus:
— Când voi fi bătrână o să-mi amintesc de lucrul acesta foarte amuzant.
Poate că acum ești cu nepoții tăi, adusă de spate, aproape în genunchi, cu copiii trăgând de tine. Le-ai povestit că ai petrecut câteva luni cu un tânăr marinar care te-a ajutat la engleză, care a pus stăpânire pe inima ta și căruia i-ai citit poezii? Probabil că nu. Poate că ești în continuare femeia timidă, dar hotărâtă. Sau ai devenit o japoneză disciplinată și docilă? Glumesc! Pur și simplu, tu nu ai cum să fii vreodată supusă sau doar un chip în mulțime. Tu ești femeia care, imediat după ce ne-am întâlnit, pe 15 aprilie 1959, a vorbit cu mine despre poetul Bashō Matsuō. Tu mi-ai râs în față când am vorbit cu naivitate despre Jack Kerouac. Tu ești femeia care a insistat că haikuul era preferabil, și încă foarte mult, fluxului de conștiință din On the Road.
— Haikuurile sunt mai scurte decât scurt, ai spus în engleza ta îngrijită, însă conținutul este profund. Un haiku bun este ca un ghiocel care răsare străpungând gheața. On the Road continuă la nesfârșit. E ca un avion care se prăbușește.
[…]
Corespondent de război și câștigător al Premiului Pulitzer, Paul Brinkley-Rogers a trăit o viață aventuroasă prin toată lumea. Există însă o poveste pe care nu o poate uita: cea a relației obsedante cu o misterioasă japoneză mai în vârstă decât el. Când a întâlnit-o pe Kaji Yukiko, Brinkley-Rogers avea 19 ani și era marinar pe vasul american Shagri-La. O intelectuală pasionată, Yukiko i-a împărtășit lui Paul uluitoarele sale cunoștințe de literatură, film și poezie și l-a încurajat să-și folosească talentul pentru a devenit scriitorul care este astăzi.
Bucurați-vă de fericirea voastră, cea mai recentă carte din seria Narator, străbate deceniile și continentele, invitându-ne pe toți să retrăim acele iubiri din viața noastră, care nu mor niciodată.
Textul de mai sus este un fragment extras din primul capitol al cărții semnate de Paul Brinkley-Rogers. Pentru coperta ediției în limba română am folosit fotografia mamei Tarei Parsons Eggert, fotografie făcută în anul 1959, același an în care Paul a întâlnit-o pe Yukiko. Iată povestea cărții și a copertei, explicată pe scurt de Tara:

Alege să fii inconfundabil

Srinivas Rao este fondatorul și gazda podcastului Unmistakable Creative, în care a intervievat peste 500 de oameni extrem de creativi care și-au bătătorit propriile căi precum Seth Godin, Tim Ferris, Gretchen Rubin, Simon Sinek, Adam Grant, Nancy Duarte sau Jocelyn Glei. Povestea lui, precum și concluziile interviurilor, au inspirat ideea cărții Inconfundabil: nu-ți propune să fii cel mai bun – propune-ți să fii unicul.
Când ești inconfundabil, competiția devine irelevantă. Nu ești cea mai bună opțiune; ești singura opțiune. Când ești singura opțiune oamenii nu compară, nu caută cea mai bună ofertă. Când ești singura opțiune, oamenii așteaptă să fii disponibil și pentru ei – indiferent dacă vinzi un produs sau un serviciu.
Cartea Inconfundabil îți va oferi inspirație, te va încuraja și te va pregăti pentru a schimba lumea: istorisirile sunt intense și sfaturile, excelente.
Srini Rao:
Când începusem să învăț cum să fac surf, întotdeauna intram în apă cu teamă și nu reușeam să-mi țin echilibrul, pentru că habar n-aveam ce făceam, iar placa mea mare și albastră simboliza, practic, faptul că eram un kook (argou al surferilor pentru „incompetent”). În fiecare dimineață, mă uitam la prognoza de vreme pentru surf cu speranța că valurile nu urmau să fie prea mari. Val după val, nenumărate ore petrecute în apă și șapte ani mai târziu eu încă învăț să fac surf. În unele zile încă mă intimidez. Niciodată nu te oprești cu adevărat din a învăța cum să faci surf.
Traiectoria mea de învățare a acestui sport a semănat mult cu cea a unui artist sau a unui creator. A fost un proces în care am renunțat la frică, la dubii, la așteptări și la imperativul de a fi perfect. A fost un proces de asumare a unui angajament, a unor riscuri și de acceptare a posibilității de a fi înghițit. Și de fiecare dată când merg puțin mai departe de granițele zonei mele de confort sunt capabil să-mi asum și mai multe riscuri, să mă avânt curajos către valuri mai mari. Fiecare val mic mă pregătește pentru unul mai mare. Încă mă înghit destule valuri, dar am învățat o lecție esențială: teama de a fi înghițit nu dispare niciodată până când nu te-ai avântat serios spre un val, iar căderea nu e aproape niciodată pe cât de rea ți-ai închipuit-o.

În mod inevitabil, surful trebuia să fie principiul în jurul căruia se organizează această carte, pentru că acest exercițiu de a urmări valurile mi-a definit viața și mi-a deschis calea spre a deveni inconfundabil. De la statul pe mal la înot pe placă, de la stăpânirea valului perfect la a fi înghițit de apă, surful oglindește orice demers artistic, antreprenorial sau ambițios. Fie că tânjești să îți schimbi cariera sau să începi propria afacere, să renunți la școală sau să te întorci la cursuri, să îți definești mediul artistic sau să îți rafinezi arta, eu sper că aceste pagini te vor ajuta să devii inconfundabil.
În orice demers creativ sau de urmărire a unui scop apar obstacole. Uneori, atingi acele scopuri rapid, iar în alte cazuri îți ia mai mult timp decât ai vrea. Poți citi, te poți pregăti și poți studia până când ești „pregătit”. Dar „pregătit” este o iluzie. Nu vei ști cu adevărat ce e de făcut până când nu intri în apă. Oportunitățile sunt ca valurile. Te poți avânta spre ele sau poți să le tot lași să treacă pe lângă tine. Dar cu cât mai devreme te avânți spre un val, cu atât mai repede va începe călătoria ta. Asemenea fiecărui val pe care am fost vreodată, drumul fiecărei persoane este diferit. Va avea propriul set de provocări, circumstanțe, propriul ritm de desfășurare. A face surf nu se rezumă doar la a merge pe val; este vorba despre senzația absolută de zen și trăirile asociate, ceea ce în argoul de surf se numește „lovitura”. Frumusețea loviturii este că nu poate fi măsurată sau cuantificată, pentru că este un dar nemărginit. Atunci când creația devine propria sa recompensă, te vei depăși pe tine. Vei fi pe cale de a deveni inconfundabil.
Scopul meu este să te fac să te ridici de pe plajă și să te avânți spre valuri citind despre ceea ce îi face pe alții inconfundabili. Derek Sivers spune că „primul om care îl urmează îl transformă pe nebunul singuratic într-un lider”. Toți ne începem drumul spre inconfundabil ca nebuni singuratici. Dar călătoria nu se rezumă la noi, la produse ori servicii; scopul este crearea unei inițiative făcând ceva de care inevitabil oamenii vor fi interesați, ceva din care vor vrea să facă parte.

Sprint: cea mai eficientă carte how-to

Sprint. Cum să rezolvi probleme importante și să testezi idei noi în doar cinci zile e un ghid pentru a-ți realiza propriul sprint, în încercarea de a răspunde la întrebările presante.
Luni veți mapa problema și veți alege o parte asupra căreia să vă concentrați. Marți veți schița soluțiile concurente pe hârtie. Miercuri veți lua deciziile dificile și vă veți transforma ideile într‑o ipoteză care poate fi testată. Joi veți realiza un prototip realist, iar vineri îl veți testa cu alte persoane.

În loc să oferim sfaturi complexe, noi analizăm detaliile. Vă vom ajuta să asamblați echipa perfectă pentru sprint, pornind de la persoanele cu care lucrați deja. Veți învăța unele lucruri de o importanță majoră (de exemplu, cum să profitați pe deplin de ideile diverse ale membrilor echipei și de viziunea unui lider), altele de o importanță medie (de ce echipa ar trebui să petreacă trei zile la rând cu telefoanele și cu computerele închise) și câteva dedesubturi (de exemplu, de ce ar trebui să luați prânzul la ora 13:00). La final nu veți avea un produs finit, detaliat și gata de livrare, dar veți fi făcut progrese rapide și veți ști cu siguranță dacă vă îndreptați în direcția potrivită. Veți vedea câteva metode deja cunoscute și altele noi. Dacă sunteți familiarizat cu dezvoltarea de tip lean sau cu gândirea specifică designului, veți descoperi că sprintul este un mod practic de a aplica aceste filosofii. Dacă echipa voastră folosește procese agile, veți vedea că definiția noastră pentru „sprint” este diferită, dar complementară, iar dacă nu ați auzit de niciuna dintre aceste metode, nu vă faceți griji, totul va fi bine.
ÎNAINTE să începeți sprintul, va trebui să aveți provocarea potrivită și echipa corespunzătoare. Veți avea nevoie de timp și de spațiu.

LUNI
Discuțiile structurate de luni creează traseul pentru întreaga săptămână de sprint. Dimineața veți începe cu sfârșitul și veți stabili un obiectiv pe termen lung. Apoi veți crea o hartă a provocării. După‑amiază le veți solicita experților din firmă să‑și împărtășească cunoștințele, după care veți alege o țintă: o parte ambițioasă, dar posibilă a problemei, pe care o puteți rezolva într‑o săptămână.

MARȚI
Luni ați lucrat pentru a defini provocarea și a selecta o țintă. Marți veți găsi soluții. Ziua începe prin căutarea inspirației: o trecere în revistă a ideilor existente, pentru a le remixa și a le îmbunătăți. Apoi, după‑amiază, fiecare persoană va schița soluții, folosind un proces în patru pași, care evidențiază gândirea critică în locul artei. În zilele următoare, cele mai bune dintre aceste schițe vor forma planul prototipului și al testului. Sperăm că ați dormit bine și că ați luat un mic dejun echilibrat, deoarece marțea e o zi importantă.

MIERCURI
Până miercuri dimineață, echipa va avea deja o serie întreagă de soluții. E grozav, dar e totodată o problemă. Nu puteți să le transformați în prototipuri și să le testați pe toate, ci aveți nevoie de un singur plan solid. În cursul dimineții veți critica toate soluțiile și veți decide care dintre ele au cele mai mari șanse de a duce la atingerea obiectivului pe termen lung. Apoi, după‑amiază, veți lua scenele câștigătoare din schițe și le veți îmbina într‑un storyboard: un plan, pas cu pas, al prototipului.

JOI
Miercuri ați creat împreună cu echipa un storyboard. În ziua următoare veți adopta filosofia imitației pentru a‑l transforma într‑un prototip realist. Vom explica mentalitatea, strategia și instrumentele care vă vor ajuta să construiți acest prototip în doar șapte ore.

VINERI
Sprinturile încep cu o provocare importantă, o echipă excelentă și cam atât. Până vineri ați creat soluții promițătoare, le‑ați ales pe cele mai bune și ați construit un prototip realist. Chiar și numai aceste lucruri ar alcătui o săptămână impresionant de productivă. Dar vineri veți duce totul cu un pas mai departe, intervievându‑vă clienții și urmărindu‑le reacțiile la prototipul prezentat. Acest test face ca întreg sprintul să merite efortul: la sfârșitul zilei veți ști cât de departe trebuie să mergeți și ce trebuie să faceți în continuare.

Sprint e o carte pentru începători și pentru experți deopotrivă, pentru orice persoană care are o oportunitate, o problemă sau o idee și dorește să înceapă lucrul.
Fiecare pas a fost probat, ajustat, testat și măsurat de‑a lungul a peste 100 de sprinturi și a fost îmbunătățit cu ajutorul răspunsurilor primite de la comunitatea noastră în creștere. Dacă nu dă rezultate, nu e în carte. La sfârșitul cărții veți găsi un set de liste de verificare, inclusiv o listă de cumpărături și ghiduri zilnice.
Nu uita: comunitatea SprintStories așteaptă povestea sprintului tău :)!

De ce economia are nevoie de psihanaliză

Trebuie să fie o experienţă interesantă să psihanalizezi pe cineva care se socoteşte raţional, serios şi matur (şi se mai şi laudă cu asta). Şi, dacă este legitim (şi eventual util) să-i aplici această metodă unui om – influenţat de structurile şi instituţiile sociale în mijlocul cărora trăieşte –, de ce nu s-ar putea face acelaşi lucru cu un sistem? Pe mine m-a împins dintotdeauna curiozitatea să fac acest lucru cu disciplina mea iubită, economia. Dar nu doar din curiozitate: viziunea economică asupra lumii devine o parte din ce în ce mai importantă a gândirii noastre. Modelează politica şi societatea globală.
[…]
Imaginea clasică a psihanalizei este cea cu pacientul care stă întins pe canapea şi povesteşte. Psihanalistul ascultă, îşi face însemnări şi se gândeşte la cele spuse. Vom încerca să facem ceva asemănător la nivelul societăţii. Metoda de bază a unei părţi a cărţii de faţă este să punem economia să se întindă pe canapea şi să o ascultăm. Ce anume verbalizează? Ce speră şi ce visează? De ce se teme? Ce raţionalizează şi cum o face? Despre ce vorbeşte cu plăcere şi ce teme tabu preferă să treacă sub tăcere? Cum se priveşte pe ea însăşi? Cum îşi organizează emoţiile? Care este relaţia ei cu alţii? Către cine priveşte cu admiraţie şi către cine, cu dispreţ? Cum se percepe pe ea însăşi şi rolul ei în lume? Cum procedează cu valorile ei? Aceste valori sunt exprimate, vorbeşte despre ele? În ce crede? Ce mituri şi idei preconcepute îi determină gândirea (ştiinţifică)? Pe ce latură a realităţii se concentrează şi cum arată matricea cu ajutorul căreia interpretează toate aceste lucruri? Ce anume refuză să vadă?
[…]
Are economia nevoie de psihanaliză? După părerea noastră, ar avea nevoie măcar de abordări terapeutice – de un proces prelungit de reflecţie. Este de netăgăduit că am făcut mari progrese cu sistemul nostru economic şi datorăm ştiinţei de care se leagă bogăţii imense. Cu toate acestea, suntem de părere că, în ultimii ani, s-au strecurat aici simptome care nu mai pot fi trecute cu vederea. Dacă privim lucrurile sistematic, descoperim în economie modele comportamentale sadice, narcisiste şi sadomasochiste. Cu o abordare clinică am descoperit cinci familii de tulburări psihice care nu doar că fac parte din economia noastră – ci o și dirijează.
Tulburări de percepţie: În cazul nostru este vorba despre derivate bolnăvicioase din principul plăcerii, responsabile pentru o parte din ce în ce mai mare a industriei noastre bazate pe dorinţe şi consum.
Tulburări de anxietate: Ne fac să denaturăm realitatea până la limita negativă extremă şi duc la comportamente anormale. Teama este un domeniu din ce în ce mai important al afacerilor, mai ales în vremuri de criză.
Tulburări afective: Aici vrem să ne ocupăm mai ales de tulburări bipolare, cicluri maniaco-depresive, pe care le recunoaştem şi în schimbări de conjunctură, şi în succesiunea mai rapidă a boomurilor şi crizelor.
Tulburări de control al impulsului: Aici ne interesează două modele comportamentale. Pe de o parte, o dependenţă bolnăvicioasă de risc, care poate fi văzută mai ales în comportamentul de pe piaţă al băncilor de investiţii. În al doilea rând, „dependenţa de furat” sau cleptomania. Poate să vi se pară surprinzător, dar se explică printr-o caracteristică ciudată a sistemului dominant, anume că, în interiorul sistemului, cel care dobândeşte muncă, bunuri şi capital, fără să trebuiască să dea nimic în schimb, are cel mai mare succes. Această tulburare scoate din uz mecanismul fundamental al activităţii economice, conform căreia sistemul funcţionează doar în baza unui schimb de bunuri sau servicii perceput ca fiind corect de toate părţile implicate.
Tulburări de personalitate: Pentru a menţine un sistem care se ilustrează prin agresivitate şi concurenţă, participanţii trebuie formaţi corespunzător: manageri ale căror însuşiri să fie mai degrabă egoismul şi competitivitatea şi selecţia brutală decât omenia, altruismul şi raţiunea sănătoasă. Sunt uneltele unui sistem care nu îşi mai slujeşte de mult creatorii, ci a preluat el însuşi controlul. Rezultatul este o lume a muncii care seamănă din ce în ce mai mult cu roata unui hamster pentru toţi cei care iau parte la ea. Ca să supralicităm un pic, vom spune că reprezentanţii de vârf ai acestui sistem se transformă în Mr. Hyde fără scrupule din momentul în care ajung la locul de muncă, pentru ca apoi, după ce îşi termină lucrul, să se întoarcă acasă sub forma grijuliului Dr. Jekyll. Acest lucru nu are nimic de-a face cu lipsa unei morale sau cu faptul că managerii ar fi oameni mai răi. Nu sunt. Ci mai degrabă sistemul îi împinge pe susţinătorii lui în roluri parţial patologice.

Fragmentele de mai sus fac parte din introducerea cărții Lilith și demonii capitalului. În imagine, autorii Tomáš Sedláček și Oliver Tanzer; credit foto Die Presse (Clemens Fabry).

Economia la terapeut

Ediția în limba română a cărții Lilith și demonii capitalului este tradusă din germană, și este publicată înaintea ediției în limba engleză. Cartea face parte din Co-lecția de economie a editurii Publica, apariția cărții fiind susținută de Marfin Bank România, care semnează prefața cărții:

Un titlu neobișnuit la prima vedere pentru o carte de economie, Lilith și demonii capitalului este o analiză a manifestărilor parapsihologice ale sistemului nostru economic, care explică „lucruri neobișnuite, într-o vreme neobișnuită” și care arată nivelul profund de tulburare la care a ajuns acesta. Iar cea mai bună metodă de a pătrunde în domeniul stufos al psihanalizei economice sunt miturile, unul dintre ele fiind chiar Lilith, „o figură ciudată, întunecată, care trebuie mereu să dea naştere şi în acelaşi timp să nimicească”.
În timp ce mulți cred că economia funcționează după legile logicii, realitatea demonstrează exact opusul. Autorii au intuit câteva posibilități de analiză a economiei din punct de vedere psihologic, astfel că o discuție simplă, între doi pasionați de psihologie, începută în mediul online, s-a transformat într-o serie de seminarii și dezbateri publice despre abordarea psihologică a miturilor, artei și economiei. Sedláček și Tanzer au sintetizat ideile de bază, iar suma părților a devenit limpede: economia poate avea manifestări psihologice. Cel care vrea să înțeleagă cu adevărat economia trebuie să privească prin ochii unui terapeut, astfel că cei doi autori au pus economia „pe canapeaua lui Freud” și au ajuns la unele descoperiri deopotrivă surprinzătoare și perturbatoare.
Lilith și demonii capitalului este o analiză „trup, duh și suflet a economiei”, o lectură esențială pentru cititorul de cărți de științe economice, care gândește uneori mai economic decât și-ar dori și care, în consecință, caută sfaturi care să îi fie de folos.
În locul unei abordări clasice, Tomáš Sedláček și Oliver Tanzer preferă să pună sub semnul întrebării sistemele și mecanismele economice, îndemnând către o schimbare sistemică a proceselor din societate, dar și a viziunii indivizilor, una fără cealaltă fiind de neînchipuit.
Marfin Bank (România) este societate bancară română, cu o prezență de 18 ani pe piața financiar bancară din România. Prin intermediul celor 32 de sucursale ale băncii, Marfin Bank oferă produse financiare moderne adaptate clienților atât persoane juridice din categoria medii și mari, cât și persoanelor fizice ce fac parte din categoria celor cu venituri peste medie: „Am decis să susținem apariția cărților relevante din Co-lecția de economie a editurii Publica pentru a contribui la educația economică a cititorilor români.”