Cum funcționează deprinderile

Oamenii au obiceiuri, deprinderi și preferințe. Dacă facem ceva într-o marți, e posibil să facem același lucru și miercuri. Uneori acest lucru ne ajută (de exemplu, periatul pe dinți), altă dată ne pot epuiza fizic sau psihic (de exemplu, ore prelungite în fața TV-ului).
Cum ne formăm obiceiurile? Și, mai important, cum putem să le modificăm pentru a le face conforme cu visele noastre pentru noi?
Charles Duhigg a studiat istoria la Yale și a obținut un MBA la Harvard Business School. Din 2006, este reporter economic la The New York Times. În 2013 a primit Premiul Pulitzer pentru The iEconomy, o serie de articole despre Apple. A scris un longseller fascinant despre deprinderi și despre cum le putem schimba: Puterea obișnuinței. De ce facem ceea ce facem în viață și în afaceri.
Puterea obisnuintei_editurapublicaCartea lui Duhigg gravitează în jurul argumentului conform căruia deprinderile pot fi schimbate, dacă înțelegem cum funcționează. Să-l lăsăm pe autor să explice printr-un exemplu simplu cei patru pași pentru a modela o deprindere – identifică rutina | experimentează recompensele | izolează semnalul | fă-ți un plan:

Recomandăm Puterea obișnuinței celor care doresc să exerseze o deprindere bună sau să elimine una rea, pentru cine vrea să vadă cum tendințele noastre pentru anumite deprinderi sunt manipulate de companii, sau pentru oricine vrea să implementeze o rutină nouă și bună în organizația sa.
Puterea obisnuintei_edituraPublicaPrima secțiune a cărții are în centrul atenției modul în care se nasc deprinderile în viețile noastre. Explorează neurologia formării obișnuințelor, arătând cum să ne formăm deprinderi noi și cum să le schimbăm pe cele vechi, precum și metodele folosite de diverși specialiști ca să transforme o practică obscură într‑o obsesie națională.
A doua secțiune examinează obiceiurile companiilor și organizațiilor de succes, iar partea a treia cercetează obiceiurile societății și explorează o serie de probleme etice.
 

Amy Cuddy: Când este bună anxietatea

Anxietatea – e posibil să nu o putem elimina, dar vestea bună e că o putem interpreta diferit. Profesorul și psihologul Amy Cuddy explică:
Colega mea Alison Wood Brooks este interesată de obstacolele psihologice care ne împiedică să obținem rezultate bune. Interesul îi vine, în parte, din faptul că este o cântăreață talentată, cu sute de ore în fața publicului la activ. Pe lângă faptul că are o stăpânire de sine de invidiat pe scenă, apreciază efectul pozitiv al acestei stăpâniri și își dă seama că celor mai mulți dintre noi ne e greu s‑o manifestăm când avem ceva de făcut. Așadar, și‑a propus să găsească intervenții simple care să‑i ajute pe oameni să‑și depășească tracul.
Avertisment: dacă sunteți fani ai memei omniprezente cu Keep calm and…, probabil vă vor surprinde descoperirile ei.
DE CE SĂ NU TE CALMEZI
După cum știm mai toți, tracul este, uneori, o supradoză paralizantă de anxietate. Și ce ne spun cei din jur când ne cuprinde anxietatea? Ne spun, cu intenții bune, să ne calmăm. Se pare însă că e cea mai dăunătoare replică posibilă.
Vedeți voi, anxietatea este, în termeni psihologici, o emoție cu un grad ridicat de excitabilitate. Când ne stresăm, intrăm într‑o stare de vigilență fiziologică accentuată. Suntem hiperalerți. Ne bate inima nebunește, transpirăm, ne crește, probabil, nivelul cortizolului – reacțiile acestea sunt controlate automat de sistemul nervos. Celor mai mulți oameni le este aproape imposibil să oprească excitația aceasta automată, s‑o reducă dintr‑odată.
Nu numai că nu reușim să ne calmăm, dar când cineva ne spune să ne calmăm, ne și amintește cât de departe suntem de starea de calm, ceea ce ne amplifică anxietatea.
Dar mai există o emoție cu un grad ridicat de excitabilitate, cu un grad mai mic de negativitate. De fapt, e de‑a dreptul pozitivă – entuziasmul. Brooks presupunea că nu ne putem reduce excitația, dar că putem schimba modul în care o interpretăm. Așadar, în loc să încercăm să ne reducem agitația stărilor emoționale, ce‑ar fi dacă am încerca să le transformăm pe ele din negative în pozitive? Din anxietate în entuziasm?
Pentru a‑și testa ipoteza, Brooks a desfășurat o serie de experimente în care i‑a pus pe subiecți în diverse situații care inspiră trac: un concurs de cântat, un concurs de discursuri și un test dificil de matematică. La fiecare experiment, subiecții au fost împărțiți, la întâmplare, în trei grupuri, care trebuiau să‑și spună, înainte de „performanţă“: (1) să fie calmi, (2) să se entuziasmeze, sau (3) nimic.
În toate cele trei contexte (cântatul, discursurile și matematica), subiecții care s‑au oprit o clipă și și‑au redefinit anxietatea drept entuziasm s‑au descurcat mai bine decât ceilalți.
ENTUZIASMEAZĂ-TE!
Când ne entuziasmăm, explică Brooks, ne sugestionăm să intrăm într‑o perspectivă orientată spre ocazii, în care ne gândim la toate lucrurile bune care se pot întâmpla. Suntem mai înclinați spre decizii și acțiuni care vor spori șansele [de a avea un rezultat bun].
Fiindcă am norocul ca biroul în care lucrez eu să fie la nici douăzeci de metri de al lui Alison, pe același coridor, am vorbit mult despre studiul ei. N‑am studiat fenomenul pe perioade lungi, mi‑a explicat ea, dar presupun că avantajele marginale ale metodei de a afirma «Sunt entuziasmat» sau de a face tot posibilul să ne «entuziasmăm» înainte de fiecare eveniment care ne provoacă anxietate nu se reduc – cu alte cuvinte, eficiența metodei nu scade neapărat cu timpul.
Dimpotrivă, probabil efectele pozitive se cumulează în timp. Cu cât mai mult îți redefinești anxietatea drept entuziasm, cu atât mai fericit poți deveni și cu atât mai mult succes poți avea. De aceea, metoda ei intră în categoria autoîmboldirii: concentrându‑ne pe fiecare moment care urmează, și nu pe rezultatul a ceea ce facem, ne îmboldim încet, treptat, să devenim o versiune autentică, mai curajoasă și mai eficientă a propriei persoane.
Brooks: Redefinirea anxietății ca entuziasm m‑a ajutat în situațiile în care trebuia să cânt în fața unor grupuri mari, să‑mi prezint studiile și ideile de antreprenoriat, să le predau studenților, masteranzilor sau postmasteranzilor și în interacțiunile de zi de zi, cu colegii mei de la Harvard. Când – ca psiholog – reușești să‑ţi aplici în propria viață cercetările, poți fi convins că eşti pe calea cea bună.
Prin simpla redefinire a sensului emoției pe care o simțim (îmboldindu‑ne să trecem de la anxietate la entuziasm), ne schimbăm orientarea psihologică și profităm de resursele cognitive și fiziologice necesare pentru a reuși sub presiune. Ne transformăm pur și simplu tracul în prezență scenică de invidiat.
prezentaPostare adaptată din cartea Prezență. Găseşte-ţi echilibrul între corp şi minte în faţa marilor provocări de Amy Cuddy, în traducerea Ancăi Bărbulescu.
Copyright © Publica, 2016, pentru ediția în limba română.
Amy Cuddy este cunoscută în întreaga lume pentru discursul ei TED din 2012, al doilea ca număr de vizualizări din istoria TED. Este profesor și cercetător la Harvard Business School, unde studiază influența comportamentului nonverbal și a deciziilor instantanee asupra oamenilor.

Ce înseamnă pentru tine o zi bună?

Cum sa ai o zi bună_editurapublicaDacă te pregătești să enumeri metodele preferate de relaxare, oprește-te. Vorbim despre o carte de business, astfel că întrebarea se referă la o zi de lucru bună :).
Poate o zi bună la muncă înseamnă să lucrezi eficient.
Să lucrezi organizat. Productiv. Strategic.
Să ai întâlniri bune.
Să semnezi un contract important.
Să coordonezi bine un proiect.
Să lucrezi bine cu colegii.
Să bifezi toate lucrurile de pe ”musai list”-ul zilnic.
La finalul zilei să te simți mai degrabă energizat/ă decât epuizat/ă.
Ce facem când avem de‑a face cu o criză sau poate cu un coleg țâfnos, sau alte întâmplări care ne pot schimba atitudinea? Vestea bună e că avem mai mult spațiu de manevră decât realizăm, iar secretul constă în a înțelege forțele care ne modelează alegerile și emoțiile.
Tiparele noastre de gândire pot afecta totul – de la percepția noastră asupra realității, până la stările de spirit ale celor din jurul nostru. Este suficient să conștientizăm aceste aspecte esențiale, pentru a înțelege mult mai clar cum să scoatem la suprafață tot ce este mai bun în noi și în ceilalți.
În Cum să ai o zi bună, Caroline Webb, economist, consultant în management şi coach executiv, ne arată cum să folosim descoperirile recente din domeniul economiei comportamentale, al psihologiei şi al neuroştiinţelor pentru a ne transforma viaţa profesională. Fiecare capitol a fost conceput pentru a ne permite să găsim rapid sfaturile de care avem nevoie, iar la finalul fiecărui capitol găsim o casetă care rezumă ideile principale pentru a putea fi consultate rapid. Iată cele 7 teme principale dezvoltate în carte:
cum sa aiPe lângă faptul că ne arată cum să fim în formă maximă, Cum să ai o zi bună poate fi folosită pentru a ne ajuta să scoatem la lumină ce este mai bun din oamenii pe care îi conducem sau cu care colaborăm. Majoritatea tehnicilor prezentate pot fi folosite în grupuri, pentru a îmbunătăți interacțiunea în echipe sau pentru a oferi un cadru structurat pentru ședințele importante – indiferent dacă facem sau nu referire la știința din spatele tehnicilor.
Caroline Webb despre carte:

Recomandările Publica pentru vara 2016

Indiferent dacă îți faci bagajele pentru vacanță sau dacă mai ai de așteptat, am pregătit o serie de recomandări de vară: de la lecturi, la chestii interesante de vizionat sau ascultat.
lecturi de vacanta_publica
Astfel că pe site-ul editurii am creat o categorie în care am adunat recomandări de cărți care să ne însoțească vara asta: cea mai recentă carte a lui David Sedaris despre încercările amuzante de a învăța limba franceză, povestea lui Paterniti despre cea mai celebră brânză din lume (Camera de povestit) și călătoriile lui Lawrence Osborne (Pe uscat sau cu paharul plin) pentru zile cu farmec aparte, cărțile de activități din Publica Extra (meditație mindfulness sau artă contemporană de colorat) pentru zile domoale, sau cărți deștepte și plăcute precum Animalul social sau Cum am ajuns aici.
Citește & vizionează:
Sir Ken Robinson are un video special (aproximativ 1h) pe Netflix în care extinde ideile din Descoperă-ți elementul.
Comediantul Aziz Ansari are un interes aparte pentru iubirea-din-zilele-noastre: ce facem bine, dar și cum și de ce greșim atât de mult în relațiile noastre. Recomandăm cartea Dragostea modernă, iar dacă ai abonament Netflix, neaparat să vezi și primul sezon al serialului creat de el – Master of None – sau showul lui la Madison Square Garden. Garantat râsete!
Profesorul universitar și autorul a patru cărți de economie comportamentală, Dan Ariely, duce mai departe misiunea lui de ne face conștienți de iraționalitatea noastră: documentarul (Dis)Honesty: The Truth About Lies (disponibil tot pe Netflix).
Dacă urmărești serialul Orange is the New Black, cel mai probabil ar fi bine să citești și cartea care stă la baza serialului: Portocaliul este noul negru. Autoarea, Piper Kerman, este și consultatul serialului care are semnătura lui Jenji Kohan (Weeds).
Citește & ascultă:
Uneori trecutul merită încă o șansă, iar Malcolm Gladwell are o lupă specială prin care vede lumea. Vara asta avem plăcerea să îl auzim săptămânal dacă ne abonăm la podcastul Revisionist History; în stilul lui unic, ne atrage atenția asupra unor subiecte care au fost neînțelese sau trecute cu vederea.
Un alt podcast interesant, Freakonomics radio, vine de la Stephen Dubner, unul dintre autorii Când să jefuiești o bancă – una dintre cele mai amuzante și deștepte cărți recente.
Recomandăm cartea și povestea  Sophiei Amoruso #Girlboss despre parcursul de la o adolescentă neînțeleasă care vindea haine vintage pe ebay pentru a supraviețui, la unul dintre cei mai cool CEO a unui profitabil business online. Momentan este în lucru un serial cu nume omonim bazat pe carte, produs de Charlize Theron. Pe Sophia o putem auzi în podcastul săptămânal #girlboss radio în care discută cu tipe profesioniste din diverse domenii creative.
Iar pentru zile terminate cu un zâmbet împlinit, recomandăm cartea recent sosită din tipar Cum să ai o zi bună de Caroline Webb.
Nu uita să te hidratezi și să dai un tag în pozele tale cu lecturi Publica, Narator sau Victoria Books! @editurapublica e contul nostru de instagram.

David Sedaris: Dublu sau nimic

Din câte am observat, americanii care merg în vacanță la Paris vorbesc două tipuri de franceză: cel elitist și cel de baltă.
Primul dintre ele implică să știi conjugarea unor verbe perfide și să ai priceperea de a le strecura printre alte cuvinte, pentru a forma propoziții de genul: „Ieu merg la lui să zic bună ziua“ și „Nu, nu la lui merg să‑i zic asta acum“.
Cel de‑al doilea tip de franceză este unul mai puțin complicat și presupune să zbieri în engleză din toți rărunchii, la fel cum ai zbiera la o persoană surdă sau la un câine pe care credeai că‑l dresaseși să nu se mai urce pe canapea. Vorbitorul de franceză de baltă nu trebuie nici să se îndoiască de ce spune, nici să ezite să vorbească, pentru că, dacă știe să ambaleze frumos ce scoate pe gură, poate considera că cei din jurul lui îl înțeleg perfect, ca și când și ei ar fi tot din Reno, Nevada. Nu are nevoie de dicționar de buzunar și este cruțat de situația umilitoare în care, odată ajuns la restaurant, trebuie să‑i indice cu degetul ospătarului ce vrea să comande. Dacă vorbești franceza de baltă, când vrei să mănânci ceva nu trebuie decât să spui: „ADU‑MI O FRIPTURĂ“.
Eu mă apucasem de franceza elitistă și, când mi se întâmpla la restaurant să aud astfel de solicitări, mă uitam urât și spuneam în gând: „Se zice un friptură, amice“.
Dintre toate obstacolele inerente studiului acestei limbi, cel mai mare mi se pare principiul conform căruia fiecare substantiv are un gen în funcție de care trebuie acordate atât articolul, cât și adjectivul. O găină, de exemplu, este de gen masculin tocmai pentru că este femelă și face ouă. Și vagin este de genul masculin, în timp ce masculinitate este feminin. Forțat de gramatică să accepte unul dintre cele două genuri, hermafrodit este masculin, în timp ce indecizie este feminin. [În limba franceză, le vagin, la masculinité, le hermaphrodite, l’indécision]
Abia după câteva luni bune, timp în care am tot căutat un cod secret, mi‑am dat seama că treaba asta cu genurile nu avea nimic de‑a face cu raționalul. Isterie, psihoză, tortură, depresie: mi s‑a spus că, dacă un lucru este neplăcut, atunci probabil că este de genul feminin. Acest lucru mi‑a dat aripi, dar m‑am dezumflat repede din cauza unor substantive la masculin de genul crimă, durere de dinți sau lamă de ras. [În limba franceză, le crime, le mal de dents, le rasoir]. Nu cuvintele în sine mă omorau, ci genurile acestora, care refuzau să‑mi intre în cap.
Cum ai putea să ții minte vreodată că sandvici este de genul masculin? Adică ce are în comun cu un tip cu penis? Ca să pot ține minte, mi‑am spus că un sandvici este de genul masculin pentru că, dacă îl lași singur vreo două săptămâni, începe să‑i crească barbă. Când a venit însă timpul să comand, m‑am gândit eu mai bine și mi‑am zis că sandvici era clar de genul feminin, pentru că își mai pierdea câteodată trusa de machiaj.
Pur și simplu nu mă descurcam să țin minte poveștile, astfel că m‑am apucat să învăț prin repetiție. „Bună, fetelor“, spuneam în timp ce deschideam o cutie cu agrafe de hârtie. Sau: „Hugh, ai văzut pe undeva cureaua mea? Ea nu este pe nicăieri“. Ajunsesem să le creionez personalități tuturor obiectelor de pe șifonier și să le fac lipeala pe nevăzute. Când vedea că nu‑i ieșea schema cu portofelul, ceasul de mână, de exemplu, se ducea și băga fitiluri între peria de păr și brichetă. Fazele astea îmi aminteau de copilărie, când surorile mele și cu mine puneam în scenă drame epice cu ajutorul alimentelor pe care le consumam. Cartofii prăjiți și plini de ketchup mărșăluiau prin farfurie și aveau aventuri scurte sau dispute aprinse cu feliile de morcov, în timp ce copanele grăsune de pui le asigurau spatele, gata oricând să sară la bătaie în caz că lucrurile ar fi degenerat. Genurile erau la latitudinea noastră și puteau fi schimbate de pe o zi pe alta, dar aici, în Franța, știuletele de porumb [l’épi de maïs] și păstăile de fasole [l’haricot] rămâneau cantonate în rolurile lor rigide de substantive de genul masculin. Fiecare este liber să spună ce vrea despre Carolina de Nord, dar măcar aici un hotdog poate să aibă ce gen vrea.
Nimic în Franța nu este lipsit de gen. Într‑o zi, când îmi făceam tema și frunzăream niște dicționare, am observat că francezii atribuiau gen inclusiv diverselor forme de relief și minunilor naturii pe care noi, americanii, le consideraserăm întotdeauna defective de gen. Cascada Niagara, de exemplu, era de gen feminin și, la polul opus, Marele Canion, de gen masculin. Statele Florida și Georgia erau la feminin, în timp ce Montana și Utah erau la masculin. New England era o duduie, în timp ce zona pe care noi o denumim Vestul Mijlociu era un nene corpolent. Mă întreb cui i‑a revenit sarcina de a da gen tuturor acestor substantive. Oare și‑o fi făcut treaba chiar acolo, la sanatoriul unde era internat, sau i s‑o fi închiriat un birou mic, în care se putea izola de tot zgomotul din jur?
Mai sunt și situații în care, în cazul aceluiași cuvânt, articolul trebuie fie omis, fie pronunțat clar și asta pentru că respectivul cuvânt are două înțelesuri complet diferite, în funcție de cele două genuri, masculin și feminin. Ar fi trebuit să fie clar pentru mine că nu puteam găti o omletă decât într‑o tigaie, și nu pe o plită cu lemne, și mă scotea din sărite că făceam aceeași greșeală iar și iar. Și ajungeam să‑mi înnebunesc și interlocutorul încă înainte să ajung la verb.
Încrederea mi‑a fost încă și mai zdruncinată când Adeline, prietena mea, mi‑a spus că și copiii francezi greșeau des, dar niciodată genurile substantivelor. „Este ceva cu care creștem“, mi‑a zis. „Auzim un anume gen odată și începem să‑l considerăm parte din universul înconjurător. Nu‑i mare brânză.“ N‑ai cum să duci o viață fără griji când nu te poți simți superior nici măcar unui mucos. Sătul să mă mai fac de cacao în fața copiilor de doi ani, am început să folosesc numai forma de plural a substantivelor, ceea ce nu a fost floare la ureche, dar măcar mi‑a rezolvat problemele. Dacă vrei să spui pepene în franceză, trebuie să folosești articolul pentru genul masculin. Dacă vrei să spui pepeni, trebuie să folosești articolul pentru plural, care este defectiv de gen, adică, același atât pentru masculin, cât și pentru feminin. [Le melon – forma de singular a cuvântului pepene; les melons – forma de plural]. Dacă ceri doi, zece sau trei sute de pepeni, te‑ai scos cu pluralul, pentru că‑ți ia din grijă articolul. Un kilogram masculin de roșii feminine are o problemă de natură sexuală care poate fi rezolvată foarte ușor dacă ceri două kilograme. Așa am început să folosesc pluralul când făceam cumpărăturile, spre disperarea lui Hugh care, înghesuit într‑un colțișor din mica noastră bucătărie, zbiera la mine: „Ce‑o să facem cu două kilograme de roșii?!“
Eu îi răspundeam că sigur aveam să le folosim la ceva. Mai greu era să găsim un loc unde să le depozităm. Nu încăpeau în frigider, pentru că spațiul era deja ocupat cu cei doi pui pe care îi cumpărasem de la măcelărie cu o seară înainte, când uitasem că nu reușisem să dăm gata cele două fripturi de porc de mărimea unui palet de lemne pentru grătar, marca Duraflame. „Am putea să le punem lângă aparatele de radio“, ziceam eu. „Sau să le pasăm în blendere. Hai, nu te îmbufna așa. Să n‑ai roșii deloc este mai rău decât să ai două kilograme, nu?
Hugh mi‑a spus că nu mai aveam voie să mă apropii de piață până când nu învățam să vorbesc franceză. Era plin de spume, dar mi‑am zis că îi va trece când va vedea CD‑playerele pe care i le cumpărasem de ziua lui.
[…]
Eu o sa vorbeste dragut candva_editurapublicaFragmentul de mai sus face parte din cea mai recentă carte Narator semnată de David Sedaris, în traducerea Ruxandrei Tudor. Mai multe: Eu o să vorbește drăguț cândva
În curând vom avea ocazia să interacționăm cu talentatul scriitor american în cadrul a două evenimente: An evening with David Sedaris, luni 20 iunie, eveniment (soldout) prezentat de The Power of Storytelling și Lansarea cărții ”Eu o să vorbește drăguț cândva”, marți 21 iunie, la Cărturești Verona, ora 19:00.
Mai multe detalii despre vizita lui David Sedaris la București, aici.

Amy Cuddy despre echilibru și prezență

Amy-Cuddy-presenceAmy Cuddy este cunoscută în întreaga lume pentru discursul ei TED din 2012, al doilea ca număr de vizualizări din istoria TED.
În timpul facultății Amy a fost implicată într-un accident de mașină și a fost diagnosticată cu o traumă cerebrală, iar medicii i-au spus că nu va fi capabilă să-și termine studiile. ”Mulți ani după traumatismul cerebral am încercat să pozez în persoana care fusesem înainte… mă simțeam ca o impostoare, o impostoare în propriul corp. Trebuia să învăț din nou cum se învață.
După o perioadă lungă de terapie ocupațională, terapie cognitivă, logopedie, fizioterapie, consiliere psihologică, Amy nu doar a terminat facultatea, ci a ajuns să fie profesor și cercetător la o universitate de top: Harvard Business School. Povestea ei, împreună cu rezultatele studiilor despre influența comportamentului nonverbal și a deciziilor instantanee asupra oamenilor, fac din Prezență. Găseşte-ţi echilibrul între corp şi minte în faţa marilor provocări una dintre cele mai apreciate cărți publicate recent.
prezenta_publica
 
Prezența este despre momente. Despre a fi prezent în momentele care ne pun cele mai mari piedici.
Prezența este starea de contact cu adevăratele noastre gânduri, sentimente, valori și potențial, precum și capacitatea de a le exprima nestingherit.
Este o stare care vine și pleacă. E un fenomen care se întinde de la un moment la altul. Starea de prezență își face apariția când ne simțim puternici, invincibili.
Când ne simțim prezenți, vorbirea, expresiile faciale, postura și mișcările ni se aliniază. Se sincronizează și se concentrează. Prezența ne face interesanți. Nu mai luptăm cu noi înșine, ci suntem noi înșine.
Vestea cea mai bună este că putem obține starea de prezență îmboldindu‑ne câte puțin, făcând mici ajustări în limbajul corporal și starea de spirit. Ne putem autoinduce prezența.
”Poate ajuta prezența în a obține mai mult succes, în sensul tradițional? Se prea poate. Dar mai important este faptul că ne permite să facem față situațiilor stresante fără anxietate, teamă și groază și să ieșim din ele fără regrete, îndoieli și frustrare, știind că am făcut tot ceea ce puteam face. Că ne-am reprezentat pe noi înșine și aptitudinile noastre în mod precis și complet. Că le‑am arătat celorlalți cine suntem cu adevărat. Că ne-am arătat nouă înșine cine suntem cu adevărat.”
Iată TED talk-ul lui Amy Cuddy despre postúrile puternice, care a pornit ideea studiilor care stau la baza cărții Prezență:

 
 
 
 

David Sedaris la București

 
Autor de bestselleruri traduse în 29 de limbi și vândute în peste 10 milioane de exemplare, un fin observator al condiției umane actuale, deținătorul unui umor sarcastic și a unui spirit critic incisiv, David Sedaris vine la București cu prilejul lansării excelentei colecții de eseuri Eu o să vorbește drăguț cândva.
sedaris_luni
 
 
 
 
 
 
Luni, 20 iunie, începând cu ora 19:30, Sedaris va citi pe scena mare a ARCUB Gabroveni pasaje din eseurile sale și din scrieri încă nepublicate, într-un eveniment prezentat de The Power of Storytelling. După o sesiune de întrebări și răspunsuri, Sedaris va rămâne să ciocnească un pahar și să semneze cărțile participanților la eveniment. Evenimentul este soldout.
Sedaris2-fb
Marți, 21 iunie, începând cu ora 19:00, va avea loc lansarea cărții Eu o să vorbește drăguț cândva, în librăria Cărturești Verona. Dacă vremea ține cu noi, ne vedem pe terasă. Acest eveniment include o discuție a autorului cu Luiza Vasiliu, editor coordonator Scena9, și o sesiune de autografe. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Priceperea cu care David Sedaris analizează eufemismul cultural și corectitudinea politică dovedește că este numit pe drept unul dintre cei mai fini observatori ai condiției umane actuale, multe dintre poveștile pe care le spune cu atât de mult haz fiind autobiografice și autoironice. David e cunoscut publicului din România prin bestsellerul În pielea goală, apărut în aceeași serie de nonficțiune creativă a editurii Publica: Narator.
Eu o să vorbește drăguț cândva este împărțită în două părți. Prima conține treisprezece eseuri în care autorul vorbește despre copilăria petrecută în suburbiile din Raleigh, Carolina de Nord, despre familie și despre diverse slujbe bizare pe care le-a avut în New York.
În cea de-a doua parte, intitulată Deux, Sedaris scrie despre mutarea în Franța împreună cu partenerul său Hugh, despre tentativele de a învăța franceza, dar și despre modul în care ajunsese să vorbească această limbă: „unul deloc complicat, care presupune să zbieri în engleză din toți rărunchii, la fel cum ai zbiera la o persoană surdă sau la un câine pe care credeai că-l dresasei să nu se mai urce pe canapea”.
Când râzi cu David Sedaris, ceea ce ești nevoit să faci la fiecare paragraf, te eliberezi. Viața de zi cu zi este plină de umilințe mici și capcane, pe care încercăm să le ignorăm. Doar ne sunt suficiente marile pierderi! Sedaris însă, face exact opusul. Ia aceste umilințe mici și le îngăduie să se desfășoare până când rușinea devine ridicolă și se transformă în râs. Sedaris nu este un scriitor minunat doar pentru că se pricepe să transforme banalul vieții în comedie; este un scriitor minunat pentru că știe că, dacă ne permitem să analizăm iluzia că vom câștiga fiecare bătălie a vieții, vom vedea ridicolul acestui plan. Și vom râde de noi. Și va fi mai bine. — Cristian Lupșa, editor DOR (Decât o Revistă)
Cartea va fi disponibilă în librării începând cu data de 17 iunie.
Evenimentele sunt organizate de The Power of Storytelling și editura Publica, cu susținerea NN și cu sprijinul Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești.
Parteneri media: DOR, Scena9, SUB25.
publica-fbcover-sedaris2016-03
 

Top vânzări Bookfest – editura Publica

Mulțumim mult pentru vizita la standul de carte sau pe site-ul editurii, cu ocazia Bookfest!
Sperăm să aveți parte de lecturi surprinzătoare, cu multe idei bune!
IMG_3738
Iată topul creat de preferințele vizitatorilor de la standul nostru de la Bookfest:

  1. Cea mai recentă carte a lui Martin Lindstrom: Small DATA
  2. Biografia antreprenorului Elon Musk și cartea lui Duhigg – Puterea obișnuinței
  3. Biografia Michael Jordan: Viața
  4. Amuzanta carte cu întrebări absurde și răspunsuri științifice – What if?
  5. Concentrat, cartea lui Cal Newport despre munca profundă
  6. Două longsellers și o noutate: Gândire rapidă, gândire lentă. Gena egoistă. Prezența
  7. Dieta câștigătoare a lui Djokovic. Liderii mănâncă ultimii. Strategia oceanului albastru
  8. Mult așteptatul bestseller al lui Richard Thaler, Nudge
  9. Flux și Drumul tău către succes
  10. Fanii Freakonomics nu s-au dezis și au cumpărat Când să jefuiești o bancă

Top vânzări online pe site-ul editurii, în perioada Bookfest:

  1. Puterea obișnuinței semnată de Charles DuhiggIMG_3740
  2. Noutățile Nudge. Concentrat. Prezență.
  3. Când să jefuiești o bancă a celor doi autori Freakonomics
  4. Excelenta carte semnată de Matthew Syed – Gândirea de tip cutie neagră
  5. Echipa de echipe. La pescuit de fraieri. Originalii

Mulțumim că sunteți alături de noi și mulțumim pentru feedback! Lectură plăcută!

Diavolul din orașul alb de Erik Larson

Erik Larson este profesor de Nonfiction Writing, jurnalist de investigație nominalizat la Premiul Pulitzer, și autor al cinci cărți care s-au menținut în ultimii 15 ani în topul New York Times bestsellers. Este cunoscut în special pentru Diavolul din orașul alb – o carte care a stat aproape 6 ani în renumitul top! Cartea a primit, printre altele, premiul de nonficțiune Edgar Award 2004 și a fost finalistă pentru National Book Award 2003. Leonardo diCaprio a achiziționat drepturile pentru ecranizarea cărții, iar filmul va fi regizat de Martin Scorsese.
IMG_3617
Acțiunea din Diavolul din orașul alb se întâmplă în Chicago-ul anilor 1890, după ce orașul a obținut dreptul de a organiza Expoziția Universală (precedenta ediție s-a desfășurat la Paris, în cadrul căreia s-a dezvăluit turnul Eiffel).
Stilul autorului îmbină magistral efortul arhitecților și al unui celebru peisagist să ridice un amplasament monumental într-un timp foarte scurt, într-un loc deloc primitor, cu surprinzătoare elemente de istorie culturală și științifică, și cu acțiunile unuia dintre cei mai cruzi criminali în serie ai Americii – H.H. Holmes.
Iată un interviu cu talentatul scriitor, Erik Larson:

P.S. O carte care e dedicată și cățelușei Molly (”pentru Molly, a cărei iubire pentru ciorapi ne‑a adus cu picioarele pe pământ”), nu poate fi decât bună, nu :)?

P.P.S. Diavolul din orașul alb e atât de bună, încât unii fani organizează petreceri tematice – de exemplu o cină cu meniul unui banchet descris de Larson în prima parte a cărții.